Azi, nici măcar două domenii ale cunoașterii nu poate cineva să le înțeleagă profund încât să nu se facă de râs. Așa abordează Feynman problemele: în stilul unor filosofi de secol XVII, ridicându-se undeva în sfera universalului ,,tuturor lucrurilor’’ pentru a nu se face de râs în fața ,,specialiștilor’’.
Știință, tehnologie, îndoială și incertitudine în cunoaștere
O problemă este: ,,ce este știința?’’. Pentru Feynman tehnologia, a face lucruri noi, face parte din știință, spre deosebire de Basarab Nicolescu, la care tehnologia este ceva diferit. Aplicabilitatea științei este esențială pentru Feynman. Aplicațiile sunt bune și rele: producem mult, dar automatizarea este o problemă. Sunt prevenite boli, dar se studiază bacterii în laboratoare secrete, ce vor fi fără leac. O temere conspiraționistă, pe care Feynman o menționează în mod repetat în prelegerile lui: ce s-ar fi întâmplat dacă le ținea în timpul pandemiei? Mai menționa asemenea laboratoare ,,secrete’’, ce ,,dezvoltă boli’’? Dacă da, nu ar fi fost scutit de acuzații că emite afirmații iresponsabile, conspirative și nedovedite. Cheia științei deschide porțile raiului, dar și ale iadului, ea poate provoca binele dar și răul, spune Feynman. Restul, cum a fost în cazul vâlvei din jurul pandemiei, este politică și propagandă plătită de guvernări, ce ,,informează corect’’.
Problemele umanitare din jurul energiei nucleare nu sunt niște probleme despre care omul de știință să știe prea multe, omul de știință cunoaște energia nucleară, dar nu știe cum pot fi controlate moral, politic, social, exploatările acestei energii încât să nu afecteze negativ omul și natura. Descoperirile științifice par valoroase când sunt utile pentru a fi aplicabile, cum ar fi într-un tratament medical, dar valoarea descoperirii în sine nu poate fi explicată, nici când spunem că adevărul, ca valoare a umanității, este cel mai pasionant lucru și că este răsplata omului de știință pentru munca lui. Valoarea descoperirii științifice rămâne de explicat nefiind mărginită la: adevărul despre natură, realizare profesională și de sine a cercetătorului, aplicabilitate, bani, recunoaștere socială…
Metoda științifică este esențială pentru știință: observația, testarea riguroasă decide ,,lucrurile științifice’’, adică acelea ce pot fi studiate obiectiv de mai mulți subiecți cercetători, utilizând aceleași experimente. Pe omul de știință nu-l interesează de unde vin ideile, unde este originea sau creația lor, atât timp cât pot fi testate prin experiment și observație. Oricum originea este necunoscută, origine la care contribuie imaginația creativă. Un alt necunoscut este motivul pentru care natura poate fi cunoscută matematic, având caracter matematic. Legile care descriu natura sunt intuite. Sunt extrapolări, nu sunt ceva impus de observații sau de experimentele, ce sunt întotdeauna imprecise. De aceea legile se pot dovedi eronate sau insuficiente pentru a descrie natura. O lege trebuie supusă multor observații și experimente, uneori este necesar să fie schimbat modul de a înțelege natra, filosofia de la baza acestei înțelegeri. Astfel cineva poate afirma că un corp în mișcare sau în repaus are aceeași masă, fără să bănuiască că la viteze apropiate de cea a luminii, masa se modifică. Incertitudinea și bănuiala că legile și concluziile științifice sunt incerte, pot deschide calea unei revoluționare schimbări în ce privește descrierea naturii.
,,Oamenii de știință sunt, prin urmare, obișnuiți să aibă de-a face cu îndoiala și incertitudinea. Întreaga cunoaștere științifică este incertă’’: o exprimare ce-mi pare mai mult ideală despre practica științifică când reprezentanții științei se raportează la rezultatele științei lor, la susținerea acestor rezultate, când sunt luate decizii cu impact asupra vieții oamenilor. Oamenii de știință nu par să arate incertitudine, ci o siguranță și un dogmatism asemănător credincioșilor religioși. Nicidecum ce spune Feynman: ,,această practică a îndoielii și incertitudinii este importantă. Cred că are o valoare extraordinară, care se întinde dincolo de granițele științelor. Cred că, pentru a rezolva orice problemă care n-a mai fost rezolvată, trebuie să lași deschisă ușa necunoscutului. Trebuie să accepți posibilitatea că nu ai totală dreptate. Altfel, dacă ai luat deja o decizie, s-ar putea să nu mai rezolvi problema…pentru a progresa, să recunoaștem această ignoranță și această îndoială’’. Când un medic spune că o asociație a medicilor ar trebui să închidă gurile altor medici ce susțin contrariul a ce este ,,demonstrat științific’’, nu prea se vede îndoiala, incertitudinea, ci ,,totala dreptate’’ sau poate medicii nu fac știință, este doar un duel între două confrerii de medicii, ce se comportă ca niște vraci ,,știutori’’. Oricum Feynman subliniază ceva ce trece neobservat: îndoiala și incertitudinea sunt valori, ele au o valoare mare pentru cel aflat pe drumul cunoașterii, nu deja la capătul lui, cum par a fi unii ,,știutori’’.
Problema deciziei luate într-o anumită problemă pe baza unei cunoașteri, ce se pretinde adevărată, este aceea că uneori problemele implică luarea unor decizii, nemaiamânându-le, pentru că este incertă cunoașterea de la baza lor. Aceste decizii desigur nu-l îndrituiește pe cel care decide, ca el să pretindă în mod manipulator în fața ignoranților că are o cunoaștere certă, excluzând că s-ar putea să nu aibă dreptate că a luat cele mai bune decizii. Incertitudinea ca valoare este una caracteristică filosofiei, după Russell, iar despre îndoieli și cunoașterea incertă, ce sunt depășite prin decizia luată, a vorbit și Jaspers. Astfel, omul de știință, pomenit de Feynman, se află într-o situație existențială când cercetează natura și păstrează în travaliul de cunoaștere îndoiala și incertitudinea ca valori filosofice sau ale cunoașterii, de care este capabil omul. Avea dreptate Feynman să spună că va expune în prelegerile lui ceea ce poate spune și un filosof.
Nu putem încheia comentarea citatului fără a ne întreba câți ,,progresiști’’ și-au recunoscut îndoiala și ignoranța? De obicei, cei ce se luptă pentru progres par a fi mai dogmatici decât conservatorii și tradiționaliștii, pentru că progresiștii știu deja ce este bine, ce trebuie schimbat, reformat, chiar ce va aduce viitorul, au certitudinea că situația din prezent este mai rea decât orice schimbare posibilă adusă de ei. Toți cei care au certitudini, dacă nu i-au crezut pe alți îndoielnici, sceptici, nesiguri, ar putea să-l creadă pe Feynman când spune că este un lucru foarte ușor: a trăi fără să știi ceva cu certitudine absolută. Libertatea de gândire poate fi păstrată pentru generațiile următoare când îndoiala, incertitudinea sunt importante, încât se merită să lupți pentru ele, susținând lupta de a ni se îngădui să avem incertitudini, să ne îndoim. Astfel propozițiile din științe au grad diferit de certitudine: unele sunt aproape sigur certe, altele nesigure, dar nimic nu este absolut cert.
Știință și religie
Certă este căutarea binelui, a sensului vieții și al lucrurilor, cert este drumul deschis pe care vom găsi ceea ce vrem să facem cu viața și cu timpul nostru. Căutarea drumului este aflarea căii deschise, unde recunoaștem incertitudinea și propria ignoranță, necesare pentru a nu bloca cu pseudo-certitudini drumul căutării. În recunoașterea incertitudinii cu privire la sensul lucrurilor relaționarea cu religia din perspectiva științei este inevitabilă. Nu este incompatibil să fii om de știință și om religios. Însă este dificil. Învățarea îndoielii prin științe îl face pe omul religios să aibă îndoieli cu privire la ceea ce crede. Se poate întâmpla ca lucrurile învățate despre univers să-i arate că Dumnezeul bisericii sale este insuficient. Dar experiența de venerație în fața măreției misterului universului îi poate da stări, pe care nu le-a avut ca om religios.
Pe de altă parte, morala este independentă de ,,teoria universului ca mecanism’’, iar morala religioasă a oamenilor religioși nu-i face mai morali decât oamenii de știință atei. Morala religioasă nu s-a schimbat datorită descoperirilor științifice, dar aspectele metafizice, da: originea omului, Pământul în centrul universului, originea universului. Este discutabil cât este aspect metafizic, și cât fizic, în disputa geocentrică dintre Biserică, ca instituție religioasă, și omul de știință, Galilei. Desigur, pe baza faptului că nu știe prea multe despre religie, putem trece cu vederea identificarea religiei cu Biserica la Feynman. Aspectele metafizice, morale, inspiraționale i se par fizicianului fundamentale în religie.
Pentru Feynman, fraternitatea creștină, întemeierea acțiunii pe iubire, valoarea dată fiecărui individ, modestia spiritului fac parte din tradiția creștinismului, fiind un pilon al lumii occidentale. Celălalt pilon fiind știința cercetătoare a misterelor universului, păstrând misterul prin reafirmarea modestiei intelectului supus îndoielii.
Statul
Conflictele dintre cei doi piloni sunt precum conflictele dintre puterile mondiale sau precum adversitatea dintre economia de piață și cea controlată de stat. De fapt, și în cea de piață există control al statului prin impunerea de impozite, observă fizicianul. Totuși, o Rusie sovietică este o amenințare, pentru că ea pretinde că are răspunsuri la toate problemele, făcând din om o mașinărie fără variații, inovații, noi soluții și alte puncte de vedere. Totuși dezvoltarea tehnologică poate avea loc și în lipsa libertății. După ,,îndoieli’’, Feynman spune că SUA și Anglia au cele mai bune forme de guvernământ din lume, deși nu sunt foarte bune. Probabil îndoiala păstrată era cea mai bună când este vorba de politică. Era mai conform îndoielii să spună că este cea mai bună formă dintre cele mai proaste sau mai bine spus: cea mai puțin proastă formă de guvernare. Pentru că statul are o limită. Într-adevăr: ,,o’’ limită. În rest, statul ,,bun’’ nu are nici măcar cea mai bună guvernare: războaie de cucerire, urmărire a cetățenilor, ascultarea convorbirilor, propagandă prin presă plătită, prostirea maselor prin pâine și circ etc. ,,Nu suntem prea deștepți. Suntem proști. Suntem ignoranți. Trebuie să păstrăm o deschidere. Cred în limitarea puterii statului’’, limitare a statului, ce n-ar trebui să decidă ,,adevărul’’ din știință, să nu hotărască doctrinele economice și filosofice valabile, să nu impună valoarea estetică a creației artistice și literare…Statul ar trebui să mențină libertatea pentru cetățeni permițând să contribuie la ,,dezvoltarea neamului omenesc’’. Ar trebui.
Epoca noastră neștiințifică: suntem proști și facem lucruri imbecile
Deși este în cel mai bun regim de guvernare, Feynman se plânge că trăiește într-o ,,epocă neștiințifică’’. Cine o fi de vină? Este o epocă științifică dacă ne gândim la extraordinara dezvoltare tehnologică sau la dezvoltarea cercetării științifice. Dar dacă ne gândim că știința ar influența atitudinile, concepțiile oamenilor, arta, literatura, epoca nu este științifică. Așa cum arta, literatura, viața oamenilor era determinată de religie în epocile anterioare ,,epocii științifice’’. Un paradox: oamenii au rămas la fel de neștiințifici ca în epocile ,,neștiințifice’’ ale Antichității sau Evului Mediu, deși ei trăiesc în epoca marilor cuceriri științifice și se bucură de aplicațiile științei în tehnologie.
O avea statul ,,limitat’’ vreun rol în dezvoltarea instrumentalistă a științei folosind aplicațiile pentru război, dezvoltare economică, bunăstarea și îmbuibarea cetățenilor cu circ, distracții și bunuri fără număr? Logicul, raționalul, științificul nefiind necesare pentru masele dedicate muncii și plăcerilor. Nu este un răspuns: Feynman îi critică pe cei care au răspunsuri și așteaptă răspunsuri. De aceea și politicianul eșuează: are prea multe răspunsuri. De aceea și alegătorul este dezamăgit: așteaptă mereu răspunsuri și se încrede în ele fără a verifica temeiurile. Oricât de convingător este cineva mereu pot fi teorii alternative, ce merită testate, iar testările pot fi îmbunătățite.
Fenomene, precum telepatia, pot fi testate prin experimente îmbunătățite sau fenomene precum OZN-urile pot ridica întrebări despre probabilitatea lor de a se întâmpla în mod repetat chiar în epoca mașinilor, dacă este cazul să existe îngrijorarea unei invazii extraterestre etc. Principiul de cercetare: ,,indiferent de lucrul la care te gândești, este aproape mereu fals’’ poate fi aplicat când sunt judecate astfel de fenomene și nu numai. Științific se pot judeca situații precum vindecările miraculoase: trebuie comparată rata de însănătoșire la bolnavii de leucemie, de exemplu, și rata de însănătoșire când se fac rugăciuni pentru bolnav, când bolnavul este atins de relicve sacre etc. Așa poate fi ceva concludent când se vorbește de minuni în care persoane sanctificate, precum Maica Elisabeth Seton, sunt implicate. Trebuie cercetat dacă prin credință sunt vindecări mai multe decât suferințe cauzate de ea, dacă este mai vindecătoare credința decât dăunătoare.
Sau fenomenele de sincronicitate precum oprirea unui ceas în camera defunctului, chiar la ora morții decedatului. Trebuie cercetată bine situația: asistenta, care notase ora morții, luase ceasul vechi și îl întorsese pentru a vedea mai bine în camera slab luminată. Apoi ceasul probabil a stat. Oamenii nu înțeleg cât de complexă este lumea de aceea se lansează în explicații fanteziste, în țăcăneli precum tămăduitori la radio, prezicători pe baza bibliei, revelații primite în vise…
Pentru a spune ceva cu precizie ridicată ai nevoie de eșantioane, ce depășesc mii de elemente și de mii de măsurători, dar și așa se poate ajunge la erori. Reclamele presupun că toți oamenii sunt imbecili și singura modalitate de a transmite ceva este să le insulte inteligența. Jurnaliștii presupun că cititorii lor sunt mai imbecili decât ei, dacă ei nu înțeleg un lucru, nici cititorii nu o pot face. Important este să se ofere ceva (un lucru de cumpărat chiar dacă nu este nevoie de el) sau un subiect, chiar dacă nu-i înțeles prea bine sau prea puțin. Toți oamenii fac lucruri imbecile, unii mai multe decât alții, statul prin legi protejează imbecilitatea.
Desigur, ceea ce nu spune Feynman, este că statul este cea mai mare imbecilitate care protejează imbecilitatea umană prin dreptul de a fi prost. Dar aici suntem în zona politicii unde ,,lucrurile sunt complet neștiințifice’’, dar prin scamatorii ale minții se decide cine-i bun și cine-i rău (exemplu: americanii sunt ăia bunii, rușii cei răi). Chiar dacă drumul deschis incertitudinii este cel apropiat mai mult de ce susțin americanii, că ar tolera în sistemul lor politic. Însă și păstrarea incertitudinii și a drumului deschis nu este o dogmă, este ea însăși o incertitudine.
În epoca neștiințifică actuală ,,vracii’’ sunt psihiatrii și psihanaliștii, profesorii de literatură sunt ca oamenii de știință arabi, ce scriau comentarii la comentarii sau despre oamenii mari. Precum Pascal, Feynman pretinde sinceritate extremă, dar din păcate de la politicieni la oamenii de știință, oamenii ,,nu sunt sinceri’’. Prin sincer înțelegând nu doar să spui adevărul, ci să clarifici toată situația, pentru ca un om inteligent să poată decide singur. Oamenii de știință nu au respectat obligația de a fi sinceri spunând oamenilor că radioactivitatea și testele nucleare nu produc nimic pozitiv. Totuși după Feynman există progres prin noile idei nu numai din științele aplicate în tehnologie, ci și în economie, drept, administrație…Chiar și în religie: deși fizicianul nu crede în bazele religioase (Dumnezeu personal etc.), Feynman laudă enciclica papei Ioan al XXIII-lea despre convingerile morale, datoriile și responsabilitățile omului (probabil este vorba de ,,Pacem in Terris’’ din aprilie 1963, prelegerile din cartea lui Feynman fiind ținute în aceeași lună). Pentru Feynman, enciclica este ,,un mare pas spre viitor’’. În scopurile morale, omul de știință acordându-se cu homo religiosus.
scris de Cătălin Spătaru
Sursă:
Richard P. Feynman, Sensul tuturor lucrurilor: gândurile unui cetățean și om de știință, trad. Miruna Fulgeanu, Editura Humanitas, București, 2016, pp. 10-15, 19, 21-25, 27-34, 37-47, 52-56, 62-68, 71-72, 75-81, 85-87, 90-91, 96-97, 99-100, 108-109, 116-117, 120, 124-125
