Draga mea iubită, un buchet de trandafiri negri ţi-aş dărui,
După le-aş da foc; ca să-mi aduni cenuşa inimii…
Simte-mă până-n atriul stâng,
Smulge-mi inima bătândă şi lasă-mă să plâng.
Plouă cu lacrimi, tu dansezi călcându-le-n picioare
Tu, crudo, cine eşti, oare?
Iubirea, o flacără ce moare,
Tu, negrul, o non-culoare.
Era odată când îmi colorai viaţa,
Realizai portret în culori pastel
Portret al iubirii noastre
Acum, n-a mai rămas nimic din el…
Acum, fărâme de cenuşă şi portret se-amestecă în sângele rece,
Alcătuiesc simbolul vremii care trece.
Iar eu trebuie să trec peste,
Eu un realist, Tu o poveste.
ce frumos