Cele aproape 600 de pagini dezvăluie atâtea personaje, aproape fiecare cu scurta lui istorie, atâtea vieți prinse în câteva cuvinte sau câteva pagini, încât cititorul nu-i mai ține minte. Dar dă paginile mai departe, se intersectează cu personajele așa cum personajele se întâlnesc rapid între ele, se despart, se luptă, dispar, ca multele întâlniri din viețile noastre cu oameni cărora le afli câte ceva din povestea lor, apoi dispar, apoi dispărem.
Câteva diviziuni despre câțiva domni ai favelelor par să creeze iluzia unor povești, în care sunt prinse poveștile celorlalți. Dar e o iluzie. Toți sunt eroi și niciunul dintre personaje nu este erou.
Dar romanul place. Nu din cauza multelor mirodenii ale vieții: crime, droguri, violență, lupte între grupurile de bandiți, între bandiți și poliție, violuri, sex etc., ci din cauza faptului că oamenii de acolo rămân obișnuiți ca și cititorii, non–eroi și eroi ca și ei. Și așa cum Frumosu’ devine altceva peste noapte, și declanșează un război, încurajat de oamenii obișnuiți, la fel și cititorul știe că poate fi ca (non)eroul favelei. Ca și Frumosu’ va avea susținerea celor din jur, luptând cu răul, ca-ntr-o poveste cu cavaleri, conducându-și trupa, războindu-se până la moarte.
Dar dacă Frumosu’ devine ca răul cu care lupta, va fi cititorul scutit de transformarea sa în ceva rău? Se va feri el să nu se lase corupt de răul cu care luptă, învățând din prăbușirea lui Frumosu’? Dar nu a citit el cu atâta plăcere toate relele ce i-au trecut prin minte în timpul lecturii? El este ca Frumosu’ și va sfârși ca el, luptând ca el cu răul, lăsându-se ispitit, amăgit, delectat, distrus de rău. Însă pe de-a întregul povestea va fi frumoasă căci frumosul e ultima salvare, așa cum printre paginile întunecate răzbat lumini frumoase văzute de personajele din favela, când privesc dincolo de străzile și locuințele ei. – Cătălin Spătaru
Scurta reflectare asupra romanului „Orașul Domnului”
Ce înseamnă să fii bărbat? Răspunsul este următorul:
“-Fratele meu, eu fumez, prizez, cerşesc de când m-am născut, am spălat geamuri la maşini, am fost lustragiu, am omorât, am furat… Nu sunt copil. Sunt bărbat!”.
Asta ne declară “Cartofi Prăjiţi”, un ‘bărbat’, bandit în vârstă de 8 ani. El provine din “Oraşul Domnului”. Un oraş guvernat de legea animalelor, singura educaţie fiind “Şcoala Vieţii” şi singurul loc de muncă fiind “Jaful”.
Ca el sunt mulţi, “Dracosu’”, “Infernalu”, “Ciocan”, “Ze Micuțu”, “Noctambulu”, “Șoarecu Rusesc”, “Vrăbiuţă” s.a. . Pe aceştia i-a legat scopul de a duce o viaţă mai bună. Dar o viaţă mai bună, vine cu un preţ de plătit aferent. Având în vedere că cel mai bătrân dintre bandiţi avea 25 de ani rezultă că toţi plătesc la un moment dat cele făcute.
În “Oraşul Domnului” te naşti cu nimic, lupţi doar pentru a muri cu nimic. Semeni moarte, culegi moarte.
Mirajul vieţii mai bune este alimentat constant de alcool, droguri şi moarte. În culisele acestui miraj fiind gelozie, ură, frică, răzbunare, dar ce a fost la început, înainte ca “Scopul” să apară? O viaţă liniştită, netulburată de ideologii.
Mai multe cuvinte nu am de zis deoarece această carte se citeşte cu sufletul, nu cu mintea.-Vlad Țepeș
Surse foto:
smokingbarrels.blog.hu – imaginea reprezentativă este din ecranizarea cărții
http://www.imdb.com/title/tt0317248/
polirom.ro
produtomercadolivre.com.br
microempresasnegocios-posts.donoleari.com.br
