Non sequitur: Patapievici despre idei, blocaje, cultura generală și noi

Non sequitur, nu trece mai departe, nu continuă, nu este preluat, discutat, dezvoltat, transformat…Mai multe granițe, obstacole, blocaje, fundături decât drumuri, noi căi deschise, răspântii din care pornesc alte poteci, bifurcații, multifurcații din care pornesc noi poteci ale gândirii, noi crengi bazate pe o tulpină ce le susține, constituind tradiții de cercetare precum niște copaci ai cunoașterii în grădina lumii noastre. Avem filosofi precum Noica, Mircea Florian, Blaga, Rădulescu-Motru, Mihai Șora dar nu există tradiție de gândire precum idealismul german sau școlile filosofice antice ori filosofia analitică. De ce?

Emanoil Bacaloglu, un matematician și fizician strălucit, școlit și consacrat în Occident, s-a întors în țara noastră, unde în lipsa unei tradiții de cercetare, a unei culturi de specialitate în domeniile științifice în care era pregătit, el s-a ocupat cu articole de popularizarea științei, a devenit o figură importantă în societate, dar cariera sa științifică ca specialist a fost terminată, devenind una raportată la cultura generală.

Exceptându-l pe Noica care a reluat prin Mircea Vulcănescu gândirea ființei în limba română, filosofii români par să reia totul de la capăt, adamismul acestora (formularea lui Ștefan Afloroaei în ‘‘Cum este posibilă filosofia în estul Europei’’) fiind discreționar, raportat mereu la Occident și nu la filosofii români anteriori. De exemplu, Mircea Florian se credea discipol al lui Rehmke, iar Rădulescu-Motru adept al lui Wundt și neokantian.

Predominarea culturii generale în dauna celei specializate la noi, nediferențierea între ideile specializate și cele generale, raportarea dependentă mereu la Occident au fost piedici în calea constituirii unui schimb de idei care se ducă la formarea unei tradiții de gândire. Disponibilitatea continuă de a schimba idei într-un cadru supus unor standarde este redusă sau neînsemnată, iar participanții puțini. La noi domină atacul la om, la trecutul și personalitatea lui. Spațiul public este unul al bârfei. Comentatorii din mass-media nu-i citesc pe specialiștii ce-i disprețuiesc pe primii din pozițiile lor izolate. Nu există cooperare, suspiciunea domină, românii n-au încredere în idei, în primatul spiritului: ’’tot ceea ce oamenii fac este consecința teoriilor, doctrinelor, credințelor și mentalităților care le stăpânesc mințile. Nimic nu este mai real și mai material în istoria umanității decât spiritul’’(Ludwig von Mises). Nici vorbă la noi de a crede în realitatea creată prin spirit, poate alții pe ascuns să ne constituie realitatea de care ne plângem.

Într-o cultură bine rânduită cultura generală este axul pe care spițele culturii specializate se prind primindu-și temeiul și direcția căci cultura generală conține întrebările și problemele generale ale omului și lumii lui. Idioțenia savantă, pomenită de Nietzsche în legătură cu universitarii alergici la idei generale, este un exemplu pentru rolul culturii generale, ce-i lipsește cretinului educat în specialitatea sa. Însă fără spițe carul culturii merge greu, doar cu butucul roții, iar cultura generală își pierde substanța fără cea de specialitate. După ’89 imitând cultura orientată spre specializare a Occidentului, nici cultura generală nu se mai face bine la noi.

În afară de modelul roții pentru o cultură, modelul straturilor(plecând de la F. Bourricaud) arată peste tot în lume o ruptură între comunitatea specialiștilor și publicul larg consumator de divertisment. Totuși cultura generală nu a pierit la noi, iar cultura de specialitate nu este un scop de neatins.

Dar la ce bun cultura?

Cultura hrănește profunzimea vieții, îi oferă cadrul de manifestare, de exprimare, de amenajare. Cultura nu-i obligatorie dar fără ea nu poți arăta ce ești, cum ești și dacă ești. Fără ea nu putem transmite nimic mai departe și nici nu putem realiza depășirea prin creație sau transformare. Oamenii inculți sunt umanități ratate, speranțe irosite, bogății de posibilități neaflate de nimeni căci cultura face totul să fie cu putință, deși ea nu este totul.

Și blogosfera? Și blogurile? Servesc consumului de divertisment mai degrabă decât culturii generale? Dialogului sau atacului la persoană? Argumentului sau exprimărilor afective? Am putea vedea o tradiție de gândire schimbând idei și prin ea? Sau mai curând adamismul domnește autoritar?… Încercarea de a răspunde la astfel de întrebări va redescoperi probabil același non sequitur.

surse foto:

djnonsequitur.com

elefant.ro

adevarul.ro(modificată)

Articol de Cătălin Spătaru