Filosoful arab Ibn Tufayl, latinizat Abubacer sau Abentofal rescrie în secolul XII o poveste care circula în diferite variante și care avea să fie reluată sub numele mai cunoscutului Robinson Crusoe (Introducerea lui George Grigore, pp. 11-18).
Povestea de pe insulă: Hayy și Existentul cu existența necesară și desăvârșită
Pentru a nu face un salt deja, unde voia să ajungă filosoful și medicul arab, sunt admise la început ambele variante ale povestirii apariției copilului pe o insulă pustie: creatura Domnului este încredințată apei, nașterea nefiind dorită de familie sau copilul a apărut spontan din pământ prin diverse reacții. Oricum copilul este alăptat de o gazelă, fie că-i creatura Domnului aruncată pe apă de oameni, fie că-i fiul pământului. Și așa începe drumul spre cunoașterea lumii și a ce este dincolo de ea, cunoașterea ființei a cărei existență este necesară, la care solitarul de pe insula pustie ajunge prin propria reflecție.
El cunoaște, experiază lumea, plantele, animalele, astrele, reluând practic istoria umanității prin experiența sa. Așa descoperă prin gândirea sa pe lanțul cauzelor și efectelor că trebuie să fie un Făptuitor al formelor lucrurilor, gând descoperit la al patrulea șeptar al vieții lui (28 de ani), căci viața omului solitar era măsurată în cicluri de șapte ani (pp. 101, 103).
Suișul gândirii continuă, iar Hayy bin Yaqzan este absorbit cu totul de cunoașterea acestui Făptuitor care are toate desăvârșirile, cunoscute mai bine când nu se folosește de cele schimbătoare și corporale pentru a-L înțelege. Cel care nu cunoaște acest Făptuitor desăvârșit, acest Existent cu existența necesară, când moare nu tânjește după el, dar cel care l-a cunoscut tânjește mereu după El. Sau dacă L-a cunoscut, însă i-a întors spatele se va chinui să se întoarcă la desăvârșirea existenței, pentru că nu poate trăi fără ea (pp. 125, 127).
Hayy bin Yaqzan, singuratecul ce nu văzuse față de om, cunoaște că vederea intuitivă a existenței Făptuitorului desăvârșit este desăvârșirea esenței lui și fericirea sa. El vrea să rămâne așa mereu și caută căi de meditație pentru a rămâne în cunoașterea intuitivă a Existentului desăvârșit. El găsește că astrele sunt netulburate respectând legile impuse de Existentul desăvârșit și că ar putea să fie netulburat și el în vederea sa intuitivă (pp. 129). S-ar putea învârti în jurul centrului ființei sale așa cum se mișcă astrele în desăvârșirea lor, învârtindu-se, forma sa ar deveni a cercului perfect sau a unei sfere și mai perfecte (pp. 133, 135). Dar oare numai el voia să se desăvârșească?
Misticul ecologist
Plantele și animalele făcute de Existentul desăvârșit, Hayy nu voia sa le împiedice să se desăvârșească, nevrând să se interpună între ele și țelul hărăzit lor de Cel Desăvârșit, încât ar fi fost mai bine să renunțe la consumarea lor, dar ar fi murit împotrivindu-se astfel Creatorului care i-a dat viață. Încât a început să aleagă să nu se împotrivească Celui care făptuia în continuare prin creația sa. Așa Hayy mânca fructele coapte bine și semințele nu le arunca întâmplător, ci avea grijă să le arunce pe pământ unde puteau rodi (p. 141). Hayy alegea de asemenea din cele ce prisoseau, fiind multe din specia lor: legume, ouă sau carne, consumate într-o cantitate încât să supraviețuiască și să nu fie împiedicat de slăbiciune în a-și săvârși treburile (p. 143).
Asemenea cu stelele, misticul cosmetizat rotindu-se pentru a-L vedea pe Existentul desăvârșit
Vrând să fie asemenea perfecțiunii astrelor, Hayy își spală des trupul, parfumându-se cu ierburi, unsori, miresme, parfumându-și veșmintele încât ajunsese la o frumusețe sclipitoare precum a stelelor. Hayy se rotea, ca astrele în jurul axei lor sau pe orbitele lor, el făcea rotiri repetate în jurul stâncilor sau în jurul lui, până când leșina.
Ca un derviș rotitor, se rotea pentru a-se închide pentru lumea senzorială, deschizându-se într-o rotire interioară a minții în jurul Existentului Necesar până reușea, desprins de orice simț, să-L vadă (p. 147). Esența sa era chiar cunoașterea sa despre esența lui, iar cunoașterea esenței dumnezeiești nu era ceva adăugat, ci chiar El însuși (p. 149).
Întălnirea cu semenii, filosofia și religia
Tot ceea ce descoperise prin gândirea sa, îi va confirma un vizitator, Asal prin credințele sale religioase (p. 179). Cel care ieșise din peștera lui Platon, văzând Adevărul, întors printre semenii, ce vedeau doar umbrele lucrurilor, aceștia îl socoteau corupt. La fel pățește Hayy, care ajuns cu Asal printre semeni, le predică renunțarea la lumea senzorială amăgitoare, pentru a cunoaște adevărata valoare a lucrurilor, dar legați de prejudecățile lor, oamenii îi întorc spatele fiindu-le frică să renunțe la negoțul și vânzările lor, pentru a avea privirea răsturnată în raport cu lumea lor obișnuită (pp. 181, 183, 185). Sfârșitul? Adevărul nu-i pentru toți, iar cei doi: Hayy și Asal acționează în consecință. Nu sunt adevărurile profunde ale filosofiei și religiei prea mult pentru viața obișnuită? Doar insule necunoscute în oceanul deșertăciunii lumii noastre.
Cătălin Spătaru
Hayy bin Yaqzan reprezintă încercarea de realizare a sintezei dintre filosofia vechilor greci și religia islamică, mai precis între metafizica aristotelică și misticismul mahomedan. Intelectul activ, adică acel intelect a cărui viață veșnică îi împiedică deteriorarea, îi permite celui ce caută să descopere adevărurile supreme și, implicit, Existentul cu existența necesară – principiu al existenței. Acest intelect activ este Hayy – cel viu, în timp ce bin Yaqzan reprezintă „Fiul celui Treaz”, a cărei existență se datorează Existentului cu existența necesară, aflat în stare de veghe pentru eternitate (Studiu Introductiv de George Grigore, pp. 6 – 13).
A-L cunoaște pe Creator necesită o cunoaștere ce trece dincolo de științele obișnuite, de simțuri și de stările trupești. După cum afirmă și Abu-Bakr, această cunoașterea se realizează doar printr-o contopire între intelectul uman și cel divin, prin intermediul mijlocirii științei speculative și a gândirii logice. Mai mult decât atât, odată cunoscut, El nu poate fi explicat prin cărți sau prin vorbe, căci nemărginirea Sa nu permite să poată fi învăluit. Încercarea de a-L explica rezultă întotdeauna într-un eșec, fiindcă El transcende ceea ce face parte din lumea văzută (pp. 25 – 33).
Hayy bin Yaqzan se naște pe o insulă pustie, fiind crescut de o gazelă care-i asigura hrana prin laptele său, căldura prin atingerea sa și siguranța prin prezența neîncetată alături de el. La început, insula aduce aminte de o perioadă paradisiacă, lipsită de primejdii și de boli, binecuvântată cu pășuni verzi, ape și pomi fructiferi. Totuși, înaintând în vârstă, Hayy întâlnește sălbăticiuni pe care le îndepărtează prin aspectul pe care și-l însușește din corpul unui vultur mort. Astfel, el identifică moartea și, odată cu ea, modul în care sunt „construite” animalele în propriul interior. La moartea gazelei-mamă, Hayy se folosește de această știință pentru a căuta sursa morții în interiorul ei. Ajungând la inimă, dezvelind-o și identificând „două găvane”, Hayy își spuse că într-unul dintre acestea trebuie să se afle sursa stării actuale a gazelei. În găvanul din dreapta află că există doar sânge închegat, în timp ce găvanul din stânga este gol (pp. 53 – 69). În acel moment, Hayy realiză că ceea ce se afla în găvanul stâng a dispărut și că acesta este motivul stării gazelei-mamă: „Nu pot să nu bănuiesc că ceea căutam se găsea aici, însă a dispărut, lăsând în urma sa doar pustiul; în clipa aceea, s-a întâmplat oprirea acestui trup, care și-a pierdut astfel orice simț, orice mișcare.” (pp. 69 – 71).
Astfel începu Hayy să cerceteze fiecare ființă, fiecare corp aflat în lumea firii și în lumea stricăciunii, ajungând să cunoască esența proprie și esența lumii din jur, ca o multiplicitate prin intermediul căreia este format un întreg. Deosebirea dintre multiplicitate și întreg este dată doar de diversele moduri de manifestare, iar această deosebire se datorează aceleiași cauze precum aceea din „puterea duhului animal” – duhul este Unul, adevărata esență a acestei existențe. Fiecare specie beneficiază de acest duh, iar esența fiecăreia dintre specii este una, căci mulțimea lor reprezintă doar modul de manifestare al acestui Întreg. În continuarea cercetării sale, Hayy își întărește credința în această unitate prin intermediul observării plantelor, a căror asemănare între specii se realizează prin „ramuri, frunze, flori, fructe și fel de a se manifesta” (pag. 87), precum și animalele au în comun „simțurile, hrănirea, mișcarea prin voință, în orice direcție doresc” (pag. 85). Odată unite aceste două regnuri, el ajunge la concluzia că animalele și plantele reprezintă aceeași unitate, chiar dacă unele dintre ele sunt mai desăvârșite, pe când restul sunt împiedicate spre a se desăvârși în aceeași măsură. Cunoașterea lui Hayy continuă prin cercetarea corpurilor lipsite de simțuri, pe care le percepe ca făcând parte din același Întreg, căci proprietățile lor există în diverse feluri pentru fiecare dintre aceste corpuri, precum încălzirea a ceea ce este rece sau răcirea a ceea ce este cald. Astfel, ajunge la concluzia că toate corpurile sunt Unul singur (pp. 83 – 89).
În acest sens, multiplicitatea individuală este doar un corp cu mai multe aspecte, iar mișcările realizate de acesta țin de înclinația realizată de forma sa. Mișcarea are în spatele ei un Făptuitor, o cauzalitate, iar acest Unu trebuie să aibă, la rândul său, un Făptuitor. Dar cum a fost făptuit acest Întreg? Este un lucru apărut din nimic sau este un lucru care a existat dintotdeauna, fără a fi precedat de altceva? Veșnicia îl împiedica pe Hayy să găsească un răspuns, căci el nu putea concepe o existență fără sfârșit, la fel cum nu putea concepe o existență fără început; existența lumii, fără o cauzalitate care să o preceadă implică existența timpului înainte de tot, însă cum poate timpul exista înainte de lume, dacă timpul face parte din întregul acestei lumi? În urma acestor frământări, Hayy se hotărî să cugete asupra ambelor credințe și ajunge la concluzia că lumea nu ar fi putut apărea din nimic, astfel că a fost nevoie de un Făptuitor care să o creeze. Făptuitorul acestei lumi nu este un corp, căci El nu poate fi perceput sau simțit, iar dacă ar fi fost un corp, atunci El ar fi reprezentat o parte integrată a acestei lumi. Așadar, Făptuitorul nu este un corp, iar dacă nu este un corp, atunci El nu beneficiază de însușirile corporale. Creatorul este dincolo de lungime, lățime și adâncime, iar odată ce El este creatorul acestei lumi, înseamnă că El este cel care deține întreaga putere și cunoaștere asupra acesteia. Având în vedere faptul că existența fiecărui corp al lumii provine din forma sa, în cadrul căreia se regăsește înclinația către mișcare, atunci întreaga lume primește imboldul mișcării din partea Celui lipsit de materialitate (pp. 97 – 115). Astfel că Hayy beneficiază de următoarea cunoaștere: „ambele căi îi vădeau ca adevărată existența unui făptuitor fără corp, care nu este așadar nici legat, nici sperat de vreun corp, nici înlăuntrul, nici în afara vreunui alt corp, căci a fi legat, ori separat, ori înlăuntru, ori în afară sunt însușiri corporale de care el este, cu desăvârșire, lipsit.” (pag. 115).
Realizând faptul că toate cele ce sunt reprezintă creația acestui Existent cu existență necesară, Hayy ajunge să înțeleagă faptul că scopul corpurilor este acela de a se desăvârși prin rolul stricăciunii lor, mai precis de a se transforma în alt corp. Astfel că Existentul cu existență necesară, fiind lipsit de corporalitate, nu poate trece prin stricăciune. Acum că Hayy știe că esența sa nu se poate strica, el dorește să afle care va fi starea sa odată ce va părăsi corpul și dacă îl va mai putea percepe atunci pe Creator, căci odată perceput, mare suferință a sufletului va fi aceea de a-L pierde. Ceea ce are de făcut este, deci, să-și concentreze întreaga cunoaștere și atenție asupra Existentului cu existență necesară, pentru a nu-L pierde și pentru a-L putea contempla chiar și după stricăciune: „Îi era limpede că toate aceste soiuri nu erau făcute de nimeni altul decât de acel Existent cu existență necesară de care înțelesese că trebuie să se apropie, căutând a-i semăna, spre a afla fericirea.” (pag. 141). Cum poate Hayy să-i semene Creatorului său, fără a-i strica Creația, fără a se implica asupra modului în care aceasta se desfășoară, când el este condiționat de propria corporalitate să respecte nevoile biologice ale propriului corp? Hayy alege să consume doar atât cât are nevoie pentru a-și asigura energia necesară contemplării Creatorului. El va consuma doar ceea ce poate răni cât mai puțin cu putință, începând cu fructele copacilor, continuând cu plantele și, în cele mai extreme situații, cu carnea animalelor care-i ies în cale. Când va consuma el această hrană? Doar atunci când va simți că foamea îl sfâșie atât de puternic, încât nu poate continua contemplarea Existentului cu existență necesară. În ce cantitate o va face? Doar atât cât să-i potolească durerea, spre a putea continua contemplarea (pp. 141 – 143).
Radu Mihai
Sursă trimiteri:
Ibn Tufayl(Abentofal), Hayy bin Yaqzan sau din tainele înțelepciunii răsăritene, trad. George Grigore, Polirom, Iași, 2013
Surse foto: polirom.ro; arabischesbuch.de; pierre-marteau.com; nataatmadja.blogspot.com
