Articol realizat de Radu Mihai.
„Ei, și care va fi să fie mișcarea?”- ce să mai…depun o kișki în fața lui Bog că razcazania acestui celavek numit Anthony Burgess a fost tare horrorshow, o, Fra, căci să trăiești o jâznie într-o teamă continuă că s-ar putea în orice clipă din seară să te trezești cu niște gășkari care să te tolkaftească până-ți sare krovi pe toți pereții nu-i chiar un lucru plăcut. O, Fra, ce lume distopică a creat Burgess, ce Londră întunecată și plină de găști de nadsați pregătiți oricând să-și drinkuiaskă molokoul cu vellocet, synthemesc sau drencrom și să-ți aplice un noga direct peste lițofață și în zubi și să te lase acolo într-o baltă de krovi. Fra, nu te mint, mi-a fost dificil să învăț jargonul ăsta de nadsat, dar m-am fefelit puțin cu el și mi-am dat seama că-i tare horrorshow, că nu-l pot înțelege toți babalâcii și nici cei care n-au întocmit câteva ultraviolențe alături de Alex…de fapt, ce să mai, poate credeți că-s vreun bezumnâi că gavaresc așa, dar folosiți-vă mozgul ca să vă gândiți că voi la 15 ani vă drinkuiați molokoul și plecați la școală, în timp ce acest malcik Alex își umplea timpul cu jafuri, tolkafteli și cu bătrânul bag-o scoate-o, o, Fra…
Și mai vedeți voi că Alex nu-i singur, Fra, că are alături de el trei gășkari, adică pe Pete, Georgie și Moho, niște malciki tare horrorshow, gata să sară la tolkafteală din plăcere și pentru niște bani. Fra, dar haide să facem niște lumină și să vă explic anumite lucruri referitoare la Alex. Malcikul ăsta are o natură criminală, Fra, un delincvent cu niște gusturi muzicale extraordinare, dar el nu-i o victimă așa cum mi s-a părut că a încercat acest celavek Stanley Kubrik să-l descrie-n film…nu, Fra, el este un nadsat de 15 ani care obține plăcere din violență, care se tolkaftește cu alți gășkari și cu proprii gășkari, ca să le demonstreze cine-i șeful, care mânuiește brișka jap-jap la gâtlej ca să-l întâmpine pe ciudesnâiul krovki și care ademenește copile de 10 ani în propria casă ca să le îmbete și să le violeze, adică să practice bătrânul bag-o scoate-o, pe minunata Simfonie a IX-a a lui Beethoven, o, Fra. Dar Alex este trădat de gășkarii lui într-o tolkafteală super horrorshow cu o babușkă și cu mâțele ei, pe care Alex o omoară, Fra…și gășkarii fug, Fra, căci Moho îi lipește între oci un lanț care-l adoarme pe malcikul nostru, iar ăsta din urmă este prins de milițoi și dus închisoare alături de alți plenâi și prestupnici, mai precis la Statocna Numărul 84F. Prietenul și Umilul Nostru Povestitor, Fra, adică Alex, ne spune că restul au fost super horrorshow de dezamăgiți de el, mai ales mamă-sa care bohohocea când a auzit că-i vinovat și că primește 14 ani de închisoare, Fra…
Alex, adică 6655321, căci suntem în închisoare, ne spune razcazania de aici, adică cum s-a împrietenit el cu gășkarii lui de celulă și cum într-o zi a fost adus un pervers de prestupnic în camera lor…și prestupnicul ăsta era un mare pervers și pedofil, că s-a urcat în pat la Alex și a încercat să pună ruka pe el, dar Prietenul și Umilul Nostru Povestitor l-a împins pe jos, iar gășkarii lui i-au sărit în ajutor și l-au tolkaftit super horrorshow pe acest pervers. Și după toată tolkafteala a sărit și Alex ca să-i tragă câteva ruki peste lițofață și l-a tolkaftit atât de tare încât l-a lăsat întins într-o baltă de sânge și prestupnicul a murit, o, Fra…așa că 6655321 a fost ales pentru un program de reeducare numit „Tratamentul Ludovico”, ceva idee a unui dr. Brodsky, un fel de tratament care te lipsește de liberul arbitru, o, Fra. Haide să-ți explic, Fra: tratamentul ăsta este bazat pe teoria unui celavek numit Burrhus Frederic Skinner, adică B.F. Skinner pentru malcikii și dievușkele de la psihologie, un tratament care presupune asocierea unor senzații cu un anumit comportament.
Alex al nostru este tratat ca un rege, nu altceva! Are propria lui cameră, mănâncă bine dimineața și seara…doar că-i injectat în ruka cu niște vomitive și după-i dus într-o cameră cu alți liudi îmbrăcați în halate albe și este legat de un scaun, o, Fra, cu niște chekstii pe golovan și pe corp și cu niște chekstii care să-i țină ocii deschiși tot timpul ca să privească la ecranul din fața lui. Și pe ecran apar numai scene de ultra-violență super horrorshow, iar Alex începe să asocieze comportamentele respective cu starea de vomă pe care o resimte pe parcursul vizionării…dar, Fra, ce monștrii și ce jigodii sunt și doctorii ăștia în halate albe, că pe fundalul filmărilor se aude mult-iubita muzică simfonică a lui Alex, o, Fra…ce chin să asiști la violuri, jafuri, spânzurări, torturi și crime pe ritmurile divine ale lui Beethoven și Mozart.
Super horrorshow, dar după două săptămâni de tratament, Unicul și Umilul Nostru Povestitor este eliberat și se întoarce acasă la Ma și Ta, unde găsește un chiriaș care locuiește în vechea sa cameră și pe Ma și Ta șocați de prezența lui…Fra, și ce să facă Alex în asemenea condiții, că alege să plece, dar nu înainte să se înfurie și să resimtă starea aia groaznică de rău pe care o simțea când vedea filmările din timpul tratamentului. Așa că Alex pleacă și realizează că orice impuls agresiv și orice gând violent vine cu starea aia împuțită de greață insuportabilă, bietul malcik, parcă l-au lipsit de mozg. Și așa este viața, că ajunge Alex în casa unde acum câțiva ani a bătut un babalâc care scria o lucrare, ceva cu titlul „Portocala mecanică”, și unde a violat-o pe soția babalâcului de scriitor, undeva unde se numea ACASĂ. Dar ce să vezi, Fra, că Alex și gășkarii lui au violat-o pe biata dievușkă cu măștile pe față și ea a murit în urma violului, dar acest babalâc nu-l recunoaște pe malcikul nostru, căci Alex nu era glupâi și acționa cu masca pe față, la fel ca Pete, Georgie și Moho.
Scriitorul, adică acest celavek numit F. Alexander îl recunoaște pe Alex din ziar, dar nu ca malcikul care a realizat bătrânul bag-o scoate-o cu soția lui, ci ca biata victimă a guvernului, acel nadsat lipsit de liberul arbitru, de ceea ce îl diferențiază pe om de restul ființelor. Și știe Alexander că acest malcik este un experiment eșuat și că mai bine ar fi să poți alege între bine și rău decât să alegi binele în mod condiționat…adică nici măcar să nu-l alegi, ci să fie singura chekstie pe care o poți face. Dar Alexander găsește o soluție super horrorshow la problema asta și își cheamă gășkarii de partid ca să pună la cale un plan de a dărâma actualul guvern, o, Fra, prin intermediul situației lui Alex. Așa că Alexander îl trimite pe malcikul nostru la culcare, dar nu înainte să devină suspicios asupra lui, că, vedeți voi, nici jargonul ăsta nu-i întotdeauna dobrodoi și dă de bănuit când este auzit din gura unui nadsat care-ți violează soția. Oricum, după ce trage un spatceamnic pe cinste, Alex al nostru se trezește și slușește un zvuk cunoscut, ceva dintr-o piesă simfonică și simte cum golovanul i se îngreunează și starea de greață devine din ce în ce mai insuportabilă. Și pe măsură ce sunetul crește în intensitate, crește și starea groaznică a lui Alex, o, Fra, și malcikul nostru vrea să găsească o cale de evadare din acest calvar, așa că alege să se sinucidă sărind pe geam, Fra, scumpa liniște eternă…
Dar Alex nu moare, Fra, însă realizează că asta își doreau „salvatorii” lui, în frunte cu F. Alexander. Desigur că-și doreau o victimă a sistemului, a actualului guvern, o victimă dincolo de portocala mecanică pe care o aveau, o victimă care a ales moartea din cauza tratamentului brutal aplicat de guvern. Dar iată că planul nu a funcționat și că Alex este îngrijit într-o cameră de spital, unde este vizitat de Ministrul de Inferne sau de Interne, același Ministru care a fost de acord cu tratamentul său și care-l asigură pe malcikul nostru că după externare va avea parte de tot ceea ce-și dorește, genul de poveste super horrorshow cu loc de muncă și toate cele. Dar Alex al nostru nu-și dorea decât o mică vacanță, o pauză înainte de a deveni un membru util al societății și, odată trecut prin o revelație super horrorshow – Moho devine polițist, Pete se căsătorește, iar Georgie moare -, malcikul nostru renunță la noua sa gașkă și pornește un proces de schimbare, cu gânduri despre animalismul din tinerețe, maturizare, găsirea unei dievușke alături de care să aibă un fiu, cu floricele pe câmpii într-o lume „împuțită și înfiorător de groahznică” și tot rahatul de rigoare.
Surse foto: imaginea reprezentativă, alături de prima și a treia imagine din articol îmi aparțin
Sursă foto #2: www.theparisreview.org
Doar pentru că îmi mai amintesc gavari ruski iazâc, am deslușit ițele și destinele ..
Da, Fra, dar să mă vezi pe mine, un malcik care n-are habar de ruski și d-astea, tare glupâi m-am simțit până să învăț nadsatul ăsta…
” Viva Translație”( că să nu zic „Internaționala) 😊