Să ne ferim de ecologia totalitară a fanaticilor apocalipsei, alături de Pascal Bruckner!

  Europa prezentului nostru se confruntă cu o situație-limită: o societate care a eliminat sensul religios al vieții și care se află în încercarea de a identifica sensul acesteia în știință. Desigur că anularea oricărui sens al acestei vieți facilitează formarea unei angoase profunde la nivelul întregii societăți, motiv pentru care cultura europeană a avut nevoie de o restructurare puternică la nivelul tuturor activităților umane, dar în special la nivelul gândirii individuale și colective. Putem însă să discutăm despre eliminarea totală a sensului religios? Probabil că nu, cu atât mai puțin cu cât în țările estice ale Europei încă persistă o puternică credință religioasă. Pascal Bruckner ne spune că în Europa postmodernistă și lipsită de credință a avut loc înființarea unei noi religii seculare a cărei reprezentare este mediul natural: ecologia. Autorul susține existența a două tipuri de ecologie: cea rațională, democratică, bazată pe extindere și cea divagantă, totalitară, bazată pe limitare (pag. 14). Subiectul principal al lucrării lui Bruckner, „Fanaticii apocalipsei”, constă în demascarea ecologiei totalitare și a mecanismelor folosite de aceasta la nivelul influențării mediului socio-politicului în cadrul culturii europene.

 Ce ne învață ecologia totalitară? Că omul este singurul vinovat pentru toate calamitățile și dezastrele acestei planete. De ce este el vinovat de aceste lucruri? Din cauza încercării de dominare a Terrei. Ce este Terra în prezent? O entitate-natură, Geea, Mama noastră, Mama împotriva căreia ne-am întors armele și pe care o ucidem lent. Fundamentul acestui concept? Influența creștină exercitată asupra întregii istorii: „răul înseamnă orgoliul făpturii revoltate împotriva Creatorului său; un orgoliu care îi depășește prerogativele” (pag. 27). Ecologia totalitară ne avertizează asupra situației critice în care ne aflăm: planeta este pe moarte, omenirea se îndreaptă spre propria autodistrugere, zilnic dispar între 50 și 200 de specii de ființe, suportăm cea de-a „șasea extincție”, recifele de corali vor dispărea până în 2050, iar în 2060 va avea loc sfârșitul acestei lumi, din cauza sterilității spermei masculine, sterilitate cauzată de pesticide și de poluanți organici persistenți, precum și de mutageni și reprotoxici. Încălzirea globală, anormalitățiile naturale, toate se întâmplă din cauza activității umane, iar omul poate doar să își aștepte sfârșitul! Așadar, suntem martorii propriei autodistrugeri: de fapt, suntem martorii folosirii unui mit creștin, și anume, după cum o numește Bruckner, spaima creștină a Zilei Judecății (pp. 30 -33). Totodată, ecologia totalitară maschează elementele marxiste pe care le utilizează în descrierea situației mediului natural, precum „scientismul omniprezent, viziunile înspăimântătoare despre realitate, admonestarea celor vinovați de a nu-i fi înțeles pe cei care le vor binele.” (pag. 35).

 Arma principală a ecologiei totalitariste: frica. Aceasta din urmă are puterea de a mobiliza mase uriașe de oameni, prin intermediul unei repulsii colective, care în acest caz este reprezentată de întreaga activitate umană a prezentului. O dictatură a spaimei! Omul, această creatură scârboasă care contribuie la moartea Terrei prin acțiunile sale zilnice! Cum funcționează această propagandă a terorii? Într-un mod simplist: identificarea a cât mai multor știri terifiante, transmiterea acestora la nivelul maselor prin intermediul canalelor de comunicare, urmată de sublinierea fatalității și de identificarea unei mici speranțe de salvare. Bruckner întreabă: „(…) dacă situația este atât de gravă pe cât se pretinde, ce rost mai are să ne împotrivim? De ce să nu trândăvim în așteptarea potopului?” (pag. 53). Și pe bună dreptate, într-o situație fatală precum ne este înfățișată starea prezentului, ce sens mai au activitățile umane care, oricum, nu pot împiedica manifestarea acestei apocalipse ecologice? Scenariul respectiv este demn de un film horror și funcționează prin împrumutarea mecanismelor cinematografice de lucru: angoasa, neavând obiect, este întrupată în ficțiuni. Perceperea ficțiunii (filmul horror, spre exemplu, sau prevestirile apocalipsei ecologice) facilitează manifestarea fricii prin intermediul căreia, odată materializată în știri dezastruoase și premoniții apocaliptice, ne eliberăm de „răul existențial”. Precum în filmele horror, ecologia totalitară ne oferă un scenariu tulburător: în activitatea noastră cotidiană, monotonă, liniștită, plictisitoare, se infiltrează un pericol uriaș (în cazul nostru, dezastrul ecologic), care necesită o rapidă mobilizare: „Cu cât un popor se civilizează și își zăgăzuiește pornirile ucigașe, cu atât mai mult se delectează cu povestiri atroce. Tot așa, filmul-catastrofă, cu orașele sale năruite, cu zgârie-norii săi rași de pe fața pământului, este, în felul său, o utopie nivelatoare (bogații și săracii sunt eliminați fără deosebire) și o lecție de modestie (…). Cele mai colosale edificii, cele mai vaste imperii sunt hărăzite ruinei. Vai de cei care uită asta!” (pag. 58). Asemănarea dintre filmul horror (sau cel catastrofă) și dezastrul ecologic constă în faptul că ambele activează teama în fața unei morți violente care nu ține cont de statutul individului. Viitoarele generații umane vor reprezenta victimele crimelor pe care noi le-am produs față de Pământ, ei fiind cei care vor trebui să răscumpere faptele strămoșilor lor (pag. 60).

 Discursul despre mediul natural al ecologiei totalitariste? O simplă reproducere a mitului „Alungării din Rai”: Terra reprezenta, în prealabil, un paradis, o grădină a Edenului. Odată ce omul a gustat din Pomul Cunoașterii (adică odată ce individul uman a început să dezvolte tehnologia, mai precis primele unelte din piatră), atunci el a fost izgonit din Rai (deci a fost condamnat să-și suporte propria greșeală până în momentul final). Trebuie realizată o distincție clară între ceea ce reprezintă o modalitate de distrugere în masă (armele nucleare) și ceea ce constituie un factor-cheie la nivelul dezvoltării științifice și a activității umane (centralele nucleare). Desigur că un eveniment tragic precum explozia de la Cernobîl reprezintă un motiv real de îngrijorare cu privire la activitatea acestor centrale, însă o astfel de situație necesită reorganizarea activității și dezvoltarea tehnicilor de preîntâmpinare a unei posibile catastrofe și nu un element critic, capabil de distrugere în masă. Bruckner susține că explozia de la Cernobîl nu a avut efect doar asupra oamenilor din zonă și a mediului afectat, căci ea a alterat și creierul anumitor comentatori: acolo unde Organizația Mondială a Sănătății a înregistrat un număr de 212 morți, Greenpeace a identificat 200.000, iar doamna Corinne Lapage (în numărul din 20 aprilie 2011 al săptămânalului „L’Express”) a identificat 9 milioane (pp. 65 – 79)!

 Bruckner susține că acest tip de ecologie se folosește de viitor pentru a șantaja întreaga societate, ca în cazul creștinismului și al comunismului: utilizarea la scală mondială a tehnologiei, precum și abuzul tehnologic și științific au ca și consecințe o serie de pagube viitoare pe care nu le putem ocoli și care vor fi plătite de generațiile ce ne urmează. Este vorba în acest caz de un proces de deturnare a atenției: în loc să fim preocupați de problemele reale ale prezentului, ecologia totalitară insistă asupra posibilelor probleme ale viitorului. Avem noi, generațiile actuale, responsabilitatea totală față de viitorul următoarelor generații? Cu siguranță răspunsul este unul negativ. Viitorul generațiilor următoare nu poate fi redus doar la activitatea generațiilor anterioare: este vorba despre o serie vastă de factori care influențează eficiența și bunăstarea unei generații, iar asumarea unei astfel de responsabilități reprezintă o „povară titanică”. Există, deci, două viitoruri: unul apropiat, pe care îl putem influența într-o oarecare măsură, și unul îndepărtat, asupra căruia nu avem nici o putere. Omul nu este capabil să identifice cu precauție ce anume se va întâmpla în viitorul îndepărtat, din cauza limitării schemelor cognitive și a cadrelor de gândire umană, precum și din cauza limitei pe care o impune cunoașterea noastră. Ecologia totalitară este, după cum afirmă autorul, o deturnare a atenției de la mizeriile prezentului nostru (pp. 83 – 87).

Pascal Bruckner

 În prezent asistăm la una dintre cele mai monstruoase influențe umane asupra mediului: dezastrele naturale reprezintă efectul activităților umane asupra mediului înconjurător! Bineînțeles că marile cutremure, erupțiile vulcanice, inundațiile, tsunamiurile, incendiile, toate acestea sunt create de mâna omului! În urmă cu un secol, aceste evenimente reprezentau „niște fapte diverse”, în timp ce în actualul secol ele sunt „niște fapte neîntâmplătoare”. În Evul Mediu condițiile de viață erau nesigure, foametea era o situație generală, iar bolile decimau populația…suferința exista ca și efect al neputinței umane. În prezent și în mod paradoxal, suferințele par să provină din superputerea umană! Această superputere a omului a dus la extincția a sute, poate chiar mii de specii de animale și plante! Există o încercare de reorientare a omului către societățile antice, către aborigenii australieni sau indienii din America de Nord, către triburile neolitice și paleolitice, care sunt acum identificate cu modelele esențiale ale comuniunii dintre om și natură…totuși, este acest argument valid? Răspunsul este, din nou, negativ: conform lui Edward Osborne Wilson, extincția anumitor specii a început încă din perioada paleolitică, mai precis încă din momentul în care omul și-a construit prima unealtă. Păcatul primordial! Asistăm la o idolatrizare a naturii, iar omul merită condamnat pentru încercarea sa de ameliorare a propriului destin! Omul s-a întors împotriva Geei, iar entitatea-pământ îl sancționează în prezent prin intermediul catastrofelor naturale (pp. 127 – 140). Realitatea este, totuși, alta. Nietzsche a avut dreptate în momentul în care a afirmat faptul că natura este indiferentă față de om. Aceeași afirmație o realizează și Bruckner în lucrarea respectivă: <<natura>> „duce un război nemilos împotriva noastră, ne programează să trăim, dar și să dispărem, ne oferă cele mai surâzătoare perspective, ne supune celor mai groaznice torturi, se dovedește încântătoare și abjectă” (pag. 140).

 Șansele omului din prezent? Să reducă productivitatea, căci productivitatea este aceea care a condus la uciderea lentă a planetei noastre! Ecologia totalitară devine o unealtă a politicului în influențarea dezvoltării sociale: cum putem salva planeta? Simplu! Stingeți lumina, opriți căldura, deveniți restrictivi, fiți atenția la epicentrul crimei (propria casă) unde fiecare membru al familiei devine un potențial criminal prin intermediul comportamentului său nechibzuit și consumerist! Aceste tipare pe care se bazează ecologia totalitară constituie o reînviere a păcatului originar: să mănânci un cotlet, să pornești caloriferul, să lași apa să curgă, iată care sunt acțiunile din spatele uciderii acestei planete! Acest tip de ecologie folosește, după cum susține Bruckner, o retorică creștină: „mai puțin înseamnă mai mult”. Sărăcia este cel mai de valoare bun al umanității, ar vrea să ne transmită această ecologie, un tip distorsionat al concepției adepților Spiritului Liber care practicau sărăcia liberă în perioada Evului Mediu. Desigur că în lipsa căldurii, a apei potabile și a hranei, sărăcia nu mai constituie o virtute. Ecologia este o răzbunare a lumii rurale în fața celei urbane, o încercare de materializare a unei comunități cu beneficii egale, care-și muncește propriul pământ și care se bucură de roadele acestuia (pp. 183 – 206).

 La nivelul politicului, ecologia totalitară ascunde o urmă profundă a influenței regimurilor de acest tip: imaginați-vă cum ar fi dacă un fanatic al ecologiei s-ar trezi, peste noapte, conducător asupra unei națiuni! Bruckner afirmă că „consumul de apă, de energie ar deveni un stigmat social, iar celor care s-ar dovedi mațe-fripte li s-ar acorda primă. Să ni-i imaginăm pe noii comisari politici ai carbonului stabilind categoriile de paria, în funcție de bilanțul de CO2: huo celibatarilor care consumă de două ori mai mult decât un individ care trăiește într-un cămin de trei persoane! Huo bebelușilor care ar trebui să devină obiectul unui impozit suplimentar de 5000 de dolari, potrivit articolului unui profesor din „Australian Journal of Medicine” precum și unei taxe anuale de 800 de dolari. (…) Huo, de asemenea, obezilor și celor divorțați, care împovărează suplimentar planeta, potrivit „New Scientist”. Huo, în fine, bărbaților care, potrivit ministerului suedez al dezvoltării durabile, expiră o doză de dioxid de carbon mult superioară celei expirate de femei (e, probabil, o chestiune de hormoni, motivul nu e precizat).” (pag. 212).

 Șansa omului de a scăpa de ecologia totalitară? Întoarcerea către ecologia democratică: omul trebuie să lupte pentru folosirea rațională a resurselor planetei, să se asigure de protejarea speciilor, să identifice noi forme de coabitare între el și celelalte specii, să dezvolte activitatea industrială și agricolă astfel încât ea să dăuneze cât mai puțin mediului înconjurător, să continue să lupte împotriva bolilor, să construiască noi locuințe și orașe prin intermediul utilizării unor mecanisme de consum redus al energiei, iar lista poate continua! Civilizația umană se află într-un ciclu din care nu poate scăpa: orice soluție aduce cu sine o nouă problemă, însă șansa unei dezvoltări eficiente și a unui viitor benefic pentru toate generațiile ce vor urma constă în continuarea identificării soluțiilor și nu în renunțarea la întreaga activitate a prezentului (pp. 172 – 175).

Articol realizat de Radu Mihai.

Sursă foto reprezentativă: elefant.ro

Sursă foto #1: amazon.com

Sursă foto #2: proalba.ro


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.