Încă 7 munți pe ale căror poteci ai putea să-ți drumețești gândurile și pașii

Bodoc, de unde nu mă mai întorc

lângă vârful Bodoc (02.07.2020)

Sau mai bine mă reîntorc. Iarna, golul alpin, cu aspect deluros, domol, parțial acoperit cu copaci, ar fi ideal pentru o drumeție, unde fără a face un mare efort fizic, gândurile pot zbura către zările unui peisaj de iarnă.

Dar și vara, frumusețea locului cu liniștea deplină, cerul albastru, căldura, insectele, florile, copacii, priveliștile către depărtări, îl învăluie pe drumeț, ținându-i mintea în timpul Bodocului.

Să ne amintim timpul lui, resimțind frumusețea lui indescriptibilă. Cel mai bun drum spre muntele Bodoc din munții Bodoc este de la intrarea în satul Malnăș. Nu punctul albastru spre vârful Ascuțit, pentru că nici nu se văd nici sfârșitul lângă muntele Bodoc și nici intrarea, fiind puțin practicat acest drum. Celălalt punct albastru, pe o cărare ce face dreapta peste un pârâu, la urcare spre Dealul Cetății, trecând pe lângă două cetăți, fiind mult mai practicat.

Urcând spre Dealul cetății, printre minunații fagi, ce-mi apar altfel după dezvăluirile lui Wohlleben, fagi păstrând apa într-un mic bazin în trunchiul lor, fag în două picioare ca un totem, devorat, luptând cu ciupercile și alți dăunători.  O luptă tăcută, solidară pentru a păstra minunata lume a pădurii. Firește, dinspre Olteni, de unde vine o cărare cu triunghi roșu, se aud și băieții cu drujbele și caii, dar rădăcinile fără trunchiuri pot supraviețui multă vreme într-o pădure de fagi. Până atunci ruinele cetății Herecz pe dealul cu același nume, cetate locuită de copaci, pot fi prilej de reflecție asupra a ce va rămâne în urma noastră, pe ruinele lumii noastre: o pădure? Pustiul?…

Ieșirea în golul alpin se face pe lângă dealul unde este altă cetate, Cinceaș. Însă să mergi prin șa spre Bodoc este atrăgător, perspectiva deschizându-se spre zările nemărginite urcând pe fruntea Bodocului.

De aici, de la vârful Bodoc, spre Mociar cam la un kilometru jumătate cunoaștem coama munților Bodoc, cu caracteristica ei, locuri alpine, cu deschidere, pâlcuri de copaci, copaci singuratici, poieni…

Fiind zonă pastorală, o pășune este în apropiere vârfului Bodoc, la ieșire din pădure un văcar de treabă cu vacile și câinii lui, o altă cireadă dincolo de Mociar, stâne spre satul Bodoc…dar frumusețea și liniștea sunt covârșitoare, încât parcă din Bodoc nu mai vreau să mă întorc, dar sigur vreau să mă reîntorc. 

    

Pe Baraolt la promenadă

spre Havad (3.07.2020)

Din Șugaș Băi spre Poiana Sermani poți face în jumătate zi o plimbare fără a întâlni alți drumeți în niște munți mai puțin străbătuți, exceptând oamenii locului. Din poiană pe bandă albastră, un drum forestier seamănă pe alocuri cu o alee printre copaci, printre minunații fagi, ca o promenadă într-un parc sălbatic. După ce întâlnești punctul roșu, nu trece mult timp și ajungi la vârful Havad. Hărțile ți-l vor arăta, nu indicațiile din teren. De aici sunt două ieșiri din pădure. Spre  poiana Benco și spre Vălcele. La ieșirea din pădure spre Vâlcele deschiderea spre zări este largă deși copacii stau în apropiere.

Înapoi spre Șugaș te cheamă fratele Havadului, Gurgăul ascuns și descoperit de hărți, iar pe triunghi albastru coborând prin straturi de fagi și brazi amestecați, fagi mai sus, brazi mai jos, o altă perspectivă, mai îngustă este la capătul pârtiei.

Punându-se de-a curmezișul Oltului, munții Baraolt, au rămas mai puțin cunoscuți decât Oltul, dar mai ascunși, mai retrași, vrând să uităm trecerea a toate de care ne aduce aminte apa curgătoare, un baraj în fața curgerii apelor, un baraj menținând statornicia munților pentru totdeauna.

Hășmaș, Hășmaș, de amintirile mele nu te lași

pe Hășmașul Mare (28.07.2020)

Traseul cu marcaj pe bandă albastră pe care l-am parcurs anul trecut a fost blocat de furtunile din iarna trecută. Un traseu mai lin și mai frumos decât alternativa pe triunghi roșu. Triunghiul roșu trece printr-o îngrăditură unde poți întâlni cai, oi, 8-10 câini ciobănești prietenoși sau mai puțin prietenoși, apoi o potecă destul de înclinată până la poiana din fața cabanei.

Nu te poți opri acolo în fața alternativelor. O cățărare pe Piatra Singuratică sau Unică, cum e numită de localnici. Sau mai bine ieșirea dinspre cabană într-o șa, șaua Curmătura, pe banda albastră spre vârful Hășmașul Mare. Cuprinsă de o zi liniștită, cu nori răzleți, unul oprindu-se deasupra Pietrei Unice, tălăngile vacilor răsunând de parcă erau acolo de când lumea, sub soarele cald, sublimul s-ar putea coborî în mintea drumețului, bulversat de atâta frumusețe pastorală și naturală, ridicat fiind deasupra a toate, pentru o durată asemănătoare cu înțelesul lui ceva pentru totdeauna.

Dacă nu este sublimul, atunci este frumusețea peste care nu poți trece.

În drumul spre Hășmașul cel mare o perspectivă largă se deschide, stânci peste care corbii și vulturii se rotesc, iar crucea de pe Hășmașul Mare pare a fi o cruce în munți luată de pe pânzele lui Caspar David Friedrich.

O cruce prin care frumusețea divină coboară jertfindu-se în clipele trecătoare spre bucuria muritorilor rătăcitori ce caută, nici ei nu știu prea bine ce anume.

Harghita-Mădăraș, purtând povara oamenilor

Harghita Mădăraș (29.07.2020)

De la Harghita-Băi până lângă vârful Harghita-Mădăraș sunt peste 10 km de potecă cuprinsă de o liniște deplină. Locurile cu atenționări de pe hartă: căderi de pietre, o poiană ce stă pe apa unor izvoare, nimic de fapt periculos.

Lângă vârful Harghita Siculeni pe dreapta o perspectivă limitată. Lângă vârful cu celebrele cruci, au început să apară semenii. În poiana de lângă vârful Mădăraș norii par că se plimbă printre cruci, poiana oferind o deschidere largă spre munții Giurgeului și Hășmaș, dar și spre culmile munților Harghita coborând înspre Vlăhița.

Vârful Mădăraș este încărcat de crucile oamenilor, obligat să le ducă el crucile un timp până când ei poate și le reiau. O televiziune de limbă maghiară făcea un reportaj despre discuția de a coborî crucile de pe munte. Să dau un interviu acestei televiziuni printre cruci pe vârful unui munte era ultimul lucru la care m-aș fi gândit că mi se poate întâmpla pe munte.  Dar toate vorbele se risipesc în vântul ce le poartă departe în contemplarea depărtărilor.

Coborârea spre Vlăhița, de la cabana Harghita Mădăraș, pe o scurtătură arătată de Osmand, marcată cu punct albastru, nu prea concordă cu realitatea modificată de potecile create, schimbate de biciclete și de alergători, de concursuri și organizatori, dar până la urmă nu te rătăcești, ieșind în valea ce coboară alene spre Vlăhița.

Țibleș din Suplai, pe drumuri abia văzute

lângă vârful Țibleș (13.08.2020)

La ieșirea din Suplai, pe stânga urcă un drum pe coama dealului și apoi a muntelui până la Oușoru din Coada Țibleșului. Nu coincide cu drumul de pe Osmand care coboară uneori pe lângă coama dealului/muntelui, șerpuind mai lin. Oricum, urmărind coama dealului, apoi creasta muntelui nu mai vrei să cobori, deschiderea privirii spre depărtări însoțind drumețul pe cărările și drumurile înierbate, folosite de localnici, abia întrezărite, uneori invizibile pe Fatmap.

Creasta Țibleșului, a Branului, se vede bine atrăgând în ciuda drumului de aproximativ 10 km și a norilor coborând pe vârfurile lor. Dar drumul este atât de frumos adunând depărtările largi în privirile călătorului încât nici nu contează lungimea lui.

Până la Oușoru o stână părăsită, lângă Coada Țibleșului niște peturi, în ciuda tăcerii stricate doar de trei călători întâlniți într-o zi, urmele mizeriei umane (sticle, peturi, etc.) se văd, probabil și ale localnicilor sau ale evenimentelor sportive, precum Tibleș maraton.

Dar mizeria face frumusețea să fie și mai intensă, contrastând cu ea în tăcerea învăluind munții și dealurile, drumurile și norii, apele și cerul, soarele și oamenii.

Coborârea de pe Bran se poate face nu doar pe poteca cunoscută, ci și pe drumurile multe ce coboară înspre vale unde drumurile pietruite apoi asfaltate au fost amenajate recent, atrăgând oamenii până aproape de vârful Bran, lângă frații săi Țibleș și Arcer.

Heniu, de pe o culme pe alta sau întrezărirea aventurii

de pe Heniu Mare (14.08.2020)

Dinspre Leșu pleacă un drum asfaltat, apoi un forestier ce urcă alene spre culmea Heniului Mare, unde se află o stație meteo. Lângă vârf o frumoasă priveliște se deschide spre depărtări.

Chiar dacă Heniul este împădurit până pe vârf  punctele de belvedere nu lipsesc. De pe vârful Heniu Mare planul cuprindea o coborâre pe Culmea Heniu spre Heniul mic, apoi spre vârful Tomnaticului pe un drum ce apărea pe harta Munții noștri. Dar drumul, în ciuda folosirii aplicației Munții noștri, a fost de negăsit: prin vegetație până la piept, urcând și coborând pe drumuri abrupte, acoperite cu pietre, pietre acoperite cu vegetație…

Drumul negasit spre vârful Tomnaticului

Căutarea nu a fost zadarnică. Priveliștile de pe culmea Heniului au fost neașteptat de frumoase.

Sălbăticia tăcută a muntelui sfărâmă planurile comode ale  omului, întrezărind astfel un pic din aventura ce a atras atâția oameni să caute în locuri necunoscute drumuri spre realizarea scopurilor, mulți pierind pe căi neștiute. Coborârea cunoscută pe sub cabluri era ultima variantă de luat în calcul. Un drum, lăsat în urmă de căutarea coborârii, leagă cele două culmi ce coboară dinspre Heniul Mare. Drumul continuă pe lângă vârful Muncelului, prin poiana lui Arghil spre Prundu Bârgăului. La un moment dat, în amurg, o poartă barează drumul. Variante: săritul gardului sau continuarea pe un forestier ce nu apare pe Osmand, dar apare abia distins printre copaci pe Fatmap, pe Munții noștri nici pomeneală de el.

Forestierul coboară alene, se întâlnește cu un pârâu, pârâu ce nu poate curge decât spre răul Secu, ce izvorăște din Heniu, purtându-și undele înspre Prundu Bârgăului și vărsându-se în răul Bârgău. Într-un final, forestierul ajunge în drumul principal, mai sus de Prundu Bârgăului, laolaltă cu pârâul ce se vărsa, așa cum anticipam, în Secu.

Pietrosul Călimanilor, aerul verde și cântecul din pădurea întunecată

lângă Pietrosul Călimanilor (12.09.2020)

Din Gura Haitii pleacă traseul cruce roșie spre Pietrosul Călimanilor. Lume multă pe zona comună de traseu, ce face  apoi la dreapta spre 12 Apostoli. Dar nici după aceea nu lipsesc drumeții.

Urmează o pădure de conifere cu un neobișnuit aer verde datorită umezelii din aer, covorului verde dintre brazi și luminii soarelui abia strecurându-se printre coroanele înalte. Când drumul se face potecă călătorind laolaltă cu pâraiele, peisajul devine sălbătic aducând laolaltă pădurea, ierburile înalte, apele, apoi valea urcând spre înălțimea de piatră a cozii Pietrosului.

În timpul micului ocol pentru a urca pe culmea Călimanilor întâlnești și istoria pentru că pașii sunt purtați pe drumul Maria Theresia, drum istoric refăcut, ce coincide în parte cu drumul spre culmea Călimanilor.

O a doua vale, mai abruptă, se opune suirii pe culmea Călimanilor, odată ajuns pe culme toate depărtările se oferă privirilor. Pe creasta îngustă înspre vârf, pe poteci numai de pietre, unde de fapt poteca nu se mai distinge, poți întâlni și alt fel de părinți scoțându-și copiii din lumea obișnuită a distracțiilor banale și comode.

La întoarcere, în noapte, din întunericul pădurii s-a auzit un cântec straniu. Privighetoare sau altă pasăre la începutul toamnei? În lumina lanternei o turmă de oi păștea liniștită…câini? Nu puteau lătra în timp ce ciobanul își fluiera cântecul, doar la sfârșitul naturalei reprezentații se putea lătra.

Apoi s-a lăsat liniștea. O noapte tăcută domnește peste păduri și peste munți, peste tainele existenței, la care viețile noastre mărginite nu vor ajunge niciodată, oricât ne vom avânta să ne suim mai aproape de cer pe diverse căi bătute de picioarele noastre sau călătorind doar cu spiritul nostru. 

scris de Cătălin Spătaru

pozele îmi aparțin, cea reprezentativă este din munții Călimani.

despre alți munți:

https://lumeninmundo.wordpress.com/2020/01/26/inca-7-munti-pe-ale-caror-poteci-ai-putea-sa-ti-drumetesti-gandurile-si-pasii/

https://lumeninmundo.wordpress.com/2018/11/11/7-munti-pe-ale-caror-poteci-ai-putea-sa-ti-drumetesti-gandurile-si-pasii/

https://lumeninmundo.wordpress.com/2016/10/02/muntii-retezat-salbaticul-tinut-al-apelor/


6 gânduri despre “Încă 7 munți pe ale căror poteci ai putea să-ți drumețești gândurile și pașii

  1. Dupa parerea mea frumusetea naturii salbatice e unul dintre motivele pentru care viata poate fi simtita si traita ca un dar. Frumoase poze, iar cele cu panorame peste creste si văi imbaiate de soare, bucurie pura.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.