,,Dacă bărbații ar vorbi…’’ sau 7 încercări de înțelegere a psihologiei masculine cu Alon Gratch (II: agresivitatea, autodistrugerea, sexualitatea)

5. Agresivitatea masculină manifestă și formele sale reprimate, sublimate

Trecând peste determinismul biologic în care cimpanzeii și oamenii sunt mai agresivi, luând în considerație apărarea exercitată de femelele agresive din lumea animală, bărbații sunt mai agresivi decât femeile, iar agresivitatea nu poate fi negată, suprimată. O femeie care crede că bărbatul amabil, blând, devotat, nu este agresiv se iluzionează și într-o zi această iluzie o poate costa.

Agresivitatea suprimată a bărbatului blând poate lua diverse forme, iar faptul că sunt populate cel mai mult canapelele psihologilor de agresori și agresați în multiple feluri dezvăluie cât de diversă este agresivitatea umană. Chiar și Gratch și alți psihologi o simt și își arată agresivitatea controlată față de pacienți.

Un om de afaceri renumit îi cerea lui Gratch să-i indice soluții în diverse situații, la care Gratch îi replica că el doar îl poate ajuta pe omul nostru de afaceri să găsească singur soluțiile. Omul de afaceri începea să-l facă de doi bani pe Gratch, reproșându-i că-l plătește degeaba, că n-are expertiză ș.a., iar Gratch le îndura. Agresivitatea lui Gratch reprimată a ieșit la iveală când omul de afaceri iubea o dependentă de droguri, el îi recomandă pacientului să nu se lase manipulat și mințit de iubita ce lua droguri, justificându-și poziția prin comportamentul disimulat al dependenților care fac orice pentru obținerea drogurilor. Omul de afaceri îi reproșează lui Gratch că ,,l-a luat la pumni’’, că trebuia să fie mai atent cu el, că este  sensibil, că i-a ucis toate visele și speranțele legate de femeia dependentă, că trebuia să-l ajute…Gratch se scuză, își reproșează că propria lui nesiguranță masculină (stimulată de desconsiderarea pacientului la adresa lui) l-a făcut să devină agresiv.

Agresivitatea vine din nesiguranța masculină, bărbatul având nevoie de acceptare și de siguranță, nu de o invitație la luptă. Acceptarea propriei nesiguranțe cu privire la masculinitate poate avea loc când bărbații discută între ei ca fetele despre relații și despre ei înșiși, fără a se simți ca niște pămpălăi, fiind un fel de acceptare a propriei feminități ce le amenință siguranța masculină, reducând agresivitatea izvorâtă din această nesiguranță. Așa încât agresivii pe față pot fi niște blânzi și sensibili în interior, ei dorind să fie acceptați de o persoană ce pare a avea o poziție de putere față de ei.

Agresivitatea poate intra într-un cerc vicios precum în cazul lui Len. Len aruncă cu obiecte în mamă, în soție, urlă la Gratch, gesticulând amenințător, aruncându-i în față cât de incompetent este…Gratch vrea să întrerupă terapia cu Len spunându-i că-i este frică, că nu-și poate depăși teama, căzând la un compromis cu Len să nu se mai repete. Firește că s-a repetat, dar Len se întoarce după câteva minute. Len venea la terapie din cauza soției, îi spusese lui Gratch că nu vrea să fie acolo, dar Gratch n-a făcut nimic ca să-l îndepărteze, trebuia să urle, să fie agresiv ca să se desprindă de părinți, de soție, de terapeut. Terapia a continuat, iar terapeutul a devenit un fel de femeie, de mamă sau de soție de care Len vrea să scape dar nu poate decât în momentele de agresivitate.

În confruntarea cu agresorul limitele nu trebuie stabilite dinainte căci el le va încerca imediat, și agresorii sunt atât de talentați încât te vor face să accepți singur încălcarea limitelor, așteptând momentul să te prindă cu garda jos. De aceea această direcție cu stabilirea limitelor acceptabile este greșită în educație. Nu trebuie spuse agresorului limitele, prin experiență se vede ce poate fi acceptabil, agresorul fiind anunțat în linii mari de un principiu  care enunță ce poate fi acceptabil dar fără a intra în detalii, el punându-și întrebări cu privire la detalii.

Dacă este o agresivitate de tip cimpanzeu ce nu-l interesează limitele, se va răspunde pe măsură. Lacrimile femeii vor atrage abuzuri și mai mari căci îi vor oferi dovada puterii lui agresive chiar dacă par să-l înmoaie pe cim-pan-zeu și să devină drăgăstos. A-i spune bărbatului zeu-Pan agresiv să dispară este calea, dacă femeia este convinsă asupra comportamentului inacceptabil. Dacă nu-i convinsă, trebuie reamintit că bărbatul este agresiv pentru că se simte slab, neputincios, că-și proiectează neputința feminină asupra ei și devine agresiv pentru că se simte nesigur pe masculinitatea lui. De aceea ea trebuie să-i amplifice sentimentul de putere în alte domenii unde el este activ: cu inteligența, cu sportul, cu moda, aspectul fizic… Aceasta îl va face să se simtă puternic. E greu să facă o femeie ce se simte dominată acest lucru, dar atunci este mare nevoie de această întărire a puterii nesigure a masculului.

Agresivitatea ia și forma penetrării ce poate fi fizică sau psihologică.  Unii bărbați penetrează intelectual într-un mod blând sublimându-și agresivitatea, așa fac psihologii încercând să penetreze mintea, precum cazul doctorandului frustrat și mânios, care i-a spus pe ton blând unei paciente, că este răutăcioasă pentru că ea nu voia să se deschidă analizei…el vrând de fapt, după Gratch, să-i penetreze mintea nesupusă analizei. Sau în disputa intelectuală aprinsă în care unii participanți se pot simți proști, dezbrăcați, violați intelectual.

Furișarea în încăperea cuiva, visul acesta, poate fi simbolic interpretat precum sublimarea penetrării cuiva.

Dacă femeia își exprimă mai bine foamea emoțională prin verbalizarea nevoilor, bărbatul devine agresiv pentru a obține ce are nevoie, fiind furios că depinde de cineva să-l hrănească emoțional. Astfel este când familia se înmulțește, bărbatul pierde exclusivitatea emoțională devenind iritabil și furios așa cum a simțit și Gratch.

O altă formă a agresivității apare la bărbatul luptător, supraviețuitorul ce se bate până la capăt, ce-și asumă riscuri mari, neputând să trăiască decât cu ele. În disputa de la distanță cu tatăl său, cu agresivitatea sa, Gratch vede o sursă a operei lui Kafka.  Duritatea tatălui, fiul o poate simți în mod pasiv sau o minimizează activ transferând-o asupra altcuiva. A doua opțiune e mai des întâlnită. Încercarea de a stăpâni situația duce la repetarea ei inversă (după Freud), adică facem altora ce ni s-a făcut, uneori într-un mod compulsiv.  Când este repetată o traumă (abuz fizic, sexual) bărbații sunt mai predispuși să devină adulți abuzatori decât femeile tocmai pentru că ei transferă duritatea traumei asupra altuia.  

Acceptarea agresivității, a luptei dintre oamenii aflați într-o relație, exprimarea grea a sentimentelor negative, a supărării sau furiei, exprimare făcută cu încredere și iubire, este necesară când nu vrem să ascundem ceea ce este prezent în viața noastră: agresivitatea și formele sale la oameni, bărbați și femei, ambivalenți în comportamentul lor  (pp. 236-240, 252-253, 259-267, 270-281).   

Alon Gratch

6. Autodistrugerea sau cum se ratează bărbatul

Ca și ,,omul din subterană’’ al lui Dostoievski, autodistructivul vrea să simtă celălalt nefericirea și autodistrugerea sa, și aproape îi face plăcere. Fiul autodistructiv își pedepsește părinții sau înlocuitorii de părinți adică acei oameni care vor să-l vadă fericit, prin cea mai bună metodă: să-i facă nefericiți devenind un ratat nefericit ce se  autodistruge treptat. Copilul pedepsit pierzând diferite plăceri, dobândește satisfacția de a-i pedepsi pe genitori știind că părinții, după ce el va renunța la toate, îl vor implora să reprimească, să accepte obiectele și activitățile interzise.

Mulți bărbați hipermasculini sunt și autodistructivi, autodistrugerea fiind o extensie a agresivității, o modalitate de apărare împotriva nesiguranței masculine, bărbatul încercând să-și distrugă feminitatea pentru că au trăit, de exemplu, într-o atmosferă feminină, cu o mamă conducătoare.

Astfel este John având probleme cu cocaina și alcoolul, fiind diagnosticat cu teama de despărțire, el fugea de la școală, avea fobie școlară pentru că nu putea să stea despărțit de mamă. Scenariul se repetă cu iubita de care se rupe greu, bând cantități enorme de bere și conducând mașina spre munți, suind în escalade periculoase, abia abținându-se să nu-și sune iubita de pe munte, bând ca să nu-l apuce frica…a vrut să se despartă de iubită dar n-a făcut-o din teama de despărțire, apoi de teamă să n-o piardă s-a căsătorit cu ea. Frica de despărțire, frica de muncă, punea în pericol contracte din cauza atitudinii sale, se rănea la schi deși era bun la schiat, mereu când era singur se temea pentru iubită, mamă…John fusese în copilărie acaparat de sentimentele mamei ce reacționa puternic, cu intensitate, la ce se întâmpla. Sentimentele lui John erau sentimentele trăite de mamă: dacă mamei îi era frică de întuneric, copilul trebuia să doarmă cu lumina aprinsă, dacă mama avea o aluniță mare, brusc ea era pe moarte, dacă ei îi era frig el se îmbrăca cu haine groase etc., iar tatăl care trebuia să îl detașeze și să-l protejeze de sentimentele ei, făcea doar glume legate de sex, despre băutele cu prietenii, glumea pe seama mamei…Deși fugea pe munte, bea în neștire, făcea sex cu cine apuca pe drum pentru a o uita pe mamă, frica de despărțire îl urmărea căci nici un tată nu îl proteja de această frică. Conștientizarea acestei situații a înlocuit în John teama cu furia față de părinții săi.

Gratch susține că mulți copii furioși pe părinții lor îi învinuiesc de eșecurile și ratarea lor. Dar exceptând abuzurile grave, unde responsabilitatea este și a părinților, când copilul furios nu dă vina pe ei doar ca să-și nege alegerile, terapia trebuie centrată pe alegeri. Cărțile vieții nu sunt toate proaste, iar alegerile făcute, chiar și în copilărie, duc la asumarea propriei responsabilități și al propriului drum.

Autodistrugerea se înrudește cu depresia, în ambele lupta este interioară cu sentimente inacceptabile față de un personaj important din viața proprie, dar furia îl mână pe cel autodistrugător către exterior: să joace banii, să bea, să consume droguri, față de depresiv care mâniat ține sentimentele negative în interior. De exemplu, înfuriat pe tatăl absent sau abuziv, fiul se autodistruge pentru a-l face să se simtă vinovat de ratarea sa.

Autodistrugerea poate să nu fie printr-o agresivitate fățișă, datorită nesiguranței masculine preponderente, agresivitatea autodistructivă este agresivitate ascunsă, voalată: angajatul care-și ia libere fără număr, concedii medicale nejustificate, până când e concediat, vandalizarea, furtul, deturnarea de fonduri, actele de tipul ,,lovește și fugi’’. 

Bărbatul autodistructiv poate fi idealist, atent, pasional, curajos, putându-se găsi în primele rânduri luptând cu tirania.

Pentru că bărbatul insistă să înțeleagă și să controleze ce nu poate fi controlat adică impulsurile agresive și sentimentele negative, putem apela la ipoteza instinctului morții, teoretizată de Freud, dar contestată și nerecomandată de a fi adusă în discuțiile din terapii pentru că provoacă intelectualizări și nu rezolvă nimic. Dar recunoașterea neputinței de a explica acest impuls autodistructiv este primul pas spre a renunța la o dependență originată în acest impuls. Centrarea însă trebuie făcută pe comportament, nu pe suprimarea autodistructivității.  Gratch având intenția să umple o pagină cu: ,,nu poți face nimic pentru a ajuta un bărbat autodistructiv’’.

Bărbații autodistructivi trebuie lăsați să fie independenți și capabili de alegeri. El va respinge orice ajutor și orice alegere a vieții. Însă partenera care vrea să-l ajute pe bărbatul autodistructiv, trebuie să decripteze mesajele acestuia din acțiunile lui.

El iese cu băieții și se întoarce băut după ce a promis că n-o mai face – traducere: ,,sunt un nenorocit, ești o nenorocită’’.

Soțul spune că iar a întârziat la serviciu – traducere: ,,sunt un ratat, m-am săturat de tine până peste cap’’.

Soțul nu oprește la indicatorul ,,stop’’. Traducere: ,,sunt un ratat, mare scofală, mureai și gata’’.   

Cel care vrea să ajute autodistructivul nu trebuie să intre în jocul enervant și pedepsitor al autodistructivului.  Și trebuie să uite multe. Traducerea acțiunilor autodistructive în cuvinte poate ajuta în autodistrugerile moderate. Autodistructivul trebuie lăsat să ajungă până la limita inferioară când poate solicita ajutor dar ajutorul nu trebuie dat de tipul: ,,îl lași să doarmă la tine, și-i dai și bani de buzunar’’.

Persoana care vrea să ajute un bărbat autodistructiv trebuie să nu se lase să fie distrusă de el, adică să-și trăiască viața, să urmărească un scop emoțional, spiritual etc., abținându-se de la a se dedica ajutorării ratatului autodistructiv. Din iadul independenței și vrerii lui supreme autodistrugătoare poate va întinde mâna cândva după ajutor (pp. 286-296, 300, 304-308, 314-317, 322-326).

7. Sexualitatea masculină sau cum bărbatul își rezolvă problemele prin sex

Bărbații încearcă să-și rezolve problemele prin sex, sexualitatea lui, fanteziile, problemele sexuale ascund probleme din afara dormitorului, probleme și conflicte nonsexuale. Am văzut cazul regizorului impotent. Sau cazul lui Eli ce vrea să-și exprime latura feminină într-o lume a bărbaților, de frica respingerii și a ridiculizării, folosește sticle în acte autoerotice anale și orale, iar la o petrecere, în timp ce bea dintr-o sticlă, un gest îl trădează încât un bărbat îl ridiculizează, intuind la ce folosește Eli sticlele. Astfel de acte, ca și altele, ascund nesiguranța lui Eli cu privire la masculinitatea lui, precum și dorința de a-și exprima latura feminină.

Nesiguranța masculină poate fi cauza ejaculării precoce, ca o scurtătură către masculinitate stimulată de împrejurări, așa e cazul puștiului priceput la computere catapultat (ejectat rapid) în lumea bogaților. Ejacularea precoce putând fi tratată și prin tehnici sexuale dar și nonsexuale precum conștientizarea deplină a ce este trăit, fără a urmări mereu un scop.  

Bărbatul poate prefera să stea dedesubt în actul sexual sau să fie penetrat de parteneră ori fantazează pe această temă deoarece acestea au la bază o amintire și o dorință originară: dorința de a fi cunoscut de mamă, amintirea unității materne. Mulți bărbați trăiesc o identificare contradictorie cu mama: furia că renunță la iluzia unității și frica dată de dependența și influența unității materne.

Astfel relațiile extraconjugale intră și ele în această dinamică. Bărbatul își folosește organul în mod multiplu cu multe femei dovedindu-și sieși că este bărbat separat de mamă, dar multiplele expuneri ale penisului nu-l fac mai mare, ci întăresc părerea că este atât de mic încât are nevoie de multiplicare. El se separă de femeie pentru a fi cu alta, așa cum s-a separat de mamă, el are frica de a fi cu una singură toată viața, pierzându-se în ea, reclamându-și cu furie libertatea sexuală și înțelegerea celuilalt, dar nu face decât să schimbe o stăpână cu alta, iar libertatea e doar eliberare repetată.

George nu poate scrie un raport despre un loc potrivit pentru firma la care lucra, pentru că în vecinătate era un local de striptease pe care-l frecventa. George se rușinează de rușinea lui pentru vizitele sale acolo, soldate cu orgasme, îi era rușine de vulnerabilitatea sa și de aspectul pornografic al actelor sexuale ca presupuse deviații de la o sexualitate sănătoasă. Există și bărbați lipsiți de rușine, cărora le-ar prinde puțină rușine, când pretind în dormitor că orice li se cuvine de la parteneră, ea trebuind să facă totul pentru satisfacerea lor, proiectând rușinea lor asupra ei, numind-o rușinoasă și inhibată pentru că au rețineri în a-i satisface toate fantasmele.

Bărbații caută partenere inferioare intelectual, ,,gâște’’, ,,pupeze’’, doar tinere și doar atractive sexual, scunde, cu diferite ,,lipsuri’’, pentru a nu se implica emoțional, pentru a-și păstra spațiu emoțional. Sau se concentrează doar pe o parte a corpului partenerei. Partenera este transformată în obiect sexual sau obiectele pornografiei sunt personalizate tocmai pentru a nu se implica emoțional, din frica de a se pierde în femeie, așa cum erau pierduți în fuziunea maternă originară.

Sau muzicianul care simțind o inferioritate față de partenera lui foarte frumoasă, când făcea dragoste cu ea își imagina că face sex cu persoane mai puțin frumoase și provocatoare decât partenera lui. Simțindu-se eclipsat de ea, el încerca să echilibreze balanța valorică, devenind astfel, credea el, mai performant sexual.

La fel de performant și neimplicat  emoțional în actul de a face dragoste era și pacientul care număra limbile date în vagin timp de 2-3 ore, el ajungând la 2001 de lingeri ale vaginului…Un astfel de bărbat preocupat de tehnici de satisfacere a partenerei poate fi și un antinarcisiac ce-o va aduce pe culmi sexuale pe parteneră, dar cu timpul ea va simți că sexul este gol din punct de vedere emoțional, fiind doar tehnică și plăcere.

Bărbatul narcisiac cu probleme financiare sau la serviciu în loc să se simtă ratat, simte, nu foarte conștient, că partenera nu-i bună pentru el sau nu-i atractivă sexual. Comunicarea despre problemele bărbatului la muncă sau despre dificultățile financiare poate împiedica această transformare emoțională ce afectează viața sexuală.

Spunând ce simte ea despre viața sexuală nu ajută, dar femeia ascultând supărările bărbatului legate de sex, atunci când acesta este dispus să vorbească, poate rezolva ceva stabilind ce pot face împreună legat de problemele vieții sexuale. Ce simte ea poate vorbi mai târziu, fiind mai util să abordeze problema prin limbajul ce intelectualizează al bărbatului decât să-l întrebe ce simte în pat.

Agresivitatea masculină apare și în fanteziile banale de tipul: una i-o suge, alteia i-o trage în fund. Sau apare când un bărbat foarte înțelegător devine treptat iritat, el fiind neglijat de soția concentrată pe un examen pregătit îndelung. Cei doi ies la o masă ca să sărbătorească luarea examenului, iar el începe să se uite insistent după alte femei de față cu ea. Agresivitatea reprimată ieșea așadar la suprafață.

Sau bărbatul iubitor și blând (declarația soției), cu probleme financiare, este pus într-o poziție inferioară de soția sa la o masă cu prietenii, soția le vorbește prietenilor de față cu el despre concedierea lui și problemele financiare ale familiei. În ziua următoare, în timpul preludiului el s-a suit pe soție și i-a introdus penisul în gură, poruncindu-i să-l înghită (așa cum a înghițit el umilința din ziua precedentă), soția surprinsă, supărându-se pe agresivitatea soțului.

Gustul amar al înfrângerilor, bărbatul are tendința să-l transforme în plăcerea și triumful orgasmului. Dependentul de sex, cel care se autodistruge prin sex, încearcă să scape de sentimentele de gol, de lipsă de sens, să stăpânească vulnerabilitatea fizică, să șteargă un eventual abuz din copilărie, prin cucerirea orgasmică, prin extazul sexual. Folosind trupul trecător, el forțează limitele fizice, negând aceste limite prin dependența față de trup.

Cel care stă cu un dependent de sex nu-l poate ajuta, dar poate analiza motivele pentru care stă cu el.

Pentru a rezolva problemele sexuale trebuie desexualizat sexul, adică cercetate motivele nonsexuale din spatele problemelor sexuale. Cum spunea papa Freud: ,,uneori penisul este doar un trabuc’’. Desigur conflictele emoționale nonsexuale par să aibă origine sexuală încât cunoașterea pare a parcurge o mișcare oscilantă între sexual și non-sexual pentru rezolvarea tensiunilor și problemelor din viața omului.

Oricum bărbatului îi trebuie o relație sentimentală cu o femeie care să fie destul de feminină pentru a-i afirma masculinitatea, dar și masculină pentru a-i trezi feminitatea reprimată. Și firește bărbatul are nevoie de sex, dar în ordinea amintită  (pp. 21, 136-141, 330-348, 354-358, 364, 372, 375-376, 379, 387-389, 391).  

Încheiere

După ce l-am făcut fărâme pe bărbat, să încheiem cu sfârșitul introducerii lui Gratch. La terapie cuplurile par să repete același tipar: bărbații sunt nervoși, critici, reci, infantili etc., femeile par responsabile, comunicative, raționale, dar curând iese o altă imagine la iveală. Bărbații tăinuiesc de fapt un suflet sensibil, în timp ce atitudinea cooperantă feminină ascunde de fapt o…

Dar asta e o altă poveste.

scris de Cătălin Spătaru

Sursă: Alon Gratch, Dacă bărbații ar vorbi…: 7 chei ale psihologiei masculine, trad. Nicoleta Dascălu, editura Trei, București, 2007

surse imagini: reprezentativă proprie, amazon.com

Lasă un răspuns

This Post Has 7 Comments

  1. Andre

    „trebuie reamintit că bărbatul este agresiv pentru că se simte slab, neputincios, că-și proiectează neputința feminină asupra ei și devine agresiv pentru că se simte nesigur pe masculinitatea lui. ”

    Barbatul este agresiv, de cele mai multe ori, pentru ca e egoist in dorinta lui de dominare si pentru ca asa e educat sa fie, ceea ce se potriveste grozav cu natura lui necioplita. Nesigur pe masculinitate?
    Scuza asta aberanta, ca e nesigur pe masculinitate, arata ca umanitatea barbatului inca e nenascuta si ca multi sunt doar cimpanzei fara blana, folosindu-se de tertipuri ieftine ca sa scape de responsabilitatea actiunilor lor, cauta scuze, mint, amagesc, sa fie iertati, ca deh, sa fie siguri pe masculinitatea cand pot rani. E dezgustator ca se inventeaza pseudostiinte pentru justificarea crimelor si abuzurilor. Fiecare poate alege sa gandeasca inainte sa loveasca, macar a doua oara cand vrea sa loveasca, vazand urmarile primei dati, faptul ca el continua si ca altii ii gasesc scuze, e doar prostia omeneasca mistificata ca masculinitate, deoarece prostia este persistenta in greseala.
    Femeia cum de se naste sigura pe feminitatea ei? Zice femeia ca e nesigura pe feminitate si ca pt asta ar trebui sa fie nimfomana? Proiecteaza femeia teama ei de agresiune devenind agresiva? Nu. Accidental, poate, dar nu ca fenomen generalizat si instaurat cultural, ba chiar cu complicitatea unor pseudostiinte. Vai, bietii barbati agresivi, prosti de-a valma care vor sa-i prosteasca si pe altii.
    Care neputinta feminina? Ca nu rup altora dintii din gura?
    Nesiguranta e o stare ce implica in mod necesar gandire si simtire. Masculinitatea este un dat, independent de acestea in natura ei, pe care fiecare il manifesta cat si cum gandeste si simte. Ca unii simt si gandesc ca trebuie sa rupa oase, e alegerea lor sub influenta dresajului cultural, dar masculinitatea in sine e un potential pe care fiecare hotaraste cum il manifesta. Instinctul de turma nu poate fi negat.

  2. diuras

    a înțelege nu înseamnă neapărat a justifica. pot intelege crima unei femei din gelozie dar nu o justific. daca un ganditor antic spune ca violenta vine din slabiciune, din vointa de a acoperi propria slabiciune aceasta nu inseamna ca el o justifica, vrea sa arate ca sursa violentei este slabiciunea, teama de un (presupus) pericol si fuga de teama, de pericol. exista variatiuni pe tema acesta a agresiunii ce mascheaza slabiciuni si neputinte chiar si in jocuri: atacul cea mai buna aparare, defensiva este mereu vulnerabila etc.
    ,,pseudo-stiinta”? depinde ce intelegeti prin stiinta. daca stiinta este doar cea prin observatie, testare si experiment, nu avem aici de-a face cu asa ceva. Pentru ca intelegerea psihicului uman nu poate fi facuta astfel desi stiintele umane si sociale au avut ca model obsesiv stiinta naturii. Cunoasterea furnizata de Gratch in acest caz poate fi folosita de cine are nevoie. De exemplu, o femeie care iubeste neconditionat ,,cimpanzeul” si nu vrea sa renunte la el, desi femeile ,,normale” iubind conditionat, ar renunta. Gratch da voie fiecarei femei sa-si aleaga limita de a suporta agresiunea barbatului: daca trece limita tolerata de femeie atunci valea, daca nu, atunci poate folosi intelegerea si recomandarile lui. Stiu cazul unui barbat batut de femeie de se baga sub pat, era de pomina satului, dar el statea in continuare cu ea. Femeile si barbatii care tolereaza violenta fizica in familie sunt niste prosti din punct de vedere moral ca si cei care exercita violenta asupra lor, dar daca cel agresat iubeste in continuare, ei bine, imi ridic palaria in fata agresatului iubitor sau agresatei iubitoare pt ca depasesc mentalitatea comuna. Nici gand sa credeti ca justific prin asta violenta domestica, doar subliniez ca oamenii pot fi intelesi si in alt fel.
    nu cred ca femeia este sigura pe feminitatea ei. daca naste violenta aceasta nesiguranta? pai sa ne intrebam: de ce isi ucid pruncii unele mame sau ii arunca la gunoi? pe ce sunt ele nesigure? de ce ucid din pasiune si din gelozie unele femei?(unele crime sunt chiar aparte) de ce anume sunt ele nesigure? dar asasinele platite? dar femeile in uniforma? va amintiti de 10 august si acea jandarmerita batuta de golanii-cimpanzei? ce facea acea doamna acolo cu bulanul in mana, bulan ce seamana cu un băț sau un penis erect? oamenii au compatimit-o vazand in ea o femeie agresată, dar era ea o femeie acolo? sau doar un cimpanzeu in uniforma, care executa in turma ordinele, ca sa apere statul de drept bla bla bla, citim istoria veche/recenta, vedem ce pot face turmele in uniforme si ce apara ele. ce fac femeile cu armele in mana, arme ce au simbolism falic manifest? pistolul cu teava erecta strans tare de boașe pardon incarcator. pe ce sunt nesigure femeile de vor sa fie ca barbatii participand la organizarea dirijata a violentei? nu cumva sunt nesigure pe feminitatea lor, pe sensibilitatea si blandetea lor?
    ati pomenit de nimfomanie: probabil un concept inventat de barbatii nesiguri ca pot satisface dorintele sexuale ale femeilor, nesiguri pe masculinitatea lor ce se blegeste prin ejaculare in timp ce femeiea doreste in continuare…
    spuneti ca barbatul din egoism si dorinta de dominare este agresiv. Pai vrea sa domine pt ca simte ca nu are putere(a), nu? egoism? Referindu-ma la Gratch il apropii acest egoism de narcisism. Din pacate narcisiacul fiind buricul pamanutului nu cred ca are tendinta sa agreseze fizic femeia pt ca femeia este neimportanta sau mult mai putin importanta decat el. Chiar daca narcisiacul si-ar simti slabiciunea, el nu loveste femeia pt ca ea este mai slaba ca el si nu rezolva nimic cu asta. Sa descriu o situatie stiuta de mine: el intarzie o ora de la intalnire, nu o anunta de intarziere, ea asteapta o ora, este deja enervata, el soseste si-i zambeste inocent, nu-si cere scuze, ea ii vede zambetul insolent si-i trage o palma. El zambeste in continuare si o intreaba pe ton obisnuit de ce l-a lovit. Ea se simte vinovata. Lui i se confirma ca ea este slaba, neputincioasa, nesigura pe ea si ca nici gand sa se coboare sa-i raspunda la lovitura, desi masculinitatea lui se simte umilita. Sa fie aici vorba de nesiguranta ei feminina care naste agresivitate?
    Ce credeti, daca am educa toate fetele 10 ani obligatorii de arte martiale, tehnici de lupta etc., nu ar scapa ele mai multe perverse de dreapta masculilor enervanti? eu cred ca da. Educatia barbatilor este facuta si de femei si as putea sa va dau exemple de cum agresivitatea din barbati este stimulata de agresivitatea mamelor, impotriva tatilor blanzi, de exemplu prin gelozia exagerata, aberanta, insa nu mai insist.
    ma intreb ce ar cuprinde natura masculinitatii de care pomeniti, acea natura posibila si independenta de gandire si simtire. este simtirea mereu constienta? Gandim mereu constient? Nu cred. Cum, dupa o seara in care gandim cautand o solutie, fara a o gasi, dimineata la trezire o avem?
    fireste ca mereu este o alegere, cum ziceam, intelegerea că agresiunea vine dintr-o nesiguranta, probabil neconstientizata in multe cazuri, nu este o scuza pt violenta barbatului. Pe de alta parte nu facem stiinta, nu cunoastem doar pt a intari mentalitatile unei epoci, evaluarile noastre, blamarile noastre, idiosincrasiile noastre…

  3. Andre

    1. Intelegerea gresita a psihicului face mai mult rau decat ignoranta recunoscuta. Cand vrem sa intelegem comportamentele agresive, in mod necesar trebuie sa analizam cauzele violentei in timp ce prin asocierea agresiune-masculinitate se eludeaza cauzele reale ale comportamentului agresiv. Crimele pasionale, palma pentru intarziere, sunt raspunsuri la ranirea Ego-ului, iar Ego-ul nu are gen.
    2. Simbolurile masculinitatii le puteti cauta pe oriunde, va priviti ca intr-o oglinda in jumatate din univers, in viata profesionala diferentele de gen sunt detalii pe care fiecare speculeaza mai mult sau mai putin artistic.
    3. Barbatul care vrea sa domine este dependent de senzatia de putere asupra altuia, asta e o boala, doar vedem ca vointa de putere este cea care organizeaza ierarhic societatea si ca tot ea organizeaza universul mic familial atunci cand iubirea lipseste. Si femeile pot cadea in aceeasi ispita dar natura il conduce inconstient intracolo pe barbat, in timp ce pe femeie natura o impinge spre prietenie si diplomatie. In mod particular consider ca fiecare individ poate cauta sa echilibreze in sine cele doua principii, masculin si feminin, deoarece excesul cere exces si a depinde de alta persoana pentru a realiza echilibrul inseamna sa multiplici variabilele, insa experienta isi va spune cuvantul pentru fiecare despre ce cale i se potriveste, e probabil ca sunt mai multe. Iubirea e grea pentru ca inseamna vulnerabilitate si contradictie directa cu vointa de putere. Arhetipurile ca forte inconstiente uriase al psihicului se pot lupta intre ele in acelasi individ, astfel ca adeseori in ziua de azi arhetipul masculin martial este detronat de catre cel apolinic.
    4. Cei care “iubesc” neconditionat lasandu-se agresati/agresate, pot iubi neconditionat si de la 100 de km distanta de agresor, pentru ca in acel caz iubirea permeaza orice bariere. Insa cele mai multe astfel de “iubiri” sunt atasamente patologice cu sau fara interese mundane. Cei care totusi o fac pe martirii ar trebui sa pastreze pentru dansii actul dezinteresat al sacrificiului altfel cad in fariseism.
    5. Masculinitatea aceea independenta de gandire si simtire este energie interna libera care vrea sa se exprime, este dorinta unita cu forta de a actiona si partea frumoasa este ca sub stapanirea principiului masculin omul actioneaza cu deplina incredere in sine, si deoarece scade entropia psihica odata ce se manifesta, omul devine mai impacat cu sine si mai liber de dorinte. Ce fel de actiune si cum, individul alege constient sau in sensul inertiei bio-sociale. Multi se lasa condusi doar de instincte biologice, dar inteligenta educata si creativa poate face lucruri de mare valoare cand are forta interioara de a faptui ceea ce imagineaza.

  4. diuras

    batranul si inselatorul ego, dupa ciocanul lui Nietzsche, ego-ul nu a mai fost o tema pentru multi filosofi din secolul XX, dintre cei mari doar de Husserl imi amintesc sa-i fi dat atentie. insa psihologia l-a recuperat prin cunoscuta tripla instantiere a lui Freud(es, ego, super-ego) dar un Gratch nu pomeneste deloc de acest concept numit ,,ego” pt ca nu-l ajuta cu nimic in a-si ajuta pacientii. Nu ajuta o femeie ce vrea sa stea cu un barbat agresiv discursul dvs frumos despre dominatie, traire la 100 km distanta…da, vointa de putere domina relatiile sociale si amoroase dar si configuratiile noastre mentale in care vrem sa introducem fortat diverse situatii, precum cea a iubirii neconditionate de agresivitate, punandu-le in acord cu pre-judecatile, cu evaluarile noastre morale, cu intolerantele noastre… nu puteti concepe acceptarea unui om, ce intre anumite limite suporta agresivitatea partenerului si nu puteti accepta explicatiile ,,gresite” precum cele ale lui Gratch (greseala are si sens moral, nu?), ce se vor a fi un ajutor psihoterapeutic, pentru ca nu sunt in acord cu vointa dvs de a domina mental aceasta situatie conformand-o cu prejudecatile, evaluarile, credintele dvs. De aceea sustineti ca este vorba de patologie, interese materiale, martiraj posibil fariseic etc., in cazul iubirii neconditonate de agresivitatea partenerului ce se simte nesigur pe sine.
    in istoria stiintei, de exemplu un Kepler, s-a realizat o descoperire plecand de la premise eronate, si logic este corecta posibilitatea de a concluziona un adevar dintr-o premisa falsa.
    nu stiu daca intelegerea lui Gratch este ,,gresita” dar daca ajuta un om in situatia discutata intelegerea lui Gratch este acceptabila pt mine.
    cred ca aveti constiinta faptului ca discursul dvs este tesut si cu concepte metafizice si chiar daca este scris bine este irelevant pt cineva care vrea un ajutor in iubirea sa fata de un om agresiv.

  5. Andre

    Fiecare psiholog foloseste metoda despre care crede ca da sau care a dat rezultate.
    In psihologie toata vorbaria tinteste autocunoasterea, ceea ce e egal cu constientizarea vietii psihice in masura in care aceasta e accesibila reprezentarilor conceptuale actuale. A constientiza Ego-ul vine la pachet cu puterea de a-l recunoaste in altii. Unii o pot face doar mental, desi unii il recunosc in altii si ca nucleu emotional frust, ceea ce e util in situatia cand cineva sufera. Ce face fiecare cu aceasta (re)cunoastere a Ego-ului celuilalt, daca poate sa il recunoasca desigur, poate duce la conflicte iremediabile sau la empatie si apropiere umana autentica.
    Gratch pune accentul pe aspecte ca masculinitatea, teama, nesiguranta, probabil pentru ca e mai comod sa vorbeasca despre factori comuni ai indivizilor, e inepuizabila teoretizarea despre concepte populare si polimorfe, si se vinde, in loc sa patrunda in sanctuarul Ego-ului si sa scoata la suprafata ceea ce ne separa.
    Ceea ce ne separa ne permite sa ignoram durerea altora, e sanatos desigur, pana la momentul in care noi producem acea durere.
    Nu vad cum ajuta pe cineva sa creada ca agresivitatea vine din masculinitate fara sa fie scoase in evidenta lipsa de empatie si gratificarea Ego-ului agresorului. Da, cred si eu ca psihologu’ evita sa-l faca sa se simta vinovat pe musiu.
    Cred ca e inca experimentala fiecare metoda de psihoterapie astfel ca discutia ramane mereu deschisa pe astfel de subiecte.
    Nu am nimic impotriva sa subiectivizati sofistic fiecare argument, cum ca fiecare minte are particularitatile ei, chiar daca in felul acesta va relativizati propria argumentare.
    Cele/cei care se lasa maltratati zicand ca o fac din iubire, ar trebui mai intai sa isi observe patternurile (imitate sau nu) de relationare de-a lungul vietii, a intretine o situatie autodistructiva poate insemna pentru victime a intretine complexul salvatorului sau eventual pe cel al martirului, astfel ca e probabil sa fie traiti de forte psihice inconstiente mai puternice decat capacitatea lor de constientizare, forte pe care Ego-ul le traduce prin iubire (asta fiind printre putinele explicatii compatibile cu aparenta de suprematie psihica a Ego-ului intre celelalte complexe) pentru ca puterea de constrangere a complexelor este usor de a fi confundata cu atractia catre individul abuziv in loc de atractia catre configuratia relationala psihica abuziva. As zice ca aceste doua complexe, al salvatorului si martirului sunt adanc inradacinate cultural-religios ca valori morale uriase/atribute divine (ex. Iisus salvator si martir), supraeul freudian si sinele jungian sunt impregnate de astfel de valori colective, si tot ele pot ierarhiza intregul proces decizional constient si inconstient al oamenilor. Erodarea acestora e inevitabila sub continua succedare a idealurilor umane ce dospesc in inconstient pentru a fi manifestate si actualizate.
    Sunt de acord ca pot fi diverse alte situatii, inclusiv iubire neconditionata, orice e posibil.
    Daca cineva vrea sa stea cu urangutanul….pai sa vedem ce sanse are sa se schimbe ceva. Un studiu la prima cautare zice ca peste 75% dintre cei care au fost agresivi o data, repeta comportamentul, iar peste 60% agraveaza in timpul gradul de violenta exercitat(Lorber, M.F., O’Leary, K.D. Predictors of the Persistence of Male Aggression in Early Marriage. J Fam Viol 19, 329–338 (2004). https://doi.org/10.1007/s10896-004-0678-5) . Nu stiu de ce imi aduce aminte de droguri, parca si acolo se creste doza. Iar drogurile dau….placere…si fara masculinitate. Chiar, drogatii ce cred despre masculinitatea lor, or fi siguri de ea? Sau nu mai conteaza…ca placerea e totul, vedem deci cum placerea submineaza nevoia de a proba masculinitatea, asa cum placerea de a domina isi gaseste alibiul in masculinitate.
    Totusi, exemplele din citatele din Gratch sunt cu clienti agresivi, nu prea cu victime, asa ca metoda lui pare ca vrea sa-i ajute pe agresori sa isi recunoasca si stapaneasca furia, nu pe victime cum sugerati. Din pacate, placerea este un principiu reglator omniprezent al comportamentului uman, a te lasa in voia furiei e o placere la care se adauga placerea de a domina. E dezolant.
    un ipotetic episod mai „vesel”,
    un psiholog sta comod pe scaunul lui capitonat si vorbeste cu o victima a unui abuz fizic conjugal, incurajandu-o ca in numele iubirii neconditionate pe care ea trebuie sa o ofere sotului, sa ramana mai departe in situatia aia. haideti sa vorbim despre nesiguranta, frica, ori cum incurajati increderea sotului in masculinitatea lui, sau despre ce visati, si puneti niste gheata pe ochiul ala vanat si umflat cu mana care nu va este in ghips!

  6. diuras

    Studiul amintit cu recidivarea agresiunilor arata ca exista procente de masculi agresori care se pot ,,imblanzi’’, sa nu ne pierdem credinta in om.
    Drogurile intra mai degraba la autodistrugere, despre autodistructivii care-si intorc agresivitatea impotriva lor, Gratch ar fi scris o pagina repetand ca nu pot fi ajutati. Nu prea seamana a psiholog ingaduitor, ci realist plecand de la experienta lui…Da, autodistrugerea poate veni si din nesiguranta (sunt exemple la autodistrugere). Nici la autodistructivi Gratch nu renunta, adresandu-se mai degraba persoanelor care locuiesc cu cei dependenti.
    Sa fie aceasta autodistrugere si din cauza ,,imblanzirii sociale’’ a agresivitatii umane cu tot soiul de morale, blamari, condamnari si interdicte? Nietzsche ar zice ca da. asadar intre un agresiv si un autodistructiv, ajuns asa pentru ca si-a reorientat agresivitatea impotriva lui, parca primul e mai viu, in timp ce al doilea este un ,,deprimat’’ al culturii noastre.
    Argumente relative si particularizare? Mai bune decat o universalizare cu Ego-ul pomenit in mod repetat, o inventie ce probabil se gaseste mai mult in mintile celor care vorbesc despre ego cu E mare si sanctuarul lui de idol, decat in mintile celor care cred teoreticienii ego-ului cu e mare ca ar poseda asa ceva. Daca aveti argumente relative bine intemeiate, mai ales in privinta ego-ului cu E, le puteti proclama, eventual pe un soclu. O subiectivizare este si ex cu ochiul vanat, e comic, dar e doar un exemplu ce umbreste multitudinea de variante ale agresivitatii umane. Vezi cazul lui Len ce aruncase cu obiecte (carti), urlase la sotie si mama, iar femeile l-au dus la psihoterapeut, unde nu voia de fapt sa se duca, dar se ducea. Exemplele sunt cu agresori, insa am amintit ca la terapie vin cupluri sau barbatii sunt adusi de ,,ele” (vezi sfarsitul sau cazul lui Len). Obiectul cercetarii este barbatul si psihologia lui, de aceea cazurile sunt ale agresorilor, sfaturile sunt pt. victimele care vin sau nu cu agresorii la psihoterapeut ori pur si simplu traiesc cu ei si citesc cartea.
    Empatia…lipsa de empatie, o, da, aceasta gogorita la moda, acest termen popular si popularizat, ce-mi place aceasta empatie si mai ales predicatorii empatizarii imi plac: empatizam cu cei care empatizeaza, nu cu cei lipsiti de empatie (ex barbatii ,,agresivi’’…,,prosti’’), empatizam cu victimele dar nu agresorii, cu manifestantii batuti dar nu cu jandarmii agresori cu bulanele ( vazand ,,Antidisturbios’’, dupa ,,empatizarea’’ cu agresatii, am ,,empatizat’’ si cu jandarmii cu bulanul din cauza povestilor lor, pt ca intelegem prea putin din naratiunea vietii unui om preferand sa vorbim in numele unor teorii sau morale ori damnand pt ca nu gasim vrajeli valoroase la el precum empatia…), empatizam cu populatii exotice, de diverse culori, dar nu cu tiganii nostri, empatizam cu fiica ,,tranzactionata/casatorita’’ la 12 ani de tata, dar nu cu tatal, empatizam cu oamenii si culturile lor exotice, dar nu cu cele care nu corespund moralelor si valorilor noastre, empatizam cu cei care poarta masca empatizand cu noi si dorinta noastra de siguranta, dar nu empatizam cu bastards care nu poarta masca si ne pun viata in pericol, ticalosi fara inima…
    Si empatia merita un soclu ca si ego-ul cu E.

  7. Andre

    Empatia e un simt si ca orice simt, se educa si se autoeduca, in functie de stimuli, mediu social si scop – o viata mai usoara sau mai plina, cerc larg sau restrans de prieteni, preocupari introspective sau extravertite, etc.

    Inconstientul fiecaruia cunoaste foarte bine ca echilibrul vietii omenesti e fragil. Aceasta amenintatoare nesiguranta alaturi de ignoranta despre suflet, naste intentia, defensiva dealtfel, de a distruge voluntar ceea ce oricum va fi distrus la un moment dat, astfel ca macar autodistructivul presupune ca detine un control asupra vietii sale.
    Acesta slabiciune interioara de a valoriza viata limitata este agravata de mici sau mari esecuri in viata sociala a individului, care intrevede in autodistrugere, rezolvarea radicala a problemelor sale.
    Legatura cu inconstientul e intarita de trairea afectiva, deoarece afectivitatea insasi are radacinile in inconstient, legatura afectiva apare ca o nevoie irepresibila in oameni. Cei la care trairea afectiva nu se poate exprima si legaturile afective lipsesc, au probleme incompatibile cu viata…lor sau a altora.
    Femeile au o mai naturala exprimare a afectiunii si de aceea inconstientul e mai accesibil cunoasterii sensibile permitand oarecum intuitiei sa mentina ancora vietii in oceanul de iubire de unde vin toate iubirile omenesti.
    Pun accent pe Ego, dar sunt putini cei care il pot constientiza inlauntrul lor, asa ca cele mai multe discutii despre acest subiect sunt goale de continut. Probabil ca domesticirea acestei instante psihice se poate face cel mai usor prin mijloace coercitive colective, asa cum sunt tarile care isi supravegheaza cetatenii in cea mai mare parte a timpului. Ego si Supraego, aproape la propriu :).

    O victima care devine agresor nu are niciun fel de legitimitate, doar perpetueaza raul. Acea persoana are nevoie de compasiune, nu de empatie.
    Astfel ca victimizarea agresorilor, ca o fi si c-o pati cu pseudomasculinitatea lor subminata, perpetueaza mentalitatea permisiva a abuzurilor, cam a barbatilor asupra femeilor.

    Am raspuns prima data doar pentru ca atitudinea autorului mi s-a parut gresita.

    Responsabilizarea – gandirea in avans a consecintelor agresiunii, antrenarea autocontrolului, comunicarea deschisa asupra conflictelor, mi se par cai mult mai eficiente de a produce schimbari prin care fiecare isi poate ajusta comportamentul, nu gadilarile (pseudo)”masculinitati ranite” ca sa caute toti scuze.