Istoria Franței a fost făurită de oameni ce credeau în vocația supranaturală a Franței (Bernanos), o Franță ideală pentru un străin face un contrast puternic cu urâțenia actuală, cu materialismul ,,civilizaților’’ îmbuibați. Voltaire, Proust, Camus, forța ideilor, rațiunea, spiritul, eleganța, galanteria, moda, vinul, sutele de feluri de brânză, inexprimabilul și inexplicabilul farmec al Franței (Julien Green)…stau pe cântarul judecății cu francezii numiți ,,brânzeturi’’ de către imigranți, imigrația un eșec cu cartiere incendiate, cu francezi bătuți și omorâți de oaspeții neintegrați, ce-i urăsc pentru că sunt albi, vag creștini și bogați.
Franța gândirii libere pare să aibă subiecte interzise. Makine rusul, și el un imigrant în Franța, vede în Franța o situație asemănătoare cu cea a sovieticilor: un decalaj între discursul oficial dominat de multiculturalism, corectitudine politică și alte ideologii impostoare față de comentariile îndrăznite de francezi în particular, un dublu limbaj ca în timpul comunismului, aceeași schizofrenie colectivă.
O familie metisată (el din Guineea, ea din Franța) îi oferă lui Makine toate soluțiile furnizate de ideologiile oficiale: Franța a colaborat abject cu ocupantul în frunte cu Pétain, a devastat continentul african, a compromis viitorul îmbelșugat al Algeriei, Franța este rasistă, nu-i integrează pe cei de culoare, nu vrea să-i lase pe homosexuali să se căsătorească, dar după o generație, mai mor din cei cu prejudecăți, iar copilul lor va găsi toate problemele Franței rezolvate. La fel și eșecul socialismului este temporar: rușii, chinezii, cubanezii nu au găsit metodele potrivite…După două zile de locuit cu această familie, Makine se simțea în cea mai bună lume cu putință, doar discuția liberă, contradictorie, pasionantă îi lipsea.
La această familie, Makine va găsi cărțile despre camarazii cunoscuți de locotenentul Schreiber, cărți aparținând tatălui stăpânei casei, implicat el însuși în luptele armatei franceze în 1940 înainte de capitulare, trecut în rezistență, rămâne admirator al mareșalului socotit trădător, o ,,stupidă fidelitate’’ socotită de fiică, iar nepotul îi pune eticheta ,,fascist’’, o etichetă la modă hiperuzitată de comuniști. Nepotul/fiul se potrivește bine cu tinerele noastre speranțe în problemele vieții: chiriile cresc, sâcâieli la serviciu, vrea să-și schimbe mașina…În mod particular, profită de metisajul său la serviciu, în Franța nu călătorește că-i plină de mârlani iar în Conakry, capitala țării originare a tatălui, este jale: apa și electricitatea sunt un lux (probabil tot Franța este de vină deși Guineea este independentă din 1958, la fel și pentru implementarea greșită a socialismului).
Ruptura dintre trecutul bunicului culcat noaptea în tranșee sub cerul înstelat și nepotul lui metisat este cea dintre viața contradictorie, născând și doborând idealuri și viața având deja soluțiile, căile principale trasate de materialismul vieții comode, de ideologiile la modă.
Forța spiritului francez vine și din dezbaterile, controversele ce tolerau libertatea convingerilor opuse, această forță pare slăbită de logoreea hipercomunicării prin binefăcătoarea tehnologie, o logoree care nu mai exprimă fără piedici lumea pentru a o transforma.
Franța pare golită de francitatea ei, de această forță transfiguratoare prin catehismul corectitudinii politice ce pune ștampila la ce poate fi exprimat sau nu, putând să spui cuvinte fără număr, dar să nu te atingi de subiectele tabu și soluțiile lor. Ideologiile falsifică realitatea mânjind-o cu minciuni, dar realitatea este de netăgăduit (Troțki), ea este realitatea revoltelor din suburbiile în flăcări ce arată zecile de ani de minciuni despre multiculturalitatea franceză, corectitudinea politică, multiconfesionalitate etc Realitatea cântată în muzica rap: ,,o să i-o trag Franței până o să mă iubească’’. Francezii sunt urâți pentru că-i asistă social și-i îngrijesc pe cei care îi urăsc și-i disprețuiesc, transformându-i în paraziți sociali, asistați sociali plini de resentimente…Francezii sunt urâți pentru că au lăsat să se piardă francitatea, temeiul istoric, cultural, umanist, inexprimabilul, inexplicabilul farmec al Franței, forța sa de a exprima și de a transfigura lumea… Franța devenind doar un teritoriu populat și organizat prin ideologiile mincinoase (pp. 18, 29, 36, 41, 70-71, 77, 81-87, 89, 91, 93, 97, 101-103, 106-107, 110, 114).
scris de Cătălin Spătaru
Sursă:
Andreï Makine, Franța pe care uităm s-o iubim, trad. Gabriela Creția, Humanitas, București, 2007
surse poze: reprezentativă este proprie, amazon.co.uk
