Ranulph Fiennes: ,,nebun, rău și periculos’’ sau autobiografia unui mare aventurier

Cu 4 degete amputate la mâini, degete degerate în urma unei expediții polare din anul 2000, marele aventurier a urcat pe Everest în 2005 la peste 8000 de metri altitudine având 61 de ani și un atac de cord în istoria vieții sale. La 59 de ani a făcut 7 maratoane în 7 zile consecutive pe 7 continente. În 2007 la 63 de ani a urcat până în vârful Eigerului prin celebrul Nordwand, fața nordică uneori verticală a acestui munte aproape mitologic printre alpiniști, Fiennes cu degetele amputate prinzându-se în crăpăturile stâncilor înghețate, dormind pe câte o stâncă la marginea abisului unde unii alpiniști profesioniști s-au prăbușit.

Nordwand/peretele nordic al Eiger-ului

Celebra Transglobe, ce a fost o călătorie între cei doi poli, este una dintre marile realizări ale aventurierului englez. Intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai lungă călătorie polară, peste 2000 km, fără asistență exterioară, trăgând cu trupul lui sănii încărcate la început cu aproape jumătate de tonă de materiale, alimente etc., Fiennes a traversat Antarctica pe la Polul Sud. Înainte de record, el traversase Antarctica prin pol și în expediția Transglobe, după care a atins Polul Nord. Nu toate expedițiile și-au atins țintele, cum ar fi atingerea polilor sau urcarea pe Everest, unde s-a oprit în ultimii 400 de metri din cauza problemelor cardiace. După ce și-a încheiat autobiografia, Fiennes avea să urce pe vârful Everestului în 2009, la 65 de ani, fiind cea mai în vârstă persoană care realizează acest lucru.

Nu atingerea unui pol sau urcarea pe un pisc  este neapărat ținta, ci aventura este practic scop în sine. Aventura, ca o descătușare de energii ce depășește viața obișnuită cu realizările ei, este înțeleasă de cei care o susțin. Fiindcă multe expediții au fost susținute financiar de diverse organizații, ele având nevoie de o logistică complexă, Fiennes participând la unele provocări (expediții, maratoane etc.) pentru a strânge bani pentru fundații caritabile, până în 2007 aventurile lui strângând peste 10 milioane de lire.

Dincolo de factorii organizaționali exteriori este exersarea și antrenarea repetată prin expediții de o mai mică amploare, dar periculoase precum cele din Norvegia cu ghețarii ei, la care a participat de la vârsta de 17 ani.

Zeci de concursuri de alergat în natură, pe munți, zeci de maratoane, expediții cu canoe pe râuri vijelioase, în golfurile Canadei sau pe Nil, expediții în munții Atlas sau în deșerturile Arabiei. Adolescent fiind, Fiennes a plecat pe jos din Norvegia, s-a rătăcit de prietenul său în Copenhaga, a rătăcit prin Germania, apoi s-a întors în Anglia natală. Aceasta a fost o călătorie  care  a dat încredere în sine și mamei lui că se poate descurca singur încă de la vârsta adolescentină. Și aceasta după anii petrecuți la un colegiu unde a vrut să se sinucidă din cauza avansurile sexuale susținute ale colegilor ce-l considerau un ,,frumușel’’ și o ,,coardă’’. Nu s-a aruncat însă de pe un pod peste Tamisa pentru a nu-și face mama să sufere (pp. 235-236, 364-365, 156, 162, 177, 50-60, 17, 13-14).  

Psihologic am putea spune că aceste evenimente adolescentine ar contribui la erupția și descătușarea energiilor ce l-au pus într-o perpetuă luptă cu limitele lui, un joc repetat cu pericolul și cu moartea. Și dacă nu a fost un salt sinucigaș în Tamisa, a fost un salt în sălbăticia naturii dezlănțuind energiile și impulsurile naturale, bine ascunse de presiunea civilizației.

Astfel trecem dincolo de psihologia luptei cu traumele adolescentine înspre natura umană dresată și domesticită în cușca civilizației. Să ne privim bine: nu au inventat bietele mamifere umane domesticirea după chipul și asemănarea lor? Rațele de pe bătătură tresar când cele sălbatice trec deasupra lor, unele vrând să le urmeze, cum spune Saint-Exupery, în redobândirea naturii pierdute. Dar o parte eșuează decolarea cu târtițele grase, cu aripile slăbite și neantrenate datorită domesticirii. Bietele animale domestice alegând ,,bunăstarea’’ în dauna sălbăticiei și neajunsurilor ei. Bieții oameni civilizați domesticiți vorbind în secolele trecute de sălbaticii și primitivii ce nu cunoșteau viața ,,adevărată’’ a civilizației! Cu câtă superioritate se uitau la pârliții de sălbatici ținându-se de marginile elegante ale hainelor!

Să privim spectacolul trist al civilizării/domesticirii omului în: grădinițe, creșe, școli, universități, unități militare, spitale, închisori, parcuri unde mamiferul uman mai miroase un pic de verdeață parcă amintindu-i de ceva uitat, printre mamuții de ciment, oțel și sticlă, unde se află și cutiuța lui cu nume la intrare ca la grădina zoologică, în tribunale, piețe, burse, taverne, cluburi, restaurante, stadioane, teatre, cinematografe, malluri, săli de tot felul, primării, parlamente, tribunale, biserici, cimitire…Furnicare de indivizi  umani bine domesticiți, ascunzând temeinic toată energie violentă ca o lavă gata să erupă, zăgăzuită bine de civilizație pentru a fi pusă în slujba scopurilor ,,bune’’.

Aventura este privilegiul omului domesticit de a scoate la suprafață ce are bine ascuns în el de civilizația, care l-a transformat într-un animal de casă/cușcă bine îmblânzit. Însă chiar și în aventurile lui, un om ca Ranulph Fiennes, făcând lucruri nebunești pentru omul domestic de rând, cară după el logistica civilizației. El duce în spate truse, unelte, aparate, butelii cu oxigen etc., păstrează legătura cu persoanele participante la organizarea, prin care un om ca Ranulph își trăiește aventura. Călătoriile seamănă astfel cu un sport organizat sau cu turismul planificat unde aventurierul își trăiește aventura fără a se rupe cu totul de civilizație.

Este ca o întoarcere în sălbăticia naturii pentru a regăsi o parte ascunsă din omul civilizat, dar fără a putea șterge civilizarea din el. Acea parte sălbatică, vie, cu care Ranulph își taie singur cioturile negre de vrăjitoare, rămase după degerăturile din expediția polară, acel șuvoi de energie care erupe când cioturile degetelor amputate se înfig în pereții verticali ai munților, acel ,,acasă’’ pierdut, dar regăsit de oricine, care în solitudinea naturii privește în depărtările pustii unde doar el, elementele naturii și zeii ascunși sunt. 

scris de Cătălin Spătaru

Sursă:

Ranulph Fiennes, Nebun, rău și periculos. Autobiografia, trad. Pavel Cazacu, Polirom, Iași, 2016

Surse imagini: proprie,  badische-zeitung.de 


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.