Munții Șureanu din Ținutul Momârlanilor: Răscoala-Clăbucetu-Vârful lui Pătru-Vârful Șureanu-Cheile Tăii-Lonea

Din satul Răscoala urcă alene un drum forestier, ce după câțiva kilometri este inundat de albia pârâului Răscoalei. Apoi forestierul se bifurcă în două drumuri înguste și accidentate cu pietre mari și ovale, crengi rupte, maluri surpate. Deși voiam să apuc pe cel din stânga, pe care-l zăream pe Fatmap, el era blocat de un utilaj lucrând drumul. Așa că a rămas cealaltă variantă, variantă mai bună, pentru că drumul blocat nu a mai revenit pe drumul spre Clăbucetu. Pe Clăbucetu, priveliștea se deschide  spre Vârful lui Pătru, cel mai înalt din Munții Șureanu. Între Clăbucetu și Vârful lui Pătru: mașini de teren, ciobani bând și producând muzică la acordeon, acompaniați de clopotele și behăiturile turmelor de oi, nelipsind nici lătrăturile ciobăneștilor, compunând o adevărată simfonie pastorală.

Dar pastorala se termină, iar de pe fruntea lui Pătru se văd Munții Lotrului, Latoriței, Parângul, întinderile Șurenilor, cabanele, Luncile Prigoanei, Lacul Oașa. Prin platoul Aușel, apoi printre jnepeni, se urcă pe cărare până la Vârful Șureanu. Pe platou drumuri blocate de noi proprietari, un anunț echivoc care te îndeamnă să campezi pe drum, dar în fundal se ridică încet capul Șureanului.  După urcarea pe capul lui, urma coborârea pe o cărare pe Culmea Brateșului până la forestierul socotit drum comunal, 709K. Întâlnirea cu un cioban momârlan, ascultând muzică și purtând un ,,blazon’’ în spate, a fost din nou un moment bun, ciobanul nerecomandând cărarea pentru coborâre.

Așa că a urmat întoarcerea în Curmăturile Bradului și Șureanu, apoi drumul în apus și în noapte pe binecunoscutul drum forestier ce ajunge în Cheile Tăii și în Petrila/Lonea. Cheile Tăii în noapte au un farmec aparte, pietrele înalte stând ca niște paznici, înalți păzitori ascunși și nevăzuți în bezna nepătrunsă, adăpostind și primind pe oricine vrea să trăiască frumusețea Munților Șureanu din ținutul momârlanilor.

scris de Cătălin Spătaru   

Lasă un răspuns