Națiunea este fenomenul oferit de o populație când urmărește un scop mecanic. Națiunea Apusului, Europa fiind „o singură țară împărțită în mai multe țări”, și-a înfipt mecanismul națiunii în India. India nu este o țară, ea este un continent ca și America. Ca în America, India trebuie să găsească unitatea pentru popoare și rase diferite. Politicul și economicul impun mecanismul națiunii, însă națiunea a făcut mult rău Indiei, fiind pricina multor suferințe. Puterea politică și productivitatea economică au găsit în națiune o unitate artificială. Idolii națiunii au detronat respectul față de Divin și față de om. Jertfa, creația, idealurile tradiționale au fost înlocuite cu puterea politică și productivitatea economică importate din Apus, printr-un act de sinucidere istorică, împrumutând istoria Apusului cu mecanismul națiunii. În carnavalul materialismului, popoarele Apusului își cheltuie forța vitală concurând pentru bogăție în locul unor idealuri vii, cultura balonată a Europei fiind o înfulecare perpetuă de materie moartă, uitând libertatea interioară fără de care libertatea politică și fizică sunt aparente, pur formale, fără conținut.
Organizarea uriașă, colosalul mecanism în care majoritatea cetățenilor „liberi” din așa-zisele țări libere stau în sclavia lipsei de umanitate, fiind împinși de către minorități către scopuri neconstientizate de majorități. Pentru că acestora le lipsește libertatea spirituală, nu cunosc realitatea morală a omului, nu sunt în eliberarea spirituală.
Umanitatea Apusului abia mai „rezistă sub beția forței organizate”. Organizările uriașe și greoaie ale lumii moderne au o urâțenie ce indică dizarmonia cu creația. Organizarea uriașă a mecanismului european a promovat concurența, dizarmonia, nu cooperarea și armonia, scopuri ideale ale inzilor. Organizarea uriașă a europenilor nu este o mare realizare a naturii, fiindcă marea realizare a naturii își exprimă adevărul prin frumusețe, având nevoie de răgaz și de stăpânire de sine, nu de goana după consum și de beția profitului, ce e gata să strivească viața, cu frumusețea ei, pentru bani.
Negoțul trebuie să aibă și el frumusețea lui, nu având scopul iluzoriu al transformării fericirii în bani. Europeanul și imitatorul său își înghesuie umanitatea în colțuri pentru a lăsa loc producerii, producției, orice stă de-a curmezișul mașinilor fiind înlăturat. În mitologia indiană, cel care vrea să câștige nemurirea trebuie să reziste ispitelor zeului amăgitor Indra, iar cine se lasă sedus este pierdut. Apusul a năzuit de secole la nemurire, a cedat ispitei bogăției crezând că i-o aduce, dar „cultura lui omenească s-a rătăcit în pustiul mașinăriilor”.
India, monstruozitatea organizării politico-economice, mașina guvernării engleze, darurile Apusului
Naționaliștii indieni cred că s-a ajuns la o desăvârșire prin istorie și că nu rămâne decât crearea unei libertăți bazate pe sclavia socială, împrumutând forțe din istoria altor popoare. Cultura trebuie întemeiată pe baza cooperării sociale și spirituale, nu pe egoismul exploatării economice, pe idealul perfecționării, nu pe cultul forței politice și pe glorificarea angrenajului economic în colții căruia sunt prinse viețile umane și stoarse de seva lor. Armonia interioară a omului este adevărata bogăție, ce-l face bogat și pe cel sărac, învingător și pe cel învins, preschimbând înjosirea în triumful aureoleat de dreptatea veșnică.
Organizarea politică și economică este un monstru, anarhiștii reclamând eliberarea de forță abstractă a politicii și economiei, ce sunt doar produse obținute prin dizolvarea personalității omului. Societatea este doar o forță organizată în stare de orice crimă, fiind ca o mașină destinata succesului material, nu binelui, scop uman. Omul singular devine fantomatic ca „mașinist” în marea mașină a organizării societății, fără sentimente morale, doar o parte din uriașul angrenaj politico-economic.
Tagore nu urăște Imperiul Britanic, el rememorează construirea Indiei de la arieni, greci, perși până la mahomedani și englezi. Englezii au construit una din cele mai bune guvernări. Guvernarea engleză este o guvernare prin națiune, ea este o știință aplicată, este ca o presă hidraulică, ce presează impersonal și astfel are succese. Înainte de guvernarea prin națiunea engleză, au fost și alte guvernări străine, și orice guvernare avea ceva de mașină în ea. Dar ele se deosebeau de guvernarea prin națiune ca țesutul la mână de țesutul la mașină.
Guvernarea prin natiune este rigidă, monotonă, cumplită în lucrul ei precis. Naționalismul apusean a impus acest tip de guvernare pentru că el este stăpânit de cucerire și de luptă, împărtășind prea puțin cultura Apusului teritoriilor cucerite pentru că naționalismul apusean nu a creat nici un ideal spiritual, nu vrea colaborarea socială, ci doar scopuri rapace dintr-o cultură a forței exterioare.
Apusul predică libertatea dar întreține sclavia, iar într-o zi „sclavii” jefuiți vor fi o mare povara pentru el. Dintre toate darurile, Apusul a dat doar legea și ordinea Indiei, nu educația sau cultura. Însă guvernarea prin națiune reglează viața omului prin „lege și ordine” precum o încălțăminte, ce ne permite să ne așezăm comod în ea, apoi avem picioarele strânse bine. Libertatea Apusului este doar un titlu, puterea organizației este cea dominantă.
Aparatul mecanic al statului naționalist și cetățenii păpuși-mecanice
Puterea vechilor guvernări permitea țeserea vieții individuale, guvernarea prin națiune înlănțuie cu puterea organizației încât nu mai există sentimentul vechi al oamenilor, ce-și puteau lua destinul în propriile mâini. Oamenii doar celebrează idolul naționalismului vrând să devină parte a mașinii organizate, popoarele plecându-se sclaviei spirituale față de acest idol. Națiunea este o crimă înfățișată ca aparat mecanic providențial popoarelor, ce-și pierd umanitatea, în organizarea fanfaronadei patriotice, rugăciunilor ridicate jignitor către divin pentru glorificarea națiunii, în organizarea forței naționale, ce este de fapt cea mai mare primejdie pentru popor.
Un popor asurzit de ideea de națiune nici nu-și dă seama de decadența lui în afirmarea sa mașinală: șiruri lungi de păpuși mecanice bune pentru război, muncă și bani, cu vanitatea ridicolă că servesc idealul idolului națiunii în timp ce sunt doar prizonierele urii, lăcomiei, tiraniei, temerilor, ipocriziei, suspiciunii…Birocrați, soldați, politicieni, fabricanți, păpuși mișcate eficient într-un mecanism admirabil.
Măreția și pierderea Europei
Acel Ev mediu disprețuit, origine a Europei, a încercat o împăcare între carne și spirit. În acel Ev, forțele spirituale și cele lumești au lucrat pentru Europa. Măreția umanității Europei stă in acea epocă, în educația omului încă necorupt. În vremea intelectului și a științei impersonale, spiritul se rupea de viață, de sentimente, ridicandu-se ca un ascet doar la lumea gândirii purificate de orice tentații omenești. Spiritul impersonal e ca grămăticul ce nu-i pasă de poezie, ci doar de cum funcționează sintaxa, legile limbajului. Realitatea vie însă este un întreg, care desfăcut în părți, se descompune în elemente supuse celui care știe să le subjuge abil puterii lui.
Puterea Apusului stă in succesul său material, în zilele ce sunt la fel, 24 de ore închinate succesului după alte 24 de ore, nimic nou, o mecanizare a vieții, a gesturilor, a personalității în uriașul mecanism monstruos numit de Apus: națiune. Națiunea, un automat perfect de mistuit vieți umane, acoperit cu un spectacol politic uneori de varieteu. Când Japonia a învățat învățătura naționalismului și s-a fălit asemănător cu Apusul, că este o cultură superioară celorlalte, europenii nu au primit bine această creație naționalistă după chipul și asemănarea lor. În timp ce, poezia lui Tagore era lăudată și privită ca poezia unui popor supus de către europeni.
Măreția Europei a stat în puterea spiritului ei, ea a fost măreață când s-a interesat de umanitate și criminală când și-a urmat interesul. Europa nu ar fi devenit ceea ce a ajuns dacă era doar fiară sau mașină, ea este măreață datorită umanității din ea, umanitate ivită chiar după jefuirea sau arătarea josniciei lacome împotriva unui popor străin. În divinul, care suferă prin facerea oricarui rău, este și balsamul pentru tratarea răului, pentru căutarea libertății sufletești, ideal cultivat de europeni. Europa a cultivat lupta pentru libertatea conștiinței, gândirii, negoțului, artelor și literaturii, a arătat forța legii împotriva arbitrariului subiectiv, datoria față de umanitate și susținerea drepturilor egale pentru toți.
Izvoarele eterne ale Europei au trăit în oamenii, ce au luptat pentru toți semenii lor, indiferent de rasă sau de popor, când au luptat pentru libertatea tuturor, împotriva lăcomiei maselor, împotriva militarismului criminal, a poftei economice și politice de a prăda popoarele straine. Însă Europa și-a pierdut credința în umanitate. America ar fi putut să reabiliteze cultura apuseană în fața Orientului. America a ajutat Japonia să se îndrepte spre cultura europeană, și ea poate ajuta și China, spunea Tagore în expunerile sale despre naționalism de la începutul secolului trecut.
Speranțele lui Tagore împotriva sclaviei conformiste moderne, contra religiei naționalismului
Estul este ispitit să plătească Europei cu aceeași monedă a urii, disprețului și răutății, mai ales că se aseamănă cu ea în ce privește răul tratament aplicat celor din alte rase, caste, de alte credințe, jignind umanitatea prin agresarea celui diferit, cum au făcut și europenii.
Tagore face apel la Japonia să nu uite de filosofia și arta proprie de a trăi. Nu o imitare a tradiției, ci o creație pe baza ei. Nu o copiere a cultului patriotic al națiunii, provocând neîncredere în idealurile naturii umane, în adevăr și în frumos. O cultură omenească este idealul, nu una științifică în slujba progresului asurzitor al satisfacerii lăcomiei.
Japonia a construit într-o jumătate de secol o mașinărie politică, precum în Apus, supusă principiului folosului, un stat abstract de care unii japonezi se atașează precum copiii de jucăriile lor, iubindu-le mai mult decât pe mama lor, adică poporul cu idealurile lui. Acești japonezi au lăsat reclamele mincinoase ale lumii moderne să ajungă în satele unde țăranii își fac munca lor vitală și cinstită.
Mașinile și mașinismul modern orientate spre succes și profit trebuie oprite să intre în temple și în cămine. Folosul este socotit modern, dar frumusețea este eternă. Privind folosul modern vedem clădirile urâte, ca niste lazi, pătrățoase cu ferestre paralele, unde oameni locuiesc ca-ntr-o pușcărie, școlile urâte în care copiii sunt închiși pentru învățătură. Modernitatea ar fi trebuit să fie libertatea spiritului, nu sclavia gustului: de la haine la locuințe și obiecte deținute.
Religia patriotismului național pusă în slujba politicii își etalează forța în „zgârie-nori” și în mașini, dar Tagore vrea o cultură întemeiată pe societatea naturală și pe idealurile spirituale ale omului. În Asia, în China sau în India ar putea fi așa ceva. Nu un progres precum trenul spre stație sau al producătorului spre atingerea planului, ci un progres precum al vieții în copac. O năzuință către o realitate infinită aducând liniște și puritate în perfecționarea lăuntrică, nu o etalare a opulenței exterioare ca progres iluzoriu întemeiat pe aviditate. A stăpâni natura cum fac europenii este mai simplu decât a o însuși, a te lega de ea prin iubire. Asiaticii strânși legați de frumusețea naturii ar putea realiza aceasta însușire dezvăluind adevărul din frumusețea formelor naturii. Prin puterea credinței și spiritul limpede se poate vedea că progresul modern susținut prin roata de oțel a folosului și a ambiției nu poate dura.
Ultima luptă
Diformitatea națiunii provenită din fabrica națiunii, bazată pe oțel, pe aburi, clădiri și funcționari, se va descompune de la sine prin războaiele nimicitoare, constituind o parte din lupta pentru moartea națiunii, lupta pentru distrugerea abstractiunilor ce-l încătușează pe om, lupta pentru recunoașterea că toți oamenii sunt copiii lui Dumnezeu și nu sclavii mașinăriei statului național. În acea viitoare civilizație se va încerca armonizarea problemelor pe care Apusul le-a trecut sub tăcerea nerezolvării: conflictul dintre stat și individ, dintre muncă și capital, dintre bărbat și femeie, dintre câștigul material și nevoia spirituală, dintre egoismele popoarelor și idealurile umanității, dintre organizațiile de comerț, ale statelor și impulsul omului către frumusețe, libertate, simplitate.
Simțirea „profetului” Tagore
Contemplând marele Fuji-yama, munte simbolic pentru Japonia, a țâșnit către Tagore „muzica eternității”, el simțind că pământul și cerul cu frumusețea lor sunt de partea poeților și idealiștilor, nu de partea negustorilor disprețuitori de asemenea stări afective, el a mai simțit că după ce omul s-a uitat pe sine și originea sa divină, își va reaminti atingerea cerului și a pământului din el, apărând cerul și pământul de lupii vremii noastre.
Tagore-Manent: ,,statul-națiune” și Europa
Europa este incapabilă să dea „Răsăritului ce este mai bun dar și de a primi în spirit de dreptate înțelepciunea pe care Răsăritul a strâns-o în el de secole”, spunea Tagore, într-un mod profetic, în ciuda schimburilor culturale prea minore pentru Europa, ce pare să fi descoperit în ultimele secole că ,,este o singură țară” (Tagore). Și totuși, mașinismul în noua formă a tehnologiei folosite de state pentru controlul maselor, birocrația, materialismul economic, lipsa idealurilor, neglijarea libertății interioare în dauna goanei după extinderea drepturilor ca libertate formală, reapariția războiului naționalist în Estul Europei, arată în continuare aceeași stare dominantă în Apus, de care vorbea Tagore acum un secol.
În timp ce naționalismul a făcut ravagii și în Răsărit, se pare că Europa a dat lumii în principal ce este mai rău fără a pune în loc ceva, care ar substitui naționalismul. Europenismul este ceva și mai abstract decât națiunea mecanică, fiind, la fel, slujit de birocrație, însemnând materialism economic, drepturi fără număr pentru suflete de sclavi conformiști și consumeriști. Înlocuirea mecanicii națiunii cu mecanica europeană a fost, la fel, fără efect pozitiv extra-economic, ca înlocuirea culturii generale din educația europeană cu cea specializată: o minoritate de specialiști în bulele lor și mase uriașe de ignoranți inculți, pentru care idealurile, libertatea sufletească, spiritul,…, pomenite de Tagore, sună exotic.
Pentru Manent în „statul-națiune” s-au format oamenii de diverse nații și cei cu valori cosmopolite: artificiul Europei va forma „europeni” cosmopoliți? Formal Europa pare a urma credința cosmopolită în umanitatea susținută de Tagore, dar mijloacele de realizare sunt mecanice, materialiste, economice, formale, ceea ce Tagore critica la națiune, naționalism și spera să vadă descompus. Manent vorbeste și el de o depășire a statului către comunitate, dar este puțin probabilă, având în vedere mijloacele tehnice ale statelor, o astfel de depășire ar fi numai una a statului-„guvernantă”, ce-și urmărește și îi controlează pe copiii-cetațeni, plini de drepturi egale, egali în ignoranță și în conformismul iluziei că sunt „liberi”. Poate acesta este și sensul prostificării generale prin „educația” primită de cetățeanul infantil pe atâtea canale de comunicare „libere”. Orice „comunitate liberă” dăruită idealurilor spirituale, nu doar celor economice și politicii drepturilor, va fi doar o nouă mecanică după naționalismul statelor și după artificiul european, daca nu se va întemeia pe tradiția culturală și spirituală din care poate renaște omul universal, omul liber de mecanicizarea vieții, omul dăruit valorilor spirituale.
scris de Cătălin Spătaru
Sursă:
Rabindranath Tagore, Naționalismul, trad. Alexandru Busuioceanu, prefață de Nichifor Crainic, Cultura Națională, București, 1922, pp. 8,14-17, 19-26, 28, 31-39, 46-56, 59, 63, 66-70, 72, 77-83, 85, 88-96
