Din Palanca suie un drumeag închis cu o poartă, prin care vecina îți dă voie amabilă să treci, poarta de lângă ea și încă una la câteva zeci de metri, nu trebuie lăsate deschise, pentru că fac parte din habitatul satului. Apoi, drumeagul cotește și suie pe spatele unei culmi cu largi deschideri spre Munții Nemira, Munții Ciuc-Noșcolat și valea pe care șerpuiește Trotușul. O stână cu câini vajnici blochează drumul de pe hartă, și în ciuda bacilor amabili, este mai bun un ocol. După un peisaj dezolant în care urgia Domnului a pus jos mulți copaci, pe un drum de Taf niște băieți muncitori executau o „lucrare”. Oricine privește pe Fatmap pe al doilea vârf Ciudomiru vede pădure pe versantul sudic. Ea nu mai este. „Lucrarea” a curățit bine versantul, strângând și crenguțele în grămăjoare. Până la al doilea Ciudomiru de pe Fatmap drumul se poate face și iarna. După ,,lucrarea curățitoare’’, iarna drumul s-ar putea parcurge și în continuare, dar culmea apelor, banda H, îngrijită pe alți munți, în Munții Tarcău, pe creasta principală, este barată de sute de copaci.
După ce un muncitor al „lucrării” a declarat că „drumul este blocat” dincolo de Ciudomiru, bărbierit bine de brazi, slalomul printre și peste trunchiuri durează kilometri, uneori poteca, nemaifiind bătută de pasul uman, pierzându-se printre sutele de trunchiuri în agonie. Undeva, unde poteca pare să se termine pe harta Fatmap, surpriză, un observator uriaș din metal, o clădire în paragină la peste 1500m altitudine. De la observator poteca nu se oprește, ci ajunge clar la triunghiul roșu, marcaj proaspăt, iar poteca probabil curățată de Salvamont ajunge până la Grindușu.
De la Grindușu dezastrul copacilor prăbușiți reîncepe. Chiar lângă șa, zeci de copaci uriași fac aproape imposibilă strecurarea printre ei. O coborâre este necesară pentru a fi ocolită uriașa grămadă de copaci adunată de furtuni, apoi revenirea pe banda H. Până la Tarcăul Mare, pe câțiva kilometri poteca este curățată bine sau în parte, de niște oameni care și-au făcut treaba undeva lângă vârful La Stâncă. Lângă Tarcăul Mare și după, același peisaj cu sute de copaci căzuți, dar inevitabil apar drumuri de Taf, iar pe drumul forestier Țapu domnii de la Ocolul Silvic reamintesc legea că poporul n-are voie pe domeniul statului suzeran pe drumurile patriei. Straniu! Am parcurs sute de kilometri de cărări și de poteci în zeci de munți și singura grupă montană, unde de două ori, silvicultorii au pomenit de legea interzicerii accesului pe căile forestiere, este cea a Munților Tarcăului. N-a mai fost ca data trecută cu amenințări, cu amenzi și poliție, doar cu claxon repetat. Înțeleg rostul legii stupide a interzicerii accesului pe drumurile forestiere, dar mai bine domnii de la Ocolul silvic curățau H sau cumpăna apelor de pe creastă decât să se plimbe cu mașina în căutare de drumeți „ilegali”. Sau poate nici ei, nici salvamontul, nu doresc aceasta din diverse motive.
La sfârșitul călătoriei, lângă cabana Goșman o bariera nouță, vopsită, cu anunț de interzicere a accesului pe drumul forestier Goșman. Mai bine făceau bariera din lemn, costa mai puțin și oricum lemn aveau la dispoziție și din miile de tone tăiate gata pentru livrare, dar și din miile de copaci căzuți pe creasta Tarcăului. Dar un bine iese și din neglijența și din interesele pecuniare travestite în respectarea unor legi stupide: creasta principală a Tarcăului rămâne în mare parte fermecător de sălbatică, așa cum era și înainte.
https://fatmap.com/adventureid/62389723/palanca-grindu-u-tarcaul-mare-cabana-go-man
scris de Cătălin Spătaru
