O aventură, cine nu a visat măcar o dată în viață la o aventură? O aventură cu corăbii, pirați, lupte, călătorii peste mările furtunoase și liniștite, naufragii și revolte, prizonieri fugari și atacuri, iubiri, prietenii, dueluri și nostalgii, povești întrețesute ale oamenilor, construind marea aventură pe marea vieții zbuciumate și liniștite.
Trei sferturi din lumea noastră este ocupată de mare, iar întâlnirea inevitabilă cu ea a fost o provocare la autodepășirea de sine a omului, căci cum ar rezista altfel ființa umană, pe marea nesigură și schimbătoare? Să fie o întâmplare că nesiguranța și incertitudinea predominantă din viața noastră este într-o lume din trei sferturi apă? Și mai mult este o întâmplare că viața unui nou-născut se desfășoară într-un trup cu aproximativ trei sferturi apă? Procent ce scade pe măsură maturizării, iar la senectute când dobândim atâtea certitudini, trupul nostru scade la procentul cel mai scăzut de apă, după atât pământ și după atâtea ”adevăruri” asimilate prin ființa sa.
Transcendența verticală este ușor de proiectat dincolo de nori, dar transcendența orizontală, de care pomenește Karl Jaspers, căutarea ei în marea aventură a umanității este acea atracție primejdioasă spre necunoscut, purtat peste marea nesigură. Marea îi prinde în mreje pe unii și-i face marinari pe viață sau își pune amprenta asupra lor. Marea le umple existența și-i face fericiți, chiar dacă-și consumă viața, luptându-se pe fața ei zbuciumată și imprevizibilă.
Dar și marea este supusă unei industrializări, omul vrând să și-o facă roabă, nemaifiind o femeie seducătoare, misterioasă și poetică ca înainte (p.25). Vaporul din metal, toate calculele rutelor elimină din hazard și din peripeție. Corabia era o poezie, o creație divină, vaporul este o mașinărie în transformare, supusă calcului. Vântul și velele erau îngerul păzitor al corabiei, întâmplarea și neprevăzutul, sălbăticia elementelor(apă, aer) transformându-l într-atât pe marinar, încât întors pe pământ era parcă la marginea umanității, cu o altă morală decât cea de pe uscat (pp. 25-27).
Pe vapor omul își ia cărbunele și combustibilii din sânul pământului pentru a-și dobândi o oarecare siguranță precum cea de pe uscat, în fața sălbăticiei elementelor naturii. Aventura cu vaporul este mai domoală, cu mai puțin neprevăzut în privința elementelor naturii, decât pe corabia plină de poezie.
Singurătatea mării invită la contemplație, de vrei tu cititorule, contemplă cu Pio Baroja și cu Shanti Andia, marea, liniștită sau răscolită de furtună, verde sau albastră, roșie la asfințit, argintie sub lumina lunii și plină de taine sub cerul spuzit de stele(pp. 24. 28).
Nu ai văzut încă? Contemplă mai mult timp, chiar dacă se schimbă vremea…pacea profundă a mării, nepăsarea, singurătatea ei care cheamă, te cheamă să simți melancolia depărtărilor fără capăt, nostalgia după ceva pierdut, dar care rămâne în noi, ieșind deodată la suprafață precum corăbiile din abisul furtunilor!
Vezi acum? Corăbii, fregate grațioase, brigantine, urci, arborade, vele albe purtate de vânturi și de oameni pe drumul aventurii, al poveștilor dezvăluite dintru nemărginirea mării în care ești deja, pe corabia despărțind valurile, vântul mișcând velele, îți răsfoiește paginile cărții, Shanti strigă la tine…
Cătălin Spătaru
Marea ca reprezentare a infinitului – cu destine plimbate de valuri, în corăbii cu pânze întinse de vânt, ghidate de stele, scufundate de furtuni, oprite de stânci, conduse de căpitani, marinari, negustori, hoți și ucigași, în căutarea vieții sau în întâmpinarea morții. Marea ca fantasmă a celor ce locuiesc pe uscat, învăluită în mister și în ceață, limpede precum seninul cerului, verzuie ca algele ce se agață de prova corăbiei, roșiatică precum sângele marinarilor spintecați peste bord. Marea ca tărâm al libertății, ca închisoare a cărnii, despărțind lumi și apropiind oameni, creatoare de legende și distrugătoare de vieți.
Porturile, împodobite cu plase de pescuit și cu undițe ce atârnă pe marginile birturilor, sunt punți de trecere către o altă lume, către o viață ce nu-i va fi cunoscută omului sedentar, omului teluric. El nu va cunoaște niciodată seducția și tirania mării, balaurii ce expiră otravă și stâncile ascuțite precum oasele unui mort, furtunile devastatoare și valurile de mărimea munților, sirenele și peștii, entuziasmul aventurii, suferința rupturii de casă, chinul marinarilor dispuși să realizeze comerț cu negrii și să înfrunte scandalurile și revoltele de pe corăbii, mizeria și frumusețea unei astfel de vieți.
Pentru Santiago Andia, navigarea este singura șansă la o viață liberă, singura cale prin care își poate îndeplini dorința de aventură, dorința unei vieți instabile, lipsită de glorie, dar bogată-n aventuri, căci gloria este trecătoare pe mare – se scufundă-n adâncuri, zdrobită de valuri, de ghiulele, de carabine, de foamete, sete și scorbut. Shanti își trăiește dorința de aventură prin poveștile pe care le află despre unchiul său, Juan de Aguirre, căci în prezent, marea nu mai reprezintă un mister al marinarilor, ci o cale de realizare a comerțului pentru marile firme. Corăbiile cu pânze au dispărut de demult, fiind înlocuite de vapoare cu motoare puternice și rapide; navigarea pe mare este mult mai ușoară, căci omul nu mai depinde de susținerea vânturilor, de busolă și de noroc – rutele sunt prestabilite cu multă atenție, căpitanii de vase se pot orienta mult mai ușor pe mare datorită aparaturii moderne, iar marea este domolită de prezența atâtor giganți cu corp de metal, ce-și fac veacul prin spuma valurilor ei.
În prezent, nici vorbă de comerț cu negrii, de lupte cu pirați, de marinari aflați în căutarea unor comori ascunse pe vreo insulă pustie, ghidați de indicații scrise-n bască pe paginile vreunei Biblii prăfuite…comerțul cu negrii este demult anihilat, pirații fug speriați de navele de luptă ale puternicelor națiuni, iar comorile…cine mai are timp pentru așa ceva? Marinarii sunt bine plătiți, iar o astfel de aventură ar consuma timp pentru voiaj.
Marea nu mai este o aventură, o eliberare, un infinit…omul a desacralizat marea, iar acum singurele aventuri pot fi trăite prin poveștile vechilor marinari, ale acelora care împânzesc birturile de dimineață până seara, beți și un pic scrântiți, povestind despre marea care le-a furat mințile și viața.
Radu Mihai
Sursă foto reprezentativă: elefant.ro
Surse foto
1 și 9: pinterest.com
2 și 6: fiveminutehistory.com
3 : 1stdibs.com
4: 1zoom.me
5: http://cine-programasdemano-penelopegelu.blogspot.com
7: fineartamerica.com
8: nationalgallery.ie
10: lecturia.org
Certitudinile ne seacă: poate fi explicația dorinței de a fi mereu nu foarte departe de mare.
Adevărat, aceasta e o certitudine care nu ne seaca, fiind deschisa înspre nemărginitul marii:)
Chiar dacă romanul de aventuri a lui Pio Baroja este de o altă factură culturală (bască) față de romanul ,,Viața lui Pi” (care se vrea indiană) a canadianului Yann Martel,nostalgia copilăriei, a vieții aventuroase pe o mare, pe care o iubești , dar o respecți cuvenit , sunt constante care apar aproape în toate narațiunile despre provocările mării. Și cu atât mai fascinante sunt abordările diferite și foarte personale ale fiecărui scriitor. Poate zilele acestea voi face un comentariu al filmului ,,PI” pe care l-am văzut de vreo trei ori. Mulțumesc pentru interesul trezit!