Măcar o dată în viața iubitorului de munte să-i fie dat să calce pe potecile acestor munți frumoși. Din Repedea, dintre case urcă încet poteci pe Culmea Chicera, apoi a Rugașului. Deși este un septembrie pastoral, iar stânele sunt aliniate, doar la stâna din Runea escorta lătrătoare și-a făcut apariția. Pe lângă Culmea Rugașului, cărarea arată la capătul ei oglinda de apă unde mioarele se privesc și se adapă din Lacul Vinderel. De acolo, drumul este dus-întors până pe Vârful Farcău.
De pe Vârful Farcău și în jurul lui se aud voci străine, se văd culmile de la granița cu Ucraina și dincolo de ea. Dar și Vârful Mihăilecu în privirea întoarsă înspre lac. Creasta și Piciorul lui Mihăilecu au un farmec specific, încovoindu-se încet sub picioarele drumețului furat de belvederile depărtate și apropiate. De la stâna Stânișoara, unde căinii erau plecați în misiune, iar berbecul stătea claustrat și pedepsit pentru comportament inadecvat ființei lui berbecești, drumul șerpuiește lin prin pădure până în Luheiul, peste care amurgul alunecă încet de pe culmile și umerii semeți ai Farcăului, ai Mihăilecului.
scris de Cătălin Spătaru
