Odată cu zorile, din Pasul Tarnița (Puzdr(e)a) drumeția este o plimbarea ușoară până la Creasta Tarniței. De când începe urcușul pe Creastă nu mai este o plimbare. Pe lângă blocurile de piatră ale Crestei cărarea abia se strecoară, uneori îngustându-se și dispărând, alteori ea trece peste blocurile de piatră, însă marcajul este bun. Marcajul desigur doar să nu stai să te uiți de mai multe ori pe hartă, hărțile fiind baza. Când poteca ajunge peste blocurile de piatră sau la marginile lor, priveliștile sunt la înălțime, iar sălbăticia peisajului o bună răsplată pentru efortul depus. Privirile se pierd uneori în hăuri începute de lângă pietrele Tarniței, pe care abia mai cutează câțiva brazi să se mai cațăre. Dar omul nu este neînfricat ca bradul și drumul lui ajunge trecător la înălțime așa cum și viața lui este doar uneori, rareori, la înălțime. După creasta sălbatică a Tarniței, drumul coboară spre Curmătura Prislop (Chiril), de unde se poate ajunge ușor la Transrarău și în localitatea Chiril. Deși creasta nu ajunge la 1500 de metri, Vârful Tarniței având 1473 de metri și Bâtca Oblâncului 1474 de metri, lângă care se află o cruce impozantă, vizibilă de departe, totuși creasta cu blocuri mari de piatră nu trebuie subestimată, dimpotrivă. Oricum frumusețea ei sălbatică, puțin bătută de pașii drumeților, oferă un dar aparte pentru o zi de toamnă.
scris de Cătălin Spătaru
