Munții Țibău: Cârlibaba-Iedu-Țapu Mare-Țibău

Din Cârlibaba urcă lent un forestier spre cătunul Iedu, chiar la intrarea în cătun un drum de căruță șerpuiește pe lângă ridicătura culmei Țibăului. Pentru că drumul șerpuiește nu lipsesc nici șerpii la sfârșit de aprilie, probabil o viperă, grăbită să se ascundă în ierburi după ce i-a fost deranjat somnul la soare. Suind pieptiș spre Iedu se deschid priveliștile spre culmile albe ale Munților Rodnei, spre Suhardul cu ,,Omul’’ mai puțin alb și mai aproape sunt locuirile pastorale ale oamenilor locului. De pe Iedu se văd formațiunile pietroase de pe culmile domoale. Probabil un vârf Țapu Mic, văzut pe nu știu care hartă, și cel mai vizibil, Țapu(l) Mare. Pe drumul pustiu, doi străini, bucuroși de priveliștile Țibăului, puțin frecventat de drumeți. De pe Țapu Mare se vede culmea în semicerc a Măgurei dar până acolo zăpada într-un strat consistent în mica pădure de pe versantul Țapului Mare. Apoi un drum care coboară lângă Măgura, iar de acolo, pe o vale verde spre apele Țibăului, peste care încă stă puntea prăvălită, suficientă pentru a ține câte un om la suprafața apei. Drumul forestier coboară spre satul Țibău, nu departe de Cârlibaba, unde apare vigilenta Poliție Română gata să ia la un control nejustificat rucsacii turiștilor și drumeților. A, ba da, există o justificare, așa cum a motivat Consiliul Județean al Sucevei: pentru binele drumețului (siguranță, pază, bla, bla). Eu mulțumesc poliției vigilente, dar nu este nevoie de atâta bine! Acest bine neînsemnat pe culmile munților îmi amintește de spusa ,,den bătrâni’’: ,,frumoasă țară, păcat că-i locuită!’’. Să sperăm că n-au fost controlați în rucsac și străinii întâlniți pe culmi, iar dacă au pățit-o și ei, sper ca tot acest ,,bine’’ să fi devenit neînsemnat  pe lângă binele de a colinda plaiul Țibăului, privind coarnele pietroase ale Țapilor și admirând frumusețea țării nelocuite.

scris de Cătălin Spătaru

https://www.outdooractive.com/en/route/hiking-trail/bucovina/carlibaba-varful-iedu-varful-tapul-mare-tibau/314651887

Lasă un răspuns