Din amintirile deceniului 1950-1960, marele scriitor și om politic peruan a construit acest roman având-o în centru pe mătușa Julia, o mătușă vitregă, ce avea să devină soția scriitorului timp de 8 ani. Cu două planuri narative, conexate parțial, având capitolele celor două fire narative intercalate, Llosa nu a scris ceva singular: în ,,Povestașul’’ utilizează aceeași construcție pe două planuri, în ,,Mayta’’ cele două fire narative nu mai au capitole separate, ele se răsucesc în firul mai gros al textului, uneori apărând o trecere bruscă între cele două fire narative, nedumerit și surprins cititorul căutând și făcând legătura dintre firele narațiunii.
În cartea autobiografică a lui Llosa, ,,Peștele în apă’’, scriitorul istorisește în capitolul ,,Mătușa Julia’’ despre legătura sa cu mătușa vitregă, eforturile lui de a păstra legătura și căsătoria sa cu mătușa, străduințele de a scrie și de a activa în presă. Mătușa Julia este prelucrarea trecutului într-o ficțiune, ficțiune confundată cu realitatea, chiar dacă are multe elemente din biografia autorului. Personaj al scandalului, tatăl lui Mario Vargas, tată ce l-a amenințat că-l împușcă ca un câine, umblând cu pistolul la el, nu a gustat ficțiunea în care transpare un trecut care nu mai este, fiind amintit diferit de cei implicați în el. Tatăl i-a reproșat fiului că nu i-a dat șansa să se apere. Într-adevăr, fiul l-a condamnat în ficțiune pe tată să fie brațul rece al legii, precum statuia comandorului împotriva lui Don Juan, literatura fiind pentru Llosa calea de a lupta cu puterea tatălui, a statului, cu ideologiile nocive pentru Peru. Desigur că și mătușa Julia și-a amintit trecutul comun cu ,,Marito Varguitas’’ diferit.
Oricum străin de toate disputele din familia Llosa sau din societatea peruană, cititorul deschis va fi încântat de poveștile născute din mintea prolifică a condeierului, mirat fiind de acest șuvoi de întâmplări cu final amânat, amuzat de evenimentele comice ce-i pot stârni râsul, producându-i buna dispoziție tipică unui spectator la comedia umană. Puțin telenovelistice, de fapt audionovelistice, poveștile condeierului se nasc din haos și sfârșesc în haos poate transmițând că mintea omului este limitată în a produce multe narațiuni total diferite într-un timp scurt.
Nu mai puțin audionovelistică este povestea de iubire dintre tânărul june de 18 ani (în Peru anului 1955 majoratul era la 21) și mătușa ,,corupătoare’’ de peste 30 de ani. Tânărul Varguitas vrând să crească, enervat de mângâietoarele nume precum ,,Marito’’, încalcă două interdicte prin relația sa cu Mătușa Julia, scandalizându-și rudele, și cel mai mult, pe tatăl său, întruchiparea regulii și normei, care vrea pedepsirea neascultătorului fiu și mătușii ,,corupătoare’’. Adăpostul căsătoriei pe ascuns nu este suficient, ,,Varguitas’’ trebuie să-și înfrunte tatăl, să se despartă temporar de soția expulzată, să-și ia 7 slujbe pentru a o întreține pe viitor, pentru a-și urma pasiunea: scrisul.
Pe celălalt plan, condeierul anunță comedia umană cu accente dramatice prin prima povestire în care este vorba de un incest, un copil din incest, o căsătorie aparent salvatoare, un pistol și lipsa unui sfârșit. Pentru că nu există sfârșit la comedia dramatică a omenirii sau la drama comică a umanității, există doar multe narațiuni ce se înfiripă, dar nu se mai sfârșesc, desfăcându-se ca un fir în ațe firave, povești ce s-ar fi putut sfârși în alte moduri, întâmplări care ridică eroi pe piedestal, alte evenimente care îi trimit în povești obscure cu sfârșituri neștiute.
Căsătoria cu mătușa Julia a durat 8 ani, mai mult decât anii de fericire pe care Julia îi ceruse tânărului Varguitas. După ce rudele au respins-o, la divorț aceleași rude au regretat-o pe îndrăgita Julia, chiar și socrul care a contribuit la plecarea ,,corupătoarei’’ din Peru. După un an de la divorț, Mario Vargas s-a căsătorit cu o verișoară, rudele fiind învățate cu transgresiunile sale, scandalul nu a mai fost așa mare.
Cu siguranță această tendință de transgresare a interdictelor face parte din ce a fost marele scriitor, gata de a merge pe căi noi în creație și în viață. Dacă nu ar fi fost interdictele, dar și transgresiunea celor doi, forța interioară a scriitorului și a Juliei, nu am mai fi avut această fereastră către comedia umană, spre zona unde totul se topește și de unde răsare o nouă lume, o nouă creație, o nouă viață. Llosa luptându-se cu rudele, cu interdictele, s-a pregătit pentru viitor. Acest scriitor a suportat atacuri și atentate când a candidat în 1989 la președinția Perului.
Llosa a criticat politicile socialiste, mișcările marxiste terorizatoare Tupac Amaru și Sendero Luminoso care au făcut mii de victime. A susținut liberalismul și economia de piață în Perul sărăcit de politicile socialiste ale regimurilor militare, dar nu a uitat că în om rămâne mereu o parte întunecată, pe care a cunoscut-o bine, a coborât în ea, s-a luptat cu ea, a prelucrat-o, a transformat-o, a sublimat-o și a cizelat-o în frumoase lui cărți. A făcut ceea ce nici un regim politic nu a făcut și nici o ideologie sau filosofie nu a realizat, pentru că doar artistul o poate face.
scris de Cătălin Spătaru
surse:
Mario Vargas Llosa, Mătușa Julia și condeierul, trad. Coman Lupu, Humanitas Fiction, București, 2021
Mario Vargas Llosa, Peștele în apă, trad. Luminița Voina-Răuț, Humanitas, București, 2010
