Ipocrizia și obediența ,,proeuropenilor’’ versus obediența și amnezia ,,filorușilor’’

Miliarde de euro au curs de la Europa, apărătoarea libertăților, către Rusia lui Putin din 2022 până azi, prin plăți pe combustibili (gaz natural, gaz lichefiat, petrol, cărbune, produse petroliere). În timp ce Trump este acuzat de blat cu rușii, iar filorușii sunt înfierați, fiind chemat SRI-ul să-i urmărească pe ,,trădătorii’’ dătători de like-uri și inimi roșii la Ambasada Rusiei, țările europene, evident și România, plătesc indirect dronele rusești care mai cad prin Polonia sau în țara noastră.

Știm că România dă bani Ucrainei, a cărei dronă a căzut în Portul Constanța, nu știm câți, dar ce știm cert este că (pro)europenii susțin economic efortul de război al Rusiei și al Ucrainei, și că statul român este incapabil să-și apere cetățenii de drone, fiind în stare doar să-i bage în beciuri sau să-i evacueze.

Dacă evacuatul are un automobil, face plinul cu produse petroliere obținute în rafinării străine din petrol rusesc sau folosește gaz, ca să-și încălzească apa, gaz importat prin hub-ul bulgăresc, care nu se știe de unde este gazul, dar miroase a vodcă rusească (sic!).

Oficial Europa sprijină apărarea ucraineană în fața agresorului rus, tacit, gazul rusesc ajunge în inima Europei, nu doar la ,,trădătorii’’ din Ungaria sau din Slovacia (după atâta propagandă anti-Orban, să vedem dacă Magyar taie importurile de petrol rusesc).

Pentru că proeuropenii supuși propagandei proeuropene nu sunt prea interesați de câți euroi curg spre Rusia de la idealul lor european, să-i informăm!

Conform unui studiu CREA, în al treilea an de război suma plătită de țările UE Rusiei pe combustibili este de doar 21,9 miliarde euro, iar în al patrulea an de război de doar 14,5 miliarde euro. România a plătit între februarie 2024-februarie 2025 doar 800 de milioane de euro partenerilor ruși, pardon agresorilor ruși.

Deși EU își propune o miraculoasă reducere/eliminare a dependenței de energia rusească, ce este real, nu doar proiect, este că unele țări importă mai mulți combustibili din Rusia în formele amintite (gaz, petrol, produse petroliere), iar în mai 2026 importul de gaz lichefiat rusesc a crescut cu 4% față de luna anterioară în UE.

Presa de la noi a preluat știrea Reuters și o publicație ucraineană a scris că Franța, Olanda sau România și-au crescut importurile din Rusia în primele 8 luni ale anului 2025. UE plătind în perioada menționată 11 miliarde de euro Rusiei.

În prezent, fluviul de euroi curge în continuare spre Rusia. 11 520 000 de metri cubi de gaz au fost importați din Rusia de țările UE. Circa 15% din gazul lichefiat și 12 % din cel natural este importat de UE din Rusia. UE a făcut sacrificii, a renunțat la petrolul ieftin rusesc și importă produse petroliere scumpe din petrol rusesc prin intermediari.

Așa încât, proeuropeanul și filorusul, ambii obedienți, unul ipocrit, celălalt amnezic, au următoarele certitudini: statul român din NATO nu-i poate apăra de dronele rusești și ucrainene, plătește dronele rușilor prin cumpărarea de gaz și de produse petroliere făcute din petrol rusesc, plătește dronele ucrainene prin ajutorul dat de statul român. Apoi unii fac propagandă proeuropeană crezându-se deștepți nevoie mare, cheamă SRI-ul și nu își văd ipocrizia și obediența, alții loviți de amnezie, dau like-uri și inimioare obediente față de stăpânul rus, fiindcă în lipsa apărării de la statul român și de la NATO, cu obediența nativă în fața cui să se plece și ei? Poate Paleologu face un capitol nou, și pentru el și pentru proeuropenii ca el, în ,,Ce ne facem cu atâția proști?’’, fiindcă pe rusofili sigur i-a inclus.

Desigur există și oameni indiferenți la urletele celor două galerii. De la Iliescu chemând trupele sovietice în 1989, occidentalii exprimându-și acordul, iar Șevardnadze considerând propunerea o stupizenie, până la Putin plimbând-o pe Merkel cu barca și până la gazul cumpărat de europeni de la ruși, în fața acestei comedii cu personaje istorice, cetățeanul nu poate decât să-și vadă de viață, sperând că nu o să facă pipi istoria pe viața lui, așa cum s-a întâmplat cu mulți oameni prin voia statelor, conducătorilor, executanților și propagandiștilor.

scris de Cătălin Spătaru  

Lasă un răspuns