Yu Hua despre China contemporană în ,,Mânia lui Mao’’ și în alte articole

După Revoluția Culturală și eșecul din Piața Tian’anmen, politicul nu a mai primat, ci a cedat domnia  banului, cu marea corupție din jurul lui, cu degradarea mediului și inegalitățile materiale dintre oameni, chiar dacă Partidul Comunist conduce în continuare. De exemplu, toate sindicatele sunt supuse Partidului Comunist Chinez, iar sindicatele independente au fost desființate, în ciuda opoziției unor muncitori și a mișcării de extrema stângă formată din adepți ai maoismului.

Lü Liang este un caz bun pentru ce s-a întâmplat cu mulți chinezi odată cu avântul schimbărilor economice după Piața Tian’anmen din 1989. Pictor și editor al unei reviste literare, Liang s-a apucat de speculă cu acțiuni în 1996. Cumpăra acțiuni ieftine, răspândea zvonuri pozitive despre companiile unde deținea acțiuni, apoi le vindea scump și dispărea de pe piață o perioadă.  El se îmbogățește reușind performanțe precum cea de a transforma o companie avicolă într-una biofarmaceutică high-tech ale cărei acțiuni le-a vândut la preț mare. Până la urmă Liang a fost arestat pentru delicte economice, dar a reușit să dispară înainte să fie închis. Deși mulți îl dădeau dus în străinătate se pare că trăiește cu o altă identitate în Beijing.

În sfera politicii, Yu Hua vorbește de 3 schimbări majore în care rata sinuciderilor a fost mare la cei cu funcții oficiale. Prima schimbare a fost Revoluția Culturală a lui Mao, în care mulți membri de partid s-au trezit dați jos și deveniți din comuniști niște exponenți ai capitalismului. Ironic că lucrul acesta avea să se întâmple mai târziu. Unii dintre cei dați jos, chinuiți fizic și psihic, s-au sinucis. În comuna unde scriitorul locuia, unii s-au spânzurat, s-au aruncat în fântâni, au băut pesticide… După moartea lui Mao încheierea Revoluției Culturale i-a făcut pe cei care deveniseră din oameni simpli comandanți ai revoluției proletare să creadă că vor fi pedepsiți pentru ce făcuseră în timpul Revoluției Culturale. Au început să se sinucidă ca să nu aibă soarta tragică a celor care fuseseră dați jos și chinuiți de ei în timpul Revoluției Culturale. Al doilea val de sinucideri a fost mai mic pentru că Deng Xiaoping nu a trecut la răzbunări politice, ci a fost preocupat de relansarea economică. Din 2011-2012, Xi Jingping a susținut o campanie dură de anticorupție după avântul economic chinez. A urmat al treilea val de sinucideri și anume al oficialilor, ce și-au umplut buzunarele în timpul dezvoltării economice. Când începeau cercetările pentru corupție, știau că sunt fără scăpare așa încât aruncatul de pe clădiri, în fața trenului, spânzurătoarea sau tăierea venelor erau căile de scăpare. Când generalul Zhang Yang s-a sinucis, ziarul ,,Armata de Eliberare’’ a calificat actul ca fiind josnic pentru că omul sinucis a vrut să scape de pedeapsa Comisiei de disciplină a Partidului și a Armatei. Oamenii se sinucid pentru că ei cred în putere, nu în lege, nu în justiție.

Pentru că este loc și de râs, funcționarii corupți își ascund banii pentru a nu fi descoperiți cu sume mari la bănci sau la cheltuieli: așa un fost secretar de partid a fost descoperit cu peste 9.000.000 de yuani când i-a refulat toaleta. Altul a ascuns peste 20 de milioane în scorburi sau în mormane de baligă. Oricum în timpul primului val de sinucideri nu existau tribunale, iar în timpul celui de al doilea val ele abia reapăreau. În plus, lupta anticorupție este bănuită a fi folosită pentru a elimina adversarii politici, o practică se pare întâlnită și pe la așa-numitele democrații liberale.

Ca și în alte culturi, familia tradițională lasă loc individualismului, ce caută prin câștiguri materiale să obțină o iluzorie libertate. Goana după câștigul material a determinat și influența religioasă în mase. La templele budiste oamenii ard tămâie multă pentru bogăție dar și pentru pace și liniște, în timp ce templele daoiste sunt pustii, un călugăr daoist dând explicația că budismul are bani, daoismul nu.

De la protestele pentru libertate din Piața Tian’anmen s-a ajuns la proteste când propriile interese sunt amenințate: părinți ce protestează când se alocă un număr mai mare de locuri la facultate pentru zonele sărace, fiindu-le periclitate șansele propriilor copii; pensionari ce demonstrează contra alocării de fonduri către zonele mai sărace, fiindcă această alocare i-ar afecta financiar pe ei. Se pare că egalitarismul comunist mai este doar amintire și nostalgie.

Deși China a devenit a doua economie pe planetă, mulți chinezi au viața grea și nu au avut prea mult de câștigat din dezvoltarea economică, așa că le este dor de lumea lui Mao când toată lumea era săracă. Yu Hua se îndoiește că nostalgicii ar fi fericiți dacă ar avea din nou cartele de cumpărat și nu ar avea ce să cumpere cu ele. Și totuși nostalgia este modalitatea de a arăta că lumea din prezent nu este una mulțumitoare, că este o dezamăgire pentru viețile multora.

Criticile la adresa Revoluției Culturale și a tendinței de a o privi într-o lumină pozitivă nu sunt influente. Partidul Comunist și-a iertat deja greșelile făcute și nu are nici un interes să sprijine în vreun fel această critică. Mulți oameni se mulțumesc cu societatea din prezent.

Societatea contemporană oferă ca sens al vieții omului banii și plăcerile, cei din anii ’90 aveau ca sens principal dragostea și cariera, iar cei din timpul Revoluției Culturale lupta și revoluția, acestea ar fi trei etape pe care China le-a parcurs în ultimele aproape șase decenii. Etape ce au influențat nu numai politicul sau economicul, ci și direcția vieții chinezului.

După înăbușirea protestelor studențești din 1989, odată cu dezvoltarea economică, chiar și cei care criticaseră împușcarea celor din Tian’anmen, începeau să creadă că este calea corectă: represiunea liberalizării. Aproape sigur, dacă în anii ’90 România înregistra un avânt economic, nu un regres adânc, majoritatea românilor ar fi acceptat și ei un comunism capitalist iar Iliescu nu ar fi pierdut niciodată alegerile, nici gând ca majoritatea să nu fi fost de acord cu represiunea introdusă prin mineriadele puse în slujba guvernării. Dar, ca și în China, ar fi apărut alte primejdii și crize. După 2000, inegalitățile economice accentuate, poluarea și corupția fac un preț scump de plătit pentru dezvoltarea economică. Peste o sută de copii otrăviți cu plumb, poluarea apei, plantelor și animalelor de întreprinderi industriale au loc pentru că sistemul politic nu dă dreptul cetățenilor să supravegheze și să cunoască.

Cenzura este folosită pentru ca nemulțumirile oamenilor să nu afecteze ,,menținerea stabilității’’, un slogan folosit și de propaganda guvernelor din democrațiile așa-zis liberale.  Când a început Revoluția Iasomiei din Tunisia, în China au fost interzise cântecele cu iasomie și orice alte flori. Prin cenzură, puterea comunistă arată că îi este frică de democrație, dar Yu Hua crede, pe bună dreptate, că nu de democrație trebuie să le fie frică liderilor și rudelor îmbogățite, ci de revoluție. Pentru că în democrație nu este totul delimitat clar, am văzut și vedem aceasta, foști demnitari comuniști și securiști trăind liniștiți, cu pensii grase, în democrația noastră ,,liberală’’. În schimb, în timpul revoluției puterea doborâtă își poate pierde ușor capul.

Deși cenzura limitează libertatea de exprimare  aceasta nu înseamnă că libertatea de exprimare este inexistentă în China. Yu Hua spune unui german o glumă adevărată: în China nu-ți poți înjura ca în Germania conducătorii, dar îți poți înjura vecinii, în timp ce în Germania nu prea, mai ales dacă sunt din vreo minoritate ,,specială’’, te trezești cu amendă de la Consiliul Discriminării. Într-o zi s-ar putea și ironiile să fie amendate. Însă Yu Hua este ironic și când îi spune unui reporter taiwanez că ar trebui să-și pună mânuși când dă mâna cu un politician fiindcă politicianul are mâna plină de bacterii, dă mâna cu multă lume pentru a strânge voturi, în schimb cu politicienii chinezi nu trebuie să-și pună mânuși, ei nu trebuie să alerge după voturi…

Yu Hua (1960-)

Ironia, metafora, deplasarea sensului sunt folosite pentru a înșela roboții-cenzori ce controlează conținutul de pe net. Fiindcă sunt șterse multe mesaje având cuvinte cenzurate sau au fost șterse peste 100000 de conturi de pe Sino Weibo. De exemplu, ,,revoluție’’ este înlocuit prin ,,a înflori’’, ,,blocare’’ înlocuit cu ,,armonizare’’, pentru că autoritățile promovează sloganul ,,societate armonioasă’’ nu pot bloca acest cuvânt, deși știu cum este folosit.

,,Societate armonioasă’’ și ,,stabilitate mai presus de toate’’ sunt sloganurile guvernării comuniste din prezent. Un paradox, pentru că în timpul lui Mao când diferențele dintre clasele sociale au fost năruite, se reamintea mereu să nu se uite lupta de clasă. În prezent, când există diferențe uriașe între oameni legate de venituri, lupta de clasă este un concept ce trebuie uitat într-o ,,societate armonioasă și stabilă’’.

Când este vorba de societatea armonioasă și stabilă, chiar și particulele PM 2.5 au un standard impus de Partid, și anume de 75 micrograme pe metru cub de aer pe care chinezul le poate suporta, față de limita OMS de 10 micrograme. Dar smogul domnește zeci de zile în continuare în unele orașe, uneori închizându-se și școlile.  Particulele PM 2.5 sunt periculoase ca și fumul de țigară pentru plămâni, Yu Hua declarând că la controlul  medical i s-au găsit urme ale poluării pe plămâni. Împotriva poluării se iau măsuri: se interzic grătarele în aer liber, automobilele circulă pe rând, în unele zile cele cu număr par, în altele cu număr impar (și în România comunistă se circula uneori așa), se fac campanii antifumat, se închid companii private mici, dar creșterea economică și poluarea aferentă rămân dominante. O societate armonioasă și stabilă are nevoie de creștere economică.

Armonia și stabilitatea domină și hotărâri ale unor administrații locale: sânii femeii, care dorește un post de funcționar, trebuie să fie simetrici; polițiștii cu talie peste 90 de cm – demisia; asistentele medicale din Shenzhen trebuie să zâmbească profesional arătându-și 8 dinți; în județul Pinghe nimeni nu se poate căsători fără a avea 9 clase pentru a preveni abandonul școlar…   

scris de Cătălin Spătaru

Sursă:

Yu Hua, Mânia lui Mao. China de astăzi văzută prin ochii unui scriitor, trad. și note de Mugur Zlotea, Humanitas, București, 2019, pp. 28, 40-44, 61-63, 65-67, 71, 94-96, 100-102, 104-106, 132-140, 144-146, 148, 152-157.  

surse imagini: proprie, writingchinese.leeds.ac.uk 

Lasă un răspuns

This Post Has 3 Comments