Omagierea rebelului și rebeliunii
Între 1661-1789 în Franța au avut loc 8500 acte de revoltă sau de rebeliune. Revoltele repetate culminând cu Revoluția din 1789. Revoluționarul este deosebit de rebel și de revoltat pentru că are o conștiință ideologică mai puternică și urmărește o transformare radicală, respingând orice reformă. Disidenții, liber-cugetătorii, libertinii, inventatorii samizdatului sunt și ei categorii de revoltați și de rebeli. Rebeli există și azi, ei sunt gânditori liberi care sunt închiși, marginalizați, tolerați, respinși de gândirea unică dominantă în torentul din mijloacele de comunicare.
Rebelul este rebel pentru că altfel nu poate fi, el nu este rebel doar circumstanțial, ci existențial. Rebelul nu poate schimba lumea, dar nici lumea nu-l poate schimba pe el. Chiar dacă este perdant, rebelul nu poate fi niciodată învins. Rebelul nu cedează, el disprețuiește ce caută ceilalți: onoruri, privilegii, recunoaștere socială. Rebelul este spirit liber de aceea spiritul timpului alunecă peste el ca apa pe rațe. Rebelul este amuzat sau dezgustat de lume, dar nu indiferent. Rebelul nu este soldat, este partizan, nu stă în spatele frontului, el traversează toate fronturile. Rebelul își dă o formă proprie, își creează propria lume, este un străjer solitar la granița speranței și a timpului:
,,să fim fideli spiritului rebel, să fim fideli rebeliunii’’!
Rebeliunea contra mondializării celei mai bune lumi și împotriva ideologiei lui Același
Marea minciună propagandistică din sistemul media este că trăim în cea mai bună și singura lume posibilă: aceea la care nu există alternativă, iar dacă există, alternativa ar fi mai rea. În fața acestei propagande mondiale, rebelul aduce diferența, el este singularitatea care reamintește că suntem toți diferiți, nu aceeași, nu egali, că nu este totul transparent, ci lumea are părți opace, că posibilitatea lui altceva, a transformării, a criticii este mereu prezentă, doar conformismul credul și învins nu o caută, nu o întrezărește.
Rebelul este cel care a știut să rămână real printre atâtea obiecte ireale și virtuale, el este un răzvrătit în era supravegherii totale unde conformiștii se cred ,,liberi’’. Rebelul este străinul răzvrătit pe care l-am exclude în numele luptei ideologice împotriva excluderii, excludere tardivă, pentru că rebelul s-a exclus pe sine din start din lumea lui Același. Diferența rebelului este factor de rezistență și de libertate.
Rebelul este reamintirea polimorfismului uman împotriva omogenității indivizilor și popoarelor considerate a fi la fel. El ne amintește că diferența este mai importantă, este pe primul loc în definirea identității. Fiecare ființă umană, fiecare popor este de neînlocuit. Rebelul este singularul care vrea să acceadă la universalul uman și nu invers, cum fac ideologiile, de la universal deducând abstract un individ uman ,,singular’’. Aceasta nu înseamnă că existența concretă ar exclude apartenențele, dimpotrivă, aceste apartenențe diferite ne readuc aminte că este o contradicție să susținem în mod exclusiv omogenizarea planetei. Nu se poate susține o lume unitară și omogenă, în același timp cu dreptul popoarelor de a dispune de ele însele, așa cum nu putem susține egalizarea condițiilor concomitent cu respectarea diferențelor, cu legitimarea pluralismului. Diferențele dintre oameni aduc la interogare problema drepturilor indivizilor singulari: de ce ar exista ele când toți oamenii sunt ca toți ceilalți? Nu putem susține dreptul la diferență când reducem oamenii la asemănări.
Împotriva ideologiei lui Același stă principiul diversității, ființele umane, popoarele sunt diferite și nu interschimbabile, dar a spune că individul sau poporul nu este mai mult sau mai puțin valoros decât alt individ sau popor, nu înseamnă a spune că sunt la fel. A privi semenul înseamnă a-i sesiza alteritatea, diferența. Diferențialismul nu exclude judecățile de valoare și nici nu cade în relativismul ce ignoră realitatea. El contestă poziția universală, superioară, ce ar impune popoarelor un mod de a fi. Principiul diversității este pus în discuție nu în înfruntarea propriei identități cu o alta diferită, ci când susții că doar propria ta identitate are valoare. Diferențialismul nu este o poziție extremă, care ar nega asemănările în fața accentuării ideologice a lui Același, ci înseamnă a pune pe primul loc diferența.
Ideologia lui Același
Rebeliunea împotriva ideologiei lui Același este răzvrătirea contra susținerii unei egalități abstracte, incontestabile pentru gândirea unică, o gândire alergică la diferențe, la influențele ,,rele’’ din mediu, din educație sau la diverse dominări care împiedică ajungerea la o societate pacificată și ,,corectă’’.
Ideologia lui Același este o secularizare a ideii creștine de egalitate în fața lui Dumnezeu, progresul din istoricismul modern având o rădăcină creștină. Progresul fiind spre o societate omogenă unită prin piață, ștergând frontierele, eliminând limite specifice precum ce ține de apartenența la un sex sau la un popor, aceste eliminări, ștergeri treptate, fiind calea pentru a uni întreaga umanitate.
Ideologia lui Același are ca ideal amestecul, hibridizarea, nediferențierea rolurilor sociale masculine-feminine, este sursa imigrării masive și necontrolate, este fundamentarea religiei civile a drepturilor omului care dorește să supună Pământul dictatelor ei juridice și morale. Ideologia drepturilor omului, religia civilă ce o poartă triumfal în întreaga lume, pretinde să educe întreaga lume pentru a supune toate culturile acestei ideologii, nici vorbă de a pune în prim plan contextul social, istoric al unei culturi. Corpul culturii străine trebuie să primească transfuzia umanistă a ideologiei drepturilor omului, trebuie vindecat prin religia civilă ștergătoare de diferențe. Pentru a uni indivizi abstracți, goi, la fel de supuși religiei civile a drepturilor omului, ideologia lui Același pulverizează orice mediere prin care individul s-ar defini precum apartenența la o cultură, comunitate sau națiune.
Liberalismul s-a mândrit cu eliberarea individului și drepturile lui, dar consecința nefastă a fost apariția statului-providență, asistențial: pentru că apartenențele sociale, prin care individul se definea, au fost dărâmate, statul a preluat rolul de a-i ,,securiza’’ pe indivizi, securizare mai ușoară prin omogenizarea lor, prin eliminarea ,,negativităților’’ dintre ei.
Alinierea din prezent a indivizilor, nivelarea lor este rezultatul confruntării ideologiilor care, în fața pericolelor reale sau imaginare, precum anarhia, lupta de clasă, anomia socială, războiul civil, etc., au eradicat alteritatea. Ideologia lui Același face la fel: exclude orice alteritate, condamnă orice nu se aliniază și pe oricine rămâne într-o rebelă alteritate ireductibilă. La fel au funcționat și ideologiile totalitare: eliminând alteritatea, dictaturile au căutat omogenitatea și uniformitatea.
Ideologii lui Același prezintă pe cei care gândesc diferit ca fiind niște gânditori ai excluderii, pentru acești ideologi respectul față de semeni fiind proporțional cu găsirea asemănărilor dintre ei până la egalizarea lor. Ideologiile dominante cred că omogenizarea lumii ar pacifica oamenii, că nediferențierea lor duce la o mai bună înțelegere, dar nediferențierea egalitaristă dezintegrează societatea, omogenizarea provoacă crispări identitare, naționalisme convulsive. Cu cât distincția, diferențierea dintre oameni este interzisă, cu atât dorința de a se diferenția este mai puternică.
Mondializarea
Mondializarea capitalistă mercantilă, transformând totul în marfă, promovând valorile comerciale, a redus omul la rolul lui de producător-consumator. În ștergerea granițelor dintre popoare și oameni, capitalismul a fost mai eficient decât comunismul sau stânga cosmopolită.
Lumea unificată prin mondializare nu are nici centru, nici periferie, nici exterior, nici timp, nici spațiu, totul se propagă instantaneu precum: transmiterea atentatelor de la 11 septembrie, lupta cu terorismul global sau noua mare patimă a identității.
Alain de Benoist susține o identitate dinamică, construită narativ (Ricoeur), reconstruită mereu pentru a rezista omogenizării și nivelării mondiale prin ideologia lui Același. Mondializarea ca unificare nu este ferită de vulnerabilități, șocurile din ea se vor simți în tot sistemul unificat, nu doar local.
Globalizarea oferă și mijloacele de a o combate: rețelele sunt mijlocul pentru ca rebelii și răzvrătiții să lupte cu ideologia de la baza mondializării și globalizării. Declinul statelor-națiuni a eliberat energii ce pot schimba socialul în ceva participativ la viața politica, la reanimarea democrației participative, la a opune localul globalului, rețeaua rebelilor împotriva mașinăriei statale și suprastatale, la o răzvrătire ca un virus contra sistemului. Istoria rămâne deschisă, ea rămâne deschisă și datorită rebeliunii, răzvrătirii, revoltei.
scris de Cătălin Spătaru
sursă:
Alain de Benoist, Tratatul transatlantic și alte amenințări, trad. Irina-Marina Borțoi, Alexandria Publishing House, Suceava, 2015, pp. 217-242
