La un “Mic dejun cu Socrate” alături de Rowland Smith și de alții

Dacă, așa cum susțin istorici ai religiilor, precum Eliade, actele, lucrurile și lumea omului aveau însemnătate sacră și simbolică în societățile tradiționale, de la a mânca, a locui, a te acupla până la a te lupta sau a călători, atunci în cultura noastră desacralizată și dezvrăjită, acestea nu mai au astfel de înțelesuri, devenind obișnuințe prin care ne satisfacem anumite nevoi. Dar nu pot fi reduse doar la așa ceva, decât banalizând viața. Înțelesurile lor sunt multiple, iar pentru a le dezvălui, să filosofăm cu Rowland Smith, și luând un mic dejun cu Socrates putem să nu ne lăsam cufundați în cenușiul obișnuințelor vieții noastre. De la trezire, la pregătirea pentru plecare și mersul la muncă până la petreceri, certuri, sex, somn și visare, Rowland Smith filosofează alături de gânditori din diverse domenii asupra a cel puțin 20 de acte ale vieții noastre.

Mergând cu Volkswagenul la sala de fitness pentru un body sculpting, reluăm oare gimnaziul elen unde grecul fiind gymnos(dezbrăcat) făcea exerciții fizice sau este vorba de un corp docil supus nevoilor statului(Foucault), funcționând după un program nu prea diferit de o uzină sau o școală de corecție? Prin fitness te transformi, schimbi cine ești, dar nu faptul că ești  orientat către moarte și decăderea inevitabilă(Heidegger). Însă ființa, moartea și alte probleme metafizice pot fi lăsate la o parte, iar prin fizicul supus eforturilor poți crede că depășești problemele metafizice, urmărind coapse puternice sau abdomen sculptat.

Dar când tiparul unui corp exemplar te apasă, îl poți urma pe Mihail Bahtin realizând din corp un trup revoluționar, rezistent în fața tiparelor ce ne fac asemănători, rezistând în fața statului ce ne vrea la fel. Pentru Bahtin corpul este ca un carnaval(ce trimite la carne), o sărbătoare care răstoarnă lumea, iar dacă trupul are picioare strâmbe sau celulită cu atât mai bine, limitele tiparului sunt rupte, autoritatea înfrântă și câțiva centimetri în plus apăruți la ultima măsurătoare a taliei, te vor face să descoperi că ești revoluționarul lui Bahtin(pp. 110-120).

Dacă-ți place chiulul, ca lui George Constanza din Seinfeld, poți găsi că libertatea de a chiuli are deschidere spre vătămarea/afectarea celuilalt(șef, autoritate de orice fel etc.), dar dacă este vorba de o vătămare, probabil nici eu, nici celălalt nu suntem liberi cu adevărat, pentru că libertatea nu ocupă un loc, este nelimitată, unică și originală. Sau poți zice că-i vorba de un act drept într-o lume nedreaptă(șeful e bogat, angajatul nu) ori că ești pe drumul eliberării continue, ce poate duce la o dependență precum un drog. Dar mai degrabă poate fi, ca la Winnicott, un joc prin care eu sunt ca șeful, dar în același timp nu pot să oscilez decât între locul de care fug și chiulul meu, precum fetița ce-și plimbă în cărucior  păpușa asumându-și responsabilitățile viitoare între realitate și fantezie. Așa încât ne trimitem la plimbare prin chiul, dar rămânem legați de locul de muncă care ne așteaptă, jucându-ne de-a copilul și de a părintele cu autoritate, jucându-ne ca un homo ludens cu autoritatea șefului și cu responsabilitățile vieții(pp. 79-89).

După ce am urmat instrucțiunile hilare pentru îmbăiere, putem citi despre baie chiar în cadă sau la shopping-ul, care poate însemna a nu cumpăra nimic, dar în care poți frunzări cartea, chiar deschizând la capitolul despre shopping. Să citești astfel o carte scrisă adeseori la persoana a II-a până la un sfârșit temporar, ca atunci când spunem ‘‘adios’’, ‘‘adieu’’, ‘‘goodbye’’ adică ‘‘la Dumnezeu/Domnul fie cu tine’’(p. 209) căci nu se știe când va surveni clipa morții, apucându-ne nedumeriți în ce privește viața trăită, precum Kurt Tucholsky la sfârșitul ei: ‘‘n-am înțeles prea bine’’.

Articol de Cătălin Spătaru

surse:

trimiterile din Robert Roland Smith, Mic dejun cu Socrate, trad. Patricia Neculae, Litera, București, 2013

foto: puterea.ro

amazon.com

geraintdavies.wordpress.com