Seneca pentru liniștea și liniștirea spiritului (De tranquillitate animi)

În fața primejdiilor, om adevărat este acela care nu-și expune virtutea, nici nu și-o ascunde, căci

a te salva nu înseamnă a te îngropa.

Prefer să fiu mort decât să trăiesc asemenea unui mort, să ies din rândul celor vii dinainte de a muri,

spune Curius Dentatus.

Primejdiile neliniștesc, teama vrea să ne înlănțuie, dar spiritul nostru trebuie să rămână în mișcare, precum al lui Socrate încurajându-i pe atenienii aflați sub dominația celor 30 de tirani.

Împotriva neliniștii

Ne înlănțuie treburile publice, trebuie să ne dezlegăm noi de ele prin relaxare și cultivare.

Avem treburi de făcut sau afaceri de pornit, trebuie să cântărim bine forța noastră, ce trebuie să fie mai mare decât sarcinile de îndeplinit.

Nu ne apucăm de treburi pe care nu sperăm cel puțin că le vom termina, încât să ajungem într-un loc de unde nu mai suntem liberi să ne întoarcem.

Să lăsăm la o parte treburile ce cresc nemaioprindu-se unde ne propusesem.

Să nu ne dorim ceea ce nu putem obține, să nu ne chinuim pentru lucruri zadarnice, descoperind că dorințele noastre sunt zadarnice sau toate eforturile nu au avut un rezultat meritat (pp. 115-116, 127).

Să ne studiem firea căci dacă suntem potriviți pentru vita activa și preferăm vita contemplativa, studiul, sau invers, tendințele noastre ne vor neliniști.

Să ne căutăm prieteni, nu infectați cu dorințe pătimașe, ci înțelepți, liberi, care să ne liniștească îngrijorările, să ne risipească tristețea, să ne acorde sprijin în luarea hotărârilor, să ne veselească prin prezența lor.

Banii, cele mai mari suferințe și neliniști sunt provocate de ei, mai multe decât boala, moartea, dorințele, durerile și necazurile de multe feluri.

Haide omule, să nu rămâi încremenit asupra sumelor de bani și bogățiilor de tot felul, întoarce ochii spre univers, ia aminte la zeii goi care dau toate și nu au nimic, la Diogene care nu are nimic, spunând că este o rușine  ca un om să nu poată trăi liber de posesiile sale, ce-i  posedă sufletul.

Hrana și băutura să ne domolească nevoile, să ne  sprijinim pe corpul nostru, plăcerile să fie în firescul lor,

să ne adaptăm viața nu la ultima modă, ci la obiceiurile strămoșilor,

să învățăm să ne sporim controlul de sine,

să ne înfrânăm excesele,

să ne măsurăm ambițiile,

să ne potolim mânia,

să nu lăsăm libere gândurile despre viitor și speranțele neînfrânate,

să cerem bogății de la noi nu de la soartă,

să cultivăm simplitatea, să nu privim cu ochi răi sărăcia.

Un spirit echilibrat va găsi un prilej de mângâiere în orice soartă groaznică, nu plângându-ne de ea, ci deprinzându-ne cu ea.

Nu există lanțuri sau cătușe cu care omul curajos, puternic și rațional să nu se obișnuiască: ce este dur poate fi înmuiat, ce este îngust poate fi lărgit, ce este greu poate fi ușurat…

Să urmărim ce ne stă aproape și putem face, dar să nu uităm că toate la urma urmei sunt neînsemnate și goale pe dinlăuntru.

Astfel vom căuta limita, să nu ne lăsăm amăgiți de dorințele fără limită ducându-ne spre neliniște și nesiguranță, ci pe baza experienței să ne oprim înainte de limita noastră.

Să nu fim încăpățânați căci neliniștea în fața schimbării ne va da târcoale.

Să nu fim nestatornici căci este neliniștea însăși, schimbarea fără înfrânare, defect cel mai potrivnic liniștii sufletești.

Să fim adaptabili combinând planul nostru cu schimbarea evitând încăpățânarea și nestatornicia.

Să nu trăim sub mască, pentru spectacol, ci să fim sinceri și fără ornamente.

Să nu ne fie teamă de privirile ce ne cântăresc.

Să alternăm și să echilibrăm viața cu mulțimea și singurătatea. Viața cu ceilalți ne va face să ne fie dor de noi, viața în singurătate ne va face să ne fie dor de oameni.

Acestea toate sunt îndemnurile lui Seneca mai ales pentru cei imperfecți, mediocri, bolnavi de neliniște, pentru a lupta cu neliniștea, dobândind înțelepciunea căci înțeleptul este altfel (p. 117, 119-120, 122-124, 129, 134-135).

Înțeleptul, înțelepciunea lui, moartea și vinul

Cel care se teme de moarte nu face niciodată nimic demn de un om viu,

spune Seneca. Și cine este cel care nu se teme de moarte? Înțeleptul, nu cel care se crede înțelept și nu este sau nu va ajunge înțelept.

Înțeleptul fiind cel care este  gata să înapoieze oricând ceea ce a primit cu împrumut: viața și tot ce are.

Gladiatorii sunt disprețuiți când vor să-și salveze viața cerșind îndurare, comportându-se ca niște sclavi înlănțuiți de frica de moarte, dar cei care disprețuiesc moartea primesc susținerea spectatorilor, spune Cicero.

Înțeleptul știe că loviturile sorții pot fi grele, el anticipează toate relele și este pregătit pentru ele, pentru că nu-l vor surprinde prin ceva neașteptat. Doar cei care se lasă pradă speranțelor neînfrânate și gândurilor amăgitoare despre viitor sunt surprinși și doborâți de loviturile sorții.

Boală? Captivitate? Catastrofă? Nimic neașteptat. Este mare numărul celor care nu se gândesc la furtună când pleacă în călătorie.

Dar înțeleptul știe că ‚‚oricui i se poate întâmpla ce i se poate întâmpla cuiva’’(Publilius) (p. 105, 124-126).

Dar nu ca sursă de neliniște, ci pentru a se pregăti singur de ceea ce i se poate întâmpla. El anticipează singur ce îl poate neliniști, ce-i poate răpi echilibrul și regăsește dinainte echilibrul ce poate fi distrus de amenințările sorții.

În timp ce oamenii obișnuiți se antrenează cu amenințările și loviturile sorții după ce sunt surprinși de ele. Chiar unii oameni glorioși pier sub loviturile  sorții, cerșind câteva picături de apă, neașteptându-se la o asemenea prăbușire.

Însă înțeleptul nu face greșeala oamenilor obișnuiți de a fi surprinși de soartă. El știe că:

va călători pe mare dacă nu i se întâmplă ceva,

va fi pretor dacă nu i se va opune ceva,

afacerea lui va avea succes dacă nu va interveni ceva (pp. 126-127, 129).

Sufletul înțeleptului se retrage în sine însuși, din fața celor străine și exterioare, sufletul lui se încrede, se bucură, admiră ce este al său, se dedică sieși, nu simte pierderile exterioare, interpretează binevoitor ce este potrivnic.

Astfel Zenon naufragiat spune că poate filosofa mai ușor fără lucrurile pierdute,

iar Theodorus fiind amenințat cu moartea fără înmormântare de un tiran, îi arată tiranului amăgirea sa, căci tiranul are în puterea lui doar câteva măsuri de sânge (sângele lui Theodorus), făcându-l neghiob pe tiran în credința lui, că înțeleptului i-ar păsa de putrezirea trupului său, deasupra pământului sau îngropat.

Să nu fim dezamăgiți că înțelepții și oamenii buni au soartă rea. Noi trebuie să vedem curajul lor și să ne dorim inimi de fier cum au avut ei. Ei au pășit curajos prin moarte  eliberându-se de închisoarea lumii. Socrate, Cicero, Cato și alții au murit ajungând la nemurire.

Dar până la moarte și înțelepții se destind, fiindcă mintea nu poate fi ținută mereu în tensiune. Socrate se juca cu copiii, Scipio dansa într-un ritm triumfal, nu cu mișcări molatece. Cato bea vin.

Vinul eliberează sufletul de sclavia grijilor, îl susține, îi dă curaj, vindecă tristețile și-i mișcă adâncurile lui. Dar îngrijindu-ne mereu de sufletul nostru tremurător, să evităm lipsa măsurii în băutul vinului, înțeleptul folosind vinul pentru a alunga uneori seriozitatea întunecată fără măsură (pp. 126-127, 129-130, 133-137).  

Neliniștiții

Noi cei înșelați de părerile false despre lucruri, de aparențele și zădărnicia nevăzută de mintea noastră. Noi cei cu motive goale pentru acțiunile noastre.

Noi cei care ne întâlnim atât de greu cu noi înșine.

Plictisiții, dezgustații de viață, cei care călătoresc, ba căutând tărâmuri îndepărtate, ba locuri sălbatice, nestatornici și nemulțumiți în stările lor prezente oriunde ar fi, deja plictisiți de locurile unde sunt, oricât de rafinate sunt.

Spectacol după spectacol, călătorie după călătorie, mereu fugind de ei înșiși.

Oamenii într-o veșnică prefăcătorie.

Oameni care pleacă ca să plece și ei undeva, rătăcind fără scop, căutând afaceri și treburi, făcând orice lucru peste care dau, numiți leneși neliniștiți.

Agitați sufletește de dorințele înșelate, de dorințele greu de îndeplinit, pe care nu le putem stăpâni.

Fără plăcerile de care suntem legați, alergăm de colo-colo, nu suportăm casa, singurătatea, negăsindu-ne liniștea nicăieri (pp. 108-110, 112, 128, 134).

Liniștea

Liniștea este a fi nezdruncinat, este cursul uniform al spiritului, în care se privește pe sine binevoitor, bucurându-se de condiția sa, rămânând într-o stare de calm, fără a se îndepărta de ea, întorcându-se repede la ea când o părăsește (pp. 106-107).

Sunt atâtea surse de neliniște în lume, dar Seneca vrea să-l liniștească pe Serenus pe cât poate, mărturisirea lui Serenus că se află între sănătate și boală (p. 102), simțindu-se astfel, se potrivește neliniștii. Neliniștea, o punte între sănătate și boală, trebuie sfărâmată pentru a nu ne purta către îmbolnăvire și suferință.

Să-l urmăm pe maestrul Seneca pentru a evita neliniștea, recitind ca Serenus îndemnurile lui, și mai ales, realizându-le în practica vieții.

                                                                        – scris de Cătălin Spătaru

Sursă:

Seneca, Dialoguri, vol. 2, trad. Ioana Costa, Vichi-Eugenia Dumitru, Ștefania Ferchedău, Polirom, Iași, 2004

surse imagini: amazon.co.uk; carturesti.ro;  westfalen.museum-digital.de; wikipedia.org