O schimbare de paradigmă: teoria atașamentului sau perspectiva lui John Bowlby despre crearea și ruperea legăturilor afective

            Una dintre cele mai mari contribuții ale psihanalizei în ceea ce privește înțelegerea actuală a modalității de funcționare a psihicul unui copil constă în evidențierea impactului pe care relațiile și evenimentele din primii ani de viață îl au asupra dezvoltării (ne)sănătoase a acestuia. Freud a fost cel care a formulat pentru prima dată o teorie referitoare la rolul experiențelor din perioada copilăriei în dezvoltarea personalității, conceptualizând cinci stadii de dezvoltare psihosexuală pe care a presupus că fiecare individ uman le…

1 Comment

Fricile și anxietățile copiilor: separarea, boala și moartea, divorțul părinților, grădinița și școala, dezastrele naturale – cum le putem gestiona?

Ce sunt frica și anxietatea și care sunt semnele și simbolurile acestora?  Frica se manifestă inițial ca o senzație de disconfort pe care individul uman o experimentează în primele luni ale vieții, urmând ca apoi, în perioada de formare a Eului, să se concretizeze într-o formă de emoție, sub influența factorilor care acționează asupra individului respectiv.  Scopul fricii este acela de a avertiza individul că în preajma sa se află posibile forme de amenințări care îi pot pune în viața în…

2 Comments

Formele fundamentale ale angoasei lui Fritz Riemann

- Doctore, sunt bolnav de anxietate! -Nu ești bolnav! Ești doar tulburat fundamental de angoasă!  În cartea subintitulată ‘‘studiu de psihologie abisală’’, ajunsă la a 36-a ediție în germană în decursul a 32 de ani, Riemann teoretizează și exemplifică patru forme fundamentale de angoasă cu care orice om se confruntă. Nu-l preocupă prea mult distincția frică-angoasă, susținând că diferențierea, prezența obiectului în frică și lipsa lui, ca teamă de necunoscut în angoasă, este relativă. De exemplu, ar fi trebuit să se…

3 Comments