Formele fundamentale ale angoasei lui Fritz Riemann

– Doctore, sunt bolnav de anxietate!

-Nu ești bolnav! Ești doar tulburat fundamental de angoasă!

 În cartea subintitulată ‘‘studiu de psihologie abisală’’, ajunsă la a 36-a ediție în germană în decursul a 32 de ani, Riemann teoretizează și exemplifică patru forme fundamentale de angoasă cu care orice om se confruntă. Nu-l preocupă prea mult distincția frică-angoasă, susținând că diferențierea, prezența obiectului în frică și lipsa lui, ca teamă de necunoscut în angoasă, este relativă. De exemplu, ar fi trebuit să se spună angoasă de Dumnezeu și nu frică, având în vedere faptul că obiectul de care ne e frică este totuși necunoscut. Ce-l interesează este să descrie aceste patru forme pe parcursul a zeci de pagini dense și profunde, încât parcă uneori cartea lui își merită subtitlul de psihologie abisală. Cu siguranță orice cititor se regăsește mai mult sau mai puțin în cele patru forme. Eu m-am regăsit din plin și pe deplin.

 Ca patru puncte cardinale ale vieții psihice, angoasele sunt adversari cu care ne duelăm pe firul timpului nostru interior reversibil și ireversibil. Angoasa de autodăruire este frica de riscul dăruirii față de celălalt, de vulnerabilitatea autodezvăluirii în fața celuilalt. A fi invulnerabil, a se delimita de ceilalți, a se autoafirma sunt valorile supreme ale schizoidului care trăiește și se blochează în această angoasă, ținându-se la distanță de orice înseamnă apropiere și lezare a independenței  sale. Perechea, punctual cardinal opus din viața interioară, este angoasa de a deveni tu însuți. Este angoasa depresivului care nu poate/vrea să fie el însuși, dăruindu-se astfel total celuilalt, fiind dependent de el și de afecțiunea sa. Dacă schizoidul vrea distanță față de celălalt, având dificultăți în a se dărui celuilalt în relația cu acesta, angoasatul de autoafirmare nu vrea distanță, tânjind după paradisul protecției și fuziunii de tip matern. Chinul despărțirii, angoasa în fața părăsirii și rupturii de celălalt, sunt manifestări ale angoasei în fața independenței și autoafirmării, fiind supraevaluat cel care dăruiește afecțiune, devenind dependent de acesta. Dependența aducând iluzia siguranței. A arăta vulnerabilitate, a se arăta neajutorat sunt căi de a dobândi atenția celuilalt și afecțiunea lui. Frica de singurătate, de pierdere, de distanțare sunt forme derivate ale acestei angoase.

 Cealaltă pereche de puncte cardinale cuprinde angoasa de schimbare și cea în fața necesității. Dorința de permanent, de trăinicie, voința ca lucrurile să dureze nu protejează de certitudinea efemerului, trecerii, a schimbării inevitabile, a necunoscutului din spatele unei schimbări din viața noastră. Angoasa de schimbare duce  la tendința de a păstra tot ceea ce durează, la a dori siguranța lui ‘să fie așa pentru totdeauna’.

 Din angoasa față de efemer și din dorința de durată avem tendința să colecționăm lucruri, de parcă stabilitatea lor temporară și iluzorie ar păstra timpul în loc și ar împiedica schimbarea. Obsesionalii sunt cei care au această angoasă pentru că se atașează de lucruri, de activități, de tradiții, de obiceiuri, din frica de schimbare. Ei sunt cei care verifică dacă gazul este închis de n ori, care iau cina la aceeași oră, care socotesc fiecare ban cheltuit, care repartizează banii de buzunar. Sau femeia care încheie un contract la avocat prin care îi impune soțului: frecvența actului sexual, temperatura camerei unde se petrece actul, stabilind amenzi  pentru încălcarea acestor reguli.

 Istericul sau angoasatul în fața necesității este cel care nu dorește stabilitatea, lipsa de schimbare, repetarea plictisitoare. Aventura, noul, oamenii noi, legăturile noi, lucrurile noi, excitația depărtării, dorul de ducă departe de confortul stabil și de protecție, sunt viața lui. Libertatea lui este eliberare, câmpul de posibilități ce-l așteaptă să le cucerească. El vrea schimbarea și se teme de necesitate, de limite, de reguli și lucruri stabile sau fixe. Prezentul este totul, trecutul cu condiționările lui nu contează. Iubirea pentru el este un joc continuu, seducătoarele și don Juanii având această angoasă. Vor să se privească ca-ntr-o oglindă în partener, iar un partener nu este îndeajuns, așa cum să te privești doar într-o singură oglindă e cu neputință.

 Fritz Riemann nu propune o terapie pentru anxietate așa cum fac  Christophe Andre și Patrick Legeron în ‘Cum să ne eliberăm de frica de ceilalți?’, dar analizele și tipologia dezvoltată contribuie destul la o autoînțelegere. Tipologia nu este fixă, iar bătălia cu angoasele nu este pierdută definitiv. O armă puternică este această carte pentru reînceperea luptei cu ele.

Surse foto: gellage de michal macku – poza reprezentativă

event-partner.de

elefant.ro

jonathanregler.de

america.pink

wikipedia.org

pinterest.com

okazii.ro

kunst.net

articol de Cătălin Spătaru