Pierre Manent despre ,,rațiunea națiunilor’’: ,,umilirea reglementată’’ a națiunii europene, artificiul european și negarea creștinismului Europei

Națiunea surpată și Turnul Babel occidental Națiunea, ca matcă unde omul european a progresat, ca loc unde omul, chiar cosmopolit, s-a format, construcția națiunii se surpă. Există ideea ispititoare în Europa că omenirea se îndreaptă spre o unificare. Omul format în democrație vede mereu asemănătorul, spune Tocqueville, această tendință îndrumând spre un umanitarism, ce-l consideră pe celălalt un același, un asemănător cu mine, aducând a indiferență cu privire la ce ne separă. Un umanitarism confuz cu privire la diferențe este refugiul,…

1 Comment

Istoria iubirii lui Simon May sau a căutărilor înrădăcinării ontologice

Iubirea platonică și Eros ca drum spre absolut Statuia lui Platon din Atena, Grecia. În Grecia Antică, iubirea a fost interpretată atât ca forță fundamentală a universului (Empedocle), a cărei dominație asupra luptei le permite celor patru elemente (pământ, aer, foc și apă) să se unească, cât și ca forță demonică ce are capacitatea de a-i afecta pe oameni și pe zei deopotrivă (după cum afirma Corul din „Antigona”). Iubirea are ca scop recăpătarea stării primordiale, a unității pierdute (mitul lui…

1 Comment

„Pădurea întunecată” de Nicole Krauss cu povești despre regăsirea sinelui și viața de apoi a lui Kafka

 Omul, în aparență atât de neputincios prin statutu-i de muritor, exercită o forță aproape divină prin actul de a participa la Univers. Căci omului i-a fost dat să recreeze „menuha” – odihna, liniștea, pacea pe care Dumnezeu a creat-o în cea de-a șaptea zi pentru a face lumea completă, dar pe care a lăsat-o fragilă tocmai pentru a-i oferi omului ocazia de a se simți un participant, nu numai un spectator al Universului.  „Menuha” este ceea ce caută fiecare dintre noi…

0 Comments

Mircea Eliade – „Istoria credințelor și ideilor religioase (Vol. 2)” (Part. II)

 Am promis acum ceva timp că voi reveni cu o a doua parte a articolului referitor la lucrarea lui Mircea Eliade, intitulată „Istoria credințelor și ideilor religioase (Vol. 2)”. Am considerat că o cantitate atât de vastă de informații nu poate fi integrată într-un singur articol, după cum nu poate fi integrată nici măcar în două, însă cred că aceasta este cea mai bună soluție de transmitere a cât mai multor informații cu putință. După cum bine știți (mă refer la…

1 Comment

George Steiner și „Procesul de la San Cristóbal”

  La 32 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, figura lui Hitler a devenit un simbol al devastării. Războiul total, lupta popoarelor, crimele, violurile, răpirile, violențele în masă, foametea, deportările, lagărele de exterminare, ruinele orașelor, răniții, dispăruții, milioanele de morți – toate acestea reprezintă vina unui singur om, vina pierderii unui război, căci la finalul acestuia doar învingătorii sunt iertați de păcatele comise; este nevoie de un vinovat, de cel mai important dintre vinovați, dar acesta a…

1 Comment

Mircea Eliade – „Istoria credințelor și ideilor religioase” (Vol.1)

„Toți oamenii au sădită în firea lor dorința de a cunoaște.” - Cu această afirmație își începe Aristotel „Cartea A” a lucrării sale, „Metafizica”. Și câtă dreptate are Aristotel, de vreme ce oamenii încearcă să cunoască ce anume este viața de atâta timp. Nu este îndeajuns să trăiești pentru a cunoaște, iar cine crede că a trăi echivalează cu a cunoaște realizează o gravă eroare. Desigur că trăirea oferă experiențele cunoașterii senzoriale, perceptibile, însă câte dintre ele nu s-au dovedit a…

7 Comments