Mircea Eliade – „Istoria credințelor și ideilor religioase (Vol. 2)” (Part. II)

 Am promis acum ceva timp că voi reveni cu o a doua parte a articolului referitor la lucrarea lui Mircea Eliade, intitulată „Istoria credințelor și ideilor religioase (Vol. 2)”. Am considerat că o cantitate atât de vastă de informații nu poate fi integrată într-un singur articol, după cum nu poate fi integrată nici măcar în două, însă cred că aceasta este cea mai bună soluție de transmitere a cât mai multor informații cu putință. După cum bine știți (mă refer la…

1 Comment

Mircea Eliade – „Istoria credințelor și ideilor religioase (Vol. 2)”

Cel de-al doilea volum din „Istoria credințelor și ideilor religioase” începe prin identificarea credințelor magico-religioase din zona Chinei, în perioada neolitică. Cea mai veche așezare din epoca respectivă este Ban po (din provincia Shanxi), care aparține culturii Yangshao și care a fost locuită pentru o perioadă de 600 de ani, urmată apoi de o altă cultură neolitică, de lângă zona Longshan. Identificăm în cultura Yangshsao o serie de credințe și practici religioase ce țin de fertilitate, moarte și spațiu sacru, după…

1 Comment

O posibilă interpretare a simbolisticii bradului de Crăciun

 Însemnătatea actuală a Crăciunului și-a pierdut aproape orice tip de sacralitate. Deși există persoane care îi atribuie o valoare religioasă, tind să observ că multe dintre acestea o realizează din cauza preluării tradițiilor poporului din care fac parte; altfel spus, Crăciunul se sărbătorește nu ca fiind o sărbătoare religioasă, ci una laică - iar în prezent este folosită în diverse feluri de publicitate. Preluarea actuală a tradițiilor, lipsită de orice fel de proces critic de gândire, se observă cu ușurință, atât…

0 Comments