Autoimuni

aerul se solidifică între noi cuvintele ne îngheață pe buze își întind mâna ca un clește ca să dezrădăcineze muțenia pământului le căutăm prin vânt și ploi dar ele stau mereu la graniță și tac și noi ne prefacem că nu auzim și murim ca un azi pe mâine. poezia îi aparține Alexandrei Husarciuc ca și alegerea imaginii reprezentative

2 Comments

Matei Vișniec: ‘‘Domnul K. eliberat’’ sau amânarea perpetuă a libertății

 Domnul K., personajul lui Kafka și al lui Vișniec, poate fi eliberat, dar nu poate rămâne liber. Eliberarea este o libertate iluzorie. În afara coloniei penitenciare, în care oamenii sunt numere precum în lagărele comuniste sau naziste, iar fețele deținuților sunt prea puțin importante pentru gardieni, mai există o lume liberă. O lume liberă unde deținuții eliberați își pot recăpăta contururile fețelor șterse, își pot redobândi personalitatea strivită în penitenciar. Dar lumea liberă, cea democratică depinde tot de resturile coloniei penitenciare.…

5 Comments