Munții Tătaru: din Buzăiel pe Culmea Buții, peste Vârful lui Crai până la Barajul Măneciu

Pe 1 octombrie, pe drumul forestier de lângă Muchia Predescu, coborau spre Buzăiel turmele cu vajnicii câini ciobănești. Dacă în partea aceasta sezonul pastoral se încheia, înspre Barajul Măneciu, după spusele unui cioban, turmele stau în Munții Tătaru și iarna. Ajuns din nou lângă Tătaru Mare, de data aceasta am mers înspre Tabla Buții unde ruinele cetății medievale stau în apropierea unui cimitir al eroilor neamului. Un monument al eroilor este și lângă Vârful lui Crai. Dacă vrei o călătorie lesnicioasă,…

0 Comments

Din Munții Tătaru (Tătaru Mare, Tătaru Mic) pe Mălaia din Masivul Siriu  

De la marginea Buzăielului până pe Vârful Tătaru Mare sunt cam patru ore de mers. La începutul lui mai zăpada este aproape pierită, rămasă în mici petece. Pe frumoasa vale a Buzăielului, pustie întru totul, șerpuiește lin Buzăielul, afluent al Buzăului. După vreo doi kilometri de forestier, unde ciobanii încep să-și repare saivanele pregătindu-și sezonul pastoral, urcă în dreapta un drum șerpuit de taf, ce se poate vedea și pe Fatmap, Munții noștri sau pe înregistrarea mea. Apoi de pe Muchia…

2 Comments