Deasupra norilor, devenind la fel de ușor precum aerul din care oamenii și-au imaginat că le sunt sufletele, trăind visul milenar de a zbura, strunind pasărea de metal, privind de sus țărâna din care suntem, lumea unde ne petrecem viața, nu mai par ceea ce erau când zile, luni, ani, zeci de ani ne purtăm viața alipiți, strâns legați de pântecul imens al Terrei. De sus, pare a se rupe cordonul ce-l leagă pe om, buricul pământului, de mama sa Terra.…