Cum ordonau împărații romani uciderea unui gladiator?

 Sunt sigur că la întrebarea „Cum ordonau împărații romani uciderea unui gladiator?” o mare parte dintre oameni ar fi răspuns cu „îndreptarea degetului mare în jos”. Același răspuns l-am oferit și eu în momentul în care mi-a fost pusă această întrebare, ca apoi să aflu că informația respectivă este greșită. Se pare că moartea gladiatorilor era cerută de către împărații și spectatorii romani prin ridicarea degetului mare, acesta reprezentând o sabie trasă din teacă în timp ce cruțarea unui gladiator se cerea introducând degetul mare în interiorul pumnului, precum o sabie introdusă în teacă.

Imaginea reprezintă pictura intitulată „Pollice Verso”, realizată de către Jean-Léon Gérôme.

 Înainte ca Ridley Scott să accepte regizarea filmului ce poartă numele de „Gladiatorul”, producătorii de la Hollywood i-au arătat tabloul „Pollice Verso”. După cum puteți vedea și în cadrul acestui articol, tabloul infățișează un gladiator care așteaptă verdictul împăratului.Din păcate, pentru gladiator, împăratul îl condamnă la moarte, îndreptând degetul mare în jos. Regizorul a fost fascinat de această imagine și a acceptat imediat să regizeze filmul. Problema se regăsește în momentul în care Scott nu știa că sursa inspirației sale este greșită. „Acest tablou este responsabil pentru răspândirea uneia dintre cele mai vehiculate greșeli din ultimele două secole – condamnarea la moarte prin îndreptarea degetului mare în jos.

 Există șansa ca Gérôme să fi interpretat în mod greșit expresia latinească „pollice verso”, dându-i sensul de „a coborî degetul”, în loc de „a ridica degetul”.

 O altă dovadă se regăsește pe un medalion descoperit în anul 1997, în Franța, datând din secolul al 2-lea sau al 3-lea după Hristos. Pe el apar doi gladiatori aflați la sfârșitul unei lupte și un arbitru care își ține degetul mare lipit de pumnul strâns. Pe inscripție scrie: „Cei care stau în picioare trebuie eliberați.

 Totuși, în cazul în care doriți să ajungeți prin Orientul Mijlociu, America de Sud sau Rusia, trebuie să știți că ridicarea degetului mare este considerată o insultă foarte gravă, comparată cu ridicarea degetului mijlociu la occidentali. În Irak, acest gest a reprezentat o problemă, fiindcă soldații americani nu știau dacă localnicii îi întâmină cu dragoste sau doresc să îi omoare.

Articol realizat de Radu Mihai.

Sursă info: Cartea Ignoranței de John Lloyd și John Mitchinson

Sursă foto: en.wahooart.com

Lasă un răspuns

This Post Has 2 Comments

  1. dumitruichim

    N-am înțeles. Verdictul cu degetul mare în jos e greșit ca sentință de moarte, pentru că…. Deci coborârea pumnului cu degetul mare lipit de pumn?

    1. diuras

      Privind din exterior, verdictul cu degetul mare în jos pare a fi unul corect, având în vedere faptul că exprimă o negație, ceea ce îi imprimă omului o perspectivă negativă asupra însemnătății acțiunii respective, ducându-ne cu gândul că este valabilă posibilitatea de a desemna decizia unui împărat de a-i încehia viața unui gladiator. Totuși, după cum am menționat și în rândurile de mai sus, se pare că există șansa ca interpretarea lui Gérôme să fie greșită, având în vedere traducerea expresiei „pollice verso”. Executarea se realiza, aparent, prin ridicarea degetului mare, această acțiune reprezentând o sabie scoasă din teacă. Plasarea degetului mare în interiorul pumnului sau lipit de acest sugera cruțarea luptătorului, datorită asocierii cu o sabie aflată în teacă.