Strategia lui Lenin și Stalin: țările capitaliste trebuie să se lupte între ele pentru a deschide calea victoriei socialismului
Fie socialismul, fie capitalismul va triumfa, cât timp vor fi cele două nu va fi pace, spune Lenin în 1920. Statele capitaliste trebuie incitate să se atace reciproc pentru ca socialismul să învingă definitiv. Războiul viitor dintre SUA și Japonia este binevenit, doi jefuitori care se vor slăbi reciproc, iar când va veni momentul îi vom sufoca, spune Lenin pe 26 noiembrie în 1920 la un congres. Trebuie să-i facem pe capitaliști să-și întoarcă unii contra celorlalți pumnalele, declara el în același an. Stalin adopta aceeași politică de a-i încuraja pe capitaliști să se lupte între ei într-un război de uzură pentru a se slăbi reciproc. Însă nu mereu realitatea se conforma dialecticii victoriei socialismului: Stalin i-a înjurat îndelung pe francezi și englezi, după ce Franța s-a prăbușit într-un timp scurt în fața atacului german din 1940. În 1925, Stalin scria că socialismul a triumfat în Rusia pentru că țările capitaliste s-au luptat în războiul imperialist, fără lupta dintre ele, el avea îndoieli că ar fi supraviețuit sovietele. Revoluția proletară va avea loc nu din cauza contradicțiilor din capitalism, ci din cauza războiului imperialist. Dacă războiul va izbucni, Rusia va interveni ultima pentru a fi factorul decisiv al războiului.
Încurajarea măcelului dintre capitaliști: China și Japonia
Arhivele sovietice indică rolul crucial al URSS în reaprinderea războiului sino-japonez din 1937. În timp ce naționalistul Chiang Kai-shek lupta cu comunistul Mao, iar japonezii asistau la războiul civil dintre chinezi, Mao acceptă un front de uniune cu Chiang, însă Chiang îl respinge. Arestat de proprii ofițeri, Chiang este eliberat de ruși cu condiția deschiderii unui front contra japonezilor. Japonezii au atacat China, socotind că Frontul unit este de fapt puterea comunistă. Zeci de mii de japonezi și sute de mii de chinezi pier în primele luni de război din 1937. Deși avea 250 000 de soldați în Manciuria și Extremul Orient, Stalin l-a ajutat pe Chiang cât să lupte contra japonezilor, pentru a slăbi puterea acestora. Când japonezii au amenințat Wuhanul, Stalin a autorizat în 1938 un atac al armatei roșii cu 21 000 de soldați contra a 3 000 de japonezi la sud de Vladivostok, pe teritoriul Coreei. Stalin și-a sărbătorit victoria deportând 200 000 de coreeni în Kazahstan. La Halhîn Gol, în iulie-august 1939, Jukov învinge cu 58 000 de soldați o armată japoneză de 78 000 de soldați. Japonia a inițiat tratative de pace deși războiul nu era declarat. Efectul a fost renunțarea Japoniei la strategia de a alunga comuniștii din Siberia până la Baikal, Japonia îndreptându-și atenția spre sud, unde avea să se lupte cu Imperiul Britanic și SUA. De fapt, ceea ce-și dorea Stalin.
Pactul Ribbentrop-Molotov și ocuparea Poloniei
Justificarea pactului pentru Stalin este aceea că puterile imperialiste voiau să atragă Rusia în război, pentru ca Germania și Rusia să se distrugă reciproc. Pactul asigura liniștea Germaniei implicată în războiul din Vest și timpul pentru construirea unei armate roșii puternice. După ce taberele capitaliste se zdrobeau reciproc, armatele comuniste aveau să cucerească lumea capitalistă. Pactul era ceva temporar, Stalin spunându-i lui Dimitrov, că data viitoare va stimula adversarii Germaniei să se lupte cât mai aprig. Până atunci, armata roșie făcea exerciții cum ar fi mobilizarea a 3 000 000 de soldați pe 5 septembrie 1939 de-a lungul graniței europene din Finlanda până în România. Sau în invazia estului Poloniei pierzând circa 1000 de soldați și omorând 6-7 000 de soldați polonezi angrenați în luptele fără speranță de apărare a Poloniei, a unor teritorii pe care polonezii nu le vor mai recupera niciodată de la ruși. Până în 1941, în Polonia ocupată numărul celor uciși de Rusia sovietică a fost de circa 500 000, adică de 3-4 ori mai mare decât crimele naziștilor în partea poloneză ocupată de ei, ca efect al Pactului.
De asemenea, sovieticii au deportat circa 1 500 000 de polonezi și de evrei. Englezii pentru a evita o confruntare cu Stalin au susținut că pactul anglo-polonez era îndreptat contra țărilor europene, or, Rusia nu era europeană! Englezii nici măcar nu au inițiat vreun protest diplomatic, însă francezii au înaintat o notă oficială de protest. Englezii au încercat un șantaj amânând exporturi de staniu, cupru, mașini, dar rușii au amenințat cu arestarea echipajelor engleze din porturile sovietice. De asemenea, efectul invadării Poloniei a fost includerea unui politician numit Churchill în guvern, care vedea în Stalin un aliat contra Germaniei. El era de acord cu extinderea URSS pentru a contrabalansa puterea Germaniei. Churchill apăra la BBC invazia URSS în Polonia, deschizând calea cooperării cu rușii.
Războiul ruso-finlandez sau mâna slabă a lui Stalin
Agresiunea URSS contra Finlandei a coalizat puterile contra lui, chiar și Roosevelt, admiratorul Rusiei sovietice, a admis că în URSS este o dictatură, în SUA strângându-se fonduri de ajutorare, Anglia, Ungaria, Italia oferind ajutor armat Finlandei, Germania abținându-se de la sprijin datorită pactului cu URSS, Franța propunând o debarcare în Finlanda, Anglia planificând bombardarea instalațiilor petroliere din Caucaz. Această coaliție l-a făcut să dea înapoi pe Stalin, el fiind conștient că joacă o mână slabă și acceptă o pace cu Finlanda.
Ajutor pentru măcel și estonienii antigermani pedepsiți de ruși
Deși Stalin a fost nemulțumit de rapiditatea prăbușirii Franței, Rusia alimenta cu 163 000 tone de petrol armata germană și cu 243 000 de tone grâu ucrainean. În timp ce Parisul cădea, în iunie 1940, Estonia era invadată de ruși pentru că era prea anglofilă și prea antigermană, conform spuselor lui Molotov.
Obediența lui Roosevelt față de Stalin sau cum SUA a sprijinit ascensiunea unei superputeri (URSS)
Roosevelt a eliminat dintre colaboratorii săi pe cei critici la adresa regimului sovietic și i-a păstrat pe cei care-i susțineau politica de sprijinire a regimului sovietic, uneori satisfăcând chiar cererea lui Stalin de a-i elimina pe cei neagreați de Moscova. Roosevelt a păstrat pe lângă el, pe cei care s-a dovedit, după declasificarea informațiilor, că erau agenți ai regimului sovietic.
Deși era în scaunul de rotile, avea probleme de sănătate, obediența lui Roosevelt față de Stalin a mers atât de departe încât: a cedat paranoiei lui Stalin întâlnindu-se în locurile stabilite de vojd (conducătorul comunist), controlate de NKVD, călătorind o distanță mult mai mare decât Stalin pentru a se întâlni cu el; a refuzat în Teheranul ocupat de ruși să se întâlnească cu Churchill pentru ca Stalin să nu bănuiască o alianță a capitaliștilor contra lui; nu a susținut intervenția propusă de Churchill în Adriatica sau în Balcani pentru a-i lăsa estul Europei lui Stalin; s-a aliniat propagandei comuniste despre Katyn care susținea masacrarea ofițerilor polonezi în pădurea Katyn de către germani; creditele acordate URSS n-au fost restituite, în schimb, creditele acordate Imperiului Britanic l-au constrâns uneori pe Churchill să accepte politica lui Roosevelt; Roosevelt a acceptat condiția ca piloții americani care transportau milioanele de tone de ajutoare către sovietici să nu aibă acces la cunoașterea minunatului paradis socialist; pentru că URSS încheiase un tratat cu Japonia după împărțirea Manciuriei, piloții americani, care aterizau forțat în URSS, după bombardarea Japoniei, erau luați prizonieri și închiși de ruși, chiar și un an, pentru că Stalin nu dorea să supere Japonia, vrând să păstreze toate diviziile în lupta cu germanii; la Teheran, Roosevelt a făcut glume pe seama lui Churchill pentru a-l face pe vojd să râdă, telegramele și scrisorile lui Roosevelt trădând încercarea acestuia de a intra în grațiile lui Stalin, care se plângea deseori că ajutoarele americane nu sunt suficiente, deși ajutoarele erau uriașe (vezi mai jos).
Bolnav, muribund, invalid, Roosevelt a călătorit 22 500 km până în Crimeea pentru a-i face pe plac lui Stalin, ce refuza să iasă din spațiul dominat de armata roșie. La Ialta, Roosevelt i-a cedat lui Stalin influența în nord-estul Asiei, pentru a impune comunismul în Manciuria, Mongolia, nordul Coreei, declarând doar formal că ar trebui consultat și conducătorul chinez Chiang Kai-shek aflat în luptă cu japonezii și Mao. Stalin a cerut 3 000 de tancuri, 75 000 de autovehicule, 5 000 de avioane și circa 1 000 000 de tone mărfuri pentru a cuceri nord-estul Asiei pentru comunism. Muribundul Roosevelt a fost de acord. Cu o zi înainte de a muri, Roosevelt s-a luminat la față când evreul Morgenthau (vezi Planul Morgenthau) îi spunea că va lupta din greu să paralizeze economia germană postbelică, Roosevelt răspunzându-i că este total de acord cu el. Pe lângă jefuirea Germaniei și a țărilor din Estul Europei, Stalin și sovieticii au avut acces, prin bunăvoința lui Roosevelt și a oamenilor lui, la: brevete, arme, instalații industriale, mii de brevete folosite în industria americană ajungând la ruși, ca parte a ajutorului american. Isteria vânătorii de comuniști în SUA din anii ’50, criticată de stânga progresistă și în prezent (vezi ,,Corectitudinea politică’’), avea o bază solidă în spionajul amplu pe care rușii îl făcuseră în anii 1942-1945 în SUA, grație ajutorului american și îngăduinței lui Roosevelt. Însă vânătoarea de comuniști era cam târzie: rușii luaseră tot ce aproape doriseră la acea vreme. Mai era bomba atomică la care Stalin poftea, după cum îi declara lui Djilas.
În campionatul de cucerire a lumii din august 1939 până în august 1940: meciul Hitler-Stalin era 7 la 7, în 1945 era Hitler 0-Stalin învingător
Din vara lui 1939 până în vara lui 1940, Hitler invadase: Polonia, Danemarca, Norvegia, Luxemburg, Olanda, Belgia și Franța. Stalin: Manciuria chineză/japoneză, Polonia, Finlanda, Lituania, Letonia, Estonia, România. Deși în timpul războiului ruso-finlandez, au existat planuri pentru bombardarea teritoriilor petrolifere din Caucaz de aviația engleză, Churchill spera ca Rusia și America să se alăture în războiul contra lui Hitler. Churchill refuzând orice negociere a păcii cu Hitler, deși Germania trimisese propuneri de pace în iunie-iulie 1940. După ce dorința lui Churchill s-a împlinit, el și Roosevelt i-au dat lui Stalin mai mult decât Hitler a fost de acord să-i dea: aproape tot estul Europei. De la Bulgaria, pe care Stalin o voia dar Hitler n-a vrut să o cedeze, până la Polonia și estul Germaniei. Stalin a fost adevăratul câștigător al războiului. Deși rușii sperau înainte de a fi atacați de germani, să fie la Berlin în 1941 și la Roma în 1942, până la urmă Stalin a ajuns la Berlin în 1945 și a fost marele câștigător al războiului. Nu a obținut prăbușirea tuturor țărilor capitaliste măcinându-se reciproc pentru a deschide drumul victoriei socialismului, dar a obținut victoria asupra unei părți din ele, acestea devenind socialiste și sateliți ai URSS. Măcelul reciproc dintre țările capitaliste a avut un efect benefic pentru socialismul-comunist, marele câștigător.
România
România a fost unul dintre punctele jucate între Germania și URSS. În vara lui 1940, după invadarea Basarabiei, 300 000 de români au fost deportați în Gulagurile din URSS. Dar rușii voiau mai mult. În august 1940 ciocniri între trupele sovietice și române au avut loc la granița Deltei Dunării. Pe 9 septembrie Molotov a transmis ambasadorului german Schulenburg că URSS dorește și sudul Bucovinei. De asemenea, URSS emitea pretenții prin fațada unei comisii a Dunării asupra gurilor Dunării și navigației pe Dunăre.
În toamna lui 1940, Antonescu îi invită pe germani în fața pericolului rus să protejeze România, iar până la sfârșitul lui 1940 erau aproape jumătate de milion de soldați germani în România. În noiembrie-decembrie după ciocnirile de la granița Deltei deja se făceau schimburi de prizonieri între ruși și români. URSS a încălcat în mod repetat granițele României din toamna lui 1940 până în iunie 1941. Au fost trase rafale de mitralieră contra avioanelor românești ridicate pentru a le urmări, au fost spionate apărările antiaeriene, rușii au survolat 7 orașe românești, în ciuda plângerilor și protestelor repetate ale diplomaților români la Moscova. Începând cu 15 august 1944 au fost deportați și făcuți prizonieri 420 000 de români, din care mai puțin de jumătate aveau să se mai întoarcă. Stalin a impus României despăgubiri de 125 de milioane de dolari, echivalentul a 12,5 miliarde de dolari azi, pentru că România a ripostat la crima invaziei din 1940.
5 mai 1941 și pregătirea armatei roșii pentru război
Într-un discurs ținut în fața a 2000 de absolvenți ai Academiei Militare, Stalin spune că ,,epoca lărgirii frontului socialist prin forță a început deja…armata noastră a fost complet reconstruită…acum când suntem puternici trebuie să trecem de la defensivă la ofensivă’’, adulația față de Wehrmachtul victorios trebuie terminată, URSS este un prădător rapace care-și așteaptă prada, spune Stalin. După ce deja se înfruptase din teritoriile a 7 țări, URSS aștepta marea confruntare cu Wehrmachtul.
Încă din ianuarie 1941, Jukov și Timoșenko împreună cu generalii din statul major au făcut jocuri de război prin care în câteva luni România era cucerită, la fel Ungaria, Slovacia, o parte din Polonia, aceste jocuri fiind incluse în planul mobilizării generale. Dar generalii știau că Stalin nu-și permitea luxul de a ataca primul. Conducătorii URSS-ului știind că Germania pregătește o coaliție de state vecine cărora statul socialist le luase teritorii. Prădătorul roșu aștepta să fie atacat pentru a părea o victimă în timp ce făcea planuri de cucerire a Estului și Centrului Europei. Pe 15 mai 1941, rușii aveau un plan de a lovi inamicul ajungând într-o lună în Cracovia din Polonia germană și lângă Viena. Apoi va veni zdrobirea armatelor română și ungară.
Planul de război vorbea de lovituri preventive dinainte de desfășurarea germană pe front. Nu doar spionii sovietici erau bine informați despre pregătirile germane de război de la granița sovietică, dar și germanii erau informații de pregătirile ruse de la granița cu Germania, rușii masând divizii de la granița cu Finlanda până la gurile Dunării. Avioanele sovietice au survolat poziții germane dar și invers cele germane au intrat în spațiul sovietic, uneori și din România. 800 000 de rezerviști ruși în mai-iunie 1941 erau chemați la arme, noaptea diviziile erau mutate de la est spre vest la granița cu Germania. Stalin aștepta momentul prielnic pentru a ataca Germania și pentru ocuparea Estului Europei. Prăbușirea inițială a armatei roșii din 1941 era datorată dispunerii trupelor pentru atac, înarmării mai ales cu arme specifice asaltului.
Iugoslavia sau amânarea, Japonia contra capitalismului anglo-saxon
URSS, SUA și Anglia au sprijinit o lovitură de stat în Iugoslavia pentru a înlătura guvernul, ce aderase la o alianță cu Germania. Stalin oferă guvernului iugoslav ajutor militar. Cu trupele din Austria, România și Bulgaria, Germania ,,pedepsește’’ Iugoslavia (operațiunea numindu-se ,,pedeapsă’’), amânând planul Barbarossa de invadare a URSS. Din noiembrie 1940, Stalin cere Germaniei să permită înființarea de baze sovietice în Dardanele, să abandoneze Finlanda și Bulgaria, pretenții respinse de Berlin. Ribbentrop susține că Stalin are o atitudine ostilă în convorbirea sa cu conducătorul japonez, Matsuoka. Matsuoka spune că Stalin consideră poporul japonez comunist, iar Matsuoka susține în fața lui Stalin că Japonia este alături de Rusia în lupta contra individualismului, capitalismului, liberalismului anglo-saxon.
Operațiunea Snow sau cum Rusia a influențat izbucnirea războiului dintre Japonia și SUA
Pe lângă pactul de neutralitate, pentru a avea liniște în est, Stalin prin agenții americani, ce spionau din simpatie pentru comunism, a încercat stoparea exporturilor de petrol american către Japonia, creând tensiuni cu SUA. Cu pactul de neutralitate, URSS nu mai putea fi atacată din est dacă germanii atacau, japonezii mutându-și războiul în sud unde aveau să ajungă în conflict cu americanii. Unul dintre agenții în slujba URSS a fost Harry Dexter White, consilierul secretarului trezoreriei americane, Morgenthau. White a redactat un Memorandum insultător pentru Japonia, conform dorințelor sovietice, pentru a provoca războiul cu SUA. Deși Japonia a făcut eforturi pentru a ridica embargoul american impus Japoniei, promițând: retragerea din China, cu excepția Manchukuo, abținerea de la atacuri în sud contra coloniilor occidentale sau americane din Filipine. Oferta a fost respinsă de americani, fiind impusă o notă ultimativă, ,,nota Hull’’, scrisă de un agent sovietic, ce a dus la războiul din Pacific dorit de Moscova.
Minciuna căderii emoționale a lui Stalin după atacul german ca minciună propagandistică
Spionajul rus avea atâtea date despre iminența atacului german încât se făcuse un dosar gros, iar Stalin era enervat de atâtea relatări despre iminența invaziei germane. După atacul german, Stalin s-ar fi îmbătat și n-ar mai fi condus. Așa apare Stalin în filmul din 1992 urmând acuza lui Hrușciov din anii ’50. Mitul căderii psihice a lui Stalin se potrivește perfect cu poziționarea rușilor ca victime inocente, componentă a narativului rus despre războiul patriotic de eliberare de fasciști. Însă, conform consemnărilor de la Kremlin, disponibile din anii ’90, Stalin a lucrat toată ziua când germanii au atacat, el a primit 24 de vizitatori, a trimis directiva 2 către front….La fel, și în următoarele zile, Stalin a fost la birou non-stop cu excepția perioadelor de odihnă. Pe 25 iunie, Stalin a dat ordin de atac pentru ca Lublinul să fie capturat, așa cum se plănuia din octombrie 1940 cu Timoșenko. Doctrina ofensivă sovietică avea să fie catastrofală pentru armata roșie, ea este una dintre cauzele prăbușirii în fața atacului german, prăbușire mascată de o așa-zisă cădere psihică a vojdului patriei, de a cărui conducere fiind lipsită patria, rezultatul s-ar fi văzut pe câmpul de luptă. Pe câmpul de luptă rușii sufereau pierderi și pentru că diviziile erau distribuite pentru ofensivă de-a lungul uriașei granițe a URSS-ului, ce eliminase statele tampon, creându-și inamici printre vecinii, ce se aliaseră cu germanii pentru a-și recupera teritoriile pierdute. În Wehrmacht s-au înrolat 250 000 de ucrainieni, 280 000 din popoarele din Caucaz, 180 000 de baltici dar și 800 000 de ruși.
SUA (Roosevelt) sprijină URSS
Unii senatori americani voiau să-i lase pe cei doi ticăloși (Hitler și Stalin) să se măcelărească reciproc, neadmițând ca SUA să-l ajute pe cel care înfipsese cuțitul în spatele Poloniei, atacase Finlanda, ucisese preoți și călugări. Fostul președinte Hoover avertiza că Stalin conduce unul dintre cele mai criminale regimuri, conspirând contra tuturor regimurilor democratice, inclusiv contra SUA, încălcând tratatele internaționale. ,,Vom trimite o armată pentru a restabili ateismul în Rusia și pentru a relua măcelărirea preoților?’’, întreba editorul Chicago Tribune. Conform unui sondaj din iulie 1941, 54% dintre americani nu doreau ajutorarea militară a URSS. Însă ultimul cuvânt l-a avut admiratorul lui Stalin: Roosevelt.
În cartea istoricului Sean McMeekin sunt zeci de pagini cu ajutoarele americane date Rusiei sovietice a lui Stalin, zeci de pagini ce ar putea plictisi cititorul dar care ilustrează amploarea uriașă a ajutorului american. Ajutorul american a fost atât de uriaș încât mulți americani erau nemulțumiți de împrumutul dat sovieticilor, uneori el fiind secretizat chiar dacă era vorba de milioane de tone de alimente sau de materii prime, de care unii americani duceau lipsă. Creditele americane nu au fost returnate niciodată. S-a socotit că soldatul rus a luptat și pentru SUA, că a scutit americanul de a muri în lupta contra Germaniei lui Hitler. Acesta în timp ce Anglia și-a plătit datoriile până în 2006 (ultima tranșă din împrumutul de război luat de la americani). Încă din 25 iunie 1941, Roosevelt a pus la bătaie 39 de miliarde de dolari pentru a onora comenzile de armament pentru ruși. Pe 31 august 1941, Roosevelt a ordonat trimiterea către URSS a: 1200 avioane militare, 20 000 de mitraliere, 729 tancuri ușoare, 795 tancuri medii, 991 tunuri antitanc, 152 tunuri grele. Livrări lunare americane către ruși de: 2000 de tone plăci de blindaj, 400 de avioane de război, 5000 de jeepuri, 10 000 camioane, 200 000 tone grâu, 70 000 tone zahăr, 200 000 de perechi cizme, 1 000 tone tablă blindată, 8 000 tone tablă de oțel, 2 000 tone toluen, 4 000 tone staniu, 1 000 tone aluminiu, 1 200 tone sârmă, 5 000 tone alamă… Pentru a nu mai fi piedici în calea livrărilor, Roosevelt l-a destituit pe colonelul Yeaton punând în locul lui pe colonelul Faymonville, omul NKVD-ului. În 1942, agenții de achiziție sovietici aveau mandat legal să inspecteze ce fabrici americane doreau, făcând legal spionaj industrial. A fost transferată o fabrică în întregime în URSS, plus instalații industriale în valoare de peste 10 milioane de dolari, trei centrale electrice cu turbine de 1 000 kw. Numai în noiembrie 1942, 112 000 de tone de produse alimentare au fost trimise rușilor. În aceeași toamnă, Stalin îi cerea lui Roosevelt 5 000 de tone de aluminiu pe lună, 4-5000 tone de explozibili pe lună, recunoscând livrările însemnate de arme. Pe 16 octombrie, Roosevelt îi promitea să-i satisfacă cererile plus 2 milioane de tone de grâu până la încheierea protocolului de împrumut (iunie 1943).
În noiembrie 1942, un ofițer german scria că jumătate din autovehiculele rușilor sunt americane. Din iulie 1942, în decursul unui an, SUA livrase 3 400 000 tone mărfuri URSS. Roosevelt livrând metale în detrimentul propriei aviații. Din iulie 1943 până în ianuarie 1944, lunar SUA livrează peste 500 000 tone ajutoare. Din 1943 datorită ajutoarelor acordate, în unele state americane era penurie de alimente în timp ce prin acordul de împrumut erau livrate 1 700 0000 de tone materiale către URSS. Agenții lui Stalin au rechiziționat proprietăți intelectuale în valoare de 6 689 742, 25 dolari. Brevete și fabrici din industria americană de la anvelope la rafinării și producerea mașinilor. SUA a livrat uraniu, deuteriu, cadmiu, toriu, contribuind la inițierea programului nuclear sovietic. Agenții sovietici au copiat sute de mii de brevete plătind doar taxa de copiere, conform anchetei Congresului din 1949.
Ca să nu le atace japonezii, Roosevelt i-a făcut cadou lui Stalin 63 de vase care au transportat timp de un an, de la 1 iulie 1943: 2 589 424 tone de provizii pentru ruși, de la arme la metale, motoare și benzină. Pe 1 iulie 1944 între 18 și 28% dintre tancurile folosite de armata roșie erau occidentale. În martie 1943, ambasadorul american se plânge că guvernul rus ascunde contribuția de război a americanilor. Dar pe Stalin nu-l interesa decât ca aliații să deschidă fronturi în Europa. Rușii prin Litvinov au recunoscut ajutorul american iar presa a început să relateze informații precum cea a lui Henry Cassidy, corespondent Associated Press, care deși nu avusese permisiunea să se apropia de front, declarase că văzuse avioane și tancuri americane. Legendarul Kursk, unde armata roșie ar fi învins, a fost o oprire a operațiunii de către Hitler datorită debarcării din Sicilia și datorită ajutorului material consistent american și englez. După război, în categoria ,,dușmani ai poporului sovietic’’ au apărut la art. 58 din codul penal două noi tipuri: ,,admirator al democrației americane’’ și ,,al tehnologiei americane’’.
Mușamalizarea Katyn
În scandalul pădurii Katyn, Roosevelt se oferise să se ocupe de toți polonezii pe care Stalin i-ar exila din URSS. Și Roosevelt și Churchill tăcând în legătură cu măcelărirea ofițerilor polonezi de sovietici, deși Anglia intrase în război pentru a apăra Polonia. Omul anului 1942, semizeul Stalin, așa era descris în revista Time, lucra doar pentru URSS, acuzându-i de fascism pe liderii polonezi care-l acuzau de crimele din pădurea Katyn, cerându-le aliaților să-i accepte versiunea mincinoasă. Roosevelt și Churchill nu au cerut nimic în schimb pentru acoperirea crimelor staliniste, au pierdut ocazia de a prelua cursul războiului și de a modela pacea postbelică.
Obsesia lui Roosevelt
Pentru a nu se mai repeta un război, germanii ar putea fi castrați, spune Roosevelt, sau măcar împușcați vreo 40 000-50 000 de ofițeri germani, cum sugerase Stalin la Teheran. Roosevelt avea obsesia capitulării necondiționate a Germaniei, a pedepsirii germanilor. Pretenția capitulării necondiționate a sporit îndârjirea soldaților germani. Această obsesie de care ofițerii americani erau nemulțumiți, pentru că doreau ca germanii să accepte pacea, or, o capitulare necondiționată era inacceptabilă pentru germani. Roosevelt a emis un decret prin care se cenzura orice mențiune privind rezistența germană, cum ar fi atentatele contra lui Hitler. În timp ce Roosevelt nu dorea nici o menționare a rezistenței germane, rușii tratau un armistițiu cu germanii în iunie 1943, tratative suprimate de Hitler, nu de Stalin. Auzind de tratative, Roosevelt a trimis un emisar corupt, pro-rus, pentru a-l asigura pe Stalin de sprijinul său. Istoricul uită de rolul său de istoric și califică atitudinea lui Roosevelt de a fi de un ,,împăciuitorism de cea mai abjectă speță’’.
Abandonarea aliaților
Dorința lui Churchill și a unor ofițeri americani de a deschide un front în Adriatica nu a fost susținută de obedientul Roosevelt, satisfăcându-i dorința lui Stalin de a debarca cât mai departe de estul Europei. La Teheran, Roosevelt a fost de acord cu Stalin să reformeze India pe linie sovietică. Deși Chiang Kai-shek conducea 4 milioane de chinezi ținând pe loc 35 de divizii japoneze, Roosevelt nu l-a sprijinit pe liderul naționalist decât într-o proporție de maxim o zecime din ajutorul dat sovieticilor, iar în anii cruciali într-o proporție infimă. Astfel politica lui Roosevelt a lăsat loc ascensiunii lui Mao, sprijinit de Stalin. Când secretarul trezoreriei americane, Morgenthau, a întrebat de ce Chiang nu primește aurul promis, trei consilieri l-au pus la punct spunând că chinezii îl vor risipi și fura. Cei trei: White, Adler și Frank Coe erau agenți sovietici. Sârbul Mihailovici avea să fie abandonat de Churchill în dauna lui Tito căzând în plasa propagandei sovietice, rușii mirându-se de naivitatea englezilor. Polonezii aveau și ei să fie abandonați lui Stalin. Până în noiembrie 1945, rușii au avut nevoie de 9 divizii pentru a-i zdrobi pe polonezii, pe care Stalin îi numea ,,fasciști’’, polonezi care nu doreau dominația sovietică. Polonia avea să fie cea mai nedreptățită, neprimind nici până în ziua de azi vreo despăgubire de război de la statele care au invadat-o: Germania și URSS.
Planul Morgenthau
Planul Morgenthau, scris sub influența agenților americani fideli URSS, prevedea depopularea Ruhrului, confiscarea bunurilor germanilor, folosirea muncii forțate. Când l-a citit Churchill și-a revărsat furia contra evreului Morgenthau în timp ce Roosevelt, care susținea planul, tăcea. Churchill avea să fie de acord cu o formă atenuată pentru că americanii refuzau să-i mai acorde împrumuturi, dacă nu-l semna. Efectul a fost rezistența îndârjită a germanilor când au aflat ce-i aștepta după război: desființarea industriei germane. Câștigătorul era Stalin, pentru că rezistența germanilor s-a manifestat prin ofensiva din Ardeni, plan întocmit de Hitler după ce a aflat de Planul Morgenthau. Rezistența germană avea să-i împiedice pe aliați să ajungă înaintea rușilor la Berlin.
Jefuirea Germaniei și a Estului Europei
Stalin a format batalioane de jafuri ce au transportat 4,15 milioane tone proprietate industrială, comercială, artistică, 9,99 milioane tone bunuri industriale (fabrici întregi, motoare, macarale, mașini, unelte, turnătorii, instalații etc.). Din țările estice, rușii au luat aproape 300 000 de vagoane cu produse, circa 1 000 000 de tone de metale, produse industriale, centrale telefonice, hârtie etc. Jefuirea Germaniei și a altor țări, plus ajutorul american consistent au făcut din URSS o superputere.
Estul împărțit
Ca și Hitler cu Stalin, Churchill și Stalin au împărțit prin faimoasele procente Estul Europei. Hârtia se află în Arhivele Naționale Britanice și arată cât de darnic a fost Churchill cu Stalin, mai darnic decât Hitler care nu i-a cedat lui Stalin România sau Bulgaria.
Truman
După moartea lui Roosevelt, Truman a suspendat ajutorul dat sovieticilor pentru că în Europa se încheiase războiul. În fața protestelor și amenințărilor sovietice, americanii au furnizat rușilor de la 30 iunie până pe 2 septembrie 1945: 1 350 000 tone materiale, în ultimele 14 luni din războiul asiatic rușii primind peste 4 000 000 tone materiale de la americani. Deși la Potsdam, Truman i-a spus lui Stalin că n-are nevoie de intrarea Rusiei în războiul asiatic, stenografii sovietici au falsificat procesul-verbal al întâlnirii pentru a susține că Truman solicitase intrarea URSS în războiul asiatic contra Japoniei. După invazia sovietică în Asia cu ajutor material american, Stalin ar fi vrut și insula Hokkaido din Japonia, dar Truman a refuzat ferm, fiind puțin probabil că Roosevelt nu ar fi acceptat ca 3 milioane de japonezi să nu devină supușii comunismului. De asemenea, Truman a impus ca paralela 38 să fie limita avansului sovietic în Peninsula Coreeană. Puțin probabil că Roosevelt nu i-ar fi făcut cadou 20 de milioane de coreeni vojdului de la Moscova. Desigur că și Manciuria ocupată de sovietici a fost jefuită. În mai puțin de o lună, cu ajutor material american, Stalin cucerise din Asia un teritoriu cam cât Franța și Germania la un loc.
Încheiere
Lenin spusese că în viitor capitaliștii vor vinde comuniștilor frânghia cu care aceștia îi vor spânzura. Roosevelt le-a oferit-o gratuit. În octombrie 1941, Roosevelt a oferit 453 de tone frânghie de Manila lui Stalin, deși marina americană avea nevoie de ea. Cele 453 de tone fiind doar un firișor din ,,frânghia’’ în valoare de 1 000 de miliarde acordate lui Stalin de Roosevelt, de americanii agenți stalinofili, admiratori ai socialismului și comunismului. Frânghie cu care americanii și englezii au spânzurat milioane de oameni, dându-le pe mâna călăului comunist, în războaiele și după războaiele fără sens purtate de statele ticăloase și de guvernanții călăi.
scris de Cătălin Spătaru
Sursă:
Sean McMeekin, Războiul lui Stalin. O nouă istorie a celui de-Al Doilea Război Mondial, Trad. Gabriel Tudor, Litera, București, 2022, pp. 12, 16-17, 21, 23-24, 28, 61-65, 83, 88-89, 94, 100-102, 119, 122, 136-139, 144, 148-149, 154-157, 165-167, 181, 183, 186-188, 204-206, 212, 215-220, 224-225, 230-231, 233, 236-239, 242-248, 254-256, 258, 260, 282, 307-309, 311, 320, 323-325, 329-330, 332, 339, 341, 347, 349, 351-353, 370-373, 384, 389, 392-394, 397-399, 405-408, 413-414, 426, 430, 432-450, 454, 458, 464-467, 470, 476, 496, 498-500, 503, 506-509, 513-515, 517, 520, 522, 529, 532-533, 539, 542-545, 553, 558, 564-566, 571-575, 579.
Pingback: Rothbard ,,împotriva băncilor centrale’’ | lumeninmundo