Jan Koneffke despre cele șapte vieți ale lui Felix K.

De câte ori poți muri într-o viață înainte de a pieri definitiv?

 În fiecare zi ne naștem, în noi moare încă o zi. Felix K. moare simbolic de 7 ori și renaște de tot atâtea ori. Și chiar dacă la sfârșitul vieții totul pare zadarnic, toate luptele, morțile, suferințele, iubirile, tot zbuciumul pare pierdut în deșertul trecutului, eroul și eroina dansează, rotindu-se, închizând cercul infinit al povestirii în care cei doi nu cunosc moartea definitivă. Și nici nu au cum s-o cunoască. Cei doi bătrâni regăsiți, dansând, rotindu-se, pornesc din nou roata destinului, întinerind și luând-o de la capăt cu fiecare cititor ce reîncepe povestea lor. O poveste scrisă în tradiție clasică, un roman picaresc, plin de peripeții, pe care Felix K. le trăiește fugind din Germania lui Hitler în România unde se desfășoară cea mai mare parte din povestire, unde începe și unde se încheie. Ascensiunea Gărzii de Fier, dictatura lui Carol și a lui Antonescu, războiul mondial, venirea rușilor, dictatura comunistă, perioade ale României trăite de Felix K., o Românie pe care scriitorul german ne-o arată în frumusețea și mizeria ei. Cu siguranță căsătoria scriitorului cu o româncă l-a ajutat să cunoască multe detalii despre români, ce îmbogățesc narațiunea. Felix K. inventează pe parcursul romanului povești pentru a scăpa cu viață, pentru a uita de coșmarul istoriei sau pentru se adapta unor situații. Exilul din Germania, schimbarea numelui, transformarea în ‘‘dădacă’’, izgonirea din familia unde-și găsise refugiul, lupta pentru supraviețuire pe străzile Bucureștiului, amorul cu o văduvă care-l consideră soțul ei decedat, topirea în iubirea profundă cu cea la care se va raporta mereu, părăsirea, tortura odată cu venirea rușilor, condamnarea la moarte, evadarea…tot atâtea prilejuri de a muri și de a renaște. Luând numele de Gottwald când a fugit din Germania, se confruntă cu cel care care avea același nume și aceeași adresă, atunci când sunt adunați de ruși pentru a fi deportați. Adevăratul Gottwald îl acuză că este mincinos aducând-o ca martor pe sora sa. Dar sora lui spune că Felix este adevăratul Gottwald, crezând că-l scapă pe frate de a fi deportat. În zadar, adevăratul Gottwald este deportat, iar falsul Gottwald este interogat, torturat și condamnat la moarte. Ca un erou picaresc trece prin mai multe primejdii, întrebându-se dacă i se întâmplă chiar lui toate, dacă nu cumva se află prins într-un vis chinuitor și lung. Apropierea de vis a tot ce se întâmplă pregătește sfârșitul, când eroul se confruntă cu o ‘‘zădărnicie mută’’ după ce trăiește o regăsire și o realizare de sine ca pianist renumit.

În fața coșmarului istoriei, Felix K. se salvează prin povești, prin inventarea de vise plăcute, de povești create de el, ieșind dintr-un timp ce zdrobea viețile a milioane de oameni prinși în mașinăria infernală a totalitarismului, a războiului, a dictaturii. Nu este întâmplătoare alegerea lui K. lângă Felix, nu este doar o prescurtare pentru Kannmacher, asemănarea cu eroii K. ai lui Kafka nu este de neglijat.

Dar după toate cele indurate de erou, după prăbușirile și izbânzile sale, o ‘‘zădărnicie mută’’ îl domină. Chiar și atâtea morți par zadarnice.‘‘Viața este vis’’ dar pare și mai mult un vis pentru că totul trece, totul este zadarnic. Felix K. recaută visele trecute, se întoarce în Balcic, acolo unde începe exilul și unde începe legătura cu eroina, Virginia, drumurile celor doi străbătând cartea lui Koneffke. La sfârșit, după atâtea vise și povești, după zădărnicia mută ce domină lumea noastră, nu rămâne decât muzica, dansul, rotirea pentru totdeauna, viață și moarte, moarte și renaștere, început pentru un sfârșit, sfârșit pentru un nou început. La sfârșitul cărții, a început întoarcerea spre trecut, spre începutul ei, de acolo spre sfârșitul ei, spre…

Într-un interviu Jan Koneffke spune:
Titlul original este de fapt “Cele sapte vieti ale lui Felix Kannmacher”. Am schimbat titlul in limba română pentru că numele de Kannmacher nu este prea ușor de înțeles sau de reținut pentru urechile românilor. Nu este o aluzie directa la Kafka si nici o aluzie la Felix Kroll al lui Thomas Mann. Dar, amândouă comparațiile sunt cât se poate de legitime. (http://www.contributors.ro/cultura/discutie-online-scriitorul-jan-koneffke-discuta-cu-ioan-stanomir-despre-romanul-cele-sapte-vieti-ale-lui-felix-k/)

Articol realizat de Cătălin Spătaru.