Despre categoria filiației în: literatura Hekhalot, literatura rabinică, ezoterismul Așkenazi, Cabala extatică, Cabala teosofico-teurgică, Cabala creștină, Hasidism
Morfonominalism, apoteoză, teofanie, întrupări
,,Numele meu este în el’’ în îngerul trimis să păzească triburile în deșert, un înger identic cu chipul divin, ce merge înaintea israeliților în pustiu, o teofanie angelică în care numele divin este în îngerul necunoscut, ,,îngerul feței’’ ce mântuiește (Ieș. 23.20-21, 33.14, Is. 63.9). Nu pare să fie o distincție între divin și emisar, prin numele său, Dumnezeu este în ceva vizual, la fel cum stătea numele său în Templu. Acest înger mobil în deșert a fost înțeles de Filon ca Fiul Cel Întâi Născut, un fiu angelic ca înțelegere a reprezentării revelatorii a divinului. Îngerul are fața divinului (aspectul morfic) și numele divin (aspectul nominal), Dumnezeu vorbește, dar îngerul se aude, Dumnezeu vorbește, iar îngerul se vede prin activitatea sa.
Mediatorul teoforic între Dumnezeu și lume are o similitudine morfo-nominală, ce ține pe de o parte de chip, imagine, frumusețe, luminozitate, pecete, pe de altă parte o continuitate esențială legată de nume, cuvânt, suflare, spirit. Când Adam a fost creat, el are chip divin, insuflându-i-se suflul vital prin gură, ultimele consoane care vorbesc despre această insuflare formează termenul ,,pecete’’. În Daniel (7. 13-14) apare termenul folosit de Isus despre sine: ,,Fiul Omului’’, ce are numele dinaintea facerii lumii (1 Enoh), în Apocalipsa după Avram apărând un înger cu formă de om, Yaho’el având numele inefabil în el. Acesta este omul celest, ceresc, anthropos, primul născut, cuvântul, începutul, Israel, Tetragrama (YHWH), fiul, prima entitate cu nume divin despre care vorbește Filon. Raportul dintre omul celest și omul mundan este precum raportul dintre Șekina, puterea lui Israel, Knesset Israel, ca reprezentant colectiv în cer pentru Israelul mundan.
Pavel vorbește în Epistola către Evrei de Iisus ca având chipul ființei divine, având un nume mai deosebit decât îngerii. Numele lui Isus ar avea Tetragrama, numele divin în el, fiind derivat din Yehoshu’a. La Justin apare o grupare de iudei ce credea că puterea trimisă profeților, revelată cu Tetragrama, este un Înger ce este și om: Isus. Isus ca înger și om dispărând în Evul Mediu.
Datorită canalelor, căilor deschise între divin și uman există o adopție a fiului de către divin precum Isus adoptat prin botez la ebioniți sau Enoh devenit Metatron prin apoteoză. Diferită este teofania apărând ca o naștere, ceva congenital și organic, o emanație precum ,,Regele ca Fiu’’ la egipteni sau fiul emanat de divinitate la unii gnostici ori Filon. Filiația genetică se poate combina cu cea adoptivă, cea teofanică cu cea apoteotică când Fiul celest are ca fii oamenii, precum la Filon sau cum este în teurgie: activități sacre, rituale, prin care omul devine fiul Fiului celest. Astfel pot fi misticii ce printr-o vocație spirituală, prin intensificarea vieții religioase, prin cunoaștere științei secrete a numelor divine despre care vorbesc cabaliștii, prin morală, ritual, teurgie, vor să fie fii ai divinității, aderând la o structură sacră ce atrage filiația, ei vor să ajungă la unirea cu mediatorul divin.
Mediatorul divin poate fi întrupat în diverse modalități, termenul întrupare fiind ,,luarea unui veșmânt’’ în iudaism. Sunt întrupări: angelice, în corpuri astrale în gnosticism, în intelectele umane formate de Intelectul Agent la Abulafia și în Cabala extatică, în imagini, în mandorle (revelații luminoase), mandylioane (imagini miraculoase ce apar pe materiale), întrupare în textele sacre. Încarnarea pe care pune accent creștinismul fiind una dintre întrupări. Încarnarea fiind criticată de unii învățați evrei precum Abulafia, lipsind în mistica evreiască cu excepția lui Sabbatai Țvi și Cordozo (pp. 29-38, 44-45, 47-52, 57, 60, 73-76, 81).
Literatura rabinică și Hekhalot
În literatura rabinică, Îngerul Feței cu numele divin în el este Metatron, îngerii purtând numele divin în ei. Enoh se va transforma în Metatron, corporal (morfic) și cu numele, transferându-se numele divin, Tetragrama, asupra lui. În Talmudul Babilonian există un mediator teoforic morfonominal. Cel care vorbea lui Moise era Metatron, purtând numele divin, ce trebuie ascultat fără a i se închina lui, chiar dacă Metatron avea Tetragrama. Revelația către Moise este vizuală și acustică încât Metatron nu este doar Îngerul Feței, uneori Metatron fiind numit Prințul Torei sau micul YHWH sau YHWH Cel Mic în Talmud (comentarii rabinice la Biblia ebraică).
În 3 Enoh, Metatron are 70 de nume, unul fiind Yaho’el. Deși Metatron este o putere alături de Dumnezeu, puterea lui este derivată din cea divină. În literatura Hekhalot (literatură mistică) Metatron poartă printre cele 70 de nume și pe cel de MTRWN. În aceeași literatură Chipul divin este numele lui, iar numele lui este Chipul Lui, cuvintele lui sunt flăcări prin care s-a plămădit lumea întreagă, iar cuvintele rostite sunt Numele Lui. Numele și chipul fiind Marele Înger, Îngerul Feței, fiind o legătură ontologică precum în Ioan 10.38: Tatăl întru mine, Eu întru Tatăl.
Rostindu-și numele apare o externalizare a unei entități sublime, Tatăl rostindu-și numele, vede ce este El însuși, numele creează astfel o formă de autorecunoaștere (fragment din Marcos păstrat la Irineu). Potrivit unor tradiții iudaice, Metatron este Enoh înălțat la cer, în apoteoza sa Enoh devenind Metatron. Omul model putând aspira la a se identifica cu mediatorul celest (Metatron) așa cum se identifică Moise și Enoh. În această tradiție putem vorbi și de identificarea lui Isus cu Fiul celest, Fiul Omului. Enoh are numele Metatron, fiind unic între toți fiii din cer, se spune într-un Midraș (text exegetic). Enoh ca Metron indică o funcție precum co-ocupant al tronului divin, martor sau scrib, în 3 Enoh, Dumnezeu numindu-l pe Enoh Metatron. Metatron este martorul, o funcție îndeplinită de îngeri, apoi de oameni luați la cer, precum Enoh, martor al creației, al primelor generații de oameni, într-un midraș menționându-se un document semnat de Dumnezeu, Metatron și Adam.
Metatron este legat de Prințul lumii, cel care se transformă și asistă creația divină. Slujba sau funcția de Metatron putând fi îndeplinită în trecerea creației de Adam, Enoh, Melchisedec, Isus…Prin marea iubire divină, în 3 Enoh, Enoh primește cu scris de flacără, literele prin care au fost create aerul, pământul, mările, stelele…Dreptul poate să creeze o lume, dreptul Enoh fiind răsplata lui Dumnezeu de la creația sa. Metatron/Enoh primește toate misterele de la divinitate.
Metatron îi arată lui R. (Rabbi) Ishmael literele Torei (textelor biblice), precum un tată care își învață fiul. În surse medievale Moise devine un acronim pentru Metatron, Prințul Feței. În textele Hekhalot, frumusețea lui Metatron se imprimă în frumusețea unor muritori precum R. Ishmael, frumusețea lui Metatron fiind ecoul frumuseții divine, frumusețea îngerului Feței fiind cea care trimite misticului frumusețea divină. Medierea prin față întâlnindu-se în Canaan: forma PNB’L, fața lui Ba’al, adică Zeița Tinnit ca ipostază a zeului Ba’al (pp. 121-123, 128-136, 138-143, 146-147, 153-155, 167-168, nota 62 p. 178).
Ezoterismul Așkenazi
R. Nehemia ben Șalomo în ,,Comentariu despre cele 70 de nume ale lui Metatron’’, folosind gematria ca exegeză, spune că Yaho’el este Îngerul Feței trimis să-l apere pe Israel la Marea Roșie, el fiind Ben (fiul) în gematria, la fel sunt Ben și Enoh prin gematria Tetragramei (gematria folosește numere corespunzătoare literelor unui cuvânt, aceste numere însumate corespunzând altor cuvinte cu care cuvintele inițiale se conexează. De exemplu, neamurile îi făceau pe evrei ,,câini’’, iar prin gematria câini corespunde cuvântului fii, interpretul spunând că gentiles au dreptate chiar când sunt răi cu evreii). Enoh angelificat se revelează la Marea Roșie în momentul salvării poporului lui Israel. Mesia are legătură cu funcția eshatologică a lui Yaho’el sau Metatron. Metatron are înfățișarea unui om, apoi a unui înger, el este Fiul lui Dumnezeu fiind înălțat pe tronul slavei. Metatron devine ca un frate al lui Dumnezeu nu numai ca un fiu. Apare astfel o formă de diteism, ce păstrează o vagă subordonare deși Metatron/Enoh este numit și Fiul Omului așa cum Isus se numea pe sine.
Yaho’el este unul dintre multele nume magice ale Prințului Feței, Metatron. Metatron-Yaho’el reflectă intervenția divină salvatoare, revelația lui fiind la Marea Roșie, de asemenea prin Tora predată lui Avram și Moise. Apare o afinitate între Metatron, Yaho’el și Isus, Metatron stând de-a dreapta lui Dumnezeu, iar Isus are 72 de nume studiate de Moses Gaster, Nicolae Cartojan în diverse literaturi.
Apare și un Yeshu’a ca prinț al Feței, precum Yaho’el și Metatron, ce pot fi și trei prinți angelici de același rang, dar și o ierahie unde Yeshu’a ar fi un înger superior lui Yaho’el și oamenilor angelificați prin apoteoză angelică, precum Enoh sau Ilie, ce s-au ridicat la nivel secund față de divinitate. Fiul Omului în cărțile lui Enoh era numit judecătorul lumii, fiind apoteoza lui Enoh și teofania lui Metatron.
În om este imaginea divină (țelem) ce la moarte este luată, de aceea omul mort n-are umbră. Șekina este o formă antropomorfă constituită dintr-o umbră a divinității. După R. Eleazar din Worms imaginea fiind numele divin pus în om. Sufletul omului fiind prezența imaginii/numelui/umbrei divine, iar Tetragrama este prezentă în fiu. Imaginea primită de Adam probabil este recuperată de încercările tradițiilor ezoterice și mistice, tradiții ce vorbesc de numele divin primit și pierdut de om. Întâiul Născut este prin recitarea cu ,,gura Lui’’, la fel creația Golemului apare prin pronunțarea unor litere, ce constituie nume divine.
Într-un text ezoteric, Metatron sunt cei 10 sefiroți, el este YHWH Cel Mic, iar Șekina este entitatea emanată de Dumnezeu, neseparată de el. Pe de altă parte Șekina este identificată într-o importantă școală așkenazi cu Metatron. Conform Rabinului Moshe Azriel, Metatron nu este precum Fiul sau Duhul Sfânt din Trinitatea creștină, apropiindu-se poziția lui de un subordinațianism arian, Isus fiind doar ca un înger slujitor, dacă ar fi să înțelegem creștinismul prin viziunea sa (pp 203-210, 214-219, 223, 229-232, 235, 240-243, nota 26 p. 254, 260 nota 87).
Abufalia și Cabala extatică
Abraham Abulafia, fondatorul școlii de Cabală extatică, a legat mesianismul de el însuși vrând să-l înfrunte Papă chiar la Roma. El se folosește de conceptul de Intelect Agent de la Aristotel, de faptul că acest intelect agent este unul dintre cele 10 intelecte cosmice (sefiroți), că este socotit Intelectul Divin și o latură a conștiinței umane, cea intelectual activă. Nous poetikos la Aristotel capătă valențe de înger la filosoful Marinus (sec. V), iar Al-Farabi i-a adăugat calitatea de duh divin, duh sfânt, Abulafia citându-l pe Al-Farabi. Abulafia leagă speculațiile despre Metatron și Yaho’el cu Intelectul Agent.
Intelectul Agent este Metatron, Îngerul Feței, este Șekina, iar uneori este numit Elohim, iar înțelepții l-au numit Enoh, zice Abulafia. Primul dintre nume este Yaho’el, dar și Enoh este alt nume. Yaho’el este îngerul ce i-a condus pe istraeliți în pustiu, salvându-i la Marea Roșie. Metatron/Intelectul Agent este Mântuitorul. Intelectul Agent guvernează și stăpânește lumea, cum forma se imprimă materiei, așa și cunoașterea iluminează și transformă ce este cunoscut. Cultul este slujitorul cunoașterii căci numele divine trebuie cunoscute pentru a-i ridica pe ceilalți la un fel de apoteoză mistică.
Omul se aseamănă cu Intelectul Agent prin realizarea intelectuală, prin realizarea/actualizarea potențelor intelectuale. Știința divină primită de Enoh nu este pentru oricine, Abulafia mărturisind că a primit cunoașterea divină de la Enoh/Metatron. Lumea este ca o femeie impregnată de Duhul Sfânt, generând astfel profeți, cunoscători ai științei secrete, intelectul lor potențial devenind real prin Duhul Sfânt, o alegorie pentru relația cu Intelectul Agent. Prin iluminarea lui Metatron apare transformarea misticului, o transformare a intelectului ce-l face pe om fiu în spirit. După Idel structura morfonominală a mediatorului (Intelectul Agent/Metatron) este numele divin și calitatea spirituală, înlăturându-se aspectul morfic, deși în cazul transformării corporale apoteotice a misticului poate fi vorba și de aspectul morfic.
Intelectul Agent este sursa revelației, Fiul lui Dumnezeu este Fiului Omului, Moise și Ilie fiind astfel de fii ai lui Dumnezeu ce își au intelectul prin cunoașterea primită de la înger și tehnici mistice, precum postul fără hrană timp de 40 de zile. La fel și Abulafia pretinde că a primit prin viziune, Qabbalah, tradiția adevărată. Într-o astfel de tradiție apare un Prinț al Feței, Yeshua identic cu Metatron și Yaho’el. De asemenea Yehoshu’a este tânăr și bătrân totodată, Dumnezeu fiind numit ,,Cel bătrân de zile’’, tânărul (na’ar) fiind fiul ce corespunde lui Metatron, fiind un nume al lui.
Dubla filiație la Abulafia este între Dumnezeu și Intelectul Agent, precum și între Intelectul Agent și mistic. Unirea dintre intelectul uman și cel celest fiind o naștere spirituală, o re-naștere. Abulafia este fiul spiritual al puterii divine, recitând numele divine, așa putând un mistic să-și realizeze intelectul, devenind ca Dumnezeu sau ca Intelectul Agent, un intelect in actu. Intelectul Agent este Mesia, Mesia va fi cel care va scoate din exil evreimea, fiind în contact susținut cu Mesia Intelectului Agent. Prin apoteoză misticul unindu-se intelectual cu Intelectul Agent, apoteoza transformându-l corporal, devenind Unsul lui Dumnezeu, Mesia (mirul având o afinitate cu lumina).
După Abulafia, ascensiunile lui Moise și Ilie sunt intelectuale, nu corporale. Analizând valențele numerice ale Trinității, Duhul Sfânt este întâiul, apoi Tatăl și Fiul, Duhul Sfânt fiind primordial. El înțelege Trinitatea creștină prin cei 10 sefiroți. Oricum Abulafia nu acceptă doar un fiu, un Mesia, ci mai mulți, el, Abulafia, fiind unul dintre fii. Filiația spirituală este multiplă, filiația genetică este inferioară celei spirituale, actul intelectual, spiritual, este superior faptelor bune, evenimentele miraculoase sunt considerate deseori doar alegorii pentru activități intelectuale, Și un filosof contemporan lui Abulafia, R. Levi ben Abraham spune că Intelectul Agent este Metatron, fiind un mediator teofanic. La R. Levi ben Gerșon/Gersonides Intelectul Agent este Fiul Cauzei Prime, fiecare filosof fiind un candidat să devină fiul lui Dumnezeu. La R. Isaac Albalag, Marele YHWH este Cauza primă, iar Intelectul Agent este YHWH Cel Mic, iar la Abner din Burgos/Alfonso da Valladolid Intelectul Agent coboară în trupurile filosofilor sau sufiților (pp.278-281, 283-284, 286, 289, 291-294, 296-297, 300-302, 308-309, 311, 315-318, 321, 324-328, 330, nota 149 p. 359).
Cabala teosofico-teurgică
Acesta este numele dat de Idel vastului fenomen ce a apărut în secolul XII, dezvoltat în centre diferite din Europa și nordul Africii, fără neoaristotelismul lui Abulafia. Teosofia, cunoașterea structurii lumii divine este înțelegerea divinității prin cele 10 manifestări ale ei, numite ,,sefirot’’. Teurgia este formată din acele practici, întâlnite și la neoplatoniști ca Iamblichos, ce ar exprima o influențare, o afinitate între ele și structurile, activitățile divine, celeste. Sefirot au forme inteligente, pot fi Om celest sau Fiul Omului. În această Cabală apare o sexualizare a fiului pentru că sefirotul Hokhmah este Tatăl, având o soție, pe sefira Binah, amândoi având Fiul, sefirotul Tiferet, dar și o replică feminină, fiica, sefira Malhut. Sefirele Tată/Mamă fiind superioare sefirelor fiu/fiică, în Zohar perechea Tiferet/Malhut fiind inferioară perechii Hokhmah/Binah. Sefira Tiferet ocupă un loc de onoare apropiindu-se de statutul regelui sau de cultul creștin al lui Isus. Totuși familia celor 4 fiind sexualizată și fiind model nu are corespondent în creștinism, Sfânta Familie (Tatăl, Maria, Isus) nefiind un model, ci religia este în principal a Fiului.
Cabala teosofico-teurgică pare o umanizare în comparație cu Cabala extatică a lui Abulafia, unde există o detașare de lume a extaticilor. Cabala extatică impune o solitudine a cunoscătorului mistic, în Cabala teosofico-teurgică se cere o participare la rugăciunea comună, la studiul comun, la relația sexuală. Fiica Malhut este mireasa, este regalitatea, este Șekina (prezența divină), Idel respingând deopotrivă: ipoteza lui Scholem a influenței gnostice privind feminitatea divinei Șekina sau ipoteza influenței cultului Mariei în secolul XII, când Șekina devine feminină. Șekina este o divinitate feminină și în mitologia asiriană fondatoare cu numele de Shekhinta. De asemenea, este o interpretare mai veche că Knesset Israel era mireasa lui Dumnezeu, ca o entitate feminină în relația cu divinitatea, ce pare masculină, în formulări talmudice apărând o relație precum în Cântarea Cântărilor. La fel și în Cabala teosofică apare la R. Iehuda ben Iakar: Knesset Israel ca soție a lui Dumnezeu. Șekina lui Israel este o înțelepciune celestă, iar fiii ei sunt fiii lui Israel mundan, apărând astfel și ca o mamă pentru ei (cartea Bahir). Șekina lui Israel suferă când fiii păcătuiesc, sursa fiind Is. 50.1, cu alungarea mamei pentru fărădelegile fiului, fiind o legătură teurgică între lumea divină și lumea mundană a fiilor. Dar Șekina nu este mereu feminină la toți autorii cabaliști, cum nici Fiul nu-i întâlnit la toți.
În literatura cabalistică numită Zohar, Israel este Fiul lui Dumnezeu, sefira Tiferet fiind numită și Israel. Sefira Tiferet este asociată cu Moise dar și cu falusul atât în cartea Bahir cât și în literatura Zohar. Fiul/Tiferet devine prin permutarea literelor, Rege al lui Israel, atitudinea față de mama celestă depinzând de atitudinea fiilor lui Israel, un motiv reluat. Tiferet emană sufletele prin unirea cu fiica/mama celestă Malhut, apărând o dublă filiație. Filiația genetică privind sufletele superioare din fiii lui Israel emanate de Tiferet și Malhut, faptele fiilor reverberând în domeniul celest.
În această Cabală, Metatron uneori este retrogradat la calitatea unui înger slujitor sau identic cu ultima sefiră ori chiar este o putere negativă. Enoh repară păcatul adamic, moștenind sufletul superior de la Adam, dar și cunoașterea secretă. Enoh este Fiul Omului, el este înălțat la cer, dar în ultimul Zohar, Enoh/Metatron sunt puteri extraordinare, aflate într-un paradis inferior, într-o zonă incertă de bine/rău.
R. Iosef din Hamadan îl concepe pe Metatron ambiguu, el este Fiul, dar când guvernează pomul binelui și răului el stă alături de îngerul răului. El numește Metatron și puterile impure, potrivnice, cu care Dumnezeu se unește pentru a-l concepe pe Mesia. Unirea cu puterile potrivnice fiind un șiretlic divin pentru ca Fiul lui Dumnezeu să-și realizeze lucrarea, puterile potrivnice percepându-l ca unul de-al lor. Această idee a lui Mesia ce se folosește de rău sau apare prin rău, este întâlnită și alți cabaliști.
În Zohar Chipul Mai Mic (Ze’yir ’Anppin) este o configurație divină ce corespunde sefirei Fiu/Tiferet, soț al sefirei Malhut. Oamenii drepți doresc să se alipească Chipului Mai Mic. Chipul Mare și Chipul Mic trimit la omul cu 2 chipuri, când lui Adam i-a fost luată o coastă, un Rabbi interpretează că de fapt i-a fost luat un chip. În Talmud creația omului fiind de fapt creația omului cu 2 fețe folosind termenul du-parțufin ce înseamnă 2 prosopa adică 2 fețe. Aceste fețe multiple apar și în felul cum Dumnezeu li se arată oamenilor: mânios, moderat, primitor. Parțuf este forma celestă, cei 10 sefirot având cumulativ o formă antropomorfă, Omul celest adică Fiul Omului. Du-parțufin fiind replica umană a omului celest, omul mundan fiind fiul Fiului Omului.
Sabbatai Țvi este un cabalist din secolul XVII, ce s-a crezut Fiul lui Dumnezeu, a crezut în Fiul celest, apoi l-a înlocuit pe fiul celest. Un text sabatean vorbind de Yisra’el identic cu Intelectul Agent, prin unirea lor, illuminati vor străluci, adică drepții în palatul lui Metatron. Profetul Nathan, profetul lui Sabbatai Țvi, îl asociază pe Țvi cu Metatron.
Abraham Cardozo, un converso, revenit la iudaism și apropiat de sabateism, susține că rabinii erau conștienți de cristologii și își formulau interpretările ca să le contracareze. Teologii creștini voiau să-l convingă pe Cardozo că este vorba de Trinitatea creștină ceea ce susținea el: Cauza Primă, Cel Unic și Sfânt și Șekina. Celui Unic și Sfânt corespunzându-i Fiul, Regele, Chipul Cel Mic (Ze’yir ’Anppin). Cardozo respinge atât divinitatea lui Isus cât și a lui Țvi. Sufletul superior din om este emanația Celui Unic și Sfânt și a Șekinei, concepuți astfel ca tatăl și mama sufletului, însă filiația este mai mult spirituală.
În Cabala Luriană este o solidaritate mistică: sufletele drepților prin ascensiunea lor declanșând o uniune sexuală celestă între Chipul Cel Mic/Fiul (Ze’yir ’Anppin) și femeia sa Malhut, fiii drepți acționând ca o apă feminină unificatoare declanșatoare a uniunii sexuale celeste. R. Isaac Luria se întreabă: dacă Enoh este Metatron, cine era îngerul lumii când Enoh era în această lume? Dreptul are și un suflet mundan și unul în cer, celest (pp. 373-374, 376-379, 381-385, 389, 391, 393, 400-401, 403-406, 411, 414, 417-419, 422-427, 445, 449, 451-454, 456-459, 461, 469, 645-646).
Un cult al lui Enoh/Metatron?
Într-un text cabalistic anonim, unde Enoh este Metatron, Prințul Feței, se pomenesc niște oameni ce susțin că nu se pot ruga la divinitatea inaccesibilă, ci la Enoh, stăpânul lumii noastre, fiind vorba de un fel de binitarianism/binitarism/diteism. I se pot adresa rugăciuni puterii inferioare ce guvernează lumea, chiar dacă nu a creat-o. Este vorba probabil de o grupare din Spania medievală a secolului XIII. Înainte de acest secol, un fragment descrie că unii se închină la o reprezentare a lui Metatron, așadar un binitarianism cultic, ce apare de altfel și în alte forme în Qabbalah (tradiție), la diverse școli concentrate pe 2 sefire (precum Tiferet/Malhut…). Într-o teorie a rugăciunii din secolul XIV, un autor vorbește de Metatron ca YHWH Mai Mic, conducătorul lumii și Intelectul Agent care dă formă ființelor. Cultul dacă nu era un binitarianism, avea cel puțin aspecte diteiste (pp. 637-639, 641-643, 646- 647).
Dinspre Renaștere: Pico, gânditorii evrei și Cabala creștină
Fiul lui Dumnezeu nu este primul înger produs de Dumnezeu, intelectul prim, înțelepciunea, cum susțin unii filosofi sau unele tradiții spirituale. Pico spune că literele primului cuvânt din Biblie sunt B și R adică Bar/fiu, lucru însușit de la cabaliști. Omul poate deveni înger și fiul lui Dumnezeu (Despre demnitatea omului) iar Treimea creștină are atributele sefirelor Keter, Tiferet (fiul), Malhut (fiica). Însă în Teze, Pico vorbește de identificarea fiului cristologic cu a 2-a sefiră, Hokhmah, tatăl la unii cabaliști.
În secolul XVI, un cabalist creștin, William Postel se consideră fiul spiritual al Maicii Johanna virgină, întrupare a Șekinei și soție spirituală a lui Isus. La R. Iehuda Abrabanel/Leone Ebreo, un gânditor evreu din același secol, lumea este creată de fiul frumosului ceresc, Tatăl și al înțelepciunii cerești, mama sau frumusețea celestă. Fiul este universul, este perfecțiunea realității născută din primul intelect, mama, primul născut al Tatălui.
R. Iehuda Moscato îl citează pe ,,înțeleptul’’ Pico, spunând că Fiul este ce a creat Dumnezeu, fiul fiind și filosofii antici. R. ’Azariah da Rossi spunea că este doar o chestiune terminologică dacă i se spune: fiu, lumină, sefiră, idee…
La Christian Knorr von Rosenroth, cel care a scris Kabbala Denudata, apare într-o adaptare a unor texte din Cordovero, Fiul identificat cu ’Adam Kadmon, cu Isus, ca fiu mijlocitor, un intermediar cosmic, un Adam celest, Primul om, soțul sau mirele Bisericii. De asemenea el îl compară pe Isus cu Ze’yir ’Anppin.
Acest intermediar cosmic apare și la Leibniz sau la Isaac Newton ce vorbește de ’Adam Kadmon ca fiu al lui Dumnezeu, Cabala fiind privită de filosoful naturii ca o teorie creștină ascunsă plecând de la conceptul de prisca theologia. Johan Kemper din Uppsala este cel care probabil l-a învățat pe Swedenborg Cabala, pentru el Fiul lui Dumnezeu este Fiul Omului, interpretându-l pe Metatron în manieră cristologică (pp. 497, 499, 502-511).
Țadik-ul în hasidism
Până la hasidism, Țadik-ul a fost pomenit în repetate rânduri: dreptul este stâlpul lumii, pentru el este menținută lumea. Drepții primesc un nume de la Dumnezeu ca să fie în stare să se creeze ei înșiși (Abraham ben Azriel). Să creeze și să distrugă în tradiția Golemului magic. Țadik este stâlpul de la cer la Pământ, dreptul este o temelie neclintită (cartea Bahir), stâlpul este Metatron la R. Nehemia ben Șelomo. Țadik este conducta prin care circulă influxul divin (Cordovero), lumea este binecuvântată de forța spirituală al cărei flux trece prin Țadik. Lumea este creată de dragul Țadik-ului, fiind sălașul Șekinei.
R. Hanina ben Dosa fiind pomenit ca figură a dreptului în textele cabalistice, ca temelie a lumii, ca fiu al lui Dumnezeu, descris de Cordovero și adepți. Cel drept este conceput ca sefira Tiferet și sefira Iesod, sefira falică. Și pentru Beșt, socotit fondator al mișcării hasidice, Hanina este fiul lui Dumnezeu, rugăciunea având un mare rol, atrăgând influxul divin și hrănind lumea pentru ca binele să nu lipsească. Dreptul ce se roagă este putere binefăcătoare, fiind poarta Domnului. El este fiul ca structură prin care influxul divin se pogoară și este distribuit pe pământ. Dreptul este fiul iubit al lui Dumnezeu, fiind numit și Israel.
În hasidism apare povestea reconstruită și reinterpretată cu un rege ce a făcut ziduri și turnuri iluzorii, dând de veste că la porți sunt comori. Oamenii luau comorile și plecau dar nimeni nu ajungea la rege din cauza zidurilor iluzorii, doar fiul ajunge. Regele pune zidurile iluzorii în calea fiului pentru a-l încerca. Regele este Dumnezeu, iar Fiul este neshamah, sufletul superior din om, infuzat de divin în el, fiind un fel de apoteoză a omului devenit fiu, trecând de iluzii spre Tatăl divin. Fiul cu inima curajoasă este cel care merită să fie iluminat de lumina feței regelui iar illuminatus va înțelege de ce regele s-a ascuns.
Marele Maghid din Mezerici spune că Cel Unic și Sfânt s-a contractat înlăuntrul lumilor, ca să se desfete de bucuria oamenilor drepți. Drepții însă confundă slava divină din contractarea sa cu esența divină, dar Dumnezeu le vine în întâmpinare, limitându-se pe măsura minții umane. Imaginea fiului drept este gravată în Tatăl, iar Tatăl se bucură când fiul face fapte bune, chiar înlăuntrul fiului său, fiul existând în esența tatălui, o influență creștină fiind plauzibilă. Hasidismul a acționat și în Bucovina, acolo a fost întâlnit de Buber, fiind o posibilă afinitate, după Scholem și alții, între hasidism și neoisihasmul lui Paisie Velicikovski (pp. 162, 176, 234, 386, 436, 438-440, 519, 521-524, 526-527, 529-530, 534-535, 536-537, 539, 543, 544, 546, 548-549, 553, 555, 569 nota 201).
Moduri de a interpreta textele și trecutul, iudaism și creștinism, Fiul lui Dumnezeu până în prezent
Idel critică înclinația cercetătorilor de a vedea mereu influențe culturale și determinare prin contextul cultural. De asemenea se ferește de o istorie lacrimogenă a culturii iudaice ce se prezintă mereu ca persecutată de creștini, musulmani, mongoli, ignorând perioadele de calm ce au dus la înflorire culturală. Idel vrea să păstreze ca determinantă însemnătatea tradițiilor și creativitatea raportată la aceste tradiții.
Teoria modelelor susținută de Idel vorbește de modele ca grile hermeneutice din operă, conexiuni cu tradițiile, mai puțin căutate conexiunile cu contextul cultural sau viața scriitorului. Interpretările maeștrilor iudaici erau pentru a forma un mod de comportament, de viață, nu o teologie. Este important ritualul din Cabala, transformarea misticului, nu influențele culturale, cine pe cine a influențat. O altă modalitate de a interpreta este de tip grapefruit, cu care deja ne-am întâlnit când am parcurs conexiuni ce păreau contradictorii. Sunt descrise de maeștrii iudaici multiple interpretări din diferite surse, opuse, divergente, despre aceeași temă.
Niște principii ortodoxe ale iudaismului apar în sec. XII la Maimonide, la care Metatron, rolul de vicerege, de autoritate, ce a avut chiar un cult, este respins, poate din atitudinea anticreștină a lui Maimonide, poate din cauza fondului islamic. Filiația iudaică a apărut uneori ca reacție la filiația creștină, însă prezența dorinței de filiație este însemnată și nu poate fi minimalizată. Nu există o ispășire ca în creștinism în filiația iudaică în multiplele sale variante. Deși este importantă categoria filiației în iudaism, iudaismul nu este o religie a fiului precum creștinismul.
Deși Freud caracterizează creștinismul ca religie a fiului, urmând iudaismului, se pare, după unii cercetători, că în creștinism este un tipar mai vechi biblic, plecând de la Enoh, la fel cum și unii cabaliști au susținut că în creștinism se urmează o învățătură ezoterică, ce a ieșit la iveală și s-a răspândit mai târziu. Sau după alți specialiști, în creștinism, este fiul unei alte religii. Enoh rămâne însă marginal în creștinism, după Idel creștinismul vine și pe o tradiție enohică dar este și o apariție spontană.
Idel nu se împiedică de corectitudinea politică care evită luarea unei poziții pentru a nu ofensa valorile unui credincios, corectitudine ce bântuie și pozițiile unor cercetători, ce evită să folosească conceptul de influență religioasă, corectitudinea politică fiind incorectă în ce privește trecutul și evident foarte anacronică. Așa încât filiația creștină se concentrează pe Fiul Unic, filiația este unică, deși apare aici și dubla filiație, fiind fiii credincioși ai Fiului Unic. Creștinismul se deschide pentru toți gentiles, prea universalist pentru iudaism, la care corpul lui Israel e format din fiii lui Dumnezeu, centrul fiind comunitatea, nu individul cu particularitatea sa. Cel care se naște evreu este deja ales din trecut să facă parte din corpul lui Israel unde se va forma. Creștinul alege în prezent să facă parte din corpul Bisericii, subiectul mântuirii fiind individul, nu colectivitatea.
Creștinismul timpuriu este enohic, la fel unele forme de misticism iudaic, fiind similitudini între hasidism, creștinism și forme de misticism iudaic, nu neapărat influențe culturale. În iudaism nu există un interes pentru viața dramatică a fiului, nu există până în secolul XVI reprezentări antropomorfe vizuale ale Fiului. Fiul era un joc lingvistic, un nume divin, un intelect divin, o sefiră…
Deși apare un declin al filiației la gânditori precum Mendelssohn, Maimon, Cohen, o resuscitare este freudismul, o mitologie psihologică a fiului într-o relație complexă cu tatăl. Freud, Marcuse, Bloch punând accent pe o filiație rebelă, însă filiația poate fi și cooperantă ca în cazul lui Enoh/Metatron, unde se poate ajunge la divinul Tată nu doar dislocându-l ca în relația oedipiană, ci printr-o apoteoză cooperantă. Filiația rămâne însă cu viziunea poporului ales și în prezent…
S-ar părea că misticii iudaici, trecând peste reticența rabinică cu privire la filiație, din nevoia de contact direct cu domeniul divin, să fi fost deschiși la multiple tradiții și surse inclusiv filosofice. Este posibil ca creștinismul să fi pus în circulație teme vechi enohice, teorii antice despre rege ca fiu al lui Dumnezeu, dar de asemenea ca tradițiile asimilate în creștinism să fie iudaice, precum tradiția păstrată prin Filon despre Isaac născut din Dumnezeu și o fecioară. Oricum divergențele dintre filiațiile iudaică și creștină nu țin de filiația divină, ci de cristologie (pp. 82, 576, 578-580, 582-585, 588-591, 593, 597-599, 601, 603, 610-611, 618, 621-623, 646-647).
De ce mor drepții mai devreme?
Pentru a fi onorați în lumea ce va să vină
Ca să fie feriți de distrugerea ce stăpânește lumea
Pentru a fi scoși din răutatea lumii
Moartea dreptului este ca o milostivire divină
Moartea celui evlavios este de preț pentru Dumnezeu
Pentru a nu mai păcătui mai târziu
Moartea dreptului mai șterge din păcatele lumii.
In memoriam Eugen Gabriel
Scris de Cătălin Spătaru
Sursă: Moshe Idel, Fiul lui Dumnezeu și mistica evreiască, trad. Maria-Magdalena Anghelescu, Polirom, Iași, 2010
Surse poze: poza reprezentativă este proprie, amazon.com, barnesandnoble.com, wikipedia.org, jewishvirtuallibrary.org, youtube.com
Un alt articol despre o carte a lui Moshe Idel:
Pingback: Teologul Christos Yannaras ,,contra religiei’’ sau cum grâul (comuniunea euharistică) se amestecă cu neghina (religia) până la sfârșitul vremurilor – Lumen in mundo
Pingback: Isus: Bart Ehrman versus Brant Pitre în ,,Cum a devenit Isus Dumnezeu’’ și ,,Fiul lui Dumnezeu? Pledoarie pentru Isus’’ | lumeninmundo