Un peisaj montan cu un râu tăind alene munții împăduriți, un pod feroviar peste apa cu albia largă, un bărbat așteptând pe linia ferată trenul, sirena trenului apropiindu-se de pod, urletele bărbatului întinzându-și mâinile ca o pasăre pentru a-și lua zborul din această lume și țipătul din fața trenului: ‘‘mă voi întoarce!’’.
Peisajul de la începutul filmului Bakha satang (Peppermint Candy-1999) este asemănător cu cel din Shi (Poetry-2010). La începutul filmului, un trup de fată purtat de apele line ale râului printre munții verzi întunecați, iar sfârșitul, versuri rostite alene, un chip de fată pe un pod deasupra râului, privirea se întoarce de la lumea aceasta, luându-și zborul spre lumea cealaltă, de care o desparte râul, ca un Styx coreean.
Filmele regizorului coreean Chang-dong Lee au apărut la intervale de cel puțin 2-3 ani. Capodopera Oasiseu/Oasis (2002) poate provoca cinefilului stări de la dezgust la sublim. Povestea reia tema iubirii interzise, dar mai mult o iubire la care ceilalți nu au acces și pe care nu o înțeleg. Oasis este mai mult decât un Romeo, el este un personaj atipic, face închisoare în locul fratelui pentru un accident de mașină, fratele având familie, iar el nu, întreabă de vorbă oamenii pe stradă și se îndrăgostește de ‚‚Julieta’’, o femeie handicapată, ce face parte din familia celui accidentat de fratele lui.
După ce Oasis are o tentativă de viol asupra ‚‚Julietei’’, între ei începe să se construiască o relație profundă ascunsă de familia ei. Scena zilei onomastice în familia lui Oasis, în care el își aduce iubita în cărucior, incapabilă să comunice, doar el înțelegând-o, este remarcabilă. La fel în secția de poliție, unde Oasis este acuzat că a profitat de ea, fiind descoperit în patul ei. ‚‚Julieta’’ încearcă să-și declare iubirea pentru Oasis la secția de poliție, dar nimeni nu o înțelege, în timp ce scoate sunete chinuite, lovindu-se disperată cu căruciorul de mobilier și de pereții încăperii. Apoteoza este fuga lui Oasis de la poliție pentru a tăia un copac ce o înfricoșa pe‚‚Julieta’’, aruncând noaptea umbre monstruoase în camera acesteia. Urletele polițiștilor la Oasis cățărat în pom, ‚‚Julieta’’ lovind geamul, dând radioul tare pentru a se auzi muzica iubirii lor, țipetele vecinilor deranjați, nu pot rupe legătura invizibilă și eternă dintre cei doi. Cinefilul poate avea ocazia unui simțământ sublim. Închisoarea în care ajunge Oasis, neputința ‚‚Julietei’’ nu suprimă unitatea dintre cei doi, unitate doar a lor, invizibilă, neînțeleasă de ceilalți. Astfel este spulberat și ridiculizat tot ceea ce credem că înseamnă realitate, înțelegere obișnuită a lucrurilor, lege, credință, nevoi ale celorlalți, fiind arătat ce poate sta dincolo de noi pentru eternitate.
Bakha satang/Peppermint Candy (1999) are o structură asemănătoare cu Irréversible (2002) de Gaspar Noé, cu o Alex (Monica Bellucci) intrând pe un curs al lucrurilor, din care nu mai poate ieși. Metafora drumului vieții este reprezentată prin liniile de cale ferată, linii parcurse de trenul vieții, parcurgerea apărând repetat, ca interludiu între evenimentele de pe calea vieții. Evenimentele sunt relatate în ordinea inversă a timpului, treptat, iar între ele, parcurgerea liniilor ferate, un macaz, o nouă cale pe care merge trenul vieții, sau un drum ratat. Simbol al inocenței pierdute, bomboanele de mentă pierdute pentru totdeauna, pierdere ce-l împinge pe erou pe drumuri nedorite, încât treptat, călătoria devine o zdrobire lentă a vieții. Sinuciderea de la sfârșit este capătul unui sens ireversibil în care s-a aruncat, s-a lăsat împins odată cu renunțarea la iubirea pierdută, la idealul de iubire, la bomboanele iubitei lui pe care le păstra ca semn, a ceea ce era el însuși în mijlocul brutalităților din armată. Când în drumul lui apare o fată asemănătoare iubitei pierdute, cel purtat de trenul vieții, renunță la a mai fi purtat și grăbește zdrobirea sa definitivă la roata destinului. ‚‚Mă voi întoarce’’ căci povestea se reia mereu. Mereu există lupta pentru un drum sau a te lăsa purtat pe el. Firul prăbușirii eroului nu poate fi înțeles decât revenind în amonte, urcând spre izvoarele răului care și-a săpat drum printre munții împăduriți. Podul pe care se aruncă în fața trenului eroul bomboanelor de mentă, podul de pe care sare adolescenta din Shi/Poetry (2010) este în amonte.
Acolo este sfârșitul, însă un sfârșit care se întâlnește cu un început de unde au plecat toate. Acolo se închide cercul. Acolo începe și se sfârșește povestea, acolo se sfârșește și de acolo începe. Chang-dong Lee nu este foarte cunoscut ca alți regizori, însă filmele lui arată ceva aparte, un stil propriu, arta sa. Cinefilul nu poate spera decât că nu a renunțat la a scrie scenarii și la portavocea creatoare de regizor, că interludiul pe calea vieții lui, din 2010, anul ultimului său film, se va sfârși curând cu un nou început.
