Mic tratat pentru generația tatuaj
de Oliver Kuhn, Alexandra Reinwarth, Axel Fröhlich
Anamaria Câmpeanu (invitat):
Iubesc să citesc, de obicei doar cărțile fantastice sau cărțile cu criminali care mă ajută să ies din lumea reală și să intru în cea fictivă. De data aceasta mi-am hrănit inima și mintea cu un nou gen de carte, una cu adevărat ,,reală” care te face să-ți deschizi ochii și să vezi adevărata lume a prezentului în care toate nu sunt tocmai „roz”, cum crede majoritatea.
Cu toate că timpul a fost limitat, eram atrasă de carte și o aveam peste tot, reușind într-un final să o citesc.
Cel mai mult mi-a plăcut faptul că în toate subiectele, autorii scriu totul de-a dreptul, fără vreo jenă și fără a le păsa că deranjează vreun cititor, căci în ziua de astăzi lumea refuză să spună totul pe față, preferând să o facă „pe la spate”. Această carte este plăcută pentru cititor și te face să zâmbești, să râzi cu lacrimi, chiar de ai încerca să te oprești din râs cu siguranță nu ai reuși.
Majoritatea temelor abordate m-au amuzat, însă mi-au deschis și ochii privind anumite aspecte care se întâmplă în jurul nostru. Câteva teme care mi-au plăcut sunt: „Animale de companie exotice”- nu cred că multe persoane și-ar dori să stea sub un acoperiș cu un paianjen și un piton care visează să te sugrume; ”Autostopiștii”; „Căști de motociclism fără protecție”- nu pot să înțeleg cu ce te-ar putea ajuta să ai o cască care nu-ți acoperă toată porțiunea feței, probabil te-ar ajuta să nu ai toată fața intactă.
De asemenea, am învățat și lucruri noi din această carte; cum că nu este politicos să spui „Noroc!” celui care strănută pentru că, pe vremuri se trăgeau concluzii greșite despre mediul în care trăiai.
Un singur subiect nu mi-a plăcut la această carte: este „Karaoke” deoarece și mie îmi place să cânt și să fac karaoke alături de familie și prieteni. Consider că nici nu cânt fals. O temă doar m-a deranjat, aceea fiind „Admiratoarele Pitt și admiratoarele Depp”. Eu fiind o fană Johnny Depp, nu mă dau în vânt după genul „serafic-androginic” și citesc cărți despre care oamenii au auzit.
În rest, această carte m-a impresionat în mod plăcut și m-a ajutat să învăț lucruri folositoare. De asemenea îmi va aminti cât de dură este lumea în care trăim și că în spatele bunătății te poate „paște” și necazul. Mi-a făcut plăcere să citesc această carte, care m-a captivat încă de la început. Consider că cititul este o parte din mine ca baschetul și cântatul, este precum un drog.
Cristian Rițco (invitat):
Cartea prezintă opulența și degradarea societății umane în prezent și nu numai.
Trendurile și concepțiile greșite schimbă lumea intr-un mod incorect. care lasă daune ireversibile. Consumăm și suntem înconjurați de mii de produse inutile, în diferite forme și culori care nu fac altceva decât să ne mențină boala, căci trăim într-un timp în care fiecare dintre noi, chiar dacă poate greșesc fiindcă generalizez, dar cu toții avem adânc în noi o boală numită consumatorism. O serbăm, facem sacrificii pentru ea, ne rugăm pentru reduceri și uităm ce înseamnă cu adevărat sa fii om, cumpăram orbește și uităm de persoanele din jur.
Ne lăsam conduși și folosiți de tehnologie, aceasta fiind creată să ne ajute, uităm că noi am creat-o și abuzăm de ea, acest abuz devenind o obsesie. Obsesiile sunt alimentate în timp, iar timpul trece repede când tot ceea ce facem este să privim ecrane mici sau mari pe care le ținem în buzunare. Râvnim și mințim pentru viețile pe care le trăim doar în medii online, fie ele jocuri sau site-uri de socializare. Internetul ne-a oferit de la bun început prilejul de a alege cine putem fi, iar noi, de cele mai multe ori, alegem să fim altcineva, pentru a face alți oameni sa creadă că suntem cu ceva mai presus decât ei, dar de fapt tot ceea ce facem este să ne irosim viețile scurte.
Suntem mințiți peste tot, promisiunile false sunt peste tot și acestea au succes când noi doar dorim cu adevărat un anume rezultat: să slăbim, sa scăpăm de o durere de stomac, să obținem rezultate rapide fără să gândim, și chiar atunci, ni se arată un obiect sau un produs care pare a fi normal, dar este prezentat ca fiind confecționat de către Dumnezeu, cu puterea de a aduce pacea globală, chiar dacă el este doar un iaurțel cu multe promisiuni pe ambalaj.
Reviste, postere, reclame, toate încearcă să ne altereze percepția despre noi, să ne facă să ne urâm, datorită faptului că nu suntem așa cum ne dorim sau că nu deținem anumite obiecte materiale. Toate acestea reprezintă un cerc vicios și o metodă prin care noi cumpărăm produse pentru a ne simți la fel de bine ca alte persoane, dar în scurt timp ne întoarcem la starea de dinainte. Totuși, continuăm să încercăm să fim cea mai bună variantă a noastră, indiferent de prețurile care ni se pun în față, mereu încercăm și mereu eșuăm, căci niciodată nu vom fi îndeajuns de fericiți cu noi înșine.
Citim povești și vizionăm filme, încercăm să ne punem mereu în pielea altor persoane, să trăim poveștile lor, ne străduim să ne menținem sedați de la lumea în care trăim cu adevărat. Societatea este plină de sarcasm și cinism, iar noi trebuie să luam parte la asta în fiecare zi.
În sfârșit, pot spune că este hilar cum persoanele considerate mărețe, care au reușit să facă ceva în viața lor, sunt niște fraude, dar noi le idolatrizăm indiferent de acest aspect. Să spunem doar că cel ce a dat naștere i-podului și-a câștigat întreaga avere nerespectând anumite reguli, privind vârsta angajaților și condițiile de muncă, doar un alt defect al unei alte generații.
Cătălin Spătaru:
Cine se apucă de citit o ‘‘cioclopedie’’ din scoarță în scoarță? Dar dacă enciclopedia nu descurajează prin mărimea ei, vorbește despre prezent și emite pretenția că-ți aruncă în față adevărul? Dar care prezent? Care adevăr? Titlul original este Arschgeweih: Das wahre Lexikon der Gegenwart. O misiune grea pentru traducător. Cuvânt lângă cuvânt ar fi: Tatuat pe șale: adevăratul lexicon al prezentului. Sau dicționar. Ori cioclopediță. De exemplu, la http://www.focus.de/panorama/videos/tattoo-studie-arschgeweih-noch-nicht-vom-aussterben-bedroht_vid_11899.html – un studiu din 2012 ne spune că n-au murit tatuajele de pe șale. Dar anul acesta, în Süddeutsche Zeitung http://www.sueddeutsche.de/stil/arschgeweih-protokolle-von-hinten-bin-ich-ein-hirsch-1.2214600-2 scria că tatuajele pe mijloc, din anii ’90 în Germania, făceau parte din imaginea sexy a femeii, că nu mai sunt la modă, deși peste 10 milioane de nemți au tatuaje.
Cum spuneam: care prezent? Care adevăr? Și totuși după ce treci dând pagină după pagină prin atâtea mizerii, stupizenii ale epocii în care trăim, cu care ne-am obișnuit, parcă tot ironia și umorul te mai țin la suprafață. Un râs deasupra mlaștinii pe care plutesc atâtea cioclopedii, dicționare de tradus și de înțeles nimicniciile vremii noastre. Râzi și mai dai o pagină. Râzi și citești, zbătându-te alături de (auto)ironia și umorul autorilor pentru a nu te afunda în mlaștină.
Să le urmăm (auto)ironia întru interogarea: de ce mai există și alte cărți în afară de enciclopedia lor? Atâția copaci tăiați pentru atâtea cărți…Da, da, de ce mai există alte cărți în afara acestei adevărate și actuale cioclopedii? Atât de multe cărți! Da, chiar așa?!? Și de ce mai există alte bloguri în afară de lumeninmundo? Atât de multe bloguri!(bune)
Ha, ha, ha, he, he, he, ho, ho, hooo! Merry Christmas!
