Ultima sinteză: Constantin Rădulescu-Motru despre dialectică

 Creatorul personalismului energetic, unul dintre puținele sisteme filosofice scrise în limba română, avea să lucreze în ultimii ani de viață la o carte despre dialectică. Rămasă în arhive, neterminată, ea va fi publicată după aproape jumătate de secol. Oricum cenzura comunistă n-ar fi permis publicarea unei critici la adresa sistemului și a ideologiei pe care se baza.

 În 1953, Constantin Rădulescu-Motru, trecut de 80 de ani, vorbește în introducerea  lucrării despre dialectică despre viața în regimul comunist. Era o populație care tremura de frică într-un stat cu o mai mare autoritate decât în regimul interbelic. Muncitorii mai bine plătiți și îngrijiți decât în perioada capitalistă, armata era mai bine îmbrăcată,  dar în ciuda propagandei se trăia într-o penurie de alimente, alimente exportate în statele comuniste dintr-o țară cu orașe aproape înfometate. România avea un guvern ce nu se opunea rusificării, ci o întărea. Procese erau intentate politicienilor din diverse partide, oricine a avut o funcție importantă până în 1947 n-a mai rămas la casa lui.

 Unul dintre marii intelectuali români interbelici, președinte al Academiei câțiva ani, Rădulescu-Motru ajunge aproape orb, fiind și  bolnav de plămâni. ‚‚Bestia’’ de moșier cu averea confiscată era lăsat de autorități să piară. Doar sprijinul unor prieteni îl fac să se însănătoșească și să-și redobândească vederea. Ilustrul intelectual interbelic devenit necunoscut vorbește de o cumplită îndoială a poporului asupra drumului comunist, propunându-și să scrie pentru a-și continua vocația sa de luminare a celorlalți. Ocazia este data de încercarea lui Eisenhower, președintele SUA,   de a sprijini țările satelit ale URSS. Rădulescu-Motru credea atunci, în anii ’50 că poporul roman va avea ocazia să decidă ce cale va urma. Avea să fie o iluzie. Dar Dialectica a rămas ascunsă în arhive până când iluzia s-a risipit și s-a putut schimba cursul istoriei.

 Dialectica a fost o metodă de argumentare apărută în filosofia antică. Reducerea la absurd a poziției contradictorii pentru a demonstra propriul adevăr, fiind un exemplu. În secolul XIX, Hegel a transpus-o în realitate, dar plecând de la gândire. De exemplu, cunoscuta înstrăinare de a sine a Spiritului/Dumnezeu (teza) trecând în opoziția sa, natura (antiteza), apoi întoarcerea la sine se face prin istorie (sinteza), Spiritul cunoscându-se pe sine prin om. Marx și Engels au aplicat dialectica la viața socială. Raporturile de producție, mijloacele de producție și repartizarea bunurilor stau la baza transformărilor din civilizația umană. Conștiința este produsul raporturilor materiale și ea influențează aceste raporturi. Contradicțiile epocii primitive au scos omenirea din ea spre sclavagism, la fel și celelalte perioade:feudalism, capitalism, socialism. Însă dacă Marx aștepta trecerea la socialism, unde capitalismul era cel mai dezvoltat, precum în Anglia, Rusia neieșită încă din feudalism, a fost cea care a suportat trecerea la socialism. Lenin folosea dialectica pentru a justifica orice folosea propagandei politice, puterii, celor care vorbeau în numele clasei proletare. Lupta de clasăm, ca o contradicție ce transformă istoria, este adusă de Lenin și Stalin în viața politică. Orice om are în semenul său un oponent, un contrazicător, el este teza, celălalt este antiteza. Statul este sinteza, el fiind cel care îi stăpânește eliminând orice alte legături dintre oameni în afară de cea politică, în care fiecare om trebuie să se bată pentru partea sa de putere politică în cadrul statului, la care se raportează mereu. Nu familia, tradiția, religia, ci statul este sinteza între oameni, actul de guvernare este legătura dintre ei. A-i guverna însemnând a stăpâni contradicțiile dintre ei prin întreținerea în conștiința lor a dorinței de a domina, de a dori puterea asupra celuilalt. Doar în asemenea justificare poți crede, când te întrebi ce temei aveau în acțiunile lor activiștii de partid, comisarii politici, săracii leneși și proștii satului, torționarii, turnătorii etc., toți cei care s-au integrat repede în sinteza puterii comuniste. Lupta de clasă dusă de proletari aducea progresul, iar realitatea socială potrivnică trebuia adaptată drastic, tăiată, modelată pentru a cuceri progresul. De aici și colectivizarea forțată cu milioane de victime în țările comuniste. Contradicțiile sociale, lupta de clasă se integrează în materialismul dialectic ce explică apariția fenomenelor naturii și a gândirii din contradicția elementelor materiei.

 De la Marx și Engels până la Lenin și Stalin dialectica, această creație a minții umane transpusă în natură și societate a fost folosită pentru a interpreta, dar mai mult, pentru a schimba lumea. Cum a fost schimbată încă încercăm să înțelegem, întorcându-ne spre trecut din efectele acestor schimbări, în care suntem încă prinși. Radulescu-Motru a trăit această schimbare și înainte cu puțin timp de moartea sa a încercat să ne trimită o lumină pentru înțelegerea schimbării, a timpului care a fost, a timpului care încă este, prin efectele lui asupra prezentului nostru.

Surse foto: www.anticariat-unu.ro; cultural.bzi.ro; wikiart.org;  expozitiearta.ro