Munții Retezat: sălbaticul ținut al apelor

Cu ce să încep? Atât de multe demne de a fi pomenite…Cu zecile de lacuri sclipitoare? Cu nenumăratele pâraie, izvoare, fire de apă, peste, pe lângă care călătorești? Cu deșertul albastru, gri, verzui, gălbui al culmilor aproape lipsite de vegetație? Cu vânturile ce lovesc fără milă în văile cu milioane de pietre printre care trebuie să-ți găsești calea?

O cale ce parcă ajunge într-o altă lume…

Da, Retezatul este o altă lume. O lume frumoasă, sălbatică, un tărâm iubit de cei care trăiesc în preajma-i, memorabil pentru oaspeții săi. Oaspeți veniți de departe: nordici, belgieni, cehi, polonezi, israelieni, chiar din Australia sau din Canada. Și deși par mai puțini decât străinii, sunt și români care iubesc sălbăticia Retezatului. Și poate ar fi mai mulți dacă ar exista un Transretezat, dar oricum ar fi fost degeaba. Retezatul nu poate fi cunoscut decât intrând în el, la pas, în peisajele lui, străbătând din zori și până-n amurg pădurile, văile și culmile lui. Fiecare pas, fiecare drum, întregul drum este important pentru a intra în peisajul acestor munți, pentru a face parte din existența lor, pentru a-i prelua în propria ființă pentru totdeauna. Nu doar vârfurile sunt importante, deși ele sunt țintele iubitorilor de munte. Vârful spre care te cațeri, uneori periculos, mai ales pentru începători, așa cum este drumul cu bandă galbenă spre vârful Retezat(2482 m.). Terminând drumul, pui la locul lui vârful ca o parte a întregii aventuri. Căci în ea, în drumurile ei, intră multe alte trăiri.

În Retezat, în peisajul lui prisosesc pietrele. Poate că Retezații au fost uriași ca Everestul, iar toate înălțimile retezate s-au preschimbat în pietre. Pietre, pietre mari, blocuri de piatră, uriașe, spălate, formate, preschimbate de multe ape, pietre pe care merge călătorul ceasuri întregi, deasupra apelor, firelor de apă, pâraielor, izvoarelor, pietre ivite din ape pentru a sluji picioarelor călătorilor. Poteci, cărări din pietre pe care drumețul sare precum un animal sălbatic în ritmul inimii munților.

Deasupra apelor ce parcă au ieșit din adâncimi, atunci când vârfurile s-au retezat, pietrele s-au prăbușit, iar pământul s-a cutremurat până în străfunduri.

Să mai avansăm un pic în rememorare, în visul trecutului sau poate al viitorului. După ce pădurile se retrag încet, vegetația devenind mai rară, avansând în ținutul pietrelor verzi, albăstrui, gri, gălbui, sub vântul puternic ești împins parcă într-un alt fel de tărâm. Ai vrea să fi rămas printre lacurile din Valea Rea. Lângă apa sclipind în razele soarelui, furat de irizațiile nenumărate, fulgerate de vântul venit ca o tulburare a limpezimii apelor liniștite. Doar la suprafață, ca și impresiile ce se amestecă în minte chemate din memorie, ele ieșind și întorcându-se într-o liniște supremă, precum a apelor sau a pietrelor peste care se coboară privirea mai jos.

potecă în Retezat

Când cobori dinspre vârful Retezat și ieși din pustiul verde-albastru-gălbui al pietrelor, însă fără a scăpa de ele, lacurile îți ies în cale unul după altul, apoi zeci de fire de apă, de pâraie ce se unesc, se despart, alcătuind o adevărată microdeltă, în care pășești cu grijă, căci apa curge pe sub picioare ca pe atâtea cărări și drumuri.

Și dacă privești spre vârful Peleaga(2509 m.) de pe culme, nu te speria, nu este așa de greu, iar de sus, lăsând greul în spate, eliberat, ți se deschide panorama munților, o priveliște cu 12 lacuri printre care mai cunoscutul lac Bucura. Și dacă și soarele îți ia partea, peisajul va fi desăvârșit. Oricum nici de norii ce-ți vor sta în preajmă, alături de tine, nu poți fi nemulțumit. Ești lângă ei sau chiar dincolo de ei, cu pământul încă sub picioare.

Aflat în sălbăticia ținutului pietrelor, apelor, peisajului dintr-o altă lume, oare mai poți ține drumurile bătătorite ale lumii de unde ai venit?

Deși nu este recomandat așa ceva, un drum propriu prin ținutul pietrelor și al apelor se merită, asumându-ți riscurile…

Coborând, lăsând și luând atâtea trăiri cu tine, în tine, nespuse, neexprimate în cuvinte sau în imagini, rămâi cumva, pentru totdeauna, alături de vulturul ce-și deschide aripile deasupra culmilor, precum mâinile întinse ale drumeților ajunși pe vârful Peleaga. Vulturul planând deasupra lumii, privind totul de la înălțimi, munții, apele, pietrele, mirându-se  de punctele colorate mișcătoare pe cărările șerpuitoare ale muntelui, de parcă își caută un loc al lor, dar nu-l găsește definitiv niciodată. Neînsemnate puncte colorate, aflate mereu doar în trecere, rătăcind pe drumurile lumii, uneori prin ținuturi sălbatice, printre ape și pietre, ca în tărâmul memorabil al munților Retezat.

Munții Retezat au copyright asupra imaginilor

articol de Cătălin Spătaru