Miroase a vară,
Miroase a plajă,
Simt cum mă cheamă cu a sa vrajă
Inconştient simt chemarea
De la Ea, Marea
Mă vrea, mă simte…
Ea cu ale sale valuri, vrea să mă alinte
Eu îi răspund, o alint în cuvinte
O, Tu, Mare eternă, nu mai vreau a ta absenţă!
Fug spre tine, vreau să te simt din nou în esenţă
Ajung, în sfârşit la tine, parcă eşti şi mai frumoasă
Aud vocea Ta, parcă eşti şi mai melodioasă
O, Tu, fiinţă glorioasă!
Dar, mai presus decât acestea, simt bucurie…
M-am întors acasă, la Tine, mare vie.
🙂 Ce frumos…
Să vină vara!!!! Frumos!
Lasa-mi gust amar pe buze
Si veninul din privire,
Ia doar sangele meduzei
Si cu el a mea uimire.
Cand tu vi la ceas de noapte
Cand tu vi la ceas tarziu
Ia speranta…
Si pe toate,versurile ce le scriu.
Pot sa cred eu in iubire
Cand mare imi e aproape?
Pot sa sper,sa lacrimez,
Sau…sa ma gandesc la soapte?!
Ti-ai dori sa-mi iei privirea
Sa vad doar ce am in minte
Ti-ai dori sa-mi pierd iubirea
Si s-o-nvat doar din cuvnte.
Ti-ai dori ca briza marii
Sa ma-nvete sa citesc
Chiar de ochii n-au privire…
Ti-ai dori sa te zaresc.
la asta m-a inspirat pe mine aceasta poezie 🙂
Ma bucur ca poezia mea te-a inspirat la crearea unei poezii la fel de frumoase.
Super dragut, insa ce te-a inspirat sau la ce te-ai gandit cand ai scris-o?
Pur si simplu la mare. 🙂
Mesajul e simplu si pătrunzător. F