Alain de Botton – Religia pentru atei (bonus, Crăciunul pentru atei)

 Cartea are multe imagini. Cine nu vrea să citească, poate „citi’’ doar imaginile. Ele fac parte din încercarea autorului de a convinge așa cum o face și religia – și prin alte mijloace decât cuvintele. Ateii ar putea să învețe acest lucru. Și ce ar mai putea să învețe cei care nu vor să împărtășească doctrinele religioase ori poveștile greu de crezut din religii?

 Arta de a trăi sau răspunsul la întrebarea „cum să trăim?’’, este ceea ce-l preocupă pe Alain de Botton. O încercare de a valorifica filosofia, și în cazul de față religia, pentru a nu ne găsi dezarmați în fața provocărilor vieții, a suferințelor, a bolii, a morții…Religia are prea multe mesaje legate de viață, fiind o dimensiune esențială a culturii umane, pentru a fi neglijată și uitată ca nefolositoare.

 Cel care nu crede, ce nu vrea să se supună doctrinei religioase poate învăța despre: comunitatea și comuniunea religioasă, bunătate sau modele comportamentale, educație, tandrețe, pesimism, perspectiva asupra răului, artă, arhitectură și organizare. Comunitatea absentă din lumea noastră, din orașe și nu numai, poate fi reinventată luând seama cum oamenii devin apropiați în comuniunea liturghiei creștine. Restaurantul viitorului numit „Agape’’ este o idee, alături de altele, prin care filosoful englez încearcă a transpune din lumea religiilor în lumea laică ceea ce poate fi util unei mai bune viețuiri.

 Scuzele, vina, ispășirea, caritatea, săptămâna nebunilor, iertarea sunt de păstrat pentru un ateu, de Botton propunând o reclamă pe un bloc despre valoarea iertării…Și chiar dacă Oxfordul este o universitate râvnită și de noi, de Botton deplânge faptul că planurile de învățământ n-au legătură cu viața, cu arta de a trăi, că nu-l învață pe om cum să reacționeze în fața suferinței, părăsirii, singurătății, tensiunilor din relații, nu-l ajută să învețe despre iubire sau generozitate, pe când educația religioasă o face. Mai mult, chiar idealul umanist este pierdut pentru universitate: a forma ființe umane capabile și cultivate (J.S. Mill), mai puțin nefericite (Matthew Arnold). Alain de Botton propunând un departament al studierii problemelor de relaționare.

 Demersul lui Alain de Botton de valorificare a religiei nu este unul nou. Auguste Comte cu inventarea unei religii a umanității este de menționat. Eșecul lui nu este unul ce va pândi orice încercare asemănătoare. Individual cartea este o reușită, însă cum autorul remarcă printr-o comparație, succesul unei cărți, sau al unui autor, este prea puțin pe lângă succesul unei instituții, precum cea religioasă.

 Deși spune că multinaționalele se preocupă doar de om ca și consumator, totuși ele exploatează și teme religioase. Crăciunul este un exemplu. În lipsa sau în prezența  sensului religios, oamenii îl sărbătoresc, iar multinaționalele folosesc și participă la această „sărbătoare’’.

 Știm prea bine povestea nașterii din creștinism legată de cea din alte religii. Miracolul nașterii, al unei noi vieți este celebrat de fiecare în parte și/sau alături de ceilalți.  Nașterea unui zeu vine să dea valoare apariției fiecărui om. Și nu putea să se nască decât atunci când ziua începe să crească, lumina să reînvie, biruind încet noaptea și întunericul ei. O stea strălucitoare în noaptea întunecată a lumii fiind doar începutul.

 În rest, noi ateii, cu materialismul nostru practic, în care  Dumnezeu contează  doar ca mijloc de a ne dărui sănătate, bunăstare materială, echilibru psihic ș.a. (Thibon) sau  în care Dumnezeu nu contează deloc (Bossuet), noi ateii, declarați sau ascunși, ne vedem de dorințele și de lucrurile noastre, acoperind cu luminile noastre artificiale Crăciunul și nașterea Zeului necunoscut, sperând la un nou început mai bun, ca și până acum, ca și până la sfârșit.

 Probabil am putea să învățăm mai mult și mai bine de la religii.

 Inclusiv cei așa-zis credincioși care sar ca arși (de îndoială), în fața unor cărți ca aceasta, și se lansează în diatribe menite sa le susțină credința agonizantă, sau moartă de mult.

                    Mind Map of the ideas in Religion for Atheists by Alain de Botton

Muzica lui Corelli dedicata Crăciunului face parte din perioada nașterii marii muzici in Occident, muzică adeseori de inspirație religioasă:

surse foto:

docdreyfus.com

vellant.ro

literaturesalon.wordpress.com

Mind Map of the ideas in Religion for Atheists de pe randommusingson.blogspot.ro

articol de Cătălin Spătaru

Lasă un răspuns