Articol realizat de Radu Mihai.
Seneca – „Scrisori către Lucilius (Vol.1)”
Lucius Annaeus Seneca este unul dintre cei mai cunoscuți filosofi stoici ai Romei. Alături de Marcus Aurelius, Seneca este considerat cel mai complet reprezentat al acestui curent filosofic. Deși școala filosofică stoică a fost fondată în jurul anilor trei sute înaintea lui Hristos, de către Zenon din Kition, aceasta a căpătat o influență importantă în timpul existenței Imperiul Roman, însă a fost detronată apoi de către influențele religiei creștine. Pe lângă statutul de filosof, Seneca a îndeplinit și rolulurile de om de stat și dramaturg. Totodată, acesta a fost preceptor al împăratului Nero, la comanda căruia s-a sinucis, pentru presupusa complicitate în cadrul complotului de asasinare care a avut loc asupra sa.
Lucrările acestui filosof constau în eseuri filosofice, nouă tragedii, o satiră și o sută douăzeci și patru de scrisori. Optezeci dintre acestea sunt incluse în primul volum al cărții intitulate „Scrisori către Lucilius”. Aceste scrisori sunt realizate sub o notă morală, abordând subiecte din viața umană de zi cu zi, precum prietenia, dragostea, moartea, virtutea, legătura omului cu natura, studiul, sărăcia, fericirea, liniștea sufletească sau datoriile omului în societate. Toate aceste teme sunt abordate dintr-o perspectivă stoică, motiv pentru care textul capătă însemnătate filosofică și, mai mult decât atât, prin parcurgerea sa putem analiza diferite tipuri de învățături pe care acest curent a reușit să le dezvolte pe parcursul existenței sale.
Cele optzeci de scrisori din carte sunt împărțite în nouă capitole, în funcție de subiectele abordate în cadrul acestora, dar și a ordinii cronologice în care ele au fost redactate și transmise către Lucilius.. Astfel, capitolele sunt prezentate ca fiind cărți (de la Cartea I până la Cartea a IX-a), în finalul volumului existând trei pagini destinate notelor biografice asupra vieții lui Seneca.
În prima parte a cărții sunt încadrate doisprezece scrisori, cu subiecte referitoare la dorințele umane de posesie materială, filosoful stoic oferind explicații cu privire la ce anume înseamnă bogăția cu adevărat, dar și teme precum necesitatea unui comportament și a unei gândiri de înțelept în societate. Seneca îi oferă prietenului său Lucilius învățături cu privire la aceste concepte ale vieții, însă apelează și la unul dintre curentele rivale ale stoicismului, la epicurism, afirmând că „…îmi stă în obicei să trec și prin tabăra dușmană, nu ca dezertor, ci ca și cercetaș” (pag. 20). Referitor la temele menționate în acest paragraf, Seneca abordează una dintre perspectivele de bază ale stoicismului, și anume trăirea vieții în conformitate cu natura și înțelegerea acesteia ca o parte dintr-un întreg. Astfel, întâmpinăm învățături precum: „Niciun bun nu îi este de folos celui ce îl posedă dacă sufletul nu este pregătit să îl piardă…” (pag. 24) sau „…nu are cum să fie plăcută posesiunea unui bun din care nimeni altcineva nu se împărtășește.” (pag. 30). Autorul vorbește despre felul în care acționează natura și felul în care omul trebuie să trăiască în conformitate cu aceasta, nu împotriva ei, ci fiind parte din ea. Prietenia este un element nobil și foarte apreciat pentru Seneca, motiv pentru care acest subiect este dezbătut în mai multe scrisori. El pune foarte mult accent asupra importanței acestei relații interumane și a adevăratei însemnătăți a ei: „Dacă însă socotești prieten pe cineva în care nu te încrezi ca în tine însuți, greșești amarnic și nu ai înțeles îndeajuns valoarea adevăratei prietenii.” (pag. 21).
Cea de-a doua parte a cărții cuprinde nouă scrisori, iar prima dintre ele vizează importanța trăirii în prezent și greșeala de-a fi nefericit din cauza unei întâmplări ce nu a avut încă loc și care are posibilitatea de a nu se manifesta în modul în care credem noi că o va face: „Te sfătuiesc numai să nu te simți nefericit mai înainte de a veni vremea; nenorocirile de care te-ai temut că sunt gata să ți se întâmple s-ar putea să nu mai vină niciodată: sigur este că nu au venit încă.” (pag. 55). În această parte a cărții, filosoful abordează noi teme, precum sănătatea spiritului și boala fizică. Seneca susține importanța sănătății spiritului în fața importanței sănătății trupului. Această idee este recunoscută și de alte curente filosofice, motiv pentru care autorul dedică ideea întregii filosofii: „Obiceiul din vechime (păstrat până în vremea mea) era să se pună în capul scrisorii cuvinele: „dacă ești sănătos, e bine; eu unul sunt sănătos.”. Noi avem însă dreptate să spunem: „dacă te dedici filozofiei, e bine.”. Căci în cele din urmă, a fi sănătos asta înseamnă. Fără filozofie, spiritul este bolnav: ba chiar și trupul, oricât de viguros ar fi, nu poate avea parte decât de sănătatea unuia curpins de furii sau delir.” (pag. 65).
„Cartea a treia” este formată din șapte scrisori, de această dată cu noi abordări de subiecte, precum cel al vredniciei sau al virtuții. Cu toate acestea, cele două subiecte sunt mult mai dezvoltate în „Cartea a opta”, unde Seneca vorbește despre virtute ca fiind unul dintre elementele cheie ale unei vieți trăite în conformitate cu natura. În cele cinci scrisori încadrate în această parte a cărții, autorul vorbește despre legătura dintre virtute și moarte, dar și despre felul în care o viață trăită cu virtute este o viață bună, indiferent de aspectele sociale ale acesteia. Astfel, el afirmă: „Virtutea este cea care ne transmite acest curaj și ne învăluie în el…înțelepciunea este în măsură să ne convingă că există un singur bine, și anume virtutea: nu este cu putință nici să renunțăm la binele acesta, nici să nu ne contrăm asupra lui, așa cum nu e cu putință să strâmbăm rigla cu care vedem dacă o linie este dreaptă.” (pag. 288). Revenind la a treia carte, Seneca plasează virtutea deasupra tuturor celorlalte bunuri ale lumii, punând accentul pe bucuria trainică pe care aceasta ți-o poate aduce, o bucurie reală față de cea pe care viciul sau alte plăceri ți-o pot aduce.
A patra carte beneficiază de unsprezece scrisori, unde subiectul morții este mult mai des abordat. De această dată, învățăturile filosofiei stoice sunt evidențiate prin raportul moarte-natură. Seneca vorbește despre egalitatea morții în fața oamenilor – „Moartea este o necesitate egală pentru toți și de neînfrânt: nimeni nu se poate plânge că se află într-o situație comună tuturor. Cea dintâi condiție a justiției este egalitatea. Numai că acum este inutil să vorbim în apărarea naturii, care a stabilit pentru noi o lege pe măsura propriei sale legi: ea nimicește tot ce a creat și creează din nou ceea ce a nimicit.” (127) – și despre irelevanța duratei vieții umane, o idee des întâlnită în rândurile acestui curent filosofic, chiar și la Marcus Aurelius sau Epictet.
Cartea cu numărul cinci conține cu o scrisoare mai puțin decât precedenta. Temele sunt de natură comportamentală; cu alte cuvinte, Seneca îi explică lui Lucilius îndatoririle sale de cetățean al societății și felul în care acesta ar trebui să se comporte cu oamenii din jurul său, indiferent de statutul lor social. Deși viața socială și datoria de cetățean erau, pentru Cicero, cele mai importante aspecte ale vieții, Seneca se opune acestei perspective și, după cum am menționat în rândurile anterioare, plasează virtutea ca scop suprem, virtute prin care îți poți găsi fericirea. Cu toate acestea, el nu neglijează în nici un fel aspectele sociale și vorbește despre importanța respectării rolului nostru în societate, dar și a propriei noastre alegeri asupra rolului pe care vrem să îl deținem. Totodată, Seneca pune un mare accent pe relația dintre stăpâni și sclavi, notând următoarele cuvinte: „…„Sunt sclavi.” Ba sunt oameni. „Sunt sclavi.” Ba sunt tovarășii noștri. „Sunt sclavi.” Ba sunt prieteni umili. „Sunt sclavi.” Ba sunt sclavi deopotrivă cu noi, dacă te gândești că soarta are deopotrivă putere asupra noastră și a lor.” (pag. 171).
Partea a șasea a cărții, compusă din zece scrisori, comprimă scrisori cu subiecte diferite: comportamentul înțeleptului (care este mult mai dezvoltat în „Cartea a IX-a”), prietenia, raportul dintre om și univers, spiritul uman sau ambiția. Luând în considerare ultima temă menționată, trebuie evidențiat faptul că referirea asupra ambiției nu este de natură pozitivă, fiind explicată ambiția distrugătoare a omului: „Natura ne-a dat un trup atât de mic și un pântece ce nu poate fi umplut ca să întrecem lăcomia celor mai mari și nesătule animale? Nicidecum; cerințele firii sunt atât de mici! Se satură cu puțin: nu foamea din pântece ne costă mult, ci ambiția.” (pag. 230). Filosofia stoică este recunoscută pentru strictețea cu privire la nevoile trupului, acea strictețe care necesită o alimentație ușoară, o aliemntație care să ne potolească foamea, nu care să îngreuneze corpul și care să-i provoace probleme. În scrisorile din începutul cărții, Seneca menționează importanța cumpătării față de aceste nevoi și chiar îndeamnă la abstinență în anumite zile, nu pentru a supune corpul unor chinuri, ci pentru a îl obișnui cu puțin, în cazul în care vor veni zile dificile.
Următoarea parte a cărții deține șapte scrisori, și, la fel ca și în cazul precedentei, temele sunt diverse, iar autorul atinge mai multe subiecte diferite. Unul dintre cele mai importante este morala, pe care Seneca o pune în raport cu virtutea și o desemnează ca fiind parte din aceasta. El susține că un om virtuos este un om care folosește rațiunea așa cum se cuvine, că etica și principiile morale sunt cele ce se află cu adevărat în natura noastră și că deciziile luate împotriva moralității sunt decizii luate împotriva propriei naturi.
Ultima carte, cea de-a IX-a, este formată din cinci scrisori și, după cum am menționat cu numărul nouă, este dedicată subiectului înțelepciunii și modurilor prin care aceasta poate fi deprinsă de către orice om ce se dedică filosofiei.
În cadrul celor trei pagini de note biografice de la finalul cărții sunt prezentate cele mai importante aspecte din viața lui Seneca, precum studiile urmate, călătoriile efectuate, problemele sale de sănătate, exilul, opera, rolul său în societatea umană și moartea sa.
Întreaga carte este scrisă într-un stil simplist, fiind creată din scrisorile pe care Seneca i le trimitea prietenului său Lucilius. Astfel, parcurgerea textelor este simplă, însă necesită atenție, tocmai pentru a înțelege și a putea acumula informațiile pe care autorul le transmite prin intermediul acestei corespondențe. Mărimea scrisorilor este, de obicei, de trei-patru pagini, ceea ce nu produce o problemă de concentrare asupra textului. Cu toate acestea, există și scrisori mult mai lungi, a căror parcurgere poate deveni obositoare, însă numărul acestora este mic. Drept urmare, cartea este accesibilă chiar și celor neinițiați în literatură sau în filosofie, iar problemele care necesită explorate ulterior sunt de natură filosofică, deci pot fi cercetate în propriile noastre trăiri.
Pentru mine, parcurgerea acestei cărți a însemnat un pas înainte către deprinderea unor cunoștințe care, puse în practică, îmi pot aduce bucurie și liniște. Fiind pasionat de filosofie și având o înclinație către stoicism, afirmațiile pe care Seneca le-a realizat în corespondența sa cu Lucilius au reușit să-mi întărească anumite „credințe” și, mai mult decât atât, au adus un ajutor important în alegerile proprii făcute în viața mea de zi cu zi.
Vă invit să citiți „Scrisorile lui Seneca – A doua parte” și Seneca – „De ira (Despre mânie)”.
Surse foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Seneca.jpg
Pingback: Seneca – „Despre mânie” („De ira”) – Lumen in mundo
Pingback: Scrisorile lui Seneca – A doua parte – Lumen in mundo
Pingback: Werner Jaeger despre ,,Paideia Christi’’ – Lumen in mundo
Pingback: ,,Laocoon’’ contemplat de Lessing – Lumen in mundo