Dar fără să ne prăbușim în el. Cine ar sta în ziua de azi să cerceteze de ce pasagerii unui mijloc de transport erau în el, dacă există vreo legătură între ei și mai ales dacă are vreun sens accidentul mortal? Sunt atât de multe accidente mortale, atâtea întâmplări care provoacă moartea oamenilor, atâtea știri neutre și cenușii despre pieirea oamenilor, încât o astfel de cercetare pare dinainte fără sens. Călugărul Juniper nu se mulțumește cu explicații obișnuite: întâmplarea, factorii fizici, ci ar vrea să demonstreze cu probe implicarea divinității în moartea celor căzuți în genune, în urma ruperii punții suspendate. Studiindu-le viața, găsește legături între cei morți și cei din preajma accidentului nefast, găsind că moartea nu este o întâmplare, un accident, ci un eveniment cu sens. Dacă ar fi să citim alegoric, puntea peste abisul fără fund și fără înțeles al morții este încercarea de a da un sens vieții, incluzând și sfârșitul ei în acest sens. Accidentalul, întâmplarea, moartea au un sens, iar în fața lor ne putem prăbuși în resemnare sau în prăpastia absurdului, ori putem construi un pod aruncat peste abisul neînțelegerii. Juniper nu poate accepta că viețile se prăbușesc odată cu podul, excluzând resemnarea obișuită care lasă semenii în brațele morții fără sens.
Pentru căutarea sa îndrăzneață, avea să plătească cu propria viață, încercarea de a implica un înțeles moral și providența divină în morțile oamenilor.
Și naratorul pare să-i dea dreptate lui Juniper, arătând apariția unui sens în moartea accidentală.
Dacă iubirea este ce vrem să fie, să existe în lume, iubirea pentru cei disparuți îi face să fie vii într-o altă lume. Între această lume și cealaltă, iubirea este cea care construiește puntea. Indiferența, uitarea, resemnarea o surpă. Și dacă totul e o iluzie construită de iubire, de vinovăția noastră și voința de a fi altfel, atunci nu ne putem pronunța întrutotul la posibilitatea ca și accidentalul să aibă rost, cum credea Juniper, ca dincolo să fie chiar o lume, fie ea și dincolo de orice înțelegere din lumea noastră.
Așadar, ce punte ne va duce înspre ea?
Sfârșitul micului roman este apoteotic, iar Bach ca fundal susține puntea cărții și trecerea cititorului către un dincolo.
O altă trecere a punții poate fi făcută și cu una dintre ecranizări, deși citirea cărții nu durează mai mult decât filmul.
surse foto:
imaginea reprezentativă – ThingumBob
Bridge over the abyss
Suspension bridge on the Nelson Rocks Via Ferrata
celelalte: lecturile-emei.blogspot.ro
bridgeofsanluisreyguide.wordpress.com – imaginea lui Gabriel Byrne interpretându-l pe Juniper
abebooks.co.uk
todayireadthis.com
Articol de Cătălin Spătaru
”A înălțat bietul om în jurul sufletului un zid înalt, de netrecut, a fortificat o mică arie unde se luptă să pună în ordine și siguranță mărunta viață de zi cu zi a trupului și sufletului..(…) Toți luptă împotriva unui singur etern dușman de moarte , Marea Certitudine.„ N. Kazantzakis
Iubirea pentru ei, cei dispăruți, îi face să fie vii pentru noi, prin puntea pe care o traversăm amintire cu amintire..
stii din ce lucrare a lui kazantzakis este?
Sigur că da ! Zorba!
Sună interesant, o să caut să-l văd. Mă bucur să mai găsesc recomandări de filme puțin mai diferite de comercialele plictisitoare.
este inca pe torenti
Mulțumex, acolo mai rămâne, că online nu l-am găsit.
Vă las și eu o recomandare, de care mi-a amintit puțin (probabil din cauza călugărului) articolul: Des hommes et des Dieux.
🙂 da, l am vazut, chiar are vreo saptamana de cand am dat share la el, pe un grup de filme de pe fb, alaturi de alte filme despre „sfanta violenta”:)