Noaptea cu Pascal și Șestov în Grădina Ghetsimani

  ‚‚Nu sper nimic de la lume, nu învăț nimic, nu vreau nimic; n-am nevoie, prin grația Domnului, nici de binele, nici de autoritatea nimănui’’ spune domnul Pascal, îndrăznind mai mult: ‚‚ceea ce condamn eu este condamnat în ceruri. Ad tuum, Domine Jesu, tribunal apello’’ (p. 18). Nu de Roma eternă îi pasă lui Pascal, ci la tribunalul din ceruri apelează. Nici de rațiunea pe care ar vrea-o umilită, nici de Descartes, de Roma și de Biserica care doarme precum Petru, așteptându-l în noapte pe Iisus în Grădina Ghetsimani, nici de virtuțile cu care se fălesc stoicii, bune pentru caii frumoși și puternici din staul, gata să reziste în cursa vieții, nici de plăcerile bune pentru vite, nici de reguli sau de legi, nici de cei care cred că Dumnezeu se poate supune unor adevăruri sau legi pe care noi le putem cunoaște…nu, nimic din acestea nu-l mai opresc pe domnul Pascal. Iar Șestov merge pe acest drum cu domnul Pascal în noaptea lumii și a îndoielii.  

 Și nu putea să nu meargă cu domnul Pascal, acest om măreț și genial, acest uomo universale, om de știință, inventator, filosof, acest religios fervent, purtându-și centura de cuie, ce duce aventura gândirii umane până la capăt, până în abisul fără capăt. Pascal nu mai vrea să doarmă iluzionându-se cu legile, cu rațiunea, cu virtuțile și plăcerile, cu Roma și adevărurile eterne. Iisus agonizează până la sfârșitul lumii, nu trebuie să dormim, spune el (Cugetări, 553). Iisus este în chin de moarte în Grădina Ghetsimani, căci urmează să bea paharul suferințelor până întru sfârșit. ‚‚Treacă paharul acesta’’ este chinul îndoielilor Omului? Dar nu cum ar vrea el, ci cum voiește Cel care îi orbește pe unii și îi luminează pe alții. Dumnezeul ce depășește rațiunile și înțelegerea noastră. Cel la care apelează Pascal dar și Tertullian sau Luther.

Certitudinea este acolo unde este imposibilitatea: ‚‚Fiul lui Dumnezeu a fost crucificat; nu e ceva rușinos, tocmai pentru că e de rușine. Și fiul lui Dumnezeu a murit; merită să fie crezut, tocmai pentru că e de necrezut. Și fiind îngropat, el a înviat; nu e nici o îndoială, pentru că este imposibil (Tertullian–De Carne Christi, V) (pp. 32-33). Dumnezeu a lăsat legea ca să se înmulțească păcatul (Pavel), ca să ni se arate slăbiciunea și neputința, pentru a căuta dincolo de legea care se crede adevărată, căci Dumnezeu este Dumnezeul disperaților, oprimaților, umiliților, celor reduși la nimic, celor condamnați, mizerabililor, este Dumnezeul lui Luther care îi aduce blasfemia, nimicnicia și impietatea lui (pp. 62-63).   Lipsa de credință este să divinizezi legile și adevărurile eterne, însă blasfemiatorii și condamnații de lege, care nu cred în ea, sunt deja pe calea spre Dumnezeul lui Isaia: ”am fost găsit de cei care nu mă căutau, m-am arătat celor care nu s-au interesat de mine”. Dumnezeu a vrut să-i orbească pe unii și să-i lumineze pe alții, de aici pleacă totul, spune Pascal, împotriva lui Descartes pentru care Dumnezeu este garantul adevărului, ce nu poate și nici nu vrea să fie înșelător (p. 72). Dacă și Dumnezeu ne poate înșela orice certitudine de aici, din lumea noastră, se spulberă. Orice este stabil, sigur, tremură ca o pânză de păianjen deasupra unei prăpastii fără fund. Abisul se cască fără sfârșit în fața existenței noastre ce caută stabilitatea și siguranța.  

 Woyzeck, soldatul, zărește abisul, când Maria, ultima certitudine din lumea lui, îl trădează: ‚‚orice om e un abis, te ia amețeala când privești în el’’ (Büchner –Woyzeck).

 Avraam, în fața cererii Zeului de a-l sacrifica pe Isaac, fiul lui cel iubit, întrezărește depășirea oricărei legi, oricărui atașament din această lume. Morala este depășită, Avraam este înfricoșat și cutremurat (Kierkegaard) iar un abis de neînțeles, de unde a venit Zeul amenințător, se deschide în fața lui.

 Pascal și Șestov în noaptea lumii, ce doarme și visează vrăjită de adevăruri și de reguli eterne, de amăgirile unei false siguranțe agățată de atâtea nimicuri, ne arată abisul de la orice capăt al gândirii umane.

  Iisus în Grădina Ghetsimani, în fața Dumnezeului care a cerut cândva sacrificiu uman, dar l-a cruțat până la urmă pe Isaac, oare îl va cruța și pe El? Va bea paharul până la capăt?   ‚‚Milă vreau și nu jertfă’’, Dumnezeu nu vrea jertfă de la oameni…atunci jertfirea celui îndurerat din Grădina Ghetsimani va fi un act de milă față de muritori. Iar dacă este jertfă, nu poate fi decât a unui zeu căci omul Isaac a fost cruțat. Dar cine spune asta? Rațiunea încă o dată vrea să ne amăgească, acoperindu-ne abisul, făcându-ne să visăm în noaptea lumii ca Petru, așteptându-l pe Iisus în Grădina Ghetsimani.

Surse imagini:

imaginea reprezentativă: William Blake – The agony in the garden(wikipedia.org)

Borgianni – Iisus în Gradina Ghetsimani(wikimedia.org)

targulcartii.ro

Titian – Agonia în gradină (wikimedia.org)

Veronese – Iisus în Gradina Ghetsimani(detaliu-wikiart.org)

Goya – Agonia în grădină (employees.oneonta.edu)

Tissot-Vous n’avez pu veiller une heure avec moi(joyfulheart.com)

Dürer – Agonia în grădină(wikipedia.org)

Tiepolo – Agonia din gradină(detaliu-pinterest)

Arkhip Kuindzhi – Iisus în Gradina Ghetsimani(wikiart.org)

Articol de Cătălin Spătaru