Oamenii cu o virtute stârnind o profundă admirație sunt rari, rari sunt acești oameni divini. Rare și bestiile care duc viciul la exces, exces al excesului, uneori datorită unor maladii. În afara acestor două dispoziții rare din sfera moralului, mai sunt viciul și lipsa de stăpânire, ca opusele virtuții și stăpânirii de sine(1145a, 1148b, 1149a).
Nu este cel necumpătat un nestăpânit, iar cel cumpătat un stăpân pe sine?
Nu, pentru că necumpătarea este rea, pe când stăpânirea de sine este bună dar și rea când perseverăm în opinii false ori ne abținem cu pasiune de la dorințe bune, iar lipsa de stăpânire poate fi bună când un om spune adevărul în ciuda atitudinii sale obișnuite de mincinos. Cumpătatul nu are dorințe excesive, pe când cel stăpân pe sine le resimte și se luptă cu ele(1146a).
Cel care are știința binelui poate fi nestăpânit?
Socrate respinge acest lucru, afirmând că ignoranța îl face nestăpânit, alții spun că nu știința, ci opinia îl face pe om să fie așa, iar alții că înțeleptul, având înțelepciune practică, nu poate fi nestăpânit căci are știința acțiunii(1145b, 1146a).
Este de preferat necumpătatul celui incapabil de a se stăpâni?
Da, cel necumpătat poate fi convins, el acționând deliberat, pe când cel nestăpânit face chiar altceva decât convingerea sa(1146a,b).
Cum acționează omul ce nu are stăpânire de sine?
El cunoaște principiul(‚‚nu trebuie să guști dulce’’), dar nu face uz de el, îl ignoră, pentru că dorința îl mână să se supună plăcerii râvnite(tot ce e dulce este plăcut/acest lucru e dulce…). Încât Socrate ar avea dreptate, dar nu în prezența științei se declanșează dorința, ci în prezența opiniei din cunoașterea sensibilă(1147a,b).
Nestăpânirea de sine are legătură cu mânia?
Nu, nestăpânirea de sine se manifestă în domeniul plăcerilor ca și cumpătarea, nestăpânitul fiind purtat de dorințe excesive, iar necumpătatul alegând deliberat excesul, chiar dacă nu are dorințe puternice(1148a,b).
Dar există nestăpânire legată de mânie?
Nestăpânirea legată de mânie este mai puțin dezonorantă decât cea raportată la dorință, căci mânia pare a asculta uneori de rațiune. Mânia și duritatea sunt mai naturale decât dorințele și plăcerile excesive nenecesare pentru viață(1149a,b).
Așadar în ce privește plăcerile și neplăcerile este ne/stăpânirea de sine?
Cel care domină plăcerile este stăpân pe sine, cel care nu le domină este nestăpânit, cel care rezistă plăcerilor are tărie, cel care fuge de neplăcerile provocate de nesatisfacerea unor dorințe este slab. Majoritatea oamenilor stau între ele, deși înclină mai mult spre nestăpânire și spre slăbiciunea prin care ne dedăm plăcerilor de frica neplăcerilor(1150a).
Cine are întâietate: stăpânul pe sine sau cel cu tărie de caracter?
Cel tare, rezistent în fața plăcerilor este inferior celui care le stăpânește, căci cel stăpân domină, este victorios în luptă, în schimb cel tare în caracter rezistă doar.
Nu avem scuze când suntem slabi și cădem pradă plăcerilor?
Avem dacă luptăm cu ele, nu avem când nu rezistăm nici măcar la cele la care majoritatea rezistă(1150a,b).
Exemplu?
Amatorul de jocuri nu este necumpătat, ci un om slab căutând excesiv destinderea, destinderea fiind o formă de repaus.
Deliberarea și rațiunea ne pot ajuta?
Cel care anticipează ce se va întâmpla când va ajunge în preajma plăcerilor, poate să nu fie dominat. Dar chiar deliberând, având temperament ușor excitabil și imaginație, omul se lasă dominat de dorințe, iar alții impulsivi nici nu deliberează, fiind antrenați direct de dorințe(1150b).
Să regretăm lipsa de stăpânire?
Omul necumpătat nu regretă pentru că persistă deliberat în plăcerile sale, cel lipsit de stăpânire regretă actele sale. Necumpătarea este un rău cronic, ca o boală, în timp ce lipsa de stăpânire este intermitentă(1150b,1151a).
Îl putem convinge pe nestăpânit?
Mai ușor decât pe necumpătat, care acționează din convingere, în timp ce nestăpânitul nu este convins că face ce trebuie, nefiind cu totul vicios ca omul necumpătat, el nu neagă principiul sau regula dreaptă ca necumpătatul(1151a).
Nu seamănă încăpățânatul cu cel stăpân pe sine urmând mereu regula corectă?
Nu, încăpățânatul, îndărătnicul, ignorantul, necioplitul își urmează opinia sub influența plăcerilor și dorințelor, neputând fi convinși rațional, în schimb omul stăpân pe sine poate fi convins în lumina rațiunii că regula sa nu este dreaptă(1151a,b).
Există oameni care se bucură de plăceri mai puțin decât ar trebui?
Da, iar cel fidel regulii raționale, stăpân pe sine este între acesta și cel incapabil de stăpânire. El știe că și plăcerea de a spune adevărul este o plăcere bună și că nu ești necumpătat, dacă acționezi pentru a dobândi această plăcere(1151b).
Este cumpătatul un om stăpân pe sine?
Nu, cumpătatul nu mai resimte atracție pentru plăcerile ce depășesc limitele raționale, în timp ce omul stăpân pe sine resimte atracție pentru ele, dar nu le cedează.
Poate fi înțeleptul nestăpânit?
Nu, cel care are înțelepciune practică știe cum să o pună în acțiune, dar există confuzie cu un om abil, care nu este împiedicat de a fi nestăpânit, știința lui confundându-se cu înțelepciunea practică.
Sunt cei impulsivi iremediabili?
Nu, chiar mai remediabili decât cei care deliberează, dar nu-și mențin hotărârile sau decât cei care devin nestăpâniți prin obișnuință, deci până la a deveni obișnuiți în a fi impulsivi, sunt remediabili((1152a).
Am reușit să te urmăresc până aici, deși de multiple ori am vrut să trec mai departe în dorința de a-mi satisface plăcerea navigării pe marea virtuală. Am tărie de caracter sau stăpânire de sine?
Deocamdată tărie de caracter. Urmărește-mă mai departe, poate vei deveni stăpân pe sine și pe o fărâmă de phronesis.
Articol de Cătălin Spătaru
