Socratele lui Paul Johnson, “un om pentru timpurile noastre”

Dându-i-se cupa cu otravă, Socrate a întrebat dacă poate face o libație în cinstea zeilor. Ar părea o impietate să oferi otravă zeilor. Nu i s-a permis pentru că otrava este doar pentru muritorul Socrate. Filosoful înțelege și afirmă că este o datorie să spună o rugăciune pentru buna petrecere din lume.

Otrava o soarbe fără șovăială și este pregătit să moară. Se întinde și se acoperă. Dezvelindu-și deodată fața acoperită, ca pentru îngropăciune, înainte de a muri îi spune lui Criton: ’’îi sunt dator lui Asclepios un cocoș, vă rog să nu uitați să i-l dați’’(Asclepios-zeul vindecării).

800px-david_-_the_death_of_socrates
David – Moartea lui Socrate

Gluma lui Socrate sau buna trecere prin viață

O glumă după Johnson, o negare a vieții după Nietzsche, viața ca o lungă bolire iar moartea ca însănătoșire, un gest păgân după unii autori creștini(pp. 142-143).

Să fie o glumă? Sau moartea lui, cum moare filosoful, era de fapt desăvârșirea unei vieți sănătoase, unei bune petreceri prin viață, chiar și când ultimul act este o băutură otrăvitoare…

Calmul înțeleptului, curajul de a muri și de a nu fugi în exil, discuțiile prin întrebări și răspunsuri purtate în preajma morții sunt continuarea a ceea ce era și făcuse Socrate, de când descoperise pentru ceea ce el era destinat: să cerceteze ignoranța lui și a celorlalți. Acestea sunt semnele unei bune petreceri prin viață, acea viață care merită trăită: viața cercetată.

Iar moartea prin cupa de otravă, ultima cupă a vieții, era trecerea către posibilitatea de a cerceta cu oameni de ispravă în lumea de dincolo, în alt fel, problemele existenței. Un vis al înțeleptului, din care poate nu lipsește ironia și gluma că orice s-ar întâmpla, chiar dacă este condamnat la moarte pentru coruperea tineretului sau introducerea de zei noi, el, Socrate, va cerceta viața în continuare în orice lume posibilă.

Condițiile politice și procesul lui Socrate

Paul Johnson ne face atenți la condițiile politice care au dus la condamnarea lui Socrate. Pentru cititorul de filosofie și nu numai este ceva la care merită să se oprească. Johnson aseamănă un pic situația Atenei din preajma procesului lui Socrate cu tranziția după un regim dictatorial, când se caută țapi ispășitori(p. 116).

După ce democrația se prăbușise, un regim de 30 de tirani a dus la execuția a peste o mie de atenieni, și nu numai, cu și fără procese. Familiile lor voiau răzbunare. Unul dintre tirani, Critias avusese legături cu Socrate, deși nu era tocmai un elev de-al lui. Critias murise, însă nu pentru că un tribunal atenian îl condamnase pentru atrocitățile lui. Socrate a condamnat acțiunile tiranilor și ale lui Critias, așa că a fost chemat să dea socoteală, i s-a interzis să mai discute cu tinerii, a fost amenințat de Critias, însă Socrate a continuat cercetarea vieții alături de ceilalți.

Mai mult, Socrate a refuzat să execute porunca tiranilor, ca împreună cu doi atenieni, să-l ucidă pe Leon din Salamina, un om bogat, pentru a i se confisca averea. Ceilalți doi s-au supus ordinului, Socrate nu, așteptându-se să fie și el executat(pp. 115-116).

Alcibiade, ce-și declara pe străzile Atenei adorația și iubirea față de Socrate în nebuniile lui orgiastice, a condus Atena la un dezastru miliar, trădând-o și trecând de partea Spartei.

Un altul, Charmides, îndemnat de Socrate să intre în politică, susținuse acțiunile regimului tiranic. Deși tribunalele Atenei gemeau de păgubiții doritori de dreptate după regimul tiranic, a avut totuși loc procesul împotriva bătrânului de 70 de ani, Socrate (pp. 116-117).81tvxjrw7+l

Pronunțarea autorului și raportarea filosofului la lumea sa

Cartea este potrivită pentru cititorul obișnuit, deși ar putea ține seama de înclinațiile autorului spre un conservatorism catolic, datorită căruia poate exagerează uneori, aplicând acelui timp propriile presupoziții. De exemplu, o morală absolută este văzută la Socrate, sau o încercare a autorului de a-l desprinde pe Socrate de problema sclaviei și a homosexualității(un termen anacronic firește pentru epoca lui Socrate).

Și totuși prin scriitura de calitate(și traducerea pe măsură) cu care ne-a obișnuit, Johnson ne arată un Socrate ce trece prin toate, pe lângă toate, mai ales în ce privește politicul. Iubea Atena și a trecut prin regimurile din cetate fără să le critice deschis, luând atitudine când trebuia să se pronunțe asupra unor acte care-l vizau direct, cum a fost cazul cu Leon.

Păstrându-și virtuțile, cercetând lucrurile cu ironie și cu umor, Socrate s-a ținut departe de a se pronunța și asupra unor probleme precum sclavia sau pederastia, așa cum s-a ținut departe și de viața politică în care zeul(daimonul) i-a spus să nu intre, după cum ar fi susținut el. Socrate privea oamenii cu îngăduință, necruțându-i de ironie și de glume când aceștia manifestau o cunoaștere suficientă, dogmatică și arogantă.

A te răzbuna ca act de dreptate, a suprima legea revanșei, a nu plăti răul cu rău, este un principiu de bază al vieții socratice, susține Johnson(p. 137).

Era mai bine să suporte crima împotriva filosofiei(Aristotel), să îndure această nedreptate decât să fugă, căci avea nădejdea că oamenii vor înțelege fapta sa și vor învăța din curajul său(pp. 134, 138).

Socratele din timpul nostru

Oamenii pot învăța din curajul lui Socrate, din înțelepciunea lui încarnată în fapte, din filosofia coborâtă în viața oamenilor, în cetate, din iubirea lui de înțelepciune trecută prin moarte, învingând frica de pieire.

Socratele lui Johnson, Socratele cititorului există prin amintiri, prin scăpărări în jurul unui om pierit de mult timp, alături de prietenii săi, cu care cerceta viața, o viață ce merită astfel să fie trăită.

Dacă ar apărea acum, la fel de glumeț și de ironic în timpurile noastre, l-ar chema pe cetățeanul Paul Johnson, pe mine, pe tine, pe toți:

– Oameni minunați, pe câine, doar atât v-ați cunoscut pe voi înșivă, prin mine, după atât de mult timp? Trageți-vă aproape, avem multe de cercetat, trebuie din nou să-l învățăm pe a gândi!

 

articol de Cătălin Spătaru

Sursă:

Paul Johnson, Socrate. Un om pentru timpurile noastre, trad. de Liliana Donose Samuelsson, Humanitas, București, 2013

surse imagini: carturesti.ro; wikipedia.org; amazon.com


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.