Despre dictatorul agorafob și sosiile lui, în „Dictatorul și hamacul” de Daniel Pennac

Cunoașterea Braziliei (dincolo de poziția geografică pe care o ocupă și de puternica influență portugheză asupra identității sale) de către Daniel Pennac a contribuit la portretizarea dictatorului agorafob pe care-l descrie profesorul francez în romanul său. Familiaritatea dobândită față de pământurile bătătorite de tălpile celor mulți și săraci și rareori împrospătate de ploi l-a determinat pe autor să aleagă drept loc de origine al dictatorului său sertão-ul brazilian, înfățișat ca „trei Franțe făcute din pietriș și din spini cenușii sub un soare alb, având, din loc în loc, aceste incendii roșii spicate cu auriu care sunt arborii flacără.” (pag. 251). Unde în altă parte se putea înfiripa o dictatură mascată decât pe un pământ arid, ce le oferă oamenilor pe lângă iluzia vegetației, iluzia unui conducător care este interesat de viața mulțimii, care ține cont de dorințele acesteia și mai presus decât atât, o ascultă.

 Teresina este capitala ce adăpostește o societate plină de Pereira și Martins care își manifestă revolta în fața regimului dictatorial militar de care este guvernată. Eliberatorul mulțimii osândite, Manuel Pereira da Ponte Martins se întâmplă să împărtășească aceleași patronime cu majoritatea populației, motiv pentru care folosește această similitudine în întărirea dorinței de a deveni omul puterii: „când te numești de două ori ca toată lumea, puterea ți se cuvine de drept” (pag. 9). Avantajat de educația primită și de putința de a citi, Pereira îl intimidează cu ușurință pe Generalul Președinte care a neglijat educația și care era personajul principal al glumei cunoscute în Teresina: „A avut loc un atentat împotriva Generalului Președinte; i-a fost aruncat în față un dicționar” (pag. 10). Atentatul real care a avut loc împotriva acestuia a venit din partea lui Pereira, care l-a omorât și a îmbrățișat puterea, odată cu venerația din partea poporului care l-a privit ca pe un eliberator. Împrumutând un obicei părintesc, Pereira, „urechea” poporului său, a pus în practică activitatea zilnică de a asculta oful fiecărui locuitor al Teresinei, un întreg ritual prin care eliberatorul devenea și cel mai intim confesor al mulțimii ce-o avea în grijă.

Sertão brazilian – zonă secetoasă din nord-estul Braziliei, cu vegetație rară de arbuști spinoși și cactuși (DEX)

 Dorința de putere nu a fost singura care-i mistuia gândurile noului conducător. O dorință la fel de puternică era cea de a călători prin Europa, amploarea sa crescând odată cu agorafobia dezvoltată față de mulțimea pe care a salvat-o, în urma unei preziceri din partea unei vrăjitoare „albe”: „o să sfârșești sfâșiat de mulțime” (pag. 16). Dorind să își păcălească destinul, dictatorul a angajat o sosie pe care a instruit-o în exercitarea funcției de președinte, scăpând astfel de agorafobia pe care o simțea în orașul natal, dar și îndeplinindu-și dorința de a călători pe continentul european.

 Instruită în mod drastic, sosia și-a îndeplinit atribuțiile, fără a se confunda, însă, vreodată, cu cel care-l angajase, căci aflase de la Pereira lipsa de însemnătate pe care o are trupul. Momentele de îndoială față de interpretarea cu credibilitate a rolului de conducător nu încetau însă să apară: „Mințindu-i pe toți, se îndoiește de fiecare. E oare cu putință să fiu crezut? Chiar sunt luat drept Pereira? Poporul, mă rog, poporul crede în tot ce i se arată de la distanță, poporul nu slăvește și nu ucide decât niște imagini…” (pp. 32-33). Parcursul său în funcția de conducător al Teresinei i-a permis sosiei să devină un actor priceput, iar odată cu descoperirea cinematografului, să își găsească propriul țel și să-l urmeze până la capăt. Închinat până la pământ în fața noului adevăr pe care-l descoperise – cinematograful – imaginile care se mișcă, sosia lui Pereira a trăit o revelație. „Sosia avu sentimentul că și-a petrecut viața așteptând acest miracol” (pag. 111). Nu înainte de a angaja o nouă sosie care să-i țină locul și să îndeplinească atribuțiile unui conducător, sosia fără nume a pornit spre o lungă călătorie a devenirii alături de un aparat de proiecție și câteva filme, printre care și „Emigrantul”, unde a făcut cunoștință cu Charlie Chaplin, datorită căruia și-a dorit să devină o imagine vie, un actor. Drumul său avea ca destinație finală patria cinematografului și urmărea traversarea Atlanticului, ajungând un emigrant pe pământ american, la fel ca și „zeul” cinematografiei pe care l-a descoperit. Acesta a izbutit după multe cazne provocate de asemănarea sa cu alte chipuri, dar și de incapacitatea de a interpreta semnificația tonului vocii, în care rezidă mesajul comunicării: „Vorbele nu sunt decât vorbe, adică aproape nimic, fiindcă mesajul e încredințat tonului, care le transcende semnificația întemnițată pe veci în paginile dicționarelor” (pag. 137). Suferințele sosiei erau strâns legate și de deprinderile dobândite în viața de conducător, necesare autenticității identității pe care i-o lăsase în grijă Pereira: jocul actoricesc și priceperea în a dansa tango.

 Moartea sosiei a reprezentat întoarcerea sa către interiorul din care a încercat să evadeze spre a-și îndeplini visul. Este vorba despre interiorul sertão-ului în care a prins rădăcini, dar care i-a răpit identitatea, pe care nu a izbutit să o găsească nici la finalul vieții, când constată lipsa de semnificație pe care a avut-o propria viață, confundată cu alte vieți, ale altor persoane. Sosia fără nume a murit în urma vizionării filmului „Dictatorul”, prin care Charlie Chaplin critică regimul nazist folosind pentru prima oară sunetul în filmele sale: „Chaplin vorbește nemțește, se preface! Nu, nu se preface că vorbește nemțește, ci imită jargonul lui Adolf Hitler, Hitlersprache! Nici măcar atât! Doar sunetul vocii lui Adolf Hitler! Nu există nici un cuvânt distinct, Charlie produce doar sunete! Charlie își bate joc de Hitler scoțând zgomote pe gură! Croncăne, latră, râgâie, se sufocă, dă într-un acces de tuse, își revine, susură, gângurește, scuipă precum o pisică sălbatică, explodează… Al naibii Charlie, este exact Hitler!” (pag. 233). Charlie Chaplin portretizează și el un dictator, pe Adenoid Hynckel și o sosie, pe bărbierul evreu fără nume (asemeni sosiei lui Pereira), care alcătuiesc împreună un cuplu antagonic. Adenoid Hynckel, corespondentul lui Hitler, este cel care va nimici poporul bărbierului evreu. Un dictator cu chip de evreu va duce spre moarte un întreg popor.

Charlie Chaplin în „Dictatorul” sau „The Great Dictator”

 Prin avertismentul lui Chaplin din genericul filmului: „Orice asemănare între dictatorul Hynckel și bărbierul evreu este o pură întâmplare” aflăm că în ciuda asemănării lor fizice, dictatorul și bărbierul nu aveau nimic altceva în comun (pag. 243); acest lucru este întărit și de vorbele lui Pereira: „Ca să fii sosie, trebuie să ți-o dorești […]. Asemănarea este un act de credință […]. Am vrut să-mi semeni, ai vrut să-mi semeni, ne-am semănat, asta-I toată povestea… […]. Or, din câte știu eu, bărbierul n-a vrut nici o clipă să-i semene lui Hynckel” (pag. 244).

 Moartea primei sosii a dictatorului fugit în lume nu rămâne singura, pentru că fiecare sosie rămasă în Teresina va ajunge într-un punct în care întrezărește un scop al propriei vieți și va renunța la rolul actoricesc, nu înainte de a angaja o altă sosie care să-i ocupe în continuare acest loc. Ridicolul acestui schimb continuu de sosii ale dictatorului este atins atunci când o simplă întrebare „Ați putea oare să recunoașteți un om căruia nu i-ați văzut decât caricatura?” îl determină pe adevăratul dictator să se întoarcă în Teresina, „unde lăsase o sosie ce-i semăna din toate punctele de vedere” dar „domnea acum propria lui caricatură” (pp. 42-43). Acesta și-a omorât propria caricatură (o sosie degradată fizic de pe urma nopților petrecute ascultând necazurile poporului lăsat în grijă), atrăgând asupra sa furia mulțimii, care i-a adus moartea de care s-a temut și a fugit până în acel moment, nu înainte ca Pereira să reflecteze asupra prezenței în preajma caricaturii a „tatălui său, bătrânul da Ponte, a nașului său, episcopul, și a lui Eduardo Rist, prietenul din copilărie. […]. Dragostea paternă, pioșenia episcopală, prieteneasca înflăcărare… Acești apropiați îl cocoleau pe impostor ca și cum le-ar fi fost cu adevărat fiu, fin sau prieten!” (pag. 45).

 Ulterior vom afla că cu excepția tatălui, care „din sosie în sosie, găsea că feciorul său devine mai bun” (pag. 323), a episcopului, care considera că dictatorul a „intrat în eternitate încă din viață” (pag. 307) și că este un sfânt, și a mulțimii, care venera numai imagini și credea tot ce îi era impus să creadă, atât timp cât existau urechi să îi audă necazul, existența sosiilor era un lucru cunoscut în Teresina, ba chiar influențat de celelalte persoane de pe scena politică a capitalei. Nu numai sosiile au fost manipulate să reflecte întru totul imaginea dictatorului mânat spre Europa de agorafobia sa și de propriile dorințe, ci și el însuși, Pereira, printr-un subtil aranjament făcut de „șeful interpreților”, Manuel Callado Crespo, prin ale cărui vorbe evaluative circula câte o descriere a fiecărui conducător al Teresinei și care cântăreau atât de mult în fața dictatorului.

 Așadar, nu numai Pereira a fost cel care și-a păcălit poporul prin instalarea unei sosii în scaunul puterii, el însuși a fost păcălit să ajungă la ideea înlocuirii prezenței sale cu o sosie, care să-i exercite puterea prin discursuri și apropierea față de popor, când, de fapt, puterea era în mâinile adevăraților conducători, care au mai făcut un pas în îndeplinirea idealului de a înlătura regimul dictatorial, odată cu dictatorul cel de pe urmă și în instalarea „în fotoliul prezidențial aceluia care va fi având fundul mai puțin înșurubat în perpeleacul puterii” pentru a înapoia puterea poporului și „a rezista în fața poftelor străine” (pag. 325).

 Deși dictatorul pe care ni-l prezintă Pennac a avut un sfârșit tragic, acest tragism descrie într-o mai mare măsură viața sosiilor sale, lipsite de o identitate proprie și reflectând prin existența lor imaginea unui dictator cu care se asemănau numai prin aspectul fizic și deprinderile învățate. Amintirea vieții lor va dăinui numai prin numele pe care l-au dus mai departe, numele lui Manuel Pereira da Ponte Martins. Interpretarea rolului de dictator pe scena puterii, însă, le-a permis sosiilor să trăiască revelația vieții lor, să găsească un scop la care să adere și spre care să năzuiască, dincolo de arșița pământului din sertão, spre noi meleaguri cu noi promisiuni, indiferent de deznodământul pe care călătoria fiecăruia îl oferea.

 Nemaiținând seama de persoana aflată la putere, ci de faptul că aceasta avea urechi să asculte oful fiecărui membru din mulțime, poporul s-a lăsat orbit în fața imaginilor sosiilor care s-au perindat de-a lungul timpului. Închinându-se unor imagini, au continuat să caute urechile cărora să se tânguiască, cele care să le asculte plângerile până în zorii zilei la umbra arborelui cu flori roșii.

Arborele flacără

 Articol scris de Acostăchioaei Ana-Maria

Surse foto:

Imagine reprezentativă: https://www.babelio.com/users/AVT_Daniel-Pennac_7547.jpg

Poză #1: emag.ro

Poză #2: http://www.justificando.com/2018/02/21/sertao/

Poză #3: http://www.ifccenter.com/films/the-great-dictator/

Poză #4: https://www.flickr.com/photos/14323530@N05/2148271245


Un gând despre “Despre dictatorul agorafob și sosiile lui, în „Dictatorul și hamacul” de Daniel Pennac

  1. A republicat asta pe fata noptii și a comentat:
    ” Moartea primei sosii a dictatorului fugit în lume nu rămâne singura, pentru că fiecare sosie rămasă în Teresina va ajunge într-un punct în care întrezărește un scop al propriei vieți și va renunța la rolul actoricesc, nu înainte de a angaja o altă sosie care să-i ocupe în continuare acest loc. Ridicolul acestui schimb continuu de sosii ale dictatorului este atins atunci când o simplă întrebare „Ați putea oare să recunoașteți un om căruia nu i-ați văzut decât caricatura?” îl determină pe adevăratul dictator să se întoarcă în Teresina, „unde lăsase o sosie ce-i semăna din toate punctele de vedere” dar „domnea acum propria lui caricatură” (pp. 42-43).”

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.