Cum este ‚‚să ai un ideal’’ după Michel Lacroix

 Să ai un ideal? Dar care? Un ideal de om? Devine distrugător: ‚‚omul nou’’ contra celui ‚‚vechi’’, ‚‚arianul’’ contra celui de ‚‚rasă inferioară’’, ‚‚civilizatul’’ contra ‚‚sălbaticului’’, și nu numai, au scris o istorie sângeroasă.

O societate ideală?

 Revoluționarul visează la o societate perfectă, ideală(p. 34), luptă pentru ea, dar realitatea rezultată nu este pe măsura proiectului. Mai mult, după Hegel, ‚‚oamenii fac istoria, dar nu știu ce istorie fac’’(p. 127).

Conducători ideali?

 ‚‚Mesia politici’’(p. 147), precum Lenin, Stalin, Hitler, Mao, au violentat până la sânge realitatea pentru îndeplinirea unor idealuri.

Doctrine ideale?

 Idealul patriotic, întruchipând fanatismul unui popor a provocat războaie și exterminarea minorităților. Comunismul și nazismul au provocat Gulagul și Shoah-ul, genocid și exterminare, pentru a constitui o societate ideală(societatea fără clase, Reich-ul de o mie de ani).9782501061278-200x303-1

Timp al idealurilor?

 Timpurile moderne, secolele XIX și XX au avut idealuri multiple ce au distrus viețile a milioane de oameni, mai ales secolul XX a dus idealurile la extrem, după ce între 1789(Revoluția Franceză) și 1914(începutul Primul Război Mondial) idealurile și idealiștii au condus istoria (republicanii, socialiștii, comunarzii, sindicaliștii, comuniștii, catolicii sociali, francmasonii, idealul cooperatist, colonizatorii, anarhiștii, filantropii, cei care au idealizat științele și artele etc.). (pp. 83, 87, 122-123, 142).

Să renunțăm la idealuri?

 Idealurile nu sunt doar distrugătoare, sunt și benefice, sunt beneficii ca efecte ale realizării lor, deși obișnuiți cu aceste beneficii nu le mai simțim valoarea. Deși secolul XX a suferit mai mult decât a beneficiat de pe urma idealurilor, totuși sunt prezente în realitatea noastră(și încă de realizat): democrația, libertatea, emanciparea prin educație, toleranța, solidaritatea, ajutorul dat celor săraci, sunt idealuri la care nu putem să renunțăm fără a pierde ceva important. Societatea de azi este și efectul luptei idealiștilor începând cu secolul XIX: protecția socială, spitalele, școlile, constituția republicană, egalitatea între sexe, laicitatea, libertatea de expresie, nediscriminarea etc(pp. 146, 164, 166).

Idealul realizat nu mai este sesizat

 Nu mai este o luptă pasionantă pentru dreptul la vot ca în secolele XIX-XX sau pentru asigurarea de sănătate, alocațiile familiale ori dreptul la grevă și libertatea de expresie: ‚‚cei din 1848 au murit pentru sufragiu universal…Deputatul Baudin a murit pe baricade pentru un salariu muncitoresc de 25 de franci’’(p. 166). Deși pare ceva material și banal pentru unii era aproape imposibil să realizezi atunci astfel de țeluri.

AlphonseBaudinErnestPichioCarnavalet (1)
Ernest Pichio, Alphonse Baudin (1811-1851) sur la barricade du faubourg Saint-Antoine, le 3 décembre 1851

Idealul lui Lacroix

 Este ancorat în realitate deja și nu într-o lume perfectă(p. 167), precum cea din mințile unor reformatori sau filosofi. Nu un ideal distrugător, ci un ideal pozitiv, nu nihilist, ci un idealism creativ, rezonabil, inovativ și responsabil(p. 170).

Idealul-real pentru prezent și viitor

 Nihilismul, distrugerea sunt mereu posibile când este urmat un ideal, și totuși urmând pe Hegel: nimic măreț nu se înfăptuiește fără idealism(p. 173). În prezent sunt amenințătoare idealurile neo-stângismului(respingând actuala societate), neo-conservatorismului(impunerea democrației cu forța), islamismului fanatic(pp. 148-149). Sau pe plan personal autodepășirea ca exigență a epocii noastre, ca realizare de sine, ca împlinire, ca dorință de a rămâne tânăr, seducător, performant, energic, luptător toată viața, o viață părând fără limite sau cu limite împinse cât mai departe de individul, ce se visează longeviv(pp. 55, 156). Ne putem feri de efectele distructive ale idealurilor, conștientizându-le pe cele care sunt înrădăcinate în mintea, viața și realitatea noastră, încercând să le contracarăm efectele distructive asupra noastră prin eforturi creative, prudente, responsabile față de noi și față de ceilalți pentru care Lacroix a scris această carte(pp. 169-170).

– Cătălin Spătaru

 

Michel_Lacroix_(philosophe)
Michel Lacroix

Ce anume reprezintă Eul ideal?

 Idealul poate fi patologic, desigur. Lacroix are dreptate atunci când afirmă faptul că patologia idealismului se poate manifesta și în cazul idealului Eului – acest concept psihanalitic recunoscut drept structură integrantă a procesului de dezvoltare a personalității umane (p. 53). Trebuie totuși să clarificăm ce anume presupune conceptul de ideal al Eului din punct de vedere psihanalitic. Teoretic vorbind, conform lui Roland Chemama (1997), Eul ideal desemnează acea „formațiune psihică ce ține de registrul imaginarului, reprezentând prima schiță a Eului investit de libido.” (p. 113) sau, altfel spus, Eul ideal reprezintă acea alcătuire sau formațiune existentă la nivelul psihicului, care se manifestă într-un plan independent de cel al realității obiective, deci la nivelul imaginar. Același Chemama ne spune că „(…) Freud apropie Eul ideal și idealul de Eu, atribuindu-le aceleași funcții de cenzură și de idealizare.” (ibid.), ceea ce atestă faptul că ambele formulări (Eul ideal/idealul Eului) reprezintă același concept, după cum și Norbert Sillamy (2000) oferă o definiție a „idealului de Eu” conform căreia acesta desemnează un „model care se speră să fie egalat” (p. 151). Referitor la modul său de formare, se presupune faptul că în prima perioadă a copilăriei, copilul manifestă o raportare complet narcisistă față de lumea înconjurătoare și că acest tip de raportare produce autoidealizare la nivelul psihicului său. În jurul vârstei de 3-4 ani, atunci când începe procesul de formare al Supraeului, copilul renunță la acest narcisism și realizează un nou proces de integrare, de această dată a valorilor și normelor impuse de societatea în care trăiești și implicit de persoanele sale de referință, care vor forma în acest sens noul ideal al propriului Eu.

Cum anume se manifestă patologia idealului la nivelul Eului ideal?

 În fine, acum că am oferit o scurtă explicație referitoare la idealul Eului, putem să ne întoarcem la subiectul principal: patologia idealului. Conform lui Lacroix, putem să vorbim despre patologie atunci când exigențele idealului propriu devin insuportabile pentru individul uman, adică atunci când idealul necesită perfecțiune. Desigur că societatea noastră contemporană este un factor extrem de important în formarea acestei patologii: performanța, eficiența, perfecțiunea, excelența, toate aceste elemente impuse din exterior facilitează apariția și dezvoltarea frustrărilor individuale, constituind o presiune externă extraordinară resimțită de individul respectiv. Chiar și așa, trebuie să fim atenți și să nu-i oferim societății noastre vinovăția de a fi creatoarea acestor presiuni la nivelul idealurilor: presiunile au existat dintotdeauna, însă modul lor de manifestare a fost unul diferit. Există exemple precum perioada Evului Mediu sau secolul al XVII-lea, unde oamenii doreau perfecționarea morală sau obținerea atributului „sfințeniei”, după cum îl numește Lacroix. Diferența dintre societatea noastră și societățile din aceste exemple ține mai degrabă de un proces de extensiune a idealurilor: dacă în societățile medievale perfecțiunea era desemnată de trilogia pietate-caritate-castitate (mai precis, relația cu Dumnezeu, relația cu aproapele și relația cu sinele), actualmente ne confruntăm cu o perfecțiune impusă în cadrul tuturor domeniilor existente – „intelectual, afectiv, fizic, profesional, social”, deci un tip de perfecțiune generalizată (pp. 54 – 55).

 În acest sens, omul se autodistruge prin intermediul exigențelor formulate la nivelul propriului ideal. Exagerarea idealului produce stres și angoasă, iar Lacroix consideră că în prezent, omul se confruntă întocmai cu această condiție psihologică: „În numeroase domenii, el este somat să fie cel mai bun. (…) În consecință, acest individ nu are liniște până ce nu expulzează din el aspectele care contrazic această imagine ideală.” (p. 57). Întocmai negarea sau eliminarea acelor trăsături de personalitate care nu corespund propriului ideal permit realizarea procesului de autodistrugere. Depresia poate apărea ca urmare a dezvoltării unei obsesii față de perfecțiune, ea fiind, conform lui Lacroix, „simptomul unei dereglări a idealului eului, al unei exacerbări a idealismului personal.” (p. 58).

Ce este idealizarea?

 Din punct de vedere teoretic, idealizarea este un „proces de reducere la o schemă abstractă și de optimizare a schemei, întrucât sunt înlăturate unele contingențe cu efect negativ și sunt relevate însușirile și posibilitățile de ordin pozitiv.” (Neveanu-Popescu, 1978, p. 318). Altfel spus, idealizarea este procesul prin care un individ uman elimină toate acele aspecte negative ale obiectului perceput, evidențiindu-le și valorificându-le pe cele pozitive.

Cum funcționează idealizarea?

 Pentru început, trebuie să înțelegem faptul că idealismul constituie o orientare către ceea ce este suprasensibil. Dacă la prima vedere pare că idealizarea se manifestă la nivelul realului (spre exemplu, atunci când un elev idealizează un profesor), o analiză mai profundă scoată la iveală faptul că aceasta reprezintă o deformare a realității obiective. După cum spune Lacroix, idealizarea presupune o înfrumusețare a realității, o construcție a unui obiect imaginar, lipsit de aspecte negative și încărcat doar de aspecte pozitive. În fine, cel mai simplu exemplu este cel al efectelor îndrăgostirii: când ne îndrăgostim realizăm o idealizare a partenerului/partenerei noastre, prin intermediul eliminării defectelor acestuia/acesteia – de aici și o înțelegere mai profundă a proverbului care ne spune că „dragostea este oarbă”. Oricum, cel care idealizează nu aderă la realitatea obiectivă, ci la o realitate artificială, lipsită de negativ, o imagine mult mai frumoasă a realului în care ne desfășurăm viețile (pp. 63 – 67).

Clivajul idealizator

 Melanie Klein susținea faptul că procesul de idealizare începe să se manifeste chiar de pe parcursul primului an de viață. Înaintea conflictului oedipian, copilul manifestă un conflict primordial cu propria mamă, a cărui rezolvare constă întocmai în procesul de idealizare. Sugarul își percepe propria mamă într-un mod ambivalent: ca pe o sursă de plăcere/protecție, dar și ca pe o sursă de frustrare, deci o „mamă bună” sau o „mamă rea”. Pentru ca sugarul să poată face față ambivalenței care desemnează o sursă de anxietate arhaică („angoasa din luna a șaptea”), el trebuie să disocieze imaginea propriei mame. Mai precis, copilul va realiza o disociere: aspectele pozitive sunt îndreptate către imaginea mamei (obiectul bun), care va fi, deci, idealizată, în timp ce aspectele negative vor fi atribuite unor factori externi, imaginari (obiectul rău). Conform acestui proces de idealizare, orice situație de ambivalență pe care o vom resimți pe parcursul vieții noastre va impune utilizarea procedeului de clivaj. Caracterul dublu (bun/rău) al obiectului care ne atrage va necesita operația de separare pe care o cunoaștem încă din perioada conflictului descris anterior, ceea ce ne va ajuta să reducem angoasa pe care o vom resimți în situația respectivă (pp. 68 – 70).

Idealizarea grupului: in-group și out-group

 Unul dintre fenomenele fundamentale ale grupurilor sociale constă în formarea unei imagini pozitive despre sine. Orice grup se percepe ca fiind bun, căzând pradă autovalorizării și autoidealizării, după cum susține Lacroix. Astfel că orice grup are tendința de a considera celelalte grupuri ca fiind inferioare. În acest sens, in-group-ul (adică grupul propriu) este obiectul bun, în timp ce out-group-ul (adică oricare alt grup în afară de cel propriu) este obiectul rău. În viața afectivă din cadrul grupurilor umane se regăsește o tendință de regresie către „fantasmele arhaice ale micii copilării”, ceea ce produce apariția unui tip de anxietate paranoidă conformă cu cea descrisă de Klein. Reacția grupurilor la acest tip de anxietate constă în procesul de clivaj al obiectului: grupul propriu (in-group-ul) desemnează binele, în timp ce celelalte grupuri (out group-ul) desemnează răul. Relațiile conflictuale existente între grupuri sunt explicate întocmai prin intermediul acestei viziuni, căci out-group-ul, fiind văzut ca un obiect rău, produce o stare de agresivitate din partea in group-ului, ceea ce necesită o combatere sau chiar o distrugere a elementelor care se află în exteriorul propriului grup. Astfel că idealizarea propriului grup și deprecierea celorlalte grupuri este considerată ca fiind un factor de bază în cazul războaielor dintre popoare, a conflictelor armate dintre diferite găști sau a disputelor etnice (pp. 71 – 72).

 Prin intermediul stigmatizării out-group-ului, grupul propriu reușește să-și mențină coeziunea și idealul de grup. Ce se întâmplă, totuși, în cazul în care obiectul rău se află în interiorul grupului și nu în exteriorul acestuia? În acest caz, grupul identifică elementul inferior din interiorul său, elementul care împiedică procesul de autoidealizare și funcționarea normală a grupului, motiv pentru care grupul va încerca să elimine elementul respectiv (un individ/o minoritate). Acesta este fenomenul țapului ispășitor: „(…) orice individ, orice minoritate, dacă prezintă o diferență în raport cu norma (o diferență de rasă, de religie, de nivel social, de aparență, de comportament etc.), pot ocupa locul de țap ispășitor asupra căruia se revarsă întreaga ură a grupului. Astfel, și aici, violența distructivă apare ca o consecință directă a autoidealizării.” (p. 74).

– Radu Mihai

Pentru a înțelege cartea scrisă de Michel Lacroix trebuie să vedem ce înseamnă o valoare, ce înseamnă un ideal și să facem diferența între ele. O valoare este o calitate, o trăsătură pe care o apreciem, în timp ce idealul reprezintă valoarea pe care un individ o consideră absolută, centrală și spre care tinde, pe care își dorește să o obțină (pagina 20). „Să ai un ideal” este o carte care ridică mai multe întrebări, Michel Lacroix făcându-și cititorii să mediteze asupra unor probleme sensibile, cum ar fi: idealul și religia, idealismul și distructivitatea, conflictul dintre idealiști și realiști etc.

 Idealul poate fi privit ca un eu perfect pe care idealistul și-l închipuie, acesta dedicându-i existența proprie. Viața sa tinde să fie ca o hiperbolă ce nu reușește să atingă axa la care este raportată, dar se apropie în continuu de ea. Idealistul mai poate fi privit ca un cal ce are în fața sa o bucată de zahăr legată de un băț, încercând prin toate mijloacele să o prindă. Veți spune că e inutil, căci este imposibil, dar tocmai încercarea îl face pe cal să se deplaseze. De asemenea trebuie subliniat faptul că un om nu poate avea la un moment dat decât un singur ideal. Poate că acesta își dorește să fie împlinit pe mai multe planuri și idealizează fiecare dintre aceste arii, doar că eul ideal este unul, fiind realizat din toate punctele de vedere.

 În concluzie, să ai un ideal înseamnă să ai un scop în viață, un motiv pentru care să te trezești dimineața și să lupți (pagina 13). Idealul este cel care te șlefuiește și te aproprie de cel ce ai dori să fii.

Cătălin Ciotu (invitat)

 Cartea ,,Să ai un ideal” de Michel Lacroix este una dintre lecturile despre care pot spune că a apărut ca ,,cireaşa de pe tort” în rândurile gândurilor mele parcurse în ultimele două săptămâni.

 Un prim lucru care a reuşit să mă atragă la această lectură este faptul că încă din primele pagini îşi prezintă scopul şi anume a studia idealismul în toată diversitatea lui şi, în consecință, de a vorbi despre idealurile ,,eului” şi totodată despre cele colective împletite cu descrierea atitudinii idealiste. Acest lucru a reuşit să ma cuprindă în totalitate. Nu-mi doresc să rezum ce este scris în carte, astfel îmi voi exprima părerea despre anumite subiecte abordate (p. 19).

 Un prim subiect care mi-a atras atenția în carte a fost diferența dintre valori și idealuri. Consider că idealurile sunt pe o cu totul altă treaptă față de valori, deoarece valorile le apreciem și idealurile le construim. Deși am scris că cele două sunt pe trepte diferite, nu vreau să rup legătura dintre ele prin opinia mea, fiindcă valorile pot fi o influență a idealurilor. Sunt de părere că este destul de clar faptul că un om care își asumă frumusețea ca o valoare nu va tinde spre un ideal fără picătură de frumusețe (pp. 20 – 24).

 Al doilea subiect pe care vreau să îl abordez este respingerea realului. Considerăm că un ideal nu ar trebui să aibă un final pe parcursul vieții, afirmație cu care sunt de acord dacă continuitatea lui se împletește cu întreținerea idealului. Despre respingerea realului cred cu tărie că diferă de la ideal la ideal, unele idealuri pot fi îndeplinite prin muncă și dedicare, iar altele tind spre sfera irealului, mai exact spre lucruri imposibile. Un exemplu bun constă în faptul că un om care tinde spre idealul lui are șanse foarte mari să îl atingă pe parcursul vieții, atât timp cât este încadrat în sfera realului, ca o meserie, dar în același timp dacă idealul lui se îndreaptă spre ireal nu îl va putea îndeplini – spre exemplu să devină nemuritor. Respingerea realului este influențată atât de natura idealului, cât și de ceea ce presupune acesta (pp. 33-35).

 Un al treilea subiect pe care îmi doresc să îl abordez este influența idealurilor asupra noastră. Un ideal urmat constituie o influență destul de mare asupra modului nostru de viață, astfel încât pe parcursul timpului pe care îl parcurgem de-alungul vieții, o să punem în practică activității care ne conduc spre drumul idealului nostru. Cel mai bun exemplu este reprezentat de educația pe care o urmăm: pentru a ajunge un medic bun este necesară o cunoaștere   foarte    bine   structurată și dezvoltată  a  domeniului  și  o experiență  în aplicarea cunoștințelor în practică Paginile (pp. 113-118).

 Consider că idealurile joacă un rol important în viața cotidiană, întrucât ne oferă o activitate și un scop constructiv pe parcursul vieții. În concluzie, pot relata că pe lângă subiectele pe care le-am prezentat pe scurt cartea mai are o multitudine de subiecte interesante ce merită să fie parcurse cu siguranță, deoarece oferă o lectură unică ce nu poate fi regretată. Michel Lacroix a reușit să transpună foarte bine și ordonat subiectul idealului,   structurând   o    lectură   cursivă   și   ușor   de   înțeles ,  ce   merită    oricând parcursă.

– Adrian Păun (invitat)

Sursă:

Michel Lacroix, Să ai un ideal, trad. Ileana Cantuniari, Editura Trei, București, 2009

Neveanu-Popescu Paul, Dicționar de psihologie, Editura Albastros, București, 1978

Norbert Sillamy, Dicționar de psihologie, trad. dr. Leonard Gavriliu, Editura Univers Enciclopedic, București, 2000

Roland Chemama, Dicționar de psihanaliză, trad. dr. Leonard Gavriliu, Editura Univers Enciclopedic, București, 1997

surse poze:

carturesti.ro; wikipedia.org;  decitre.fr; wikidata.org


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.