Babilonieni, hinduși, persani, egipteni, greci, romani în legendele, poemele, miturile lor au avut similitudini privitoare la nașterea și viața eroilor, întemeietorilor de cetăți, de religii sau de imperii. Cum se explică aceste similarități?
Similitudini și teorii
O anumită înclinație a minții umane de a se manifesta asemănător între anumite limite (Adolf Bastian, Adolf Bauer) sau o altă teorie, cea a comunității originare pe Indus, dar nedovedită. O a treia teorie este cea a migrației și împrumuturilor, spațiul babilonian fiind prima sursă a miturilor. Structurile mitice ale minții umane (Braun), teoria gândurilor elementare nu este incompatibilă cu teoria unei origini comune ori a împrumuturilor (pp. 5-8). Că la origine miturile sunt solare sau lunare, ca încercare de a explica corespondențele dintre ele, nu a adus o clarificare a similitudinilor. Mai degrabă teoria gândurilor elementare bazată pe trăsăturile generale ale psihicului uman ar sta la originea similarităților dintre mituri (Adolf Bauer).
Rank, Freud și naturalismul
Pe această cale merge și Otto Rank cu interpretarea mitului ca un vis al maselor de oameni, transferând și transformând tehnica de interpretare a viselor de la Freud în analiza miturilor. Freud leagă legenda lui Oedip de visele tipice despre moartea tatălui și atracția față de mamă. Creatorul de mituri respingând interior incestul, agresiunea față de rude, a produs proiectarea miturilor pe cer. Interpretării naturaliste a miturilor, Rank îi opune imaginația ca origine a miturilor, miturile fiind structuri ale imaginației umane, prin care creatorul de mituri proiectează pe cer, pe enigmele celeste, raportarea sa la enigmaticele impulsuri violente și incestuoase din om. Această proiecție ar putea fi baza pentru plăsmuirile astrologice și astronomice (pp. 13-17). O interpretarea naturalistă a mitului, după Ignaz Goldiher, ce neglijează impulsurile violente și incestuoase din om ar fi: ‚‚Oedip care își omoară tatăl, se căsătorește cu mama lui și ajunge bătrân și orb, este eroul solar care își ucide creatorul, întunericul, își împarte așternutul cu mama, crepusculul, din a cărui poală, zorii, s-a născut, și moare orbit, ca soarele ce apune’’ (p. 18).
Părinți dubli și nașterea ca abandon
De la Sargon și Moise până la Iisus, Siegfried și Lohengrin, Rank reia pe scurt miturile și legendele pentru a analiza similitudinile dintre ele. Dublarea perechilor de părinți din legende și mituri este provocată de idealizarea părinților versus respingerea acestora în vederea dobândirii independenței, această ambivalență păstrându-se de la copil la fantasmele adultului creator de povești și de poeme (pp. 114-115). Abandonul în apă (Moise, Romulus și Remus, ș.a.) este simbol al nașterii, ridicarea din apă apărând în multe povești și mituri. Coșul, lada în care copilul este abandonat și regăsit nu este decât uterul, abandonul fiind nașterea. Apa, visul cu apă este vis al nașterii, așa cum bine interpretau caldeenii apa ce curge din mama lui Kyros inundând Asia. Potopul lui Noe este ca o naștere și ca abandon în lume. Arca sau casa smolită a lui Noe fiind denumită prin același termen (tebah), ca recipientul în care e părăsit pe ape, pruncul Moise (p. 119).
Eroul victorios în mituri
Eroul viitor depășește printr-o naștere miraculoasă toate piedicile, inclusiv abstinența, separarea prelungită a părinților (Karna, Iisus) sau fantasma avortului (Zarathustra). Ostilitatea de obicei a tatălui/regelui față de erou (Paris, Kyros, Perseu, Gilgameș etc.) este ascunsă prin verdicte ale oracolelor, vise sau alt fel de prevestiri (pp. 119, 121-123). Există variante ale mitului incestului, apărând la unele popoare inclus interdictul, cum este Telephos ce se căsătorește cu mama, dar o recunoaște înainte de consumarea incestului. Sau izbăvirea prin intervenția divinității: sfântul Grigorie dintr-o legendă medievală este rodul unui incest, este abandonat într-un coș, este găsit, crescut, devine cavaler, ajunge să se căsătorească cu mama și comite incest, se pocăiește mai mulți ani pe o stâncă înconjurată de apă, iar intervenția divină îl face papă (pp. 125, 33).
Disocierea de tatăl tiranic
Dacă în schema psihică originară, în unele mituri tatăl era identic cu regele tiranic, prin mecanismul separării sau disocierii se separă persecutorul tiranic de tată, apărând ca bunic sau ca simplu om la Kyros sau Ghilgameș, eroul ajungând din nou la o apropiere de părinți, părinții devenind persecutați de tiran sau la Hamlet, eroul devine răzbunătorul tatălui persecutat (pp. 126-127).
Eroul, ego-ul legendar
Plecând de la propria copilărie, creatorii de mituri îl înțeleg pe erou ca având o copilărie ieșită din comun, creatorul identificându-se cu eroul prin eroismul din propria personalitate, de fapt eroul fiind ego-ul. Este ego-ul ce s-a împotrivit tatălui tiran, dictatelor tiranice ale părinților nesocotind propriile dorințe. Astfel eroul legendar este învestit cu propria revoltă din istoria infantilă, din romanul familial, construit de orice adult plecând de la fantasmele infantile. Eroul îi oferă creatorului scuza că tatăl îi dăduse temeiuri să se revolte, de asemenea, eroul îi oferă eliberarea de vina de a nu fi devenit un erou în urma revoltei. Ambivalența față de părinți, atracție-respingere, este subordonată reabilitării creatorului de mituri și celui care le împărtășește. Sexualitatea legată de originea copiilor este rezolvată simbolic prin coș, apă, pasărea care scoate copilul din apă și-l aduce părinților. Ascunderea relațiilor sexuale legate de apariția enigmatică a copilului poate fi un motiv al revoltei față de tată, dar miturile nu exprimă clar că rivalitatea sexuală este implicată în conflictul cu tatăl (pp. 130, 134-136).
Romanul familial, paranoicul și mitul
Romanul familial apare la unii oameni ca delir paranoic, prin el este ”demascată” o cenzură legată de originea nobilă a paranoicului, față de cea modestă în care trăiește ‚‚scriitorul’’ delirant al romanului, încât el își neglijează părinții modești, care nu sunt cei ”adevărați” în delirul lui. Și mitul are o structură paranoidă confirmată de conținutul lui (tatăl ostil, abandonul, etc.). Paranoicul are nevoie de fantasmele sale delirante pentru a suporta realitatea, istericul le suprimă, perversul construiește scenarii cu ele pentru a-și satisface dorințele, iar anarhistul se revoltă împotriva stărilor de lucruri, conducătorilor, ordinii existente, el nesuportând ca paranoicul persecuția, ci vrea s-o distrugă chiar prin crimă (pp. 150-151).
La marginea interpretării
La granița dintre fantasmele inconștiente, revolta socială, crimă și justiție, Otto Rank se oprește. Interpretarea psihologică propusă de el justifică, explică similitudinile din mituri, venind în continuarea teoriei gândurilor elementare, teorie justificată de similitudini, o întemeiere circulară inevitabilă, nelăsând la o parte simplificarea povestirii miturilor, ce scoate în evidentă similitudinile. Probabil Moise a fost fiul unei prințese egiptence, fiică a tiranului (p. 133), egiptean devenit creator, identificându-se cu Moise conducătorul, el însuși, în marea căutare rătăcitoare după țara visată, învăluit de deliruri persecutorii alături de un popor persecutat, purtat de deliruri schizoide, chiar și așa, nu este exclusă totuși o întâlnire cu ‚‚Cel ce este’’.
articol de Cătălin Spătaru
Despre o raportare la transcendență, implicit despre apariția miturilor, pe baze neurologice:
Despre mitul lui Oedip la Freud:
Sursă trimiteri:
Otto Rank, Mitul nașterii eroului. O interpretare psihologică a mitologiei, trad. Monica Medeleanu, editura Herald, București, 2012
surse poze: eusunt.ro; archive.org; juliorobertocosta.com
