Perspectiva cognitivă a dezvoltării personalității umane, variabilele cognitive ale personalității și teoria alternativismului constructiv

Perspectiva cognitivă a dezvoltării personalității umane

  Această perspectivă are ca scop explicarea diferențelor individuale dintre oameni, la nivelul personalității acestora, prin intermediul diferitelor modalități de procesare a informațiilor care provin din mediul extern. Predecesorul teoriei modelelor cognitive este Kurt Lewin, care, prin teoria proprie asupra comportamentului, încearcă să explice formarea reprezentărilor mintale ale acelor elemente pe care un individ le consideră ca fiind foarte importante, dar și modalitatea în care fiecare individ își organizează elementele cognitive pe parcursul vieții (Burger, 2019).

 Personalități precum George Kelly, Albert Ellis, Aaron Beck sau Arnold Lazarus au dezvoltat teorii cognitiv-comportamentale. Conform teoriilor cognitive ale personalității, comportamentul uman nu este determinat doar de mediul în care individul își desfășoară activitatea, ci și de atitudinile, așteptările și credințele personale ale acestuia (Engler, 2014). Conceptele majore ale acestei perspective sunt: așteptările, eficiența, schemele, variabilele cognitive, constructele personale și alternativismul constructiv (Cloninger, 2009).

Ce anume înțelegem prin conceptul de „cognitiv”?

 Termenul de „cogniție” se referă la un „act de cunoaștere” (Sillamy, 2000, p. 70) sau la „ansamblul actelor psihice pur cognitive, independente de motivație, tensiuni, intenții, voință (…)” (Neveanu-Popescu, 1978, p. 199). În schimb, termenul de „cognitiv” provine din latinescul „cognitio”, traducerea acestuia fiind cea oferită de Sillamy în definiția sa. În acest sens, cognitivul se referă la „ceea ce aparține cunoașterii, are însușirea cunoașterii; privitor la cunoaștere” (Chețan & Sommer, 1978, p. 125).

 Cogniția presupune implicarea acelor procese mentale asociate cu rezolvarea de probleme, cu creativitatea și capacitatea de decizie, dar și cu limbajul. Aaron Beck a realizat o clasificare a cognițiilor, în următorul fel (Beck, 1963, apud. Donohue, Romero & Devore, 2006):

  1. Automate – se manifestă fără existența unei reflecții anterioare sau a vreunui motiv predeterminat;
  2. Involuntare – se manifestă atunci când individul nu dorește ca ele să apară sau când încearcă să le evite într-un mod activ;
  3. Plauzibile – beneficiază de o origine relevantă și necritică.

 Poate că o explicație mult mai clară a termenului de „cognitiv” este posibilă prin identificarea obiectului de studiu al psihologiei cognitive. Dacă termenul de „cogniție” se referă la achiziționarea cunoștințelor, atunci psihologii care studiază cogniția sunt interesați de cercetarea tiparelor de recunoaștere, atenție, memorie, de imaginile vizuale, de limbaj, de rezolvarea problemelor și de capacitatea decizională. Astfel că „psihologia cognitivă se referă la toate acele procese prin intermediul cărora input-ul senzorial este transformat, redus, elaborat, stocat, recuperat și folosit” (Reed, 2013, p. 2).

Variabilele cognitive ale personalității

 Comportamentul și personalitatea sunt înțelese în această perspectivă prin intermediul elementelor aflate între stimuli și răspunsuri, adică a variabilelor cognitive sau ale unităților cognitiv-afective. Variabilele respective reprezintă părți ale unui sistem complex, prin intermediul căruia se realizează legături între contextele situaționale și comportamentul uman. Structurile cognitive se află la baza modului în care omul (re)acționează la caracteristicile mediului înconjurător. Perceperea stimulilor externi de către individul uman presupune intrarea acestora în contact nu numai cu organele de simț, dar și cu reprezentările mentale (așteptări, valori, obiective personale), determinând astfel modalitatea de a răspunde situației în care se regăsește (Burger, 2019).

 Mischel & Shoda (1995, apud. Ibid.) realizează o clasificare a unităților cognitiv-afective, în felul următor:

  1. Encodări – se referă la acele categorii (constructe) care au ca scop encodarea informațiilor despre sine, despre alte persoane, evenimente sau situații;
  2. Așteptări și credințe – se referă la așteptările pe care individul uman le are cu referire la ceea ce urmează să se întâmple în diverse situații, ca rezultate ale unor comportamente, dar și a eficienței acelei persoane;
  3. Afecte – se referă la sentimente, emoții și răspunsuri afective;
  4. Scopuri și valori – referitoare la scopurile și valorile individuale, la proiectele de viață ale fiecărei persoane;
  5. Competențe și planuri – abilitățile percepute, planurile și strategiile de modificare/menținere a unor comportamente sau a unor stări interioare.

 Din punct de vere teoretic, unitățile cognitiv-afective constituie structuri ale proceselor mentale și afective, aflate la baza personalității umane. Acestea influențează dezvoltarea personalității, precum și particularitățile de manifestare vizibile la nivel comportamental. Unitățile respective reprezintă factori multiplu, aflați în interacțiune directă cu modalitatea de formare a personalității.

Teoria alternativismului constructiv

  Teza lui Kelly constă în faptul că lumea noastră nu beneficiază de un sens implicit, motiv pentru care individul uman își creează metode proprii de înțelegere a evenimentelor trăite. În acest sens, nu există o realitate exterioară obiectivă, ci doar interpretări ale acesteia, cum nu există nici un tipar sau un concept final al reprezentării lumii noastre. Așadar, omul suferă un proces continuu de modificare a constructelor, cu scopul de a obține o înțelegere mult mai clară asupra fenomenelor cu care intră în contact (Engler, 2014).

George Kelly
George Kelly

  Conform teoriei lui Kelly, modalitatea în care o persoană anticipează anumite evenimente din punct de vedere psihologic este determinată de procesele prin care trece aceasta. Astfel, există o serie de factori care acționează asupra modalității de dezvoltare a personalității și pe care Kelly îi explică în felul următor (Kelly, 1955, apud. Ibid.):

  1. Construcția – se referă la modul în care fiecare persoană anticipează evenimentele din viața sa, prin intermediul interpretării acestora. În acest sens, fiecare om își creează o serie de constructe cu scopul înțelegerii evenimentelor pe care le trăiește;
  2. Individualismul – constă în faptul că indivizi umani diferă unii de ceilalți în ceea ce privește modalitățile de construire a evenimentelor. Doi oameni nu pot interpreta evenimentele în același fel, căci fiecare dintre aceștia experimentează evenimentul respectiv prin intermediul propriilor sale subiectivități;
  3. Organizarea – are ca scop dezvoltarea individuală a sistemelor organizate de constructe. Fiecare individ uman își organizează constructele într-o serie de relații ordinale, ceea ce reflectă o ierarhizare valorică a acestora;
  4. Dihotomia – se referă la faptul că sistemul de construcții al unei persoane este compus dintr-un număr finit de constructe dihotomice sau, altfel spus, că fiecare construct personal beneficiază de o anumită dualitate: de exemplu, dacă realizăm un construct conform căruia considerăm că o anumită persoană este frumoasă, acest lucru implică faptul că persoana respectivă nu este una urâtă;
  5. Alegerea – este modalitatea prin care fiecare individ decide pentru el însuși, dintr-o serie de alternative, cel mai folositor construct;
  6. Raza de acțiune – se referă la faptul că fiecare construct manifestă o capacitate de acțiune limitată;
  7. Experiența – conform căreia fiecare construct este modificat de experimentarea unor alte evenimente de viață, motiv pentru care oamenii își modifică interpretările evenimentelor prin intermediul acumulării experienței pe parcursul existenței lor;
  8. Modularea – se referă la faptul că fiecare construct poate fi schimbat sau alterat;
  9. Fragmentarea – reprezintă posibilitățile utilizării unor diverse constructe care se află în incompatibilitate unele cu celelalte;
  10. Elementele comune – se referă la faptul că procesul uman de comunicare se bazează pe constructe personale similare, ceea ce înseamnă că abilitatea umană de a distribui informații prin intermediul comunicării este fundamentată de faptul că fiecare dintre noi împărțim constructe similare;
  11. Sociabilitatea – conform căreia interacțiunile sociale implică înțelegerea constructelor fiecărei persoane. Abilitatea umană de a interacționa din punct de vedere social implică înțelegerea constructelor și a comportamentelor celor cu care interacționăm.

  Constructul de sine, rolul, învățarea, motivația, emoția, sunt concepte cărora George Kelly le-a oferit noi însemnătăți. Un exemplu oferit de Engler ne spune că constructul de sine se bazează pe ceea ce fiecare individ conștientizează referitor la propriul său comportament. Acesta din urmă se dezvoltă prin intermediul relațiilor interpersonale. Propriile interpretări comportamentale sunt legate de rolurile pe care individul și le însușește în relațiile cu ceilalți. Astfel, un rol constituie un proces pe care individul uman îl realizează în conformitate cu propria înțelegere asupra comportamentului altei persoane. Constructul de sine este sediul structurii de rol, prin intermediul căruia omul se concepe pe sine ca fiind un individ integral. Referitor la persoană, aceasta este un proces, un organism care se află într-o activitatea continuă, comportamentul acesteia fiind influențat de totalitatea constructelor personale. Fundamentul dezvoltării constă în alegerea individuală a constructelor. Totodată, Kelly este de părere că natura umană beneficiază în sinea ei de motivație, pentru că omul este viu și se află într-un proces continuu, motiv pentru care activitatea sa nu necesită ca nevoile sau instinctele să acționeze asupra propriei motivații.

Text scris de Radu Mihai.

Vă rugăm să citați acest articol în felul următor: Mihai, R. (2019, Iulie 1). Perspectiva cognitivă a dezvoltării personalității umane, variabilele cognitive ale personalității și teoria alternativismului constructiv. Retrieved from Lumen in mundo: https://lumeninmundo.com/2019/07/01/perspectiva-cognitiva-a-dezvoltarii-personalitatii-umane-variabilele-cognitive-ale-personalitatii-si-teoria-alternativismului-constructiv/

Surse bibliografice:

Burger, J. (2019). Personality. Boston: Wadsworth: Cengage Learning.

Chețan, O., & Sommer, R. (1978). Dicționar de filosofie. București: Editura Politică.

Cloninger, S. (2009). Conceptual issues in personality theory. In P. Corr, & G. Matthews, The Cambridge Handbook of Personality Psychology (pp. 3 – 26). New York: Cambridge University Press.

Donohue, B., Romero, V., & Devore, G. (2006). Cognitive and Behavioral Contributions. In M. Hersen, C. J. Thomas, & T. R. Ammerman, Comprehensive handbook of personality and psychopathology (pp. 38 – 46). New Jersey: John Wiley & Sons, Inc.

Engler, B. (2014). Personality Theories – An Introduction. Wadsworth: Cengage Learning.

Neveanu-Popescu, P. (1978). Dicționar de Psihologie. București: Editura Albastros.

Reed, K. S. (2013). Cognition: Theories and Applications. Belmont: Wadsworth: Cengace Learning

Sillamy, N. (2000). Dicționar de Psihologie. București: Editura Univers Enciclopedic.

Sursă imagine reprezentativă: ricepsychology.com

Sursă foto #1: famouspsychologists.org


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.